Mateiții: Primii schismatici din cadrul mișcării vechilor-calendariști din Grecia

de schitul Adormirea Maicii Domnului

Străduindu-ne să protejăm turma lui Hristos, avertizăm pe toți oamenii în privința grupului vechi-calendarist Mateit, care se numește pe sine însuși Biserica Ortodoxă din Grecia și care în prezent s-a împărțit într-o schismă de trei grupuri. Toți au aceeași rădăcină și, prin urmare, aceleași probleme canonice. Ei au ispitit și nu încetează să ispitească suflete nevinovate în a crede în falsul lor sistem de logică; astfel, devin o cauză a scandalului prin faptul că ei conduc oamenii în schisme.

O scurtă istorie a Bisericii Grecești din secolul al XX-lea

În 1920, Patriarhia de Constantinopol a emis o enciclică intitulată „Către Bisericile lui Hristos oriunde s-ar afla”. În această enciclică, Locum Tenens și Sinodul au sugerat că Bisericile Ortodoxe ar trebui să uite de diferențele lor teologice cu eterodocșii și să intre în dialog cu aceștia, având ca scop final unificarea tuturor celor care se numesc “creștini”, atât eretici, cât și credincioși, ca o singură Biserică. Doi ani mai târziu, masonul Meletie al IV-lea (Metaxakis) a devenit Patriarh al Constantinopolului, iar un an mai târziu, în 1923, a început ținerea sărbătorilor din ciclul Minologhionului conform noului Minologhion (sistemul calendaristic de stat, adică sistemul Papal-Gregorian pentru sărbătorile cu dată fixă ale Bisericii), dar nu și a Pascaliei sau a sistemului calendaristic ce stabilește datele Paștilor și a celorlalte sărbători mobile ale Bisericii.

În martie 1924, arhiepiscopul de Atena, Hrisostom (Papadopoulos), un alt mason, a introdus noul Minologhion pentru a fi folosit și în Biserica Ortodoxă Greacă. Pascalia a rămas pe calendarul vechi (tradițional). Acestei inovații din cadrul Bisericii de Stat i s-a opus Înaltpreasfințitul mitropolit Hrisostom al Florinei și precum și alți episcopi. Totuși, ea a fost pusă în aplicare într-o sesiune specială a Sinodului convocată de către Arhiepiscopul de Atena, când episcopii menționați mai sus nu erau prezenți. Mitropolitul Hrisostom, cu toate acestea, a încercat să submineze această decizie și, eventual, să o anuleze. Mitropolitul nu a acceptat-o ​​niciodată, deși era în comuniune cu cei care au acceptat-o. Una dintre modalitățile prin care a căutat să o submineze a fost condamnarea din 1933 de către Biserica de Stat a Greciei a masoneriei ca religie păgână și pe francmasoni și depunerea din treaptă sau excomunicarea acestora. Introducerea unor date comune de sărbătorire pentru sărbătorile fixe dintre ortodocși și eterodocși a fost văzută de mulți ca fiind pasul inițial în implicarea francmasonilor în guvern și în Biserică pentru a condiționa credincioșii Bisericii să se unească cu toate religiile.

Introducerea noului Minologhion a provocat dezbinare liturgică și mari disensiuni în Biserica Greciei. Două milioane de credincioși au refuzat să accepte această inovație. Preoții, care nu au avut episcopi timp de aproape unsprezece ani, au slujit și au condus sfânta lor luptă pentru a nu cădea pe calea apostaziei. Pentru aceasta, Hrisostom (Papadopoulos), arhiepiscop de Atena, i-a declarat schismatici și a încercat să aibă această pronunțare sinodală la 2 iulie 1929; totuși din cei patruzeci și patru de episcopi prezenți, treisprezece au plecat de la întâlnirea Sinodului, douăzeci și șapte au refuzat să aprobe acest decret și doar patru au semnat.

În octombrie 1934, Gheorghe Paraschos și Vasile Stamatoulis, președintele și secretarul general al comunității adevăraților creștini ortodocși (vechii-calendariști greci), au făcut apel la Întîistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse din Străinătate, mitropolitul Antonie (Hrapovițki), să hirotonească episcopi vechilor calendariști și să îi ia sub omoforul său. [Stavros Karamitsos, Agonie în grădina din Ghetsimani {în Greacă}, p. 111-112]. Acesta a refuzat. Motivele pentru aceasta vor fi descrise în secțiunea privind poziția Bisericii Ruse din acest document.

În cele din urmă, la 13/26 mai 1935, trei episcopi ai Bisericii de Stat din Grecia, mitropolitul Gherman al Demetriadelor, Hrisostom de Florina și Hrisostom de Zakintos au rupt comuniunea cu ierarhia nou-calendaristă și au preluat conducerea vechilor-calendariști în prezența a 25 000 de credincioși. Anticipând persecuția civilă iminentă împotriva vechilor-calendariști, acești trei episcopi au hirotonit patru noi episcopi în aceeași lună. Acești episcopi erau Gherman de Ciclade, Hristofor de Megara, Policarp de Diavlia și Matei, un episcop auxiliar, de Brestena. Prin acest ultim episcop, Mateiții și-au obținut existența și numele. În același timp, cei trei mitropoliți au denunțat pe noii Minologhioniști ai Bisericii de Stat ca schismatici care au rupt unitatea Bisericii cu privire la ținerea sărbătorilor și a posturilor.

Persecuția a venit rapid și patru episcopi au fost exilați. Cu toate acestea, înainte de exilul lor, la 21 iunie 1935, trei episcopi, mitropolitul Gherman al Demetriadelor, Hrisostom de Florina și Gherman al Cicladelor au emis o Enciclică pastorală către poporul grec ortodox, în care au declarat ierarhii nou-calendariști ca fiind schismatici în privința unității liturgice a Bisericii și batjocoritori ai Sfintelor Canoane, iar cei trei episcopi au avertizat foarte serios pe ierarhii nou-calendariști despre pericolele schismei, deoarece, potrivit Sfântului Vasile, schismaticii nu posedă harul Sfântului Duh. Unii vechi-calendariști Mateiți, interpretând în mod greșit acest lucru, consideră că introducerea Calendarului Nou este mai degrabă o schismă reală și nu o posibilă schismă, așa cum au numit-o întotdeauna mitropoliții, și susțin că aceasta a fost ceea ce au crezut mitropoliții în 1935. Prin urmare, acești Mateiți , care doresc să profite din plin de această enciclică elaborată indiscutabil în grabă, își pun propria interpretare distorsionată asupra ei și se referă la semnarea ei ca fiind „Sinodul din 1935”, deși era doar o enciclică. Vom reproduce explicația mitropoliților mai jos. Ne referim la această enciclică ca la „Mărturisirea credinței din 1935”.

Mișcarea vechi-calendaristă din Grecia a fost o luptă foarte bună a milioane de creștini ortodocși credincioși. Dacă nu ar fi fost acești oameni care să refuze acceptarea noului și papistașului Minologhion, s-ar fi putut și cel mai probabil ar fi încetat existența Bisericii Ortodoxe în Grecia, deoarece schimbarea Minologhionului Ortodox din calendar a fost primul pas în progresul către erezia modernă a ecumenismului. A fost primul pas deschis pe calea spre „Marea Apostazie”.

Așa cum Sfântul Filaret Mărturisitorul spunea în „A doua epistolă îndurerată”:

„Nu a scăpat conștiințelor sensibile ale multor fii ai Bisericii că, în cadrul reformei calendaristice, se pune fundația pentru o revizuire a întregii ordini a vieții Bisericii Ortodoxe, ordine care a fost binecuvântată de tradiția multor secole și confirmată de deciziile Sinoadelor Ecumenice”.

În acel moment, însă, nu am greși să credem că acest prim pas, care a provocat diviziunea în unitatea calendaristico-liturgică a Bisericii Greciei, ar fi putut și ar fi fost îndreptată.

Printre acei episcopi din ierarhia nou-calendaristă care au căutat să îndrepte această greșeală a fost mai ales Mitropolitul Hrisostom al Florinei. El a fost singurul ierarh care a dus o luptă semnificativă împotriva patriarhului Meletie al IV-lea și a arhiepiscopului de Atena. Unii spun că au existat cel puțin unsprezece episcopi care l-au susținut pe mitropolitul Hrisostom în dorința sa de a se întoarce la Minologhionul bisericesc. Chiar și după ce a părăsit sinodul grec nou-calendarist în 1935, mitropolitul Hrisostom a călătorit în Antiohia și Ierusalim în același an, căutând sprijinul patriarhilor pentru un Sinod Pan-Ortodox care sa condamne definitiv inovația noului Minologhion. Din 1920 până în 1935, nici un patriarh sau episcop nu a rupt comuniunea cu Biserica de Stat a Greciei sau cu Patriarhia Ecumenică. În ciuda acestor observații în privința noului Minologhion, nici un episcop nu a declarat Biserica de Stat a Greciei sau Patriarhia Ecumenică ca fiind apostaziată sau ca fiind fără Harul lui Dumnezeu în Tainele lor. Chiar și mănăstirile din muntele Atos, piatra tare a vechilor calendariști, în timp ce nu pomeneau patriarhul, până în anii 1960, încă coliturghiseau cu mănăstirea Vatopedu nou-calendaristă, care pomenea patriarhul și recunoșteau dreptul ei de a participa la Sfânta Chinotită, organul de conducere al muntelui Athos.

Prima greșeală a horepiscopului Matei

Schisma horepiscopului Matei și cauza ei

În 1937, un ucenic de mănăstire al horepiscopului Matei, părintele Marcu (Haniotis), observând că ceilalți episcopi ai Bisericii nu învățau, ca horepiscopului Matei, că nou-calendariștii erau schismatici fără Har, le-a adresat întrebări episcopilor cu privire la opiniile lor. În luna iunie a anului 1937, mitropolitul Gherman al Demetriadelor și mitropolitul Hrisostom de Florina au scris un răspuns privat la ancheta călugărului Marcu (Haniotis), prezentând într-o manieră mai clară credința pe care au avut-o și o au de la momentul venirii lor în luptă în 1935. Poziția lor era foarte diferită de cea a lui Matei, ambele pe care le vom descrie mai detaliat. Puțin timp înainte de aceasta, existaseră deja contraziceri între horepiscopul Matei și restul Sinodului asupra prezenței Harului în rândul nou-calendariștilor și a modului de primire a acestora: horepiscopul Matei susținea că sunt fără Har și că ar trebui să fie mirunși, în timp ce restul Sinodului a afirmat că ei încă aveau Har și ar fi trebuit primiți doar prin mărturisire. Citind scrisoarea privată menționată mai sus, horepiscopul Matei a profitat de această ocazie pentru aduce diferendele interne ale episcopilor în public și, astfel, prin demagogie, să obțină o influență dominantă în sinod sau chiar în conducerea vechi-calendariștilor și să-i călăuzească pe o cale în conformitate cu opiniile sale pe care le vom discuta mai jos:

Poziția horepiscopului Matei

Horepiscopul Matei credea că toate Bisericile locale care au adoptat noul Minologhion sau coliturghiseau și se rugau cu cei care au făcut schimbarea sunt schismatici și lipsiți de Har, fiind deja condamnați ca atare de o serie de sinoade anterioare „Pan-Ortodoxe” începând cu cele ale celor trei Patriarhi greci în 1583. Schisma, conform horepiscopului Matei, a avut loc imediat cu introducerea noului Minologhion în 1924 de către Biserica Greciei. Aceste opinii au fost proclamate, de exemplu, în Prefața sa la ediția a treia a cărții ”Teion Prosevhytharion” (Atena, 1934) și mai concis și explicit în „Enciclica pastorală” din 21 septembrie 1944, care a fost un răspuns la „Enciclica pastorală” a Mitropolitului Hrisostom de Florina  din 1 iunie 1944.

