Denumirea de „protestant” desemnează acea mulțime pestriță și lipsită de unitate a feluritelor rătăciri și erezii ne-romano-catolice, ivite în Apus începând cu veacul al XVI-lea, în opoziție și ca reacție împotriva Bisericii Romano-Catolice.
Dacă învățătura dogmatică ce îi unește pe toți romano-catolicii, din trecut și până astăzi, este supunerea față de papă, socotit drept singura autoritate (prin aceasta desființându-se, în fapt, orice altă autoritate), atunci învățătura comună tuturor protestanților este lepădarea de trebuința supunerii față de orice rânduială sau autoritate din afara omului, în ceea ce privește dobândirea mântuirii, fiecare socotindu-se îndreptățit să-și statornicească singur credința și înțelegerea tuturor lucrurilor, după propria sa cugetare și părere.
Fără îndoială, în sânul protestantismului se află nenumărate păreri osebite și învățături potrivnice unele altora; cu toate acestea, toate își au temeiul ultim al credinței în lepădarea de autoritatea din afară, socotită nefiind de trebuință pentru dobândirea mântuirii. Ceea ce Roma a început prin lepădarea de orice autoritate, afară de cea a papei, protestantismul a desăvârșit prin lepădarea chiar și a autorității papale. Urmarea acestei rătăciri este nepăsarea față de Trupul lui Hristos și despărțirea de acesta, adică de Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică, singura Biserică întemeiată de Însuși Domnul nostru Iisus Hristos și de Sfinții Săi Apostoli.
Între nenumăratele erezii răspândite în sânul protestantismului (numărul așa-numitelor „denominațiuni” din întreaga lume depășește în vremea de acum 26.000), se numără: tăgăduirea preoției și a tuturor Sfintelor Taine (Botezul, Euharistia și celelalte); lepădarea de sfinți și de putința acestora de a mijloci pentru noi înaintea lui Dumnezeu; învățătura potrivit căreia felul viețuirii omului ar fi un lucru fără însemnătate pentru mântuire, aceasta atârnând numai de mărturisirea ori nemărturisirea lui Iisus drept Mântuitor personal; lepădarea de Sfânta Tradiție Apostolică și de autoritatea Bisericii; predestinația, adică alegerea și osândirea arbitrară a oamenilor, fără alt temei decât o presupusă hotărâre voită după bunul plac al lui Dumnezeu; hiliasmul sau milenarismul, precum și multe alte rătăciri.