Episcopul Grigorie Grabbe către mitropolitul Vitalie Ustinov – ”Ne-am bucurat de respect și recunoaștere pentru nimic altceva decât pentru loialitatea fără compromisuri față de Canoane. Ne urau, dar nu îndrăzneau să nu ne respecte” (Mărturie din ultimii ani ai ROCOR)

Înaltpreasfinției Sale

Înaltpreasfințitului Mitropolit Vitalie,

Întâistătătorul Sinodului Arhieresc

al Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Rusiei

Înaltpreasfinția Voastră, Întalpreasfințite Vlădica!

În urmă cu foarte mult timp, de fapt, din primele zile în care ați început să cârmuiți Biserica noastră din Afara Rusiei, am privit cu mare îngrijorare și strângere de inimă la cât de repede a început să alunece în abisul prăbușirii administrative și al haosului canonic.

În tot acest timp, am suprimat dorința de a-mi exprima în mod deschis preocuparea față de soarta Bisericii noastre din Afara Rusiei, în principal din cauza temerii că veți percepe oricare dintre declarațiile mele ca o insultă personală.

Credeți-mă, Vlădica, că, deși nu am putut să nu am un sentiment de întristare față de membrii Sinodului și față de dumneavoastră personal, prin harul lui Dumnezeu nu am avut sentimente neprietenoase față nimeni. După cum știți și Dvs, am încercat și încerc din toate punctele de vedere în primul rând să fiu călăuzit de interesele Bisericii noastre atât din ​​Străinătate cât și din Rusia.

Vă rog să ascultați cu răbdare observațiile mele cu privire la anii în care am încetat să mai fiu secretarul Sinodului. Deși nu mai am nicio responsabilitate formală pentru soarta ulterioară a Bisericii noastre, nu pot observa cu indiferență tot ceea ce se întâmplă acum, înaintea ochilor mei.

Problemele noastre au început chiar cu primul Sinod Arhieresc, ținut după moartea Mitropolitului Filaret. În cadrul acestui Sinod, primul act ilegal al Sinodului a fost decizia de a aduce la anchetă și la proces pe părintele Antonie, pe care membrii Sinodului, de fapt, l-au lipsit chiar de posibilitatea de a face apel. Indicația mea despre încălcarea canoanelor și a regulilor de consistoriu a fost acceptată de membrii Sinodului doar ca o raportare a tatălui față de fiul său și nimic mai mult, iar raportul părintelui V. Șișkov înaintea Sinodului, cu indicații privind caracterul necanonic al procedurii în acest caz – a fost perceput ca o insultă adusă Sinodului.

Poate Vă amintiți despre ce ați spus personal părintelui Antonie – că ați dori ca el să „dispară”. Atunci el v-a întrebat complet uluit, unde anume să plece, la care nu ați dat un răspuns. Când el, la cererea Dvs, a „dispărut” din Biserica din Străinătate, ati declarat grăbit că ar trebui să fie lipsit de demnitatea lui, lucru care, mulțumesc lui Dumnezeu, nu l-ați înfăptuit. Prin acest act, Biserica noastră a pierdut un slujitor excepțional, capabil și talentat.

Drept urmare, Misiunea din Ierusalim încă nu are propriul său conducător, fostul nostru prestigiu din Ierusalim (atât în ​​Patriarhie, cât și în Guvernul israelitean) a fost complet distrus; Societatea palestiniană, care a fost întotdeauna laică și independentă, se judecă acum cu Sinodul, apărându-și drepturile, iar fondurile considerabile primite de părintele Antonie pentru proprietatea confiscată în urmă cu 40 de ani – aproape toate au fost risipite prin mai multe procese inutile.

Pentru a ilustra atitudinea membrilor Sinodului din acea vreme față de mine, permiteți-mi să Vă reamintesc discursul de la agapa cu ocazia alegerii Dvs. Pe atunci încă protopop – părintele Ioan Legkii, salutându-Vă, a spus că se bucură că în persoana mea veți avea același ajutor cu experiență și credință ca și cei trei predecesori ai Dvs.