Putem obține o imagine largă a sentimentelor sale din „Prefața” din 1934, în care horepiscopul Matei a insistat că nou-calendariștii erau „antihriști” și erau dați „de șapte ori anatema„. Mai mult:

„Cei care conduc astăzi Biserica Greciei, împreună cu clericii care-i urmează, au persistat în greșeală, kakodoxie, schismă, blasfemie împotriva Duhului Sfânt, în erezia Calendarului Papist! Și ei au condus poporul în eroare și au devenit ierarhii „ereziarhi” conform Sfinților Părinți„.

”Enciclica pastorală” din 1944 ne oferă o expunere mai precisă a ecleziologiei sale:

„Suntem convinși că, din momentul în care schisma a lovit în Biserica lui Hristos prin introducerea Calendarului Papal:

1) Bisericile care au acceptat această inovație au devenit schismatice,

2) și, de asemenea, acele Biserici locale care coliturghisesc și, în general, se roagă cu Bisericile inovatoare poartă ele însele aceeași răspundere [de exemplu, sunt de asemenea vinovate de schismă- nota editorilor] .

3) De la începutul intrării noastre în această luptă sfântă (1924), am primit Harul, fie ca preoți, fie ca episcopi, de la Biserica Unică, Sfântă, Catolică, Apostolică și de Răsărit a lui Hristos, în care noi creștem și din care nu am fost niciodată tăiați, și nu de la Bisericile inovatoare și greșite care, prin schisme, au fost lipsite de harul Sfântului Duh, potrivit primului Canon al Sfântului Vasile cel Mare și conform aceleiași recunoașteri ale Mitropolitului Hrisostom al Atenei (și anume arhiepiscopul Hrisostom Papadopoulos) și ale voastre, Înaltpreasfințite [Mitropolit Hrisostom de Florina], așa cum vom demonstra în cele ce urmează.

„… Și ideea declarării Tainelor invalide a „Noilor Minologhioniști” nu este a noastră, ci cea a Sinoadelor Pan-Ortodoxe ale lui Ieremia și lui Antimos, care au condamnat inovația Calendarului … Dar, din moment ce toți (noii Minologhioniștii) au fost condamnați, nu este nevoie de o nouă condamnare a acestora … Inovația Calendarului … a fost condamnată de patru ori de Sinoadele Pan-Ortodoxe și nu este doar potențial schismatică, ci de fapt schismatică. Nu te poticni, învățătorule înțelept [Binecuvântate mitropolit Hrisostom] că altfel aduci blasfemie Duhului Sfânt …

Cum poate cineva să aibă Harul Duhului Sfânt atunci când are idei false? De vreme ce suntem conștienți de faptul că în cazul ucenicului Sfântului Paisie, atunci când el avea îndoieli și a spus doar „poate”, Harul Botezului a plecat de la el … Și din acest motiv Sinodul Antiohiei, în primul său Canon, a spus că cei ce au idei eretice, din acel moment sunt condamnați ca fiind străini și urmează să fie declarați ca fiind în afara Bisericii, așa cum este și decizia Sinodului ortodox al patriarhului Ecumenic, Antimos, în 1848 care ordonă:

[Cel care îndrăznește] să realizeze, să sfătuiască sau să gândească acest lucru [a accepta orice inovație în credința ortodoxă] a negat deja credința lui Hristos și se [alătură] voluntar deja sub anatema veșnică pentru blasfemie împotriva Duhului Sfânt, cum că El ar fi vorbit incomplet în Scripturi și prin Sinoadele Ecumenice.”

…

Sfânta și Venerabilă Mănăstire a Doamnei noastre Theotokos Pevkovounogiatrissa

Keratea, Atika, 21 septembrie 1944

Matei de Brestena„

(Se pare că a fost bine că s-a controlat un astfel de zel fără cunoștință prin faptul că mitropoliții au hirotonit pe Matei numai ca și horepiscop (episcop-vicar), iar nu ca episcop.)

În scopul de a face punctul său de vedere dominant, horepiscopul Matei a publicat o scrisoare deschisă către restul sinodului cerând să scrie o declarație publică că nou-calendariștii erau fără Har, altfel el va rupe comuniunea cu ei, deoarece erau apostați și și-au schimbat credința exprimată în iunie 1935. În acest moment, s-a răspândit și un zvon că ierarhii, cu excepția horepiscopului Matei, erau pe punctul de a se reîntoarce la nou-calendariști. Din motive de menținere a unității vechilor calendariști, care au fost extrem de necesare în fața reînnoirii persecuțiilor civile, mitropoliții au făcut o scurtă reafirmare a enciclicei din 1935 în ediția din 9 iulie a revistei vechi-calendariste  „Vocea Ortodoxiei „.

Ei au scris:

„… în ceea ce privește validitatea sau invaliditatea Tainelor săvârșite de nou-calendariști, noi respectăm ceea ce am proclamat în iunie 1935, anume că Harul sfințitor al Tainelor stă în și acționează prin părți ale Bisericii care țin Sfintele Tradiții și Canoanele Bisericii Ortodoxe și care nu întreprind nici o inovație și nu prin cei care s-au îndepărtat de Sfintele Tradiții. „

Această afirmație nu a implicat de fapt că mitropoliții care au adoptat noul Minologhion erau fără Har, după cum vom vedea în secțiunile de mai jos, ci au considerat că nu adoptarea ciclului minologhional Gregorian singur, ci adoptarea Pascaliei gregoriene și a ciclului Minologhional (adică întregul calendar gregorian) intră în categoria a acelor lucruri care au fost explicit „condamnate de Sfinții Părinți și Sinoade” și acesta nu ar mai trebui să fie judecate de către un Sinod Pan-Ortodox sau Ecumenic; chiar și așa a fost o reafirmare atentă a ceea ce au scris în 1935 și ar fi trebuit să fie de ajuns pentru horepiscopul Matei care a fost membru al aceluiași Sinod de atunci. Cu toate acestea, acest lucru nu l-a mulțumit pe horepiscopul Matei, iar la 7 septembrie el a emis o declarație adresată „fostului Mitropolit al Demetriadelor, până acum președinte al Sfântului Sinod”, susținând că mitropoliții nu i-au îndeplinit cererea și, prin urmare, amenința că va rupe comuniunea cu ei ca fiind apostați. Aproximativ în același timp, un alt episcop recent hirotonit, Gherman al Cicladelor, s-a despărțit de Sinod și a adoptat ca justificare aceleași păreri ca ale horepiscopului Matei, deși el a condamnat anterior aceste păreri ca fiind contrare Canoanelor într-una din predicile sale și într-o întâlnire recentă a Sinodului, spunând că Matei îl neguțătorește pe Hristos pentru propriul său profit și dezvoltare. Văzând vechii calendariști împărțiți în fracțiuni și în pericolul de a intra sub influența demagogiei periculoase a horepiscopului Matei, despre care ei credeau că a acționat astfel din zelul său greșit, din vanitatea personală și din dorința de superioritate, pe 9 noiembrie 1937, mitropoliții au decis că trebuie să schimbe tactica. Dacă horepiscopului Matei i s-ar fi permis să devină unicul conducător influent în rândul vechilor calendariști, atunci orice speranță de punere de acord și corectare a unor păreri nefondate, neortodoxe, extremiste, în mod pașnic și cu răbdare, la un moment dat mai târziu, s-ar pierde. Mai mult, întrucât extremistul Matei deja constituise o opoziție ireconciliabilă față de ei, era necesar să se ocupe imediat și în mod public. Prin urmare, mitropoliții Hrisostom și Gherman au scris o scrisoare puternică deschisă împotriva secesioniștilor și a ecleziologiei mateite, apărând și expunând ceea ce au scris călugărului Marcu (Haniotis). Iată porțiunea relevantă a epistolei:

Poziția mitropoliților Hrisostom de Florina și Gherman al Demetriadelor

Scriind episcopului Gherman al Cicladelor în 1937, binecuvântatul mitropolit Hrisostom, a declarat:

„Dacă, plecând în exil, am numit pe arhiepiscopul de Atena ca fiind schismatic și Biserica Greciei schismatică, am folosit cuvântul „schismă”, nu în sensul în care Biserica îl folosește pentru a indica o ruptură cu Biserica Ortodoxă și o înstrăinare ulterioară de Harul lui Hristos și de Tainele lui, ci în sensul că, din cauza inovării calendaristice, arhiepiscopul de Atena s-a tăiat pe sine și pe ierarhia care îl urmează de la celelalte Biserici Ortodoxe în legătură cu prăznuirea Sărbătorilor și cu respectarea Posturilor.

„Această separare făcută de către Preafericirea Sa și ierarhia care îl urmează ne dă dreptul de a ne exprima părerea noastră personală și totalmente individuală, precum că Preafericirea Sa și ierarhii care îl urmează, în măsura în care au răsturnat unitatea Bisericii Ortodoxe Universale în sărbătorirea în același timp a Sărbătorilor și respectarea în același timp a posturilor au pierdut Harul Sfânt doar potențial și nu în realitate, ținând sub blestemurile și anatemele pe care Sfinții Părinții ai celor șapte Sinoade Ecumenice au aruncat asupra celor care încalcă tradițiile și care mișcă granițele veșnice pe care Părinții noștri le-au stabilit.

„Dar Preafericitul Părinte și Ierarhii care au același cuget cu el vor deveni de fapt privați de Sfîntul Har și înstrăinați de Duhul Ortodoxei al Tainelor atunci când vor fi proclamați ca schismatici de un Sinod Pan-Ortodox , singurul care are dreptul să facă acest lucru, în conformitate cu regulile Bisericii Ortodoxe Răsăritene …

„Dumneavoastră ascundeți lucruri și rostiți minciuni, Preasfințite, atunci când afirmați că nu este necesar și e de prisos de a convoca un Sinod Pan-Ortodox sau un Sinod local mare pentru a condamna autoritar și definitiv inovarea calendaristică de către Arhiepiscopul [Atenei], deoarece Sinoadele Pan-Ortodoxe din 1583, 1587 și 1593 au condamnat Calendarul gregorian…”

„Și aceasta este așa, pentru că știi foarte bine că sinodele menționate au condamnat calendarul gregorian, dar că această condamnare se referă la latini, care au pus în aplicare acest calendar în întregime, în timp ce Arhiepiscopul a adoptat jumătate din el, aplicându-l la Sărbătorile fixe și păstrând Calendarul Vechi pentru Paști și pentru Sărbătorile cu dată schimbătoare, tocmai pentru a trece peste obstacolul condamnării.”

„Având în vedere aceasta, inovația arhiepiscopului în aplicarea Calendarului gregorian numai la sărbătorile fixe și nu la Paște, care a fost motivul principal pentru care calendarul gregorian a fost condamnat ca fiind în conflict cu cel de-al șaptelea Canon Apostolic, este o problemă care apare pentru prima dată în istoria Bisericii Ortodoxe. În consecință, convocarea unui Sinod Pan-Ortodox nu este doar inutilă, așa cum Preafericirea dumneavoastră declară ex cathedra, ca un alt Papă, dar este de fapt necesară pentru judecarea canonică și autoritară a acestei probleme.

„Tocmai de aceea celelalte Biserici Ortodoxe, care sunt pe calendarul tradițional, nu au rupt comuniunea eclesială cu Arhiepiscopul inovaționist, așteptând să-și exprime părerea și judecata la un Sinod Pan-Ortodox care ar trebui să se convoace în viitor, singurul care are dreptul să-l judece și să-l condamne, dacă acesta susține cu încăpățânare inovația sa.

„Și atunci când Preasfinția voastră, ca un alt Papă, ne caracterizează ca eretici, pentru că nu am proclamat Biserica Greciei ca fiind schismatică și Tainele ei fiind invalide din cauza inovației Arhiepiscopului, dar ne-am limitat să întrerupem comuniunea eclezială cu el chiar înainte de un verdict sinodal … atunci trebuie să proclamați și pe celelalte Biserici Ortodoxe care nu au rupt comuniunea cu arhiepiscopul inovaționist, eretici de două ori, caz în care ați fi rămas ca singurul Ierarh Ortodox, alături de colaboratorul dumneavoastră de același cuget, episcopul de Brestena!

„Dacă faceți acest pas, Preasfinția voastră, puneți capăt vieții și vechii istorii a Bisericii Ortodoxe, de vreme ce dumneavoastră proclamați ca fiind eretice toate Bisericile Ortodoxe, contrazicând astfel cuvântul Domnului către ucenicii Săi, când a spus: „Iată, Eu sunt cu voi totdeauna, până la sfârșitul lumii.” Vedeți, Preasfinția voastră, la ce absurdități și la ce prăbușire abisală vă conduce această politică nesăbuită și populistă; pentru că nu numai profanați sfințenia luptei noastre, lucru pentru care v-am ridicat la onoarea de episcop, dar anulați și semnificația și substanța Bisericii Ortodoxe universale „.

Ei au spus că au considerat că declarația făcută în mod independent de către horepiscopul Matei, conform căruia nou-calendariștii au fost fără Har începând cu anul 1924 și ca trebuie să fie mirunși, ca fiind o cădere gravă într-una din cele două situații. Fie că horepiscopul Matei a căzut în Papism, care consideră că un episcop e capabil să proclame decizii infailibile și să stabilească sau să înlăture în mod efectiv harul dintr-o parte a Bisericii, sau Matei a căzut în protestantism, care dă aceste puteri fiecărui membru al Bisericii. Mai mult, poziția sa era ridicolă, pentru că dacă era adevărat, atunci întreaga Biserică a încetat să existe, deoarece fiecare devenise eretico-schismatic sau fusese în comuniune cu astfel de schismatici. La sfârșitul acestui document, vom comenta în mod concis asupra modului în care această poziție a Mitropolitului Hrisostom și a sinodului corespunde practicii Sfinților Părinți și cât de bine a fost fondată această poziție, spre deosebire de poziția Horepiscopului Matei. Aceste lucruri au fost spuse pentru a susține această poziție perfect acceptabilă cu privire la inovarea calendaristică din scrisorile lor private (nu public) că horepiscopul Matei a creat prima schismă din istoria ierarhiei vechi-calendariste grecești. Aceasta a fost prima greșeală a horepiscopului Matei. Horepiscopul Matei nu a avut nici o justificare canonică pentru întreruperea comuniunii cu Întâistătătorul său și nici pentru a-l considera ca fiind deja caterisit, numindu-l „fostul mitropolit al Demetriadelor, până acum președinte al Sfântului Sinod”, așa cum se va demonstra mai jos.

Schisma horepiscopului Matei este condamnată de Sfintele Canoane

În conformitate cu Canoanele XIII, XIV și XV ale Sinodului I-II din Constantinopol, nici un cleric sau episcop nu are dreptul să condamne și să se desprindă de mitropolitul său din cauza unei presupuse vini înainte de a avea loc audierea și cercetarea sinodală în conformitate cu legea canonică și de a fi pronunțată o sentință sinodală în ceea ce privește acuzatul și presupusa vină. Singurul caz în care este permis să se separe de mitropolit înainte de încheierea unui astfel de proces este în cazul în care mitropolitul în mod public, în biserică, „cu capul descoperit” predică o erezie deja condamnată de Sfintele Sinoade sau de Sfinții Părinți. Horepiscopul Matei s-a separat de mitropolitul său chiar înainte de începerea unui astfel de proces și fără a predica mitropolitul în public, în biserică „cu capul descoperit”, o erezie condamnată de Sfintele Sinoade sau de Sfintii Părinți și a declarat că mitropolitul său e un schismatic caterisit. Canoanele citate mai sus declară că astfel de persoane, precum Matei și toți cei care s-au separat împreună el, nu mai sunt clerici, ci laici schismatici și trebuie excomunicați împreună cu toți cei care li se alătură. Mai mult decât atât, un singur episcop nu poate judeca sau depune din treaptă nici un alt episcop sau preot (conform Canonului al CXVIII-lea din Cartagina și Canonul al II-lea al Sinodului local din Constantinopol). Conform Canoanelor XII și CXI din Cartagina sunt necesari doisprezece episcopi pentru a judeca un episcop, șase pentru a judeca un presbiter, trei pentru a judeca un diacon, precum și propriul mitropolit sau episcop al Bisericii acuzate. Prin încălcarea acestor canoane, horepiscopul Matei s-a adresat mitropoliților Hrisostom de Florina și Gherman al Demetriadelor ca „foști episcopi” și i-a declarat caterisiți, fără judecată, fără o bază canonică pentru a-i pune sub acuzare și fără sinod, de unul singur. Așa a început Schisma Mateită.

Canonul 13, 14 și 15 ale Sinodului 1 și al 2-lea, care a avut loc la Constantinopol în anul 861 d. Hr. sub Sfântul Fotie cel Mare [a se citi din Pidalion].

Canonul 118 al Sinodului din Cartagina (419); Canonul 2 al Sinodului Local din Constantinopol [a se citi în Pidalion].

Acțiunile horepiscopului Matei au fost anti-canonice; în plus, poziția horepiscopului Matei, pe care a susținut-o atât de zelos, a fost evident ridicolă. El ar fi trebuit să primească cu bucurie poziția ecleziologică mai clară și mai bine întemeiată a mitropoliților ca fiind o salvare din absurditatea evidentă.

Greșeala Mateismului: o negare a Bisericii

A arăta că opiniile horepiscopului Matei sunt incorecte este într-adevăr foarte simplu. Ceea ce îl distinge în principal pe horepiscopul Matei în termeni de doctrină este credința eronată și incredibil de absurdă că numai prin adoptarea noului Minologhion în 1924, atât Biserica Greciei și-a pierdut Harul, cât și toți cei care nu au rupt comuniunea cu ea. Concluzia necondiționată, dar necesară, pe care trebuie să o atragă o astfel de eroare, este aceea că Biserica Ortodoxă, despre care Hristos a spus că nu va înceta să existe, a încetat de fapt să existe în 1923-24 și nu a mai existat de atunci. Nu există nicio cale de a în ocoli acestă concluzie și mai jos, este prezentată sub forma unei probe logice:

Primul set de premise:

Premisa majoră # 1: Adoptarea sau comuniunea cu cei care au adoptat Noul Minologhion îi privează pe unii ca aceștia de Har.

Premisa minoră # 1: Este un fapt istoric că toate ierarhiile ortodoxe din întreaga lume își au succesiunea apostolică fie de la episcopii care au adoptat noul Minologhion, fie de la episcopii care au menținut comuniunea cu cei care au urmat noul Minologhion. (Am arătat deja acest lucru în legătură cu Biserica Greacă mai sus și o vom demonstra mai târziu în ceea ce privește Biserica Rusă.)

Concluzia nr. 1: Întrucât fiecare episcop din lume din 1923 a fost fie în comuniune, fie cu un utilizator al noului Minologhion și noul Minologhion îi privează pe unii ca aceștia de Har, fiecare Episcop din lume din 1923 a rămas fără Har. Adăugând încă o premisă și o concluzie ajungem la concluzia noastră finală.

Al doilea set de premise:

Premisa majoră nr. 2 (Concluzie nr. 1) : Fiecare episcop din lume din 1923 a fost fără Har.

Premisa minoră # 2 : Credincioșii ortodocși primesc Har de la episcopii lor, precum spune Sfântul Dionisie.

Concluzia nr. 2 : Atât enoriașii, cât și episcopii din fiecare Biserică Ortodoxă din lume din 1923 au fost fără Har și în afara Bisericii. (Se poate menționa, de asemenea că din moment ce credincioșii sunt în comuniune cu episcopul, ei sunt fără Har și pentru acest motiv.)

Însăși credința care îi face pe Mateiți – Mateiți, le distruge în totalitate credibilitatea ca „Adevărata Biserică Ortodoxă”, în măsura în care prin ea ei se lipsesc pe ei înșiși de Har și  devin auto-anatematizați. Pentru că, prin declararea că noul Minologhion este despărțitor de Har, Matei și toți succesorii și urmașii lui au recunoscut că:

(1) Matei a fost consacrat horepiscop de Brestena de către oameni care nu erau ei înșiși episcopi și astfel nu au putut să hirotonească și să dea acea autoritate altora;

(2) deoarece Matei era doar un preot, fără a fi fost hirotonit cu adevărat, orice „hirotonire” a sa pentru orice ordin bisericesc pe care a făcut-o nu era hirotonire;

(3) în consecință, Mateiții nu au nici episcopie, nici preoție, nici diaconie, nici orice fel de Taine derivate din ele. Prin urmare,  fie că existau sau nu ierarhi vechi calendariști care la un moment dat au condamnat acceptarea noului Minologhion ca schismatic sau fără har și apoi și-au schimbat părerea, nu are nici o consecință în determinarea grupului care este adevărata Biserică ortodoxă; pentru că am arătat că o astfel de schimbare de opinie ar fi demnă de lăudat în măsura în care este viziunea lui Matei nu poate fi în concordanță cu realitatea, deoarece noul Minologhion ar fi făcut ca Biserica să înceteze să mai fie. Potrivit Domnului însuși (de exemplu, „voi zidi Biserica Mea, iar porțile iadului nu o vor birui” (Matei 16:18)), și Sfinților Părinți, acest lucru nu se poate întâmpla. Deci episcopii cu judecată sănatoasă și dreaptă din Rusia și Grecia au ajuns la concluzia că adoptarea noului Minologhion sau comuniunea cu nou-calendariști nu a putut duce la lipsire de Har. Matei, susținând această concluzie a lui, se afla în dezacord cu Însuși Domnul și cu Sfinții Părinți.

Consecințele nefericite ale primei erori ale horepiscopului Matei

Mitropolitul Hrisostom lucra din greu pentru a aduce pe toți nou-calendariștii înapoi pe calendarul vechi. E un fapt cert că atât de puternică a fost Mișcarea vechi-calendaristă, înainte de plecarea lui Matei, încât Biserica de Stat ar fi fost nevoită în mod inevitabil să reintroducă calendarul iulian. Se spune că astfel de pregătiri au fost într-adevăr în curs de desfășurare, până când a sosit vestea schismei Horepiscopului Matei și toate planurile au fost lăsate deoparte. Ierarhii nou-calendariști au privit acum Mișcarea vechi-calendaristă ca fiind fără unitate și, prin urmare, fără credibilitate.

A doua greșeală a episcopului Matei

Episcopul Matei a crezut, la fel ca și toți adepții lui, că, încă de la început, enciclica din 1935 menționată mai sus este cuvântul definitiv al vechilor calendariști ai Greciei. Mateiții o consideră „Sinodul din 1935” și Ortodoxia de bază, înlocuind toate sinoadele anterioare și chiar mai presus de Canoanele Sfinților Apostoli, așa cum vom vedea mai târziu. Toate Sinoadele Ecumenice și toate Sinoadele locale, sunt considerate a fi sub acest „Sinod din 1935” și a declarațiilor sale.

Acesta este caracterul extremist al mateiților, ignorând faptul cunoscut tuturor că câțiva patriarhi greci și ruși sau Întâistătători chiar, înainte de 1920 și-au exprimat opinia personală  că romano-catolicii aveau Har (ceea ce mitropolitul Hrisostom nu credea). Nimeni nu a rupt comuniunea cu ei din cauza opiniilor lor greșite. Nou-calendariștii în 1935 nu au fost considerați eretici de către nimeni.

Din 1937 până în 1950, au apărut trei fracțiuni ale mișcării vechi-calendariste: cei care au urmat episcopii care au rămas (și au fost numiți „Floriniți”) și două grupuri mult mai mici: cei care au urmat horepiscopul Matei și cei care au urmat episcopul Gherman al Cicladelor, cu care Matei a rupt comuniunea în 1943. Episcopul Gherman al Cicladelor se va alătura mitropolitului Hrisostom și Sinodului său în ianuarie 1950. Marea majoritate a oamenilor laici și a clerului din istoria Mișcării vechi-calendariste, până în prezent, aparțin adepților mitropolitului Hrisostom de Florina.

Între timp, horepiscopul Matei a suferit un accident vascular cerebral în urma căruia jumătate din corpul său, întreaga parte dreaptă, a fost paralizată. În condiții normale, un astfel de episcop ar fi fost obligat să se retragă din moment ce nu mai poate sluji Sfintele Taine. În 1948, el era singur, fără alți episcopi. Probabilitatea dezintegrării mișcării lui Matei a devenit foarte mare; prin urmare, în luna august a aceluiași an, Matei a fost „autorizat” de adunarea sa bisericească, condusă de protosinghelul Evghenie Tombros și stareța mănăstirii Keratea, în care locuia, călugărița Mariam, pentru a hirotoni episcopi (necanonic) de unul singur și astfel să-și continue schisma. Pentru a-și justifica această acțiune, ei au susținut că erau sub persecuție și că Matei era singurul episcop canonic care a rămas în lume. În acest fel, au neglijat pe deplin pe venerabilul mitropolit Hrisostom de Florina și pe Episcopul Gherman al Demetriadelor, care erau ortodocși, nepredicând erezii, nici acceptând noul calendar, ambii trăind la doar câteva ore distanță.

A treia greșeală a episcopului Matei

În septembrie 1948, horepiscopul Matei „hirotonește” de unul singur pe Spiridon al Trimitundei ca episcop, iar stareța Mariam îi ține mîna paralizată pe capul candidatului în altar.

Hirotonirea făcută de horepiscopului Matei este invalidă în conformitate cu Canoanele

Acest act a încălcat Canoanele Apostolice și a altor Canoane sinodale în acord cu acestea. Atât de sfânt este acest principiu fundamental în Ortodoxie, încât Apostolii l-au pus primul dintre cele 85 de canoane ale lor.

Canonul Apostolic I: „Un episcop trebuie să fie hirotonit de doi sau trei episcopi”. Această hotărâre a fost pusă în aplicare pentru a se asigura că candidatul care a fost ridicat la o astfel de demnitate a primit aprobarea episcopilor din jurul său care au putut atesta meritul omului cu privire la credință și morală. Așezămintele Apostolice (Cartea 8, Capitolul 27) hotărăsc și faptul că dacă cineva a rânduit un episcop de unul singur, să fie destituit din funcție, împreună cu cel pe care l-a hirotonit, singura excepție fiind in caz de persecuției sau în cazul în care nu exista alți episcopi disponibili, dar Canonul continuă să ordone că acest singur episcop trebuie să aibă aprobarea prealabilă a mai multor episcopi nu doar a unuia pentru a realiza această hirotonire, altfel aceasta este invalidă.

„XXVII. Și eu, Simon Canaanitul, hotărăsc de câți episcopi trebuie sa fie hirotonit episcopul. Fie ca un episcop să fie hirotonit de trei sau doi episcopi; iar dacă cineva a fost hirotonit de un singur episcop, să fie caterisit, atât el, cât și cel care l-a hirotonit. Dar dacă există o necesitate ca el să aibă doar unul care să-l hirotoneacă, pentru că mai mulți episcopi nu se pot întâlni, din pricina persecuției sau altei asemenea pricini, să aducă act de împuternicire de la mai mulți episcopi.„

Astfel, în Tradiția Apostolică nu există absolut nici o permisiune pentru ceea ce a făcut Matei. Ar părea chiar că Apostolii au anticipat ceea ce a încercat Matei și au răspuns cu un „NU” accentuat argumentului lui Matei, potrivit căruia circumstanțele persecuției au permis unui singur episcop să aleagă și să hirotonească pe rând pe alți episcopi.

Canoanele condamnă „hirotoniile” horepiscopului Matei

Conform Canoanelor IV și VI ale Sinodului 1 Ecumenic, Canonul III al celui de-al șaptelea Sinod Ecumenic și al Canonului XIX al Antiohiei, alegerea unui episcop pentru hirotonie necesită prezența și ratificarea prin mitropolitul provinciei și votul unanim al întregului sinod (din care, în caz de împrejurări dificile, cel puțin trei episcopi trebuie să fie prezenți, iar restul să participe la vot prin scrisori). Singura excepție de la necesitatea votului unanim al sinodului (de cel puțin trei episcopi) este dacă ar trebui găsiți doi sau trei episcopi care se opun candidatului, nu pe un motiv rezonabil, ci din cauza unei dispute personale, caz în care prevalează majoritatea voturilor. În ceea ce privește hirotonirea de față, conform Canoanelor I ale Sfinților Apostoli, al IV-lea al Sinodului I Ecumenic, al III-lea al Sinodului Ecumenic al Xl-a, al XIX-lea al Sinodului Local al Antiohiei, al Sinodului Local al Constantinopolului și al XIII și LVIII din Cartagina, nici o hirotonire pentru episcopie nu este valabilă fără prezența și participarea a cel puțin doi episcopi (Canonul Apostolic I) sau trei episcopi (toate Canoanele citate mai sus); în plus, sancțiunea Mitropolitului și a sinodului se ia în considerare pentru a declara astfel de hirotoniri invalide. Potrivit Sinodului Cartaginei, chiar și un episcop ce gândește diferit poate invalida binecuvântarea pentru hirotonire. Dacă un episcop încalcă aceste Canoane, el este caterisit împreună cu cel care a fost hirotonit de el. În sfârșit, Canonul X al Antiohiei interzice, de asemenea, unui episcop vicar (horepiscop) să hirotonească mai mult decât un sub-diacon fără permisiunea episcopului de guvernământ. Din acest motiv, Canonul al VIII-lea al Sinodului I Ecumenic nu consideră că un episcop-vicar sau un horepiscop este același ca un episcop normal, astfel încât să fie un horepiscop și un episcop de guvernământ în același oraș nu este același lucru cu a fi doi episcopi într-un singur oraș.

După cum am arătat mai devreme, potrivit canoanelor, episcopii de care s-a separat horepiscopul Matei erau încă episcopi, care nu au fost niciodată condamnați pentru nici o nelegiuire (și nici nu au comis una) și nici nu au învățat în biserică vreo erezie condamnată patristic „cu capul descoperit”. În consecință, chiar dacă Matei nu ar fi fost doar un horepiscop, cu imposibilitatea de a hirotoni fără permisiunea episcopului său, ci un episcop de guvernământ, ar fi trebuit să obțină aprobarea unanimă pentru candidatul său de către sinod și să fi primit binecuvântarea și asistența celorlalți Episcopi adevărați pentru a face hirotonirile sale; el nu a făcut așa și astfel trebuia să fie supus depunerii din treaptă conform Canoanelor. Ineficacitatea acestor „hirotoniri” s-a manifestat vizibil prin faptul că el a hirotonit candidatul său cu mâna dreaptă „moartă” (paralizată) ținută de stareța Mariam pe capul candidatului. Acest lucru a dat aparența că stareța Mariam era co-hirotonitoare! Poate cineva să-și închipuie priveliștea?! O „hirotonire” episcopală efectuată de către un horepiscop paralizat de unul singur, pe cont propriu, cu o călugăriță în altar care îi ține mâna moartă pe capul candidatului!

[A se citi din Pidalion următoarele Canoane – nota traducătorului]:

Canonul 1, 4,6 Apostolic; Canonul 4 și 6 al primului Sinod Ecumenic; Canonul 3 al celui de-al 7-lea Sinod Ecumenic; Canonul 19 al Sinodului din Antiohia; Canonul 1 al Sinodului Local din Constantinopol; Canoanele 13 și 58 ale Sinodului Local din Cartagina (419 d.Hr.); Canonul 10 al Sfântului Sinod Local din Antiohia.

La acea vreme, nu a existat nici o persecuție care să împiedice Matei să coopereze cu ceilalți episcopi canonici din Grecia. Matei ar fi putut călători în orice loc din Grecia (așa cum a făcut Mitropolitul Hrisostom cînd a venit la patul lui Matei când a murit) sau ar fi putut contacta, în acest secol XX, orice alt episcop din întreaga lume pentru ajutor. Într-adevăr, Horepiscopul Matei a scris de mai multe ori Episcopului Gherman al Cicladelor și ierarhilor Sinodului Mitropolitului Hrisostom de Florina “să se pocăiască” și să se supună lui (Matei), ca să poată hirotoni împreună episcopi; totuși, episcopii menționați anterior au dovedit că nu doreau să se supună lui Matei și credinței sale greșite. El chiar a cerut episcopilor din afara Greciei să se pocăiască și să-i hirotonească episcopi, dar fără nici un rezultat. În consecință, mentalitatea Mateiților a fost “confirmată”: Horepiscopul Matei a fost “singurul” episcop ortodox lăsat pe pământ. Prin urmare, nu exista nimeni altcineva de contactat. Episcopul Matei murea și trebuiau să-și continue linia.

A patra greșeală a episcopului Matei

Începând cu 1948, imediat după ce horepiscopul Matei a șocat majoritatea grecilor vechi-calendariști, prin încălcarea disprețuitoare a Sfintelor Canoane prin hirotoniile de episcopi de unul singur, Binecuvântatul mitropolit Hrisostom a început să se străduiască prin toate mijloacele legale să împace parasinagoga horepiscopului Matei cu Biserica. Pentru că nici o problemă care ar putea fi evitată să fie un obstacol în calea întoarcerii mateiților, care erau scandalizați de acțiunile lui Matei, Binecuvântatul mitropolit Hrisostom chiar a facut un compromise de la propriile credințe pentru salvarea lor. În acel moment, Sinodul Mitropolitului Hrisostom a îndeplinit în mod public cerințele pentru comuniune cerute de către episcopii parasinagogii la momentul separării lor: că nou-calendariștii erau schismatici și nu aveau Har.

După hirotonirea necanonică a lui Matei si a hirotoniilor ulterioare făcute de el și de cel pe care i-a hirotonit, mulți clerici, monahi și laici aparținînd Mateiților au revenit în Biserică, conduși de binecuvântatul Mitropolit Hrisostom de Florina. Mateiții pocăiți s-au alăturat Floriniților deoarece au înțeles că Matei a încălcat grav legile Bisericii fără nicio justificare. Sfinele Canoane au mărturisit împotriva lui, văzând că nici mitropoliții Hrisostom și Gherman nu fuseseră niciodată destituiți și nici nu au fost trimiși în judecată, nu au propovăduit erezii și nu erau în comuniune cu eretici. În afară de acest fapt, toată lumea din Grecia a înțeles că un Horepiscop nu avea nici un drept să hirotonească nici măcar un diacon sau preot cu propria sa autoritate, în nicio circumstanță, să nu mai vorbim de încălcarea canoanelor pentru a hirotoni un episcop. Prin urmare, conform logicii sau mentalității Mateiților, providența lui Dumnezeu nu a putut să prevadă că, pentru ca Biserica să continue, Dumnezeu ar trebui să-și încălce propriile Sale canoane.

De asemenea, în acel moment, Episcopul Gherman al Cicladelor a fost convins că nu mai există motive intemeiate pentru separarea sa de Sinodul Binecuvântatului Hrisostom de Florina. După ruptura dintre Matei și el în 1943, episcopul Gherman începuse să se întâlnească cu binecuvântatul mitropolit Hrisostom și Sinodul său, discutând despre cum ar putea să se împace cu ei, dar rezultatele pozitive ale acestui lucru nu au venit decât câțiva ani mai târziu. În acea vreme, episcopul Gherman a observat sfârșitul dezastruos spre care calea anti-canonică a lui Matei a condus și a început să-și reevalueze mai serios consecințele urmării unei căi similare. În 1948, în timpul detenției, Episcopul Gherman a luat decizia de a se reîntoarce la Sinodul Binecuvântatului Mitropolit Hrisostom, care în acea perioada facea eforturi extraordinare pentru a împăca parasinagogile cu Sinodul său. Episcopul Gherman și-a îndeplinit decizia cu prima ocazie după ce a fost eliberat din închisoare în ianuarie 1950.

Cu toate acestea, horepiscopul Matei și cei mai înflăcărati adepți ai săi au continuat să rămână în opoziție, deși el a promis anterior că se va reuni cu frații săi episcopi, din moment ce nou-calendariștii (acum Constantinopol, Grecia, Finlanda, România și Antiohia) au fost declarați schismatici fără Har.

În 15/28 septembrie 1949, Horepiscopul Matei și adepții săi l-au declarat pe Matei ca fiind “Arhiepiscopul Atenei și a Întregii Grecii”, demonstrând prin atribuirea ilegală a acestui titlu credința eronată că horepiscopul Matei și hirotoniile lui nelegitime erau singurii ierarhi ortodocși rămași în lume; pentru că Matei nu putea să-și atribuie acest titlu dacă arhiepiscopul legitim din Atena se afla încă în Biserică și nici chiar dacă tronul  arhiepiscopal era vacant, întrucât întreaga ierarhie a Bisericii numește un episcop pentru o eparhie și îi dă autoritatea de a guverna această eparhie. În vremurile mai recente, în cazul unui simplu episcop, Biserica a delegat această autoritate pentru a-l confirma sinodului părții sale autocefale locale; în orice caz, întotdeauna când mai marele unei părți locale a Bisericii (de exemplu, Arhiepiscopul de la Atena, conducătorul autocefalei “Biserici a Greciei”) este ales de ceilalți ierarhi ai sinodului său, atunci episcopul acesta trimite notificarea numirii sale , mărturisirea sinodului său despre credință și cererile sale pentru scrisori de confirmare de la celelalte sinoade autocefale ale Bisericii, primind prin aceasta o dovadă din partea întregii Biserici despre legalitatea alegerii sale. Din aceste fapte, trebuie să înțelegem că singura modalitate prin care horepiscopul Matei de Brestena și cohortele sale ar putea să-și dea acest titlu (“Arhiepiscopul Atenei și al întregii Grecii”) este dacă nici un alt episcop ortodox în afară de el nu mai exista în lume. Desigur, horepiscopul Matei și hirotoniții săi ilegali au crezut exact acest lucru, deoarece au acordat titlul fără să ceară și să primească confirmarea numirii sale de la celelalte sinoade ortodoxe, adică de la Biserică.

Episcopul Matei a trăit timp de încă doi ani după încercarea extraordinară a mitropolitului Hrisostom de a-l împăca cu Biserica și, în 1950, Matei a murit. Apropiindu-se momentul morții lui Matei, Mitropolitul Hrisostom de Florina, acum ierarhul senior al vechilor-calendariști greci ortodocși, înțelegând că e un moment oportun de a corecta această schismă, a venit la Horepiscopul Matei. Horepiscopul Matei, așa cum ni s-a spus, s-a întors cu dragoste către Mitropolitul Hrisostom și i-a spus aceste cuvinte de împăcare: “De ce ne-am împărțit?” În acel moment, mitropolitul Hrisostom a spus că nou-calendariștii erau schismatici fără Har, așa cum a cerut Matei. Mitropolitul Hrisostom a plecat cu sentimentul foarte încurajator că Matei a primit și că s-a decis să se întoarcă, știind că aceste hirotoniri necanonice efectuate cu doi ani în urmă ar putea fi corectate și făcute canonice dacă Mateiții ar dori să se unească cu Floriniții.

Atunci când mitropolitul Hrisostom, în dorința sa de a corecta această schismă, s-a apropiat de horepiscopul Matei pentru a doua oară la patul lui de suferință, s-a întâmplat ceva foarte nefericit. Horepiscopul Matei și-a întors fața de la mitropolitul Hrisostom, fără cuvinte de împăcare. Care a fost diferența dintre cele două întâlniri? Singura diferență dintre ei a fost că, în timpul celei de-a doua întâlniri, stareța Mariam se afla lângă horepiscopul Matei pentru a-i schimba părerea și i-a cerut mitropolitului Hrisostom să plece. Cei doi episcopi nu s-au mai întâlnit niciodată. Horepiscopul Matei a pierdut pentru totdeauna șansa de a-și corecta toate erorile anterioare.

În mai 1950, episcopul Matei a murit și și-a lăsat sinodul de episcopi rânduiți necanonic pentru a-și continua existența până în ziua de azi, izolat de ceilalți vechi-calendariști. Din nou, Mitropolitul Hrisostom de Florina a încercat să vindece această schismă. Sinodul său a făcut un apel final, cu cele mai multe sacrificii pentru ca Mateiții să se unească cu ei.

Enciclica, emisă la 2 iunie 1950, a declarat că nou-calendariștii erau schismatici fără Har, că, la întoarcerea lor pe calendarul vechi, ar fi trebuit să fie mirunși, iar el a respins deschis și și-a cerut scuze pentru orice afirmații pe care le făcuse între 1937 și 1950 care erau “contrare și opuse principiilor Bisericii Ortodoxe Răsăritene a lui Hristos și luptei sfinte pentru Ortodoxie condusă de noi, proclamată în enciclica publicată de Sfântul Sinod în 1935”. A făcut acest lucru în modul cel mai public și umil posibil, luând toată vina asupra sa. Chiar și după toate acestea, Mateiții l-au numit un apostat și au refuzat să se unească cu el! Din moment ce toate posibilele obstacole au fost îndepărtate, singurele obstacole care îi separa pe Mateiți de Biserică a rămas ura și mândria lor irațională. În câteva săptămâni după moartea horepiscopului Matei, parasinagoga sa și-a făcut destul de clară continuarea aderării sale la respingerea irațională mateite a întregii Biserici începând din 1924 prin numirea “episcopului” mateit Demetrios al Tesalonicului ca fiind “Locum Tenens al Tronului Arhiepiscopal din Atena și al întregii Grecii“ și instruindu-l să pregătească ceea ce era necesar pentru alegerea viitorului ocupant al acelei demnități (revendicată ilegal). Semnificația unei astfel de acțiuni a fost expusă mai devreme, iar acest act excludea cu siguranță posibilitatea existenței oricărui alt episcop ortodox din Grecia, nemaivorbind despre întreaga lume. Acesta a fost unul dintre multele lor moduri de a-și declara respingerea profundă a Mitropolitului Hrisostom și a Sinodului sub președinția sa și încercării sale de a-i împăca cu Biserica.

Cea de-a cincea greșeală a mateiților

Mateiții, refuzând să se unească cu Sinodul Mitropolitului Hrisostom de Florina (care cuprindea în acel moment cinci episcopi), chiar și după ce au primit mărturisirea cerută, au comis un alt păcat împotriva Bisericii; căci dacă nu se poate ierta schisma nici măcar prin martiriu, cu atît mai îngrozitor păcat este să nu corectăm o schismă în Biserică sau să lăsăm schisma să rămână? Și totuși Mateiții au făcut exact asta!

Să citim ceea ce Sfinții Apostoli i-au îndemnat pe episcopii din vremurile lor să facă:

Canoanele Apostolice (Constituțiile), XXI:

“Acum calea păcii este Mântuitorul nostru Iisus Hristos, care ne-a învățat:” Iartă și vei fi iertat. Dă și ți se va da”; adică să ierti păcate și se vor ierta greșelile voastre. Așa cum ne-a poruncit și prin rugăciunea Sa să spunem lui Dumnezeu: “Iartă-ne greșelile noastre, așa cum iertăm greșiților noștri” … Căci știți că cel care aruncă pe cineva care nu a făcut rău sau nu îl primește pe cel care se întoarce, este un ucigaș al fratelui său și varsă sângele lui, așa cum a făcut-o Cain fratele său Abel și “sângele lui strigă la Dumnezeu” și va fi cerut.“

Acest păcat al Mateiților a avut o consecință enormă împotriva lor. De ce? Pentru că ei erau aceia, care mai mult decât oricine altcineva, trebuiau să-și îndrepte hirotoniile lor necanonice. Ei nu numai că au provocat o schismă în Biserică, ci au căutat să o perpetueze, adăugând păcat peste păcat. Să ne păzească Dumnezeu de o astfel de orbire! Din punct de vedere creștin, dacă Mateiții credeau că erau adevărații creștini în duh și în literă, nu există absolut nicio justificare pentru a respinge pe cineva care se pocăiește.            

Următorul incident care merită remarcat este dezgroparea rămășițelor episcopului Matei. Oamenii din America ar trebui să înțeleagă că Grecia este o țară foarte mică și că este foarte dificil să ascunzi orice fel de nereguli dacă sunt implicați mulți oameni. Oamenii vor vorbi. Nu a existat niciodată o controversă mai mare cu privire la dezgroparea rămășițelor cuiva, decât cea a episcopului Matei. Mărturiile unor persoane care au fost martorii acestui lucru spun că rămășițele nu erau sfinte; apoi există linia oficială a martorilor mateiți, care spun contrariul. A cerceta aceste lucruri nu va fi în folosul nostru de a studia baza canonică a Mateiților, decât de a sublinia faptul că descoperirea rămășițelor sfinte ale altor oameni proeminenți din Grecia nu este controversată. De exemplu, descoperirea rămășițelor nestricăcioase ale binecuvântatului Mitropolit al lui Hrisostom de Florina a fost făcută publică. Pământul a fost dat la o parte după ce porțile mănăstirii au fost deschise, spre deosebire de ceea ce s-a întâmplat cu Episcopul Matei. De asemenea, trebuie remarcat faptul că dacă rămășițele episcopului Matei ar fi arătat că nu sunt sfinte, întregul angrenaj schismei sale s-ar fi prăbușit.

Poziția binecuvântatului Hrisostom din 1950 până la moartea sa în 1955

Deși pentru salvarea sufletelor conduse în rătăcire de către horepiscopul Matei și episcopul Gherman, prin întoarcerea lor în linia canoanelor Ortodoxiei și unității Bisericii, binecuvântatul mitropolit Hrisostom îndeplinise prin scrisori cerințele episcopilor parasinagogii, el a fost foarte atent să nu meargă mai departe și să nu cadă el însuși în greșeala fatală a lui Matei, adică la concluzia că nou-calendariștii și toți cei care erau în comuniune cu ei au rămas fără Har de la adoptarea noului Minologhion. Aceasta convingere  a Mateiților, menționată în Enciclica lui Matei din 1944, distruge în esență legătura dintre cei care o țin și întreaga Biserică, care precede începutul sectei lor; Mateiții anatemizează întreaga Biserică și, prin urmare, nu mai au nici o legătură de unitate cu ea. Anatemele lor cad asupra capurilor lor. Binecuvântatul mitropolit Hrisostom a evitat, cu foarte mare înțelepciune, un astfel de act de distrugere a sufletului. Cât timp cei aflați în greșeală ar fi putut fi aduși la adevăr, era dispus să spună ceea ce știa că nu era adevărat, că nou-calendariștii (în prezent Grecia [1924], România [1926] și Antiohia [1948]) sunt schismatici fără de Har, de dragul de a-i salva și a-i aduce în sânul Bisericii pe aceia care s-au despărțit de ea; totuși, el nu a îndrăznit niciodată să spună că întreaga Biserică era fără de Har și schismatică asemenea celor spuse de horepiscopul Matei, condamnându-i irațional pe toți cei care foloseau noul Minologhion și pe toți aceia care au fost vreodată în comuniune cu ei. Deși această metodă din nefericire a făcut ca reputația sa să sufere, astfel încât unii să-l considere ca fiind vag, ilogic și slab în convingerile sale, decizia Binecuvântatului mitropolitul Hrisostom pare, într-o mare măsură, justificată de numărul mare de membri ai parasinagogii care, datorită deciziei sale, au revenit înapoi, inclusiv însuși episcopul Gherman în 1950; cu toate acestea, din nefericire acest număr nu include și horepiscopul Matei și cei mai înflăcărați adepți ai lui. Respingerile încercărilor de împăcare au fost deja detaliate mai sus.

Episcopul mai în vârstă Gherman al Cicladelor a fost în curând închis din nou și a murit în martie 1951 din cauza abuzurilor pe care l-a îndurat din partea guvernului. De-a lungul acestui timp, observând intransigența totală a mateiților rămași, Mitropolitul Hrisostom a început să corecteze concepțiile greșite pe care apartenența lui temporară la această parasinagogă i le-a adus. De-a lungul acelei perioade, Sinodul Său nu aplicase niciodată directiva conform căreia nou-calendariștii ar trebui să fie mirunși, așa cum un preot contemporan al Sinodului la acel moment a însemnat [Mavros, Pr. Theodoretos, Απόκρισις στο Απάντησιν … (Răspuns la replici …), p. 18-19 (în limba greacă)]. Mai mult, după ce Mateiții au respins încercarea sa finală de împăcare, el a afirmat că orice condamnare a nou-calendarismului ca fiind o schismă reală “nu se aplică în cele din urmă până când problema [chestiunea calendarului] nu este discutată la un Sinod Pan-Ortodox” (ziarul “Seara”), 2 iulie 1950 (în limba greacă)]. În 1951, în timpul exilului său la Mytilene, a fost vizitat de Patriarhul Constantinopolului, Atenagora, recent întronizat, care a încercat să-l convingă pe binecuvântatul Mitropolit Hrisostom să se întoarcă la comuniunea cu nou-calendariștii, cu promisiuni de a primi o eparhie prestigioasă și diferite daruri. La aceasta Binecuvântatul Mitropolit a răspuns că nu cu speranța unor astfel de lucruri a trăit tot felul de adversități, ci că pe Patriarh “îl roagă, pe el și pe mulțimea de Ortodocși, ca să nu mai vorbească de Dumnezeu și de îngerii Săi” decât dacă [el] va aduce unirea ortodocșilor prin restabilirea calendarului patristic în Biserică. “[Elias Angelopoulos și Dionysios Batistatos, mitropolitul Florinei, Hrisostom Kavourides (Nevoitorul pentru Ortodoxie și pentru Oameni) (Atena, 1981), p. 30 (în greacă)]. Astfel aceasta a fost poziția sa publică din iulie 1950 până la binecuvântata sa adormire din 1955.  

În 1954, mitropoliții Hristofor și Policarp au renunțat și s-au întors la Ierarhia Nou-Minologhionistă, lăsând pe mitropolitul Hrisostom ca singurul Ierarh Vechi-Minologhionist în Grecia și căruia i s-a interzis să iasă din țară de către guvern. Deși i s-a oferit ajutor de la episcopi străini, cum ar fi episcopul ortodox sârb Nicolae Velimirovici, pentru a-l ajuta să hirotonească în secret alți ierarhi vechi-calendariști, binecuvântatul mitropolit Hrisostom a refuzat să facă acest lucru. Cel mai probabil a refuzat să facă acest lucru pentru că nu a considerat un mod canonic potrivit pentru un ierarh al Bisericii Greciei de a hirotoni episcopi pentru Grecia fără consimțământul episcopatului grec, ceea ce ar fi fost imposibil de obținut și pentru că ar fi dublu inaccepabil pentru ca astfel de hirotoniri să fie făcute de către un episcop al altui Sinod străin (adică un episcop al Bisericii Ortodoxe din Serbia) fără aprobarea episcopilor greci. Binecuvântatul mitropolit Hrisostom a prevăzut adormirea sa și a plecat din această viață la 8 septembrie 1955, de sărbătoarea Nașterii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și a Pururea Fecioarei Maria. La deschiderea publică a mormântului său șase ani mai târziu, trupul său s-a dovedit a fi nestricăcios și, după cum s-a observat, după aceea, a lucrat diferite minuni pentru cei credincioși.

Istoria ulterioară a “Floriniților” până în 1971

Ca urmare a acestor evenimente, ortodocșii greci vechi-calendariști au rămas fără ierarhie timp de 5 ani, până când s-au înfăptuit hirotoniile clandestine (statul le-ar fi împiedicat dacă ar fi fost făcute publice) ale episcopilor floriniți – aleși – Akakie (Pappas) în 1960 și Partenie, Auxentie și Hrisostom în 1962 – cu ajutorul a doi ierarhi ROCOR (Serafim de Chicago și Leontie de Chile) și un ierarh nou-calendarist român (Teofil Ionescu), membru al ROCOR la vremea respectivă. Valabilitatea acestor hirotoniri a fost pusă la îndoială de către unii nou-calendariști și de mateiți în primul rând pentru că Sinodul ROCOR i-a ignorat, mai degrabă decât să îi recunoască sau să-I condamne, până când Sinodul ROCOR a emis o recunoaștere sinodală oficială a ierarhiei “Florinite” și au stabilit comuniunea între cele două Sinoade în 18/31 decembrie 1969.

La momentul hirotonirilor din 1960 și 1962, ROCOR a fost în comuniune cu nou-calendariștii și a avut unele parohii nou-calendariste (după cum au avut până în acel  an); în plus, unul dintre hirotonitori era chiar un nou-calendarist. Prin urmare, fără îndoială, Sinodul Florinit în acel moment încă păstra poziția binecuvântatului mitropolit Hrisostom, conform căreia inovația în ceea ce privește Noul Minologhion nu era în sine o schismă reală prin care toți nou-calendariștii ar fi lipsiți de Har, dar ar putea deveni astfel numai după condamnarea sa de către un Sinod pan-ortodox sau Ecumenic. Acum să ne întoarcem la Mateiți și să continuăm istoria greșeliilor lor ulterioare.

O decizie bună a Sinodului Mateit, care, din păcate, a condus la cea de-a șasea greșeală

În septembrie 1971, Sinodul Mateit sub președinția Arhiepiscopului Agatanghel, conștient de stigmatul care a fost asupra bisericii lor prin hirotonirele necanonice ale Horepiscopului Matei a decis să îndrepte această greșeală. Pentru a îndeplini acest scop, au cerut Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse din Străinătate (ROCOR), sub președinția binecuvântatului Sfântului Mitropolit Filaret, să judece hirotoniile lor și să le-a promis să se supună deciziilor lor. În acel moment, Biserica Rusă din Străinătate era în comuniune deplină cu arhiepiscopul Auxentie, conducătorul Floriniților. Mateiții ar fi putut să adreseze cererea, canonic vorbind, către Arhiepiscopul Auxentie, care se afla în Grecia și era însuși un fost Mateit. Pentru că nu doreau să-i recunoască pe Floriniți încă din vremea Arhiepiscopului Hrisostom de Florina, ei au călătorit în întreaga lume pentru a cere unei Biserici surori a Floriniților să le corecteze hirotonirea! Acesta este un alt exemplu al acțiunilor ilogice ale Mateiților.

            Mateiții au trimis doi episcopi, mitropoliții Kalistos și Epifanie, la New York, pentru a prezenta cererea în numele Sinodului lor. Decizia ROCOR referitoare la hirotonirea necanonică a Mateiților este prezentată mai jos, conform Protocolului Episcopilor Ruși nr. 16, 15-9-1971.

Decizia Sinodală

Sinodul Episcopilor Bisericii Ortodoxe Ruse din Protocolul nr. 16-II

Data (15 / 28-9-1971)

“… Fiecare hirotonire efectuată fără respectarea canoanelor este deja în esență invalidă, chiar dacă este efectuată de episcopi hirotoniți canonic … Ei (ierarhia Mateită) au încălcat ordinea ierarhică atunci când episcopul Matei a făcut o hirotonirea unui episcop. O simplă acceptare [din partea ROCOR] a acestor hirotoniri este capabilă să provoace un scandal din cauza anulării primului Canon Apostolic, al patrulea al primului Sinod Ecumenic și a celui de-al treilea Canon al celui de-al șaptelea Sinod ecumenic și ale altor canoane … Sinodul rus a luat următoarea decizie.

1. Pentru rezolva cererii ierarhilor Kalistos și Epifanie, doi episcopi trebuie să efectueze “punerea mâinilor”; ei vor face apoi acest lucru și fraților lor episcopi și acești episcopi asupra clerului inferior. [sublinierea noastră]

2. Ar trebui să fie obligatoriu ca ierarhii Kallistos și Epifanie și acei frați episcopi care sunt cu ei să facă tot posibilul pentru a realiza unitatea cu toți ierarhii, clericii și oamenii care sunt sub arhiepiscopul Auxentie.

3. Arhiepiscopul Auxentie trebuie să fie informat despre toate cele de mai sus.

4. Decidem ca ceremonia de mai sus se va desfășura la Mănăstirea Schimbării la Față din Boston cu arhiepiscopul Filoteu și episcopul Constantin.

În numele Sinodului Episcopilor,

Lavru, episcopul Manhatanului, secretarul Sinodului. “

            Aceste rugăciuni cu punerea mâinilor au fost efectuate în mod corespunzător pe data de 17/30 septembrie și 18 septembrie / 1 octombrie 1971, ierarhilor Kalistos și Epifanie, autorul acestui articol fiind prezent și a fost oficial mărturisit cu semnătura lor de către ierarhii oficiali, plus clerul inferior din Grecia și Statele Unite.

            Această decizie a ierarhiei Mateite de a-și corecta hironoiile confirmă că hirotoniile episcopului Matei erau într-adevăr necanonice și invalidează toate afirmațiile lor din 1948 până în 1971, prin care au susținut că hirotoniile episcopului Matei erau într-adevăr adevărate și pline de Har. Acest lucru fusese acum dovedit fals prin acțiunile lor. De asemenea, interpretarea Mateită a “Mărturisirii Credinței din 1935” a fost din nou pusă în discuție, deoarece ROCOR nu a aderat, din punctul de vedere al Mateiților, la pronunțarea  lipsei de Har în bisericile nou-calendariste începând cu 1924.

            Această decizie, a renunțării la ecleziologia Mateită din trecut, a răsturnat ideea Mateită că, fiind vremurile din urmă, este permis să se încalce canoanele. Această decizie a confirmat că hirotoniile lui Matei trebuiau să fie corectate, pentru că nici un episcop din întreaga lume ortodoxă nu ar fi acceptat aceste hirotoniri, nici chiar până în ziua de azi. Nici un episcop canonic nu a acceptat niciodată aceste hirotoniri și nici ROCOR; ci ei le-au corectat. Episcopii ruși au spus că nu pot recunoaște pur și simplu aceste hirotoniri, pentru că Matei a încălcat canoanele. De aceea, doi episcopi erau necesari pentru o hirotesie. Episcopii ROCOR au citit rugăciunea de hirotonire asupra celor doi episcopi. Aceasta este ceea ce este hirotesia. Cuvântul “hirotesia” provine din cuvântul “hiro”, care înseamnă mână și “theto”, – punere: cu alte cuvinte, punerea mâinilor. Aceasta s-a întâmplat de două ori în Boston, în data de 17/30 septembrie și în ziua următoare. Motivul pentru care au făcut-o în două zile a fost pentru că era o hirotesie, care implică rugăciunea de hirotonire, și numai un singur episcop poate fi hirotonit în cadrul Liturghiei pe zi. Nu există în Biserica Ortodoxă o “rugăciune de iertare pentru o hirotonire necanonică”, asa cum susțin Mateiții astăzi. Argumentele Mateiților din prezent, întemeiate pe permisiunea de a încălca canoanele în timp de “persecuție”, sunt inacceptabile și lipsite de temei conform hotărârilor Apostolilor, Sfinților Părinți și a Sinoadelor. Aceste argumente nu au convins Sinodul Rus în 1971 și nu ne vor convinge nici astăzi.

Pentru a recapitula ce s-a întâmplat în 1971 – episcopii Mateiți au recunoscut în cele din urmă greșeala lor și au căutat comuniunea cu Biserica Ortodoxă Rusă din Străinătate (care a menținut comuniunea cu Noii Minologhioniști până în decembrie 1965 și era încă în comuniune cu GOC al Greciei [Floriniții]) și corectarea hirotoniilor lor de către episcopii ROCOR. Sinodul ROCOR a discutat istoria schismei Mateite și a încălcărilor canonice ale lui Matei și a ajuns la concluzia că ei nu puteau fi primiți în Biserică în scaunele lor, așa cum s-a întâmplat cu unii clerici schismatici novaționiști și donatiști în Secolele al 4-lea și al 5-lea d.Hr., deoarece, spre deosebire de novaționiști și donatiști, “ei au încălcat ordinea ierarhică atunci când o hirotonire episcopală a fost făcută exclusiv de episcopul Matei. O simplă recunoaștere a ierarhiei lor ar putea aduce scandal ca o încălcare directă a canoanelor: [canoanele cerând hirotoniile episcopale de către mai mulți episcopi] … Luând în considerare toate cele menționate anterior… Sinodul episcopilor a decis că: …

1 … Doi episcopi trebuie să înfăptuiască punerea mâinilor peste ei [Mitropoliții Mateiți Kalistos și Epifanie – nota editorilor]. Ei, la rândul lor, trebuie să-și îndeplinească în mod asemănător asupra fraților lor și toți episcopii asupra preoților;

2. A cere mitropoliților Kalistos și Epifanie, precum și frații lor, să caute toate măsurile posibile pentru a-și uni ierarhia, clerul și poporul cu cei care sunt conduși de Preafericirea Sa, Arhiepiscopul Auxentie …

[Lupta Sfântă a adevăraților Creștini Ortodocși din Grecia, 1919-1992]

 Cei doi mitropoliți mateiți au consimțit acest lucru, iar punerea mâinilor a fost efectuată pe data de 17 și 18 septembrie 1971, pentru fiecare dintre ei in parte, de către episcopii ROCOR. Arhiepiscopul Filoteu al Hamburgului și episcopul Constantin de Brisbane au efectuat punerea mâinilor și au informat Sinodul ROCOR cu următorul “Act”:

“În îndeplinirea decretului dat de Sobor din data de 15/28 septembrie 1971, am citit rugăciunile de punere a mâinilor noastre asupra Preasfinției Sale, Kalistos, Mitropolit al Corintului, în data de 17/30 septembrie 1971, iar pe 18 septembrie / 1 octombrie a aceluiași an, aupra Preasfințieu Sale Epifanie, Mitropolitul de Kition, în mănăstirea Schimbării la Față din Brooklin, Mass.

Data:.18 septembrie, 1971

Semnături: Martori:

+ Arhiepiscopul Filotei; Arhimandritul Kalliopios

+ Episcopul Constantin; Arhimandritul Panteleimon

   Ieromonahul Haralambie“

[Lupta Sfântă a adevăraților Creștini Ortodocși din Grecia, 1919-1992]

            Mulți Mateiți neagă astăzi faptul că au avut loc hirotoniile menționate mai sus, spunând că ierarhii lor au fost înșelați de ROCOR, crezând că acestea erau doar rugăciuni de pocăință, mai degrabă decât de punerea mâinilor; cu toate acestea, conform propriei lor instituții de presă oficiale este respinsă această ficțiune.

            Următorul articol este din presa oficială Mateită (Kyrix Ekklesias Orthodoxon, noiembrie 1971, p. 3-13):
“Preacinstiții Ierarhi – arhiepiscopul Filoteu al Germaniei și Constantin de Australia au fost trimiși de către Sfântul Sinod [Rus] la Boston să-și pună mâinile pe [χειροθεσια] ierarhii noștri Kallistos de Corint și Epifanie de Kition. Astfel, pe 17 septembrie 1971, în conformitate cu calendarul ortodox, mitropolitul Kallistos de Corint a fost sfințit [χειροτονηθηκε ] de ierarhii de mai sus precum și mitropolitul Epifanie de Kition în data de 18 a aceleiași luni “.

Textul în limba rusă al actului oficial reprodus în același organ Mateit declară că rușii “au citit rugăciunile cu punerea mâinilor [прочитали молитву с воаложенем рук]” asupra celor doi ierarhi. La întoarcerea în Grecia, mitropolitul Kallistos și Epifanie urmau să îndeplinească în mod corespunzător același Taine pe frații lor ierarhi. Deci, fără îndoială, corecțiile s-au întâmplat într-adevăr ca atare cu consimțământul și cunoașterea Sinodului Mateiților.

De asemenea, ar trebui să subliniem faptul că această comuniune cu ROCOR a răsturnat complet mărturisirea sinodală a Mateiților din ultimii 34 de ani, adică nou-calendariștii erau schismatici fără Har sau chiar eretici si nicio comuniune cu ei este posibilă, deoarece aceasta înseamna apostazie. Unii apologeți ai uniunii de cinci ani dintre mateiți cu ROCOR susțin că ROCOR până atunci a avut mereu o poziție mateită, că Sinodul lor nu a fost niciodată în comuniune cu nou-calendariștii și că i-ar fi considerat schismatici. Aceasta este o minciună ușor de combătut.

Poziția Bisericii Ruse

Atunci când Locum Tenens al tronulului Constantinopolitean și alți zece mitropoliți au semnat binecunoscuta enciclică din 1920, Biserica Rusă nu a rupt comuniunea cu Patriarhia Ecumenică așa cum se poate vedea din faptul că ROCOR, atunci când, la Constantinopol (11 luni de la emiterea enciclicii), și-a format Administrația Bisericii Superioră din Străinătate, a căutat și a primit acordul și binecuvântarea aceluiași Locum Tenens, Mitropolitul Dorotei de Prusa [vezi Vladimir Moss, Biserica Ortodoxă la Răscruce, Capitolul: “Biserica Rusă în exil”]. Când mișcarea pentru menținerea vechiului calendar a început in 1924, nici un episcop de nicăieri din lume nu s-a separat de Patriarhia Ecumenică și de episcopii Bisericii Greciei ce adoptaseră Noul Minologhion. După ce a fost înșelat prin informații false din partea patriarhului Meletie al IV-lea și a comuniștilor că întreaga Biserică a adoptat Noul Minologhion, patriarhul Tihon, conducătorul Bisericii Ruse, a decretat, de asemenea, introducerea Noului Minologhion în Biserica Rusă, ce a funcționat din iunie până în decembrie 1923. El și-a schimbat decizia abia cu șapte luni mai târziu, când Arhiepiscopul Anastasie de Chișinău (mai târziu Mitropolitul ROCOR) l-a informat că numai episcopii greci l-au adoptat. În acel moment, și-a retras hotărârea anterioră; totuși, el a recunoscut că o astfel de adoptare nu a despărțit pe cineva de Biserică și, prin urmare, nu a rupt niciodată comuniunea cu episcopii greci ce țineau Noul Minologhion. Sfinții Catacombelor din perioada comunistă ce se mai numeau și Tihoniți, au avut hirotoniile provenite de la episcopii care au menținut comuniunea cu Sfântul Tihon; prin urmare, ei nu i-ar fi repudiat politica sa spre propria lor condamnare. Biserica Ortodoxă Rusă din Străinătate sub mitropolitul Antonie (Hrapovițki) a rămas, de asemenea, în comuniune cu Constantinopolul și cu Atena, iar mitropolitul însuși a declarat în 1926 într-o epistolă către un călugăr atonit că schimbarea Minologhionului nu era suficientă pentru ruperea comuniunii cu Nou Minologhioniștii.

Pe de o parte, mitropolitul Antonie a scris critic despre Noul Minologhion, numindu-l “această concesie fără de sens și inutilă făcută masoneriei și papismului” și observând că atitudinea disprețuitoare a Constantinopolului față de Canoanele și Tradițiile bisericești este un indicator negativ în privința probabilitatății ca Constantinopolul să rămână ortodox.

Cu toate acestea, a spus el, Constantinopolul încă nu s-a aventurat în erezie, și nici adoptarea ciclului Minologhional gregorian nu a fost vreodată condamnat de întreaga Biserică pentru a face ca adoptarea lui să fie un act de separare de Biserică; prin urmare, politica Bisericii Ruse din Străinătate era ca să rămână în comuniune cu Patriarhiile care au adoptat Noul Minologhion.

“În 1926, scriind către ieroschimonahul rus atonit Teodosie de Karoulia, el [Mitropolitul Antonie] a refuzat să rupă comuniunea cu nou-calendariștii Bisericilor din Constantinopol și a Greciei: “Cunoașteți Canoanele 13, 14 și 15 al Sinodului I-II, care vorbește despre separarea de un episcop sau de Patriarh după condamnarea sinodală. Și apoi există canonul (al cincisprezecelea), care spune că acel cleric este vrednic, nu de condamnare, ci de laudă, care și rupe legăturile cu el (Patriarhul) din cauza unei erezii condamnate de Sfintele Sinoade sau Sfinții Părinți … și pe lângă aceasta, atunci când el (adică primul ierarh) predică erezia în mod public și o învață deschis în Biserică “. De aceea, slavă lui Dumnezeu, nici p[atriarhul] Vasile [al III-lea al Constantinopolului], nici [arhiepiscopul] Hrisostom de Atena nu au făcut acest lucru. Dimpotrivă, aceștia insistă să se păstreze Pascalia veche, căci doar Pascalia, și nu întregul calendar iulian nu era păzit de blestemul Sinodelor [Ecumenice]. E adevărat, P[atriarhul] Ieremia în secolul al XVI-lea și succesorul său în secolul 18 anatemizează calendarul însuși, dar cu acest blestem: 1) atinge doar pe contemporanii săi [adică cei sub el și sinodul său, care ar fi obligați, în general, să-și urmeze episcopul și sinodul – nota editorului] și 2) nu se extinde la cei care se tem să se despartă de comuniunea cu el [cu cel care inovează – nota editorului], la care blestem sunt supuși numai aceia care încalcă Pascalia canonică. Mai mult decât atât, (în orice caz, trebuie să fie remarcat), ideea principală din spatele stabilirii zilei Paștilor este aceea de a fi sărbătorită de toți creștinii (adică de ortodocși) în aceeași zi în întreaga lume. Adevărat, eu însumi și frații mei nu simpatizăm deloc noul si modernistul calendar, dar îi rugăm pe părinții Athoniți să nu se grăbească să compună scrisori (Romani 14). – Nu vă neliniștiți de disponibilitatea noastră de a merge la Sinodul de la Constantinopol. Desigur, nu va exista un sinod, dar dacă există și dacă mergem, așa cum Sfântul Flavian s-a dus la sinodul tîlhăresc, atunci, bineînțeles, vom păstra credința și vom da pe apostați anatemei. Dar atâta timp cât ultimul cuvânt nu a fost rostit, atâta timp cât întreaga Biserică nu a repetat blestemele Patriarhului Ieremia la un Sinod Ecumenic, trebuie să păstrăm comuniunea, ca să nu fim lipsiți de mântuire astfel, strecurând țânțarul, să înghițim cămila … „

Într-o altă scrisoare …: „Este zadarnic să vă chinuiți conștiința cu îndoieli cu privire la continuarea comuniunii cu Patriarhia de Constantinopol. Aduceți această chestiune înaintea judecății ierarhilor și, până când va avea loc, rămâneți în comuniune …” [V. Moss, Ortodoxia la Răscruce , Sankt Petersburg 2001, „ROCOR și Grecii vechi-calendariști”].

În plus, Binecuvântatul mitropolit Antonie a continuat să creadă chiar până la vremea când a trecut la cele veșnice că Patriarhia Ecumenică era o Biserică valabilă și avea Har. În octombrie 1934, Gheorghe Paraschos și Vasile Stamatoulis, Președintele și respectiv Secretarul General ai Comunității Adevăraților Creștini-Ortodocși, au făcut apel la Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse din Străinătate, mitropolitul Antonie Hrapovițki, să hirotonească episcopi pentru vechii-calendariști și să îi ia sub omoforul său. [Pentru scrisoare vezi: Stavros Karamitsos, Agonie în grădina Ghetsimani {în greacă}, p. 111-112]. Mitropolitul Antonie nu a acceptat acest lucru în acel moment, deoarece era împotriva canoanelor să intervină sau să hirotonească cler sau episcopi într-o altă episcopie ortodoxă validă, fără permisiune. Pentru ca ROCOR să facă așa ceva în 1934, acest lucru ar fi fost o afirmație explicită că Sinodul ROCOR nu ar fi crezut că Patriarhia Ecumenică are Har, dar faptul că nu a acceptat să facă acest lucru a demonstrat că ROCOR a ținut să considere că Biserica Greciei că are Har în 1934. (Din întâmplare, se spune ceva interesant cu privire la credința eclesiologică a vechilor calendariști în 1934, că acești greci doreau un Sinod care să fie în comuniune cu nou-calendariștii și cei care erau în comuniune cu ei să consacre episcopi pentru turma vechilor-calendariști greci! Evident, aceștia nu erau „Mateiți”).

Avem o dovadă și mai grăitoare a poziției din primii ani ai ROCOR în 1935 și după aceea.

„În august 1935 a avut loc hirotonirea arhimandritului Ieronim, fostul conducător al Misiunii Duhovnicești din Ierusalim, ca episcop de Detroit. Hirotonirea a fost făcută de către arhiepiscopul Vitalie [Maximenko de Jordanville], arhiepiscopii Teodosie Tirskii și Teodosie Synodski, reprezentanți ai Patriarhiei Alexandriei în America și Atenagora, reprezentant al Patriarhiei Constantinopolului și viitorului patriarh Ecumenic. În aceeași perioadă, Arhiepiscopul Vitalie, la cererea Patriarhiei Antiohiei a hirotonit pe sirianul arhimandritul Antonie Bashir, conducătorul de mai tîrziu al Bisericii Siriene din America, ca episcop. “[Vladimir Moss, Biserica Ortodoxă la Răscruce, Cap. IV “Ridicarea anatemelor (1955-1970)”, Fundația Ortodoxă Sfântul Mihail, Guildford [Marea Britanie], 1992; p. 118]

Aceasta a fost, de asemenea, politica ROCOR condusă de către succesorul binecuvântatului Mitropolit Antonie, binecuvântatul Mitropolit Anastasie (Gribanovski), așa cum a fost declarat oficial de două ori în 1961:

“În adresarea sa către celui de al treilea Sinod al Tuturor Emigraților Bisericii Ruse din Străinătate în 1974, Arhiepiscopul Antonie de la Geneva… [a declarat]:

“De interes “, a spus el, “sunt două scrisori ale Sinodului nostru ierarhic adresate vechilor-calendariști greci, copiile cărora au fost transmise la timpul lor, Arhiepiscopiei Greciei din America și Patriarhiei Ecumenice.

“Prima, cea din 27/09/1961: ‘Biserica noastră păstrează Vechiul Calendar și consideră că introducerea noului calendar este o mare greșeală. Cu toate acestea, politica ei a fost întotdeauna să păstreze comuniunea duhovnicească cu Bisericile ortodoxe care au acceptat noul calendar, atâta vreme cât au sărbătorit Paștile în conformitate cu decizia Primului Sinod Ecumenic. Biserica noastră nu a declarat niciodată Patriarhia Ecumenică sau Arhiepiscopia Greacă al Americii de Nord și de Sud că a fi schismatică și nu a rupt comuniunea duhovnicească cu acestea.”

“A doua, cea din 03/10/1961: ‘Biserica noastră păstrează Calendarul Vechi și consideră introducerea noului calendar ca fiind o greșeală. Cu toate acestea, conform politicii Patriarhului Tihon de binecuvântată memorie, nu am rupt niciodată comuniunea duhovniească cu Bisericile canonice în care a fost introdus noul calendar.“

[Vladimir Moss, Biserica ortodoxă la Răscruce, Cap. IV “Ridicarea anatemelor (1955-1970)”, Fundația Ortodoxă Sfântul Mihail, Guildford [Marea Britanie], 1992; p.119]

Arhiepiscopul Antonie mai notează:

“Mitropolitul Anastasie a permis mai întâi utilizarea noului stil în Biserica noastră pentru cei ce se converteau de la eterodoxie. Astfel, răposatul arhiepiscopul Ioan [Maximovici], considerat de mulți ca fiind un om drept și ascetic al timpurilor noastre, a primit în Eparhia noastră Vest-Europeană un grup de Olandezi Ortodocși, care, folosind noul calendar, au trăit douăzeci și doi ani în Biserica noastră – ceea ce nu e o perioadă scurtă! În acea perioadă au venit Români nou-calendariști în Biserica noastră. Arhiepiscopul Ioan, nu fără acordul mitropolitului Anastasie, a continuat să hirotonească, împreună cu un mitropolit emigrant român care trăia în Paris, Românul Teofil – un nou calendarist – pentru episcopie, prin care și-au început existența în Biserica noastră parohii nou-calendariste Românești. Aceste parohii ascultă acum într-o manieră satisfăcătoare de Întâistătătorului nostru Ierarh, care în fiecare an, când se află în Europa, slujește în Catedrala Românească …

“Sub Mitropolitul Anastasie, ​​a fost primit în eparhia noastră vest-europeană un grup de Francezi Ortodocși condus de către Protopopul E. Kovalevski, un nou-calendarist. Mitropolitul Anastasie însuși a fost mult timp simpatizant pentru ideea de avansare a protopopului E. Kovalevski la episcopat, fără totuși ca schimbarea calendarului să fie o condiție. Arhiepiscopul Ioan, împreună cu episcopul nou-calendaristul Teofil, l-au hirotonit pe Kovalevski ca episcop de Saint Denis. Biserica noastră nu l-a expulzat episcopul Ioan (numele monahal al lui Kovalevski) din sânul ei. El însuși a părăsit Biserica noastră, care i-a dat harul slujirii episcopale, pentru care a fost judecat și lipsit de rangul său.

“O parte din turma acestui ierarh nevrednic a rămas credincioasă Bisericii noastre și se află acum la granița Episcopiei Europei de Vest sub conducerea arhimandritului Ambrozie, un francez care a transferat, în mod voluntar și treptat, parohiile sale franceze la Calendarul Vechi, care a fost rezultatul răbdării și bunăvoinței noastre față de ei “

[Vladimir Moss, Biserica ortodoxă la Răscruce, Cap. IV “Ridicarea anatemelor (1955-1970)”, Fundația Ortodoxă Sfântul Mihail, Guildford [Marea Britanie], 1992; p.119-120]

Alte situații ar putea fi, de asemenea, observate.

 Această politică a continuat chiar până la ridicarea anatemelor pe 7 decembrie 1965. La momentul “Ridicării anatemelor”, comuniunea cu nou-calendariștii a fost întreruptă, deși nu s-a făcut nicio declarație instantanee și directă asupra prezenței harului sau lipsa acestuia cