Biserica Constantinopolului
| NUMELE IERARHULUI | PERIOADA EPISCOPIEI |
| 1. Andrei, Apostolul Domnului nostru Iisus Hristos (A întemeiat Biserica de la Constantinopol; l-a hirotonit pe Stahie) | Întemeiată în anul 38 d. Hr. |
| 2. Stahie, Ucenicul (unul din cei 70 de Apostoli) (Primul episcop de Constantinopol) | 38 – 54 |
| 3. Onisim | 54 – 68 |
| 4. Policarp | 69 – 89 |
| 5. Plutarh | 89 – 105 |
| 6. Sedechin | 105 – 114 |
| 7. Diogen | 114 – 129 |
| 8. Elefterie | 129 – 136 |
| 9. Felix | 136 – 141 |
| 10. Policarp al II-lea | 141 – 144 |
| 11. Atenodor | 144 – 148 |
| 12. Euzie | 148 – 154 |
| 13. Laurenție | 154 – 166 |
| 14. Alipie | 166 – 169 |
| 15. Pertinax | 169 – 187 |
| 16. Olimpian | 187 – 198 |
| 17. Marcu I | 198 – 211 |
| 18. Filadelf | 211 – 214 |
| 20. Chiric I | 214 – 230 |
| 21. Castinie | 230 – 237 |
| 22. Eugenie I | 237 – 242 |
| 23. Tit | 242 – 272 |
| 24. Dometie | 272 – 303 |
| 25. Rufinie | 303 |
| 26. Provie | 303 – 315 |
| 27. Mitrofan I | 315 – 325 |
| 28. Alexandru | 325 – 340 |
| 29. Pavel I, Mărturisitorul | 340 – 41, 342 – 34, 348 – 50 |
| 30. Eusebie | 341 – 342 |
| 31. Macedonie I | 344 – 348, 350 – 360 |
| 32. Eudoxie | 360 – 369 |
| 33. Demofil | 369 – 379 |
| 34. Evagrie | 379 |
| 35. Maxim I, | 380 |
| 36. Grigorie, Teologul (Primul arhiepiscop de Constantinopol) | 379 – 381 |
| 37. Nectarie | 381 – 397 |
| 38. Ioan I, Gură de Aur | 398 – 404 |
| 39. Arsachie | 404 – 405 |
| 40. Atichie | 406 – 425 |
| 41. Sisinie I | 425 – 427 |
| 42. Nestorie | 428 – 431 |
| 43. Maximian | 431 – 434 |
| 44. Proclu | 434 – 447 |
| 45. Flavian | 447 – 449 |
| 46. Anatolie (Primul patriarh de Constantinopol) | 449 – 458 |
| 47. Ghenadie I | 458 – 471 |
| 48. Acachie | 471 – 489 |
| 49. Favritas (Fravitas) | 489 – 490 |
| 50. Eufimie | 490 – 496 |
| 51. Macedon al II-lea | 496 – 511 |
| 52. Timotei I | 511 – 518 |
| 53. Ioan al II-lea, Capadocianul | 518 – 520 |
| 54. Epifanie | 520 – 536 |
| 55. Antim | 535 – 536 |
| 56. Menas | 536 – 552 |
| 57. Eutihie I | 552 – 565, 577 – 582 |
| 58. Ioan al III-lea | 566 – 577 |
| 59. Eutihie al II-lea | 577 – 582 |
| 60. Ioan al IV-lea, Postitorul | 582 – 595 |
| 61. Chiric al II-lea | 595 – 607 |
| 62. Toma I | 607 – 610 |
| 63. Serghie I | 610 – 638 |
| 64. Pirus I (mai târziu întorcându-se ca Pirus al II-lea) | 638 – 641 |
| 65. Pavel al II-lea | 641 – 652 |
| 66. Pirus al II-lea () același Pirus I | 652 or 654 |
| 67. Petru | 652 – 664 |
| 68. Toma al II-lea | 665 – 668 |
| 69. Ioan al V-lea | 668 – 674 |
| 70. Constantin I | 674 – 676 |