Spre marea mea uimire, analizând protocoalele după încheierea Sinodului, am văzut că discursul său a fost perceput ca „o insultă asupra întregului Sinodului Arhieresc”. Acest decret uimitor a rămas în protocol ca „o edificare a posterității”.

Între timp, mi-ați sugerat să păstrez parohiile sub jurisdicția mea și să adăugăm câteva din Pennsylvania. În conformitate cu instrucțiunile Dvs, am întocmit apoi o listă de parohii care ar fi trebuit să fie incluse în eparhia mea. Dar când am venit la ședință, mi-ați întârziat raportul cu privire la acest caz și m-ați acuzat brusc de „eșec” în calitate de administrator și mi-ați dat de fapt un ultimatum: fie să depun o cerere de pensionare, fie să fiu judecat de Sinod, deși nu se știe pentru ce. Văzând că Dvs și majoritatea membrilor Sinodului căutați o ocazie de a mă expulza din mijlocul vostru, de dragul păcii bisericești am depus demisia, deși nu am simțit nicio vină demnă de judecată și demitere. Motivul nemulțumirii membrilor Sinodului față de mine a fost că nu am reușit să conduc treburile la Roma, deși am susținut pe deplin opinia arhiepiscopului trimis acolo ca anchetator, Antonie de Los Angeles.

Numai răposatul arhiepiscopul Serafim de Chicago, în ciuda bolii sale de pe patul morții, v-a scris un protest decisiv împotriva demiterii mele ilegale din eparhia de Washington-Florida.

La același Sinod, a fost anunțat pe neașteptate că Secretarul Sinodului a fost numit arhiepiscopul Lavru, iar adjunctul său – episcopul Ilarion. Schimbarea de Secretar nu a fost pe ordinea de zi a Sinodului. A trebuit atunci personal să spun Sinodului că, atunci când este numit cineva, este necesar să eliberăm mai întâi la acest loc de cealaltă persoană care deține funcția. Mi-am dat demisia imediat. Cu toate acestea, nu am putut să nu mă îngrijorez de ceea ce membrii Sinodului nu au vrut să țină cont, și anume, că noul secretar al Sinodului va locui la o distanță de 200 de mile față de Cancelarie, iar adjunctul său este complet neexperimentat în procedurile de cancelarie.

Înlăturarea mea atât de grăbită, după 55 de ani de slujire a Bisericii din Afara Rusiei, în calitate de Secretar al Sinodului (deși a fost numită diferit în diferite momente), ar fi putut părea dușmanilor noștri ca o revoltă care, fără îndoială, ar afecta prestigiul Sinodului. Îngijindu-mă pentru păstrarea demnității Sinodului în acel moment, a trebuit să Vă subliniez acest fapt. Aparent, Dvs. însuți ați simțit o anumită jenă în acel moment și mi-au fost exprimate mulțumiri laconice. De asemenea, este de remarcat faptul că am fost tratată ca un slujitor vinovat exact în anul în care Sinodul a decis să sărbătorească solemn 50 de ani de la adormirea mitropolitului Antonie. Sinodul a ignorat complet nu doar faptul că am fost numit să lucrez în Sobor, la cererea personală a mitropolitului, ci și că am fost unul dintre cei mai apropiați și mai de încredere angajați ai săi.

Având în vedere acest lucru, fiica mea, fiind secretarul meu neoficial și cel mai apropiat angajat, a renunțat la îndatoririle de funcționar al biroului. Avea deja o vastă experiență lucrând în administrația Bisericii. Acceptând necondiționat demisia ei, ați lipsit Cancelaria Sinodală de lucrătorul ei principal.

Odată cu plecarea mea și a ei, Departamentul de relații externe al Sinodului a fost închis imediat. Acest Departament avea din ce în ce mai mult însemnătate în ochii altor Biserici Ortodoxe. Retipăririle din „Noutățile” publicate de acesta începuseră să apară în jurnalele oficiale ale unor Biserici Locale. Aceasta a fost o nouă lovitură pentru prestigiul Sinodului.

Destrămarea lucrărilor Cancelariei noastre o pot judeca prin mai multe semne. Astfel, din Rusia mi-au fost trimise copii din scrisorile Dvs către arhiepiscopul Lazăr și episcopul Valentin. În primul rând, am reușit foarte curând să aflu că aceste documente erau necunoscute ambilor secretari ai Sinodului, cărora le-am predat aceste copii. În plus, însuși subiectul acestor scrisori, din cauza sensibilității conținutului lor, vă impunea să trimiteți proiectul lor pentru discuții Sinodului Arhieresc. Dar s-a dovedit că aceste scrisori nu doar că au fost trimise fără cunoștinta Secretarilor, dar au avut și o serie de alte defecte care au arătat clar eșecul Cancelariei Dvs personale. Deși erau ciorne rusești, scrisorile au fost trimise în limba engleză în Rusia; nu doar că nu aveau numere de înregistrare, ci nici nu erau datate. În scrisoarea către arhiepiscopul Lazărul nu se spunea exact cui i s-a trimis, iar titlulatura episcopului Valentin era incompletă. În sfârșit, însuși textul în sine era departe de a fi gramatical și stilistic. În plus, s-a dovedit (ceea ce este în special înfricoșător) că sub ambele scrisori nu era propria Dvs. semnătură scrisă de mână, ci un facsimil!

Datorită lipsei de experiență a Secretarilor și a necunoașterii complete sau a nesocotirii intenționate a Canoanelor, Biserica noastră a pierdut peste 20 de parohii, două mănăstiri grecești și un număr de clerici. Aceasta a dus Sinodul nostru la o altă pierdere uriașă a prestigiului. Nu mai vorbesc de miile de laici ispitiți de noi – greci și americani. Printre preoții care ne-au părăsit, au fost și unii remarcabili, de exemplu Melehov, Palazis, Karras și alții preoți greci care și-au sacrificat parohiile foarte bogate pentru a veni la noi și s-au trezit brusc împinși din Biserica Rusă. Toate infracțiunile canonice și administrative împotriva acestor parohii străine sunt atribuite Dvs pentru antipatia personală față de toți ortodocșii non-ruși.

Casa Sinodală a încetat să mai fie ca centrul administrației noastre. Ședințele Sinoadelor și Soboarelor sunt organizate, în mare parte, oriunde, numai nu în Casa Sinodală. Cu toate că vizitați rar New York-ul, vlădica Ilarion lipsește foarte mult, iar Cancelaria în absența sa nu funcționează – în fostul nostru sediu nu există adesea o persoană responsabilă care să poată oferi informațiile corecte sau să înțeleagă ce trebuie făcut cu informațiile primite din exterior. Adesea, un mereu alt operator de telefonie este persoana „responsabilă”.

Față de secretarul Dvs. sunt multe plângeri din partea clerului care a vizitat Sinodul, în principal pentru impolitețea și atitudinea neprietenoasă a acestuia. Am cunostință despre cazuri în care a refuzat să vă contacteze telefonic, chiar față de Episcopi. Personal, m-am regăsit în mod repetat în această situație. Cu toate acestea, refuzând să îmi facă legătura cu Dvs, a fost politicoasă cu mine. Dar comportamentul ei adesea provocator atrage plângeri asupra Dvs personal, căci multe sunt spuse și făcute de ea în numele Dvs.

Catedrala Sinodală, renumită întotdeauna pentru slujbele sale sobornicești și foarte mărețe, a încetat demult să aibă măcar un singur preot permanent. Rolul acestuia practic se stăruie să îl efectueze vlădica Ilarion. Dar oamenii care s-au îndreptat către Sinod pentru îndeplinirea lucrurilor în lipsa acestuia, au primit adesea refuzuri puțin politicoase de la cei ce stăteau de pază.

