Tomosul Patriarhal prin care patriarhul Athenagoras și Sinodul său au ”ridicat” din memoria și din sânul Bisericii Anatema din 1054
Acest tomos a fost citit în catedrala din Fanar de către patriarhul ecumenic Athenagoras.
ATHENAGORAS
prin mila lui Dumnezeu Arhiepiscop de Constantinopol, noua Romă, și Patriarh Ecumenic
În numele Sfintei, celei de o ființă, dătătoarei de viață și nedespărțitei Treimi.
„Dumnezeu este iubire” (1 Ioan 4,9); iubirea este semnul lăsat de Dumnezeu ucenicilor lui Hristos, forța depozitată în unitatea Bisericii sale și principiul păcii, înțelegerii și ordinii, asemănătoare unei perpetue și luminoase manifestări în sânul ei a Sfântului Duh.
Trebuie deci ca cei cărora Dumnezeu le-a conferit păstorirea Bisericilor Sale să poarte de grijă față de acest „legământ al desăvârșirii” (Coloseni 3, 14) și să dovedească unii față de alții toată atenția, solicitudinea și ocrotirea.
Şi dacă vreodată se întâmplă ca milostivirea să se răcească și ca unitatea în Domnul să fie sfâșiată, trebuie ca răul să fie conștientizat degrabă și să se încerce remedierea lui.
Însă printr-o misterioasă rânduială a lui Dumnezeu a survenit în Biserică o gravă tulburare; raporturile dintre Biserica Romei și cea a Constantinopolului au fost puse la încercare iar caritatea ce le ținea unite a fost grav prejudiciată prin anatema apărută în sânul Bisericii lui Dumnezeu: legații Romei, cardinalul Humbert și cei care-l însoțeau, l-au anatemizat pe patriarhul Mihail Cerularie și pe cei doi însoțitori ai săi, în timp ce patriarhul Mihail Cerularie și Sinodul său au anatemizat textul celor care veneau de la Roma cât și pe cei care îl concepuseră și colaboratorii lor. Este deci necesar ca Bisericile din Roma și Constantinopol, imitând bunătatea și iubirea lui Dumnezeu pentru oameni, să ia atitudine față de această situație și să restabilească pacea.
Dar atunci când, în zilele noastre, s-a manifestat bunăvoința lui Dumnezeu către noi, indicându-ne calea reconcilierii și a păcii, între alte maniere și cu ajutorul oferit de Dumnezeu în favoarea solicitudinii reciproce și rodnice atât a Romei celei vechi cât și a celei noi pentru dezvoltarea relațiilor lor fraterne, s-a apreciat ca fiind bine să se procedeze la rectificarea faptelor trecute și de a ridica, în măsura posibilă fiecăreia dintre cele două Biserici, aceste obstacole acumulate care pot fi eliminate, și aceasta pentru progresul, credința, edificarea și desăvârșirea carității.
Așadar noi înșine, împreună cu preacinstiții și respectații Mitropoliți, frați ai noștri și bine plăcuți slujitori împreună cu noi în Hristos Domnul, apreciind momentul ca fiind propice ne-am reunit în Sinod și, luând cunoștință de dispozițiile similare luate de vechea Romă, am decis să ridicăm din memoria și din sânul Bisericii Anatema emisă de către patriarhul Mihail Cerularie și Sinodul său.
Noi proclamăm deci în scris că Anatema emisă în marea cancelarie a Bisericii noastre în luna iulie a anului mântuirii 1054, este, începând din acest moment și în conștiința tuturor, ridicată din memoria și sânul Bisericii prin îndurarea lui Dumnezeu. Care, prin mijlocirea Doamnei noastre, Maica lui Dumnezeu și pururea fecioara Maria, „Panmakaristos” (pururea fericita), a sfinților și slăviților Apostoli – Petru, cel dintâi corifeu și Andrei, cel dintâi chemat – și a tuturor Sfinților, dorește să dăruiască Bisericii pacea în vecii vecilor.
În această credință, ca semn perpetuu și mărturie constantă prezentul act patriahal și sinodal a fost redactat și semnat în registrul sacru al sfintei noastre Biserici – și trimis, într-o copie autentificată sfintei Biserici a vechii Rome, pentru ca aceasta să ia cunoștință de hotărârea noastră și să o depună în arhivele sale.
În anul salvării 1965, a 7-a zi a lunii decembrie a celui de-al patrulea semestru.
Patr. Athenagoras de Constantinopol
Mitr. Toma de Calcedonia,
Mitr. Hrisostom de Neocezareea,
Mitr. Ieronim de Rodopolis,
Mitr. Simeon de Irinopolis,
Mitr. Dorotei de insulele Prinților,
Mitr. Maxim de Laodiceea,
Mitr. Hrisostom de Mira,
Mitr. Chiril de Haldias,
Mitr. Meliton de Heliopolis și Teira,
Mitr. Emilian de Milet
În continuare este prezentat textul declarației comune Catolico-Ortodoxe, aprobată de Papa Paul al VI-lea și de Patriarhul Ecumenic Atenagoras I-ul al Constantinopolului, citită simultan (7 decembrie) la o ședință publică a Conciliului Ecumenic de la Roma și la o ceremonie specială la Istanbul [Constantinopol]. Declarația se referă la excomunicările Catolico-Ortodoxe reciproce din 1054.
1. Recunoscători Domnului, cel ce cu milostivire le-a înlesnit întâlnirea frățească pe meleagurile sfinte unde s-a săvârșit taina mântuirii prin moartea și învierea Domnului nostru Iisus Hristos și unde s-a născut Biserica prin revărsarea Sfântului Duh, Papa Paul al VI-lea și Patriarhul Atenagoras I-ul nu au pierdut din vedere hotărârea pe care au simțit-o atunci de a nu lăsa la o parte nimic pe viitor din ceea ce dorința de binefacere ar putea inspira și ar putea înlesni vis-à-vis de dezvoltarea relațiilor frățești astfel întreprinse de către Biserica Romano-Catolică și Biserica Ortodoxă a Constantinopolului. Ei sunt convinși că, acționând în acest fel, răspund chemării acelui har dumezeiesc ce conduce astăzi Biserica Romano-Catolică și Biserica Ortodoxă, ca și pe toți creștinii, înspre depășirea diferențele lor și pentru a fi din nou „una”, așa cum Domnul Iisus a cerut Tatălui pentru ei.
2. Printre obstacolele aflate pe drumul dezvoltării acestor relații frățești de încredere și stimă se numără amintirea hotărârilor, acțiunilor și incidentelor dureroase care, în 1054, au dus la sentința de excomunicare pronunțată împotriva Patriarhului Mihail Cerularie și a altor două persoane de către legatul(trimisul) Scaunului Roman sub conducerea Cardinalului Humbert, legați(trimiși) care au fost și ei apoi obiectul unei sentințe similare pronunțate de către Patriarh și Sinodul de la Constantinopol.
3. Nimeni nu poate afirma că aceste evenimente nu au avut însemnătatea pe care au avut-o în acea perioadă foarte tulbure a istoriei. Astăzi, însă, ele sunt judecate cu mai multă imparțialitate și seninătate. Astfel, este important să recunoaștem excesele care le-au însoțit și care au dus mai târziu la consecințe care, în măsura în care putem aprecia, au mers mult mai departe decât intenționau și anticipau autorii lor. Aceștia și-au îndreptat acțiunile de cenzură împotriva persoanelor în cauză și nu împotriva Bisericilor. Acele acțiuni de cenzură nu aveau ca scop ruperea comuniunii bisericești între Scaunele de la Roma și Constantinopol.
4. Din moment ce ei sunt siguri că exprimă dorința comună de dreptate și sentimentul unanim de bunăvoință ce îi animă pe credincioși și deoarece acestea ne amintesc porunca Domnului: „Deci, dacă îți vei aduce darul tău la altar și acolo îți vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă darul tău acolo, înaintea altarului, și mergi întâi și împacă-te cu fratele tău și apoi, venind, adu darul tău” (Mt 5,23-24), Papa Paul al VI-lea și Patriarhul Atenagoras I-ul împreună cu Sinodul său, de comun acord, declară următoarele:
A. Regretăm cuvintele jignitoare, reproșurile lipsite de temei și gesturile condamnabile care, de ambele părți, au marcat sau au însoțit evenimentele triste din această perioadă.
B. De asemenea, regretăm și ștergem atât din amintire, cât și din sânul Bisericii, hotărârile de excomunicare ce au urmat acestor evenimente, a căror amintire au influențat [diverse] acțiuni până în zilele noastre și au împiedicat relații mai strânse întru bunăvoință; și astfel dăm aceste excomunicări uitării.
C. În cele din urmă, deplângem evenimentele anterioare și ulterioare care, sub influența a diverși factori – printre care enumerăm lipsa de înțelegere și de încredere reciprocă – au dus în cele din urmă la ruperea efectivă a comuniunii bisericești.
5. Papa Paul al VI-lea și Patriarhul Atenagoras I-ul împreună cu Sinodul său își dau seama că acest gest de dreptate și de iertare reciprocă nu este suficient pentru a pune capăt atât vechilor cât și celor mai recente divergențe dintre Biserica Romano-Catolică și Biserica Ortodoxă.
Prin lucrarea Sfântului Duh, aceste diferențe vor fi depășite curățind inimile, regretând greșelile istorice și hotârându-ne neabătut să ajungem la o interpretare și mărturisire comună a credinței Apostolilor și a ceea ce presupune aceasta.
Totodată, ei nădăjduiesc că această acțiune va fi pe placul lui Dumnezeu, care este grabnic iertător atunci când ne iertăm unii pe alții. Ei speră că întreaga lume creștină, în special întreaga Biserica Romano-Catolică și Biserica Ortodoxă, va aprecia acest gest ca pe expresia unei dorințe sincere și comune de împăcare, și ca pe o invitație de a urma, în mod încrezător, cu respect și bunăvoință reciprocă, dialogul care, cu ajutorul lui Dumnezeu, va duce din nou la o împreună-viețuire, pentru mai marele bine al sufletelor și pentru venirea Împărăției lui Dumnezeu, în acea deplină comuniune de credință, de armonie frățească și prin taine ce au existat în prima mie de ani de viață a Bisericii.
7 decembrie 1965
Glasul ce strigă în pustie: Protestul Sfântului Filaret Mărturisitorul la ”ridicarea” Anatemelor
În urma acestui eveniment nefericit, pe 15 decembrie 1965, Sfântul Filaret Mărturisitorul trimite o scrisoare către Patriarhul Athenagoras pentru a-l trezi din calea spre pierzanie ce hotărâse să o urmeze:
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.