| 71. Teodor I | 676 – 678, 683 – 686 |
| 72. Gheorghe I | 678 – 683 |
| 73. Pavel al III-lea | 686 – 693 |
| 74. Calinic I | 693 – 705 |
| 75. Chiros | 705 – 711 |
| 76. Ioan al VI-lea | 711 – 715 |
| 77. Gherman I, Mărturisitorul | 715 – 730 |
| 78. Anastasie | 730 – 751 |
| 79. Constantin al II-lea | 754 – 766 |
| 80. Nichita, Slavul | 766 – 780 |
| 81. Pavel al IV-lea | 780 – 784 |
| 82. Tarasie | 784 – 806 |
| 83. Nichifor I | 806 – 815 |
| 84. Teodot, Melissenos | 815 – 821 |
| 85. Antonie I, Kasymatas | 821 – 826 |
| 86. Ioan al VII-lea, Grammatikos | 826 – 842 |
| 87. Metodie I, Mărturisitorul | 842 – 846 |
| 88. Ignatie I, Prințul | 846 – 857, 867 – 878 |
| 89. Fotie cel Mare | 857 – 867, 878 – 886 |
| 90. Ștefan I, Prințul | 886 – 893 |
| 91. Antonie al II-lea, Kavleas | 893 – 895 |
| 92. Nicolae I, Misticul | 895 – 906, 911 – 925 |
| 93. Eutimie I | 906 – 911 |
| 94. Ștefan al II-lea | 925 – 928 |
| 95. Trifon | 928 – 931 |
| 96. Teofilact, Lakapenos, Prințul | 933 – 956 |
| 97. Polyeuctos | 956 – 970 |
| 98. Vasilie I, Skamandrenos | 970 – 974 |
| 99. Antonie al III-lea, Skandalios, de asemenea Studitul | 974 – 980 |
| 100. Nicolae al II-lea, Chrysoverges | 984 – 995 |
Biserica Rusă
Perioada în care Mitropoliții aveau reședința la Kiev:
| NUMELE IERARHULUI | PERIOADA EPISCOPIEI |
| 1. Mihail, Sirul | 990 |
| 2. Leontie | 993 |
| 3. Ioan | 1015 |
| 4. Teopempt | 1037 |
| 5. Ilarion | 1051 |
| 6.Gheorghe | 1072 |
| 7.Ioan al II-lea | 1080 |
| 8. Ioan al III-lea | 1089 |
| 9. Efrem | 1096 |
| 10. Nicolae | 1098 |
| 11. Nichifor | 1108 |
| 12. Nichita | 1124 |
| 13. Mihail al II-lea | 1127 |
| 14. Clement | 1197 |
| 15. Constantin | 1136 |
| 16. Teodor | 1160 |
| 17. Ioan al IV-lea | 1164 |
| 18. Constantin al II-lea | 1167 |
| 19. Nichifor II-lea | 1185 |
| 20. Matei | 1201 |
| 21. Chiril I | 1205 |
| 22. Iosif | 1240 |
Perioada în care Mitropoliții aveau reședința la Vladimir:
| NUMELE IERARHULUI | PERIOADA EPISCOPIEI |
| 23. Chiril II-lea | 1250 |
| 24. Maxim | 1283 |
| 25. Petru | 1308 |
Perioada în care Mitropoliții aveau reședința la Moscova:
| NUMELE IERARHULUI | PERIOADA EPISCOPIEI |
| 26. Teognost | 1328 |
| 27. Alexie | 1353 |
| 28. Ciprian | 1380 |
| 29. Fotie | 1410 |
| 30. Isidor | 1432 |
| 31. Iona | 1448 |
| 32. Teodosie | 1462 |
| 33. Filip I | 1467 |
| 34. Gherontie | 1472 |
| 35. Zosima | 1491 |
| 36. Simon | 1496 |
| 37. Varlaam | 1511 |
| 38. Daniel | 1522 |
| 39. Ioasaf | 1539 |
| 40. Macarie | 1542 |
| 41. Atanasie | 1564 |
| 42. Filip | 1565 |
| 43. Chiril al III-lea | 1568 |
| 44. Antonie | 1572 |
| 45. Dionisie | 1582 |
Patriarhii Moscovei:
| NUMELE IERARHULUI | PERIOADA EPISCOPIEI |
| 1. Iov | 1587 |
| 2. Ghermoghen | 1606 |
| 3. Filaret | 1620 |
| 4. Ioasaf I | 1631 |
| 5. Iosif | 1642 |
| 6. Nicon | 1653 |
| 7. Ioasaf al II-lea | 1667 |
| 8. Pitirim | 1672 |
| 9. Ioachim | 1673 |
| 10. Adrian | 1690 |
| 11. Mitropolitul Ștefan (Iavorski), de Rostov, Gardianul Patriarhiei | 1701 |
| 12. Sfântul Sinod | 1721 – 1918 |
| 13. Sfântul Tihon, Noul Martir, al 11-lea patriarh | 1918 – 1925 |
| 14. Sfântul Petru Noul Martir, mitropolit al Petrogradului, Locum Tenens al Tronului Patriarhal | 1925 – 1938 |
Ierarhii Întâistătători ai ROCOR:
| NUMELE IERARHULUI | PERIOADA EPISCOPIEI |
| Binecuvântatul mitropolit Antonie (Hrapovițki) | 1920 – 1936 |
| Binecuvântatul mitropolit Anastasie (Gribanovski) | 1936 – 1964 |
| Sfântul Filaret (Voznesenski) Mărturisitorul, de New York | 1964 – 1985 |
| Mitropolitul Vitalie (Ustinov) | 1986 – 1994 |
Ierarhii Întâistătători ai ROAC:
| NUMELE IERARHULUI | PERIOADA EPISCOPIEI |
| Mitropolitul Valentin de Vladimir și Sudzal | 1990 – 2012 |
Ierarhii Întâistătători ai GOCA (Adevărata Biserică Ortodoxă din America):
| NUMELE IERARHULUI | PERIOADA EPISCOPEI |
| Arhiepiscopul Grigorie de Denver și Nordul Americii | 2001 – prezent |
Note de interes cu privire la această listă:
Sfântul Apostol Andrei: Apostolul Sfântul Andrei a fost primul care a predicat Evanghelia lui Hristos la Constantinopol, numind ca episcop pe unul din cei 70 de Apostoli, pe Sfântul Stahie. El a mers în toată regiunea Mării Negre și mai departe spre Rusia, unde a înfipt o cruce la Kiev; cu toate acestea, convertirea la scară largă a Rusiei se va întâmpla mult mai târziu.
Înălțarea de la Mitropolie la Patriarhie a Moscovei și a Întregii Rusii: În 1589 Ieremia al II-lea, patriarhul Ecumenic al Constantinopolului (1572 – 1579, 1580 – 1584, 1586 – 1595), împreună cu celelalte Patriarhii vechi, a acordat Bisericii Ruse autocefalia și l-a ridicat pe Iov, mitropolitul Moscovei la demnitatea de patriarh. Acest lucru a creat Patriarhia Moscovei și a Toată Rusia.
Locul vacant al Patriarhiei: În 1700, țarul Petru cel Mare a profitat de moartea patriarhului Adrian pentru a pune capăt poziției de patriarh în Biserica Rusă. El – cu acordul celorlalți patriarhi – a refuzat să permită alegerea unui nou patriarh rus. Mitropolitul Ștefan a fost făcut Gardian al Patriarhiei în 1701. În 1721, Biserica Rusă și-a modificat structura ierarhică, astfel încât autoriatea sinodală a Sfântului Sinod al Episcopilor a înlocuit fostul sistem.
Patriarhul Tihon: Sfântul Sinod, la 19 octombrie 1897 l-a hirotonit pe părintele Tihon ca episcop de Lublin, vicar al eparhiei Kolm – Varșovia, în catedrala Sfintei Treimi din Lavra lui Alexandru Nevkskii din Sankt Petersburg. Hirotonitorii săi au fost mitropolitul Paladie (Raiev) de Sankt Petersburg, arhiepiscopul Arsenie (Brianțev) de Kazan, arhiepiscopul Antonie (Vadkovski) de Finlanda, episcopul Ioan (Kratirov) de Narva și episcopul Gurie Burtasovski) de Samara. La 14 septembrie 1898 a fost numit Episcop al Insulelor Aleutine și Alaska. În 1900 a fost numit Episcop al Americii de Nord, devenind arhiepiscop la data de 19 mai 1905. La 25 ianuarie 1907 a fost numit arhiepiscop de Iaroslav și Rostov, iar pe 22 decembrie 1913 el a fost transferat la eparhia de Vilnius. Întrucât mitropolitul Macarie al Moscovei a fost printre cei eliminați dintre cei eliminați din eparhia sa de către guvernul provizoriu, în 1917, a fost necesar să fie ales un nou mitropolit. La 19 iunie 1917 a avut loc un congres al clericilor și laicilor din eparhia Moscovei, iar pe 23 iunie / 6 iulie (conform unei alte surse, 21 iunie / 4 iulie), l-a ales pe Tihon ca arhiepiscop al Moscovei și Kolomna (a devenit mitropolit pe data de 14/27 august). La 15 august 1917, Sinodul Local al Bisericii Ruse a deschis catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova la care au participat 564 de delegați. Mitropolitul Tihon a fost ales președintele Sinodului cu 407 de voturi la 33. Prima întrebare majoră în fața Sinodului a fost restabilirea patriarhiei, care a fost desființată de Petru cel Mare în 1700. Au participat 200 de delegați în Secțiunea Administrativă Superioară a Bisericii care trebuie să decidă cu privire la această întrebare și, pentru o perioadă de timp, adversarii patriarhiei, conduși de viitorul renovaționist, profesorul Titlinov, au purtat o luptă înfocată împotriva restaurării sale. Cu toate acestea, lovitura de stat bolșevică din 25 octombrie a schimbat starea de spirit a Sinodului, iar la 31 octombrie, la propunerea contelui Pavel Mihailovici Grabbe, au avut loc nominalizările candidaților.
La primul scrutin secret, arhiepiscopul Antonie (Hrapovițki) de Harkov a obținut 101 voturi, arhiepiscopul Arsenie de Novgorod – 27 de voturi, iar mitropolitul Tihon – 23 de voturi. La al doilea scrutin doar primii trei candidați din primul scrutin au fost luați în considerare. Arhiepiscopul Antonie a obținut 159 de voturi, arhiepiscopul Arsenie – 148 de voturi, iar mitropolitul Tihon 125 de voturi. Aceste trei nume au fost puse într-o urnă binecuvântată și pusă înaintea cunoscutei icoane Vladimir a Maicii Domnului, făcătoare de minuni. În dimineața următoare, după Sfânta Liturghie și o rugăciune Sfinților Ierarhi ai Moscovei, starețul Alexie al schitului Zossima, a scos unul dintre nume și l-a înmânat mitropolitului Vladimir de Kiev, viitorul martir. Mitropolitul Vladimir și-a făcut cruce și a anunțat cu glas tare: ”Tihon, mitropolitul Moscovei, Axios!”. La 21 noiembrie / 4 decembrie 1917, mitropolitul Tihon a fost întronizat ca Patriarh al Moscovei și al Întregii Rusii în catedrala Adormirea Maicii Domnului în sunetul focurilor de armă de afară de la bătălia pentru Moscova.
La 19 ianuarie 1918, el i-a anatemizat pe bolșevici și pe colaboratorii lor, spunând: ”Vă conjur pe toți care sunteți copii credincioși ai Bisericii Ortodoxe a lui Hristos să nu aveți legături cu astfel de proscriși ai rasei umane în niciun fel.” Adresându-se păstorilor și arhipăstorilor, el a spus: ”Să nu ezitați în niciun moment în activitatea voastră duhovnicească, ci cu râvnă aprinsă să chemați copiii voștri a apăra drepturile Bisericii Ortodoxe care acum au fost călcate în picioare.Organizați imediat uniuni duhovnicești, chemați-i să intre, nu de nevoie ci voluntar, în rândurile luptătorilor duhovnicești, care se opun forțelor externe prin puterea sfintei lor inspirații…” Decretul s-a încheiat cu un apel pentru a apăra Biserica dacă este necesar, până la moarte.
Patriarhul Tihon și începutul Bisericii de Catacombă și ROCOR: În 1917, când țarul Nicolae al II-lea și familia sa au fost executați în mod secret de către evreii bolșevici, la data de 5 / 18 aprilie 1918, conducerea Bisericii Ruse s-a întâlnit pentru a alege un nou patriarh: mitropolitul Tihon. Ca mitropolit, Tihon a condus Biserica Rusă din America înainte de a fi rechemat în Rusia. La data de 7 / 20 noiembrie 1920, patriarhul Tihon a emis Ukazul nr. 362, prin care a ordonat episcopilor să organizeze o administrație independentă Bisericească, în cazul în care nu vor în tăiați de la Administrația Superioară de către sovietici. Bolșevicii l-au întemnițat pe patriarhul Tihon în 1922. Guvernul bolșevic a refuzat să permită alegerile pentru succesorul lui Tihon, fiind otrăvit de către bolșevici în 1925, după ce a refuzat să supună Biserica în fața statului antihristic sovietic. Mitropolitul Petru a devenit Locum Tenens al patriarhului Tihon, dar a fost de asemenea întemnițat și mai târziu exilat în nordul îndepărtat al Siberiei pentru refuzul de a coopera în nicio privință cu Bolșevicii. În consecință, simpatizantul – renovaționist, Serghie [Stragorodski], mitropolitul de Nijnii – Novgorod a fost ulterior numit de sovietici Locum Tenens. La data de 16 / 29 iulie 1927, Serghie și-a emis infama ”Declarație”, spunând: ”Bucuriile Uniunii Sovietice sunt bucurile noastre, iar nefericirile ei sunt nefericirile noastre ”, anunțând că Biserica trebuie să fie în întregime subordonată statului sovietic antihristic. Această declarație a fost publicată în ziarele sovietice în august. Datorită aceastei subjugări totale, biserica Sovietică a ajuns să fie un instrument al KGB-ului pentru spionaj și persecuție a Bisericii de Catacombe, Serghie fiind numit patriarh Moscovei în 1943, după ce a primit permisiunea lui Iosif Stalin pentru a alegerea patriarhului. Alături de mulți alții, mitropolitul Iosif a refuzat să semneze ”Declarația”, și prin urmare a suportat condamnarea și persecuția ca ”contra-revoluționar”. În decembrie 1927, mitropolitul Ioasiv a binecuvântat pe episcopii săi vicari să se depărteze de Serghie; și, prin urmare fiind el însuși la Rostov, la data de 29 ianuarie / 9 februarie, a semnat împreună cu mitropolitul Agatanghel și alți ierarhi din regiunea Iaroslav, o epistolă mitropolitului Serghie din 6 februarie 1928, prin care au declarat despărțirea de el până când el va arăta pocăință pentru greșelile sale, recunoscând în același timp că niciun ierarh al Bisericii nu s-a depărtat de alungatul mitropolit Petru. Mitropolitul Petru a fost executat prin împușcare de pluton în 1938; cu toate acestea, Biserica de Catacombă a continuat să existe pe tot parcursul regimului Sovietic anticreștin.
ROCOR: Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Rusiei a fost fondată în 1920, la sfârșitul Războiului Civil Rus ce a urmat Revoluției din 1917. Însoțitorii nenumăraților emigranți ruși, ce au fost forțați să fugă din țara lor când guvernul bolșevic ateu a luat puterea, au fost mai mulți preoți și episcopi ce nu mai puteau ține legătura cu Administrația Superioară a Bisericii din Moscova, condusă de patriarhul Tihon. În conformitate cu Ukazul nr. 362 din 20 noiembrie 1920, dacă legătura cu Administrația Superioară a Bisericii este întreruptă, atunci acei episcopi care se află în această situație trebuie să se adune împreună pentru a forma Administrația Superioară a Bisericii proprie. Episcopii emigranți, conduși de mitropolitul Antonie (Hrapovițki) au format o asemena Administrație Superioară a Bisericii pentru a călăuzi viața tuturor parohiilor și mănăstirilor din afara teritoriilor controlate de regimul comunist.
Mitropolitul Antonie: În 1897, la 34 de ani, a fost hirotonit episcop și astfel a renunțat la rectorat. La început el a fost episcop vicar în Kazan, apoi, în 1900 el a devenit episcop eparhiot de Ufa, o eparhie îndepărtată. În 1902 episcopul Antonie a fost transferat la catedrala din Volynia [la granița de vest a Rusiei], unde a rămas până în 1914. În 1914 arhiepiscopul Antonie a fost transferat la Harkov. Când Revoluția a venit în 1917, el a fost constrâns de diverse elemente revoluționare să părăsească Harkov, și a mers la mănăstirea Valaam, intenționând să-și dedice restul zilelor sale scrierilor teologice și vieții monahale. Dar foarte curând a fost chemat să ia parte la Sinodul Bisericesc a Toată Rusia din Moscova ca reprezentant al monasticismului rus. Aici a fost purtătorul de cuvând al restaurării Patriarhiei. Arhiepiscopului Antonie i s-a cerut să se întoarcă la Harkov, însă la sfârșitul Sinodului el a fost numit mitropolit al Kievului și Galiției. Când guvernul Petlura [naționaliști ucraineni de stânga] a ajuns la putere, el a fost închis timp de opt luni într-o mănăstire uniată. Mai târziu a avut posibilitatea de a se întoarce la Kiev, însă în timp ce era în Novocerkassk [în sudul Rusiei] pentru treburi bisericești, Kievul a căzut în fața Armatei Roșii, împiedicându-l pe vlădica Antonie să se întoarcă în oraș.
La Novocerkassk el a condus Administrația Superioară Bisericească, care era compusă din episcopii din sud care nu mai puteau comunica cu patriarhul Tihon din cauza războiului civil. Acest grup de ierarhi a fost precursorul Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Rusiei. După evacuarea Armatei Albe din Crimeea, mitropolitul Antonie a însoțit-o la Constantinopol. Curând a fost invitat în Iugoslavia de către patriarhul Dimitrie al Serbiei. Aici el și-a petrecut ultimii 15 ani din viața sa în calitate de conducător al Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Rusiei.
La Sremski Karlovitz, mitropolitul Antonie a fost ierarhul senior al Sinodului Episcopilor format în 1922.
Mitropolitul Antastasie: Mitropolitul Anastasie a fost hirotonit la episcopie în Rusia în 1906, slujind ca mitropolit al ROCOR până la moartea sa în 1965. A fost ales în 1936 ca Întâistătător, succesor al mitropolitului Antonie.
Mitropolitul Sfântul Filaret Mărturisitorul: Hirotonit episcop de Brisbane, vicar al eparhiei autraliene. Din 1965, mitropolit al Americii de Est și New York. Întâstătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Rusiei în perioada 1964 – 1985.
Mitropolitul Vitalie: Hirotonit episcop de Montevideo, vicar al eparhiei Braziliei. Din 1954, episcop de Edmonton și Canada de Vest. Din 1957, arhiepiscop de Montreal și Canada. Din 1986, mitropoliit al Americii de Est și New York. Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Rusiei. În anul 1994, mitropolitul Vitalie, împreună cu Sinodul său a anunțat că acceptă eclesiologia și teologia ecumenistului caterisit, Ciprian de Fili, și prin urmare au intrat în comuniune cu el. După aceasta, ei au anunțat (în 1997) că sunt de asemenea în comuniune cu patriarhia ecumenistă a Ierusalimului și apoi (1999) cu patriarhia Serbiei. Apoi, în anul 2000, au căutat medierea patriarhului Serbiei pentru a-i ajuta să se unească cu patriarhia Moscovei. Astfel, se poate urmări, începând cu 1994, abandonarea mărturisirii Ortodoxiei de către Biserica Rusă din Afara Granițelor, așa cum a fost transmisă de către Întâistătătorii ei iluștri, mitropoliții Antonie, Anastasie și Sfântul Filaret. Această apostazie de asemenea a cauzat separarea de Biserica Rusă din Afara Granițelor a ierarhilor din Rusia care au continuat să țină Credința.
Mitropolitul Valentin de Vladimir și Sudzal: La 10 februarie 1991, în biserica Sfântul Iov Mult-Pătimitorul, care era un memorial pentru Sfinții Martiri Regali, arhimandritul Valentin a fost hirotonit episcop de Suzdal și Vladimir. Hirotonirea a fost săvârșită de patru episcopi ai Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Rusiei (ROCOR), printre care și episcopul Grigorie Grabbe, care timp de mulți ani a slujit marilor Întâistătători ai ROCOR, și care a acordat o asistență neprețuită la formarea Bisericii Ruse. În martie 1994, din cauza marilor tulburări din Biserica Rusă din Afara Granițelor, a fost organizată Administrația Superioară a Bisericii Ortodoxe Ruse (așa cum prevede Ukazul nr. 362 al patriarhului Tihon a Toată Rusia), sub conducerea arhiepiscopului Valentin. La data de 2 / 14 martie 2001, Biserica Ortodoxă Autonomă Rusă a decretat că el va deține rangul de mitropolit. La data de 2 / 19 decembrie 2001, arhimandritul Grigorie de la Schitul Adormirea Maicii Domnului, fiind ales în mod unanim de către Sinodul Episcopilor ROAC, a fost hirotonit Episcop de Denver și vicar al ROAC în America, de către mitropolitul Valentin, arhiepiscopul Teodor și episcopul de Catacombă Antonie de Iaransk în catedrala Sfântul Constantin din Suzdal, Rusia.
Arhiepiscopul Grigorie de Denver și Colorado: La data de 17 / 30 mai 2004, episcopul Grigorie a fost ridicat la treapta de arhiepiscop prin decizia nr. 47 din 7 / 20 martie a Sinodului Episcopilor ai Bisericii Ortodoxe Autonome Ruse. Ridicarea în treaptă a fost săvârșită datorită activităților sale misionare.
În vara anului 2004, Biserica Ortodoxă Autonomă Rusă din America (ROAC) a suferit o schismă distructivă din cauza comportamentului fărădelege a mitropolitului Valentin. După ce a supraviețuit o operație pe inimă în Coloradp, el a acționat într-o manieră care este inacceptabilă pentru un episcop al Bisericii Ortodoxe.
Mitropolitul Valentin l-a atacat pe binefăcătorul său, arhiepiscopul Grigorie, și a adoptat idei papale, prin care crede că are autoritatea supremă să intre în orice mănăstire și în orice eparhie și să uzurpe orice episcop, să fure orice călugăr sau preot, să hirotonească orice persoană, fără permisiunea episcopului eparhiot. Făcând astfel, el cade sub condamnarea Sinoadelor Ecumenice și a Canoanelor acestora, pe care nu le-a luat în considerare spunând că sunt aplicabile numai asupra episcopilor greci!
Mitropolitul Valentin l-a calomniat cu răutate pe arhiepiscopul Grigorie în public și în scris, și s-a condamnat iarăși pe sine pentru a fi răspunzător pentru acțiunile sale nedisciplinate. Toate acțiunile sale necanonice au fost puse într-o plângere oficială către Sfântul Sinod care are singur autoritatea de a pedepsi orice episcop, chiar și mitropolit, care încalcă sfintele Canoane. Cu regret, toate acestea au avut loc în Rusia, iar acuzatul a devenit acuzator. Judecătorul a aruncat apoi acuzațiile împotriva sa proprie și l-a acuzat pe acuzator și a stat la judecată deasupra propriilor sale acuzații! Singurul răspuns de la această judecată fărădelege a fost un mesaj prin e-mail, presupuse de la Sinodul din Rusia, afirmând că Sinodul nu mai este în comuniune cu arhiepiscopul Grigorie. Acest fapt a cauzat o schismă iar cei responsabili din Rusia vor fi trași la răspundere înaintea înfricoșătorului tron a lui Hristos.
Rezultatul al tuturor acestor lucruri a fost că singurul reprezentant adevărat și episcop al Bisericii Ortodoxe Autonome Ruse (ROAC) din America este arhiepiscopul Grigorie de Denver și Colorado. Toți cei interesați să se alăture Bisericii, ce mai este cunoscută ca Adevărata Biserică Ortodoxă din America sunt invitați să ne contacteze aici, la schitul Adormirea Maicii Domnului. Dorința pentru adevărata Ortodoxie sub oblăduirea unui episcop mărturisitor ar trebui să fie singurul criteriu pentru alăturarea de Biserică. Dacă cineva dorește să se alăture Bisericii Ortodoxe Autonome Ruse sub arhiepiscopul Grigorie, doar de dragul păstrării rusismului, nu ar trebui să se adreseze. Dragostea de adevăr este singurul criteriu de apartenență la Biserică.