Preoții care se schimbă constant în catedrală au dificultăți evidente de citire în slavona bisericească, făcând greșeli chiar și în Evangheliile de sâmbătă, des repetate.

Situația nu este mai bună în eparhia Est-Americană. Am fost nevoit în repetate rânduri să aud plângerile preoților noștri că, de când conduceți această eparhie, nu a existat niciodată un Congres eparhial, în ciuda faptului că părinții v-au cerut insistent acest lucru la sinoadele pastorale. Mulți preoți au un sentiment de abandonare din partea Dvs a acestei eparhii, mai ales atunci când află că sinoade eparhiale au loc în Canada.

Unii au devenit îngrijorați de frica de a pierde garanția păstrării proprietății parohiilor lor. Astfel, proprietatea eparhiei Est-Americane și odată cu aceasta, parohia din Glen Cove a fost declarată brusc proprietatea Sinodului Arhieresc, care intenționase de mult să închidă parohia și să vândă imobilul eparhiei în favoarea sa.

În ceea ce privesc treburile noastre din Rusia, știți și Dvs. câte rapoarte am făcut pe această problemă, fără să fi primit vreo reacție la acestea, nici personal, nici de la Cancelaria Sinodului.

Deosebit de mult m-a amărât interdicția Dvs împotriva mea, în luna martie, de a prezenta personal raportul către Sinod și de a participa la dezbatere privind conținutul său. Acesta este un caz fără precedent în istoria Bisericii din Afara Rusiei. Nu cunosc să fi existat vreun caz în care unui episcop i s-a refuzat dreptul de a-și citi raportul către Sinod.

Relevanța raportului meu a fost confirmată de evenimentele ulterioare din Rusia. O administrare setată corect ar trebui să atenționeze despre evenimentele ulterioare și nu doar să răspundă în grabă la ele, așa cum se întâmplă în mod evident acum. Ca rezultat, noi am adus chestiunea posibilei renașteri a Bisericii în Rusia în cel mai nedorit final.

Mânați de invidie și răutate, unii dintre Preasfințiții noștri au influențat întregul curs al politicii noastre bisericești din Rusia. Drept urmare, Sinodul nostru nu a înțeles semnificația misiunii existenței noastre în străinătate.

Așa cum am avertizat Sinodul în ultimul meu raport, noi am făcut absolut tot posibilul pentru a forța Preasfințiții din Rusia să se separe de noi administrativ.

Ei trebuiau apeleze la Decretul patriarhului Tihon din 7/20 noiembrie 1920 #362 pentru a nu distruge complet lucrarea începută de reînviere a Bisericii Ruse din Patria noastră. Sinodul nostru, neavând altceva decât tactici punitive, privește lucrurile numai din perspectiva vieții bisericești obișnuite. Iar Decretul Patriarhului avea în vedere păstrarea organizării Bisericii în circumstanțe istorice și bisericești fără precedent.

Decretul a fost elaborat pentru diferite ocazii, până la mijloacele de restabilire a Administrației Bisericii, în condițiile chiar desființării acesteia (vezi articolul 9) și a „dezorganizării extreme a vieții Bisericii”. Această sarcină este stabilită pentru executarea din partea oricărui arhiereu supraviețuitor, numai dacă el ar fi cu adevărat ortodox.

Într-o astfel de situație Episcopii din Rusia s-au aflat când, timp de aproape doi ani consecutivi, cererile și apelurile lor pentru sprijinirea împotriva opresiunii din partea Patriarhiei Moscovei au fost întâmpinate cu liniște completă de către Sinodul nostru.

Văzând haosul canonic cauzat de episcopul Varnava în eparhiile lor și acceptul tacit al Sinodului față de el, Arhiereii din Rusia au ajuns la concluzia că nu există altă modalitate de a nu se distruge întreaga lucrare decât să se ghideze după Decretul Patriarhal nr. 362.

Sinodul nostru l-a retras ilegal pe episcopul Valentin pentru că a acceptat o parohie imensă în Noginsk, pe care spera să o primească episcopul Varnava, dar nu a reacționat în niciun fel la faptul că același episcop Varnava a dezonorat în mod trădător Sinodul, în numele propriu scriind o cerere de acceptare în comuniune pe autosfințiții ucraineni!

Nu știu dacă la ședința Sinodului s-a citit textul complet al Decretului din 7/20 noiembrie. Eu însumi îi acordasem relativ puțină atenție înainte, iar acum, citindu-l, văd că Episcopii din Rusia au tot dreptul să se refere la el, iar această împrejurare a dus la polemicile inevitabile de acum. Mă tem că prin deciziile sale, Sinodul a deschis deja calea către această polemică nedorită și aceasta va amenința cu o sciziune nu numai în Rusia, ci și aici.

Abordarea unilaterală a iubitorilor de schisme este foarte periculoasă. Avem în fața noastră exemplul Eparhiei din Los Angeles, unde s-a reușit prin strictețe fără dragoste și prin acțiuni punitive de a se reduce o eparhie mică (aproximativ 10 parohii) – la doar o parohie!

Sunt lucruri care nu pot fi oprite în niciun fel și faptul împlinit – nicicum nu se poate evita. Dacă Sinodul nostru nu apreciază în mod corect momentul istoric de acum, atunci prestigiul său, care a fost deja infinit subminat (în special în Rusia), va fi complet și în mod rușinos distrus.

De-a lungul anilor de existență a Bisericii din Străinătate, ne-am bucurat de respect și recunoaștere pentru nimic altceva decât pentru loialitatea fără compromisuri față de Canoane. Ne urau, dar nu îndrăzneau să nu ne respecte. Acum am arătat întregii lumi ortodoxe că, Canoanele sunt o frază goală pentru noi și am ajuns de râs în ochii tuturor celor care au o oarecare înțelegere față de problemele bisericești.

Chiar Dvs, la Sinodul din Lesna, ne-ați spus că acum nu este momentul să înțelegem Canoanele, ci trebuie să acționăm rapid. Dvs fiind cârmaciul Bisericii, în mod solemn, în fața întregului Sinod, ne-ați anunțat că acum trebuie să ne grăbim să navigăm fără cârmă și fără pânze. Atunci cuvintele Dvs m-au cufundat într-o mare jenă, însă, știind iritarea Dvs față de mine că insist pentru necesitatea de a trăi conform Canoanelor, nădăjduiam totuși că nu toate s-au pierdut și că Episcopii noștri se vor scutura cumva de tot acest coșmar din ultimii ani.

Gândiți-vă, Vlădica, la zecile de mii de ortodocși ispitiți de noi, atât din Străinătate cât și din Rusia. Nu vă liniștiți cu gândul că, dacă există vreo greșeală undeva, atunci va cădea în egală măsură asupra tuturor arhiereilor noștri. Vina principală vă va aparține în continuare în calitate de conducător al Sinodului nostru. Am auzit de la unii dintre Preasfințiți că se întâmplă că Sinodul decide un lucru, iar apoi Dvs, indiferent de decretele date, fie le schimbați personal, fie pur și simplu le anulați.

Iată că și acum, așa cum a devenit destul de cunoscut, după întâlnirea furtunoasă din martie a Sinodului, s-a împrăștiat fără a lua o singură decizie. În acest sinod se judeca problema interzicerii Arhiereilor din Rusia de la preoție și, cu toate acestea, ați solicitat secretariatului să trimită un decret prin care să se interzică episcopii care erau anchetați. Iar din punctul de vedere al celui de-al 34-lea Canon Apostolic și a administrării bisericești – aceasta este o fărădelege fără precedent.

Amintiți-vă, Vlădica, de discursul Dvs acuzator asupra Mitropolitului Filaret, când în 1985 l-ați apostrofat timp de 10 minute la rând pentru că ar fi încălcat cel de-al 34-lea Canon Apostolic. Încălcarea Mitropolitului Filaret mi se pare complet nesemnificativă în comparație cu ceea ce se întâmplă acum. Ocazional, dânsul doar a dat decorații altor clerici la cererea colegului său de chilie, dar nu a intervenit niciodată în treburile eparhiilor fraților săi, așa cum Dvs personal și unii dintre Episcopii noștri au început să facă acest lucru. Părintele Nichita nu a reușit să-l determine pe răposatul Mitropolit să comită acele acte necanonice cu care sunt acum pline activitățile episcopului Varnava și ale altor episcopi cu acordul Dvs tacit, în calitate de Întâistătător, căruia toate aceste circumstanțe ar trebui să fie cunoscute.

Iartă-mă, Vlădica, dacă scrisoarea mea îți provoacă amărăciune. Nu am avut și nu am scopul să Vă rănesc și să Vă jignesc. Socotind acum în ordine cronologică rezultatele cârmuirii Dvs din ultimii ani (în care, involuntar, trebuie să includ unele încălcări ale regulilor în legătură cu mine și cu părintele Antonie) – nu am avut scopul să îmi plâng soarta mea. Desigur, ar trebui să fiți conștienți că nu am exprimat niciodată resentimente sau reclamații personale. Scriu această scrisoare doar pentru a Vă arăta clar cum, lăsând șinele Canonice în 1985, am început să ne abatem din ce în ce mai mult de la Canoanele bisericești de bază și de la regulile Bisericii noastre locale și acum am adus toate treburile din Rusia și din Străinătate la cele mai triste rezultate.

Am fost martor și participant la perioada slăvită a vieții Bisericii din Străinătate și acum mă uit cu durere la ceea ce consider a fi sfârșitul ei ingrozitor.

Creșterea parohiilor noastre din Străinătate a încetat odată cu adormirea mitropolitului Filaret. Nu avem candidați care să înlocuiască episcopii eparhiilor, ceea ce indică faptul că vom scădea treptat. Și în acest moment istoric, refuzăm pur și simplu să menținem relațiile bune câștigate cu atâta greu cu Rusia.

Sinodul nostru trebuie să înțeleagă că noi înșine am provocat plecarea administrativă rapidă a arhiereilor din Rusia de la noi. Într-un fel sau altul, trebuia să se întâmple acest lucru pe baza Decretului Patriarhului Tihon din 7/20 noiembrie 1920 și a propriului nostru „Regulament privind Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Rusiei”. Dacă nu înțelegem acest lucru acum, nu vom face decât să demonstrăm în fața întregii lumi eșecul nostru complet și neînțelegerea întregii misiuni istorice date de Pronia lui Dumnezeu.

Într-o rezoluție din 22 martie, arhiereii din Rusia și-au declarat unitatea de rugăciune cu noi și rostirea numelui Dvs la slujbe, iar noi, în loc să înțelegem starea fără precedent a treburilor bisericești din Rusia și negândindu-ne la zidirea Bisericii și la zecile de mii de oameni ispitiți de noi – răspundem la tot doar cu Canoane destinate utilizării în circumstanțe normale.

Este absolut necesar să răsuciți rapid și decisiv cârma administrației noastre spre respectarea Canoanelor înainte de a fi prea târziu.

Nu permiteți, Vlădica, ca în istoria Bisericii numele Dvs să fie legat nu de continuarea zidirii pașnice a vieții bisericești, ci de distrugerea ei rapidă și rușinoasă atât în Rusia, cât și în Afara Granițelor.

24 martie / 6 aprilie 1994

+ Episcop Grigore.

Traducere după: http://cerkov.chat.ru/pisma3.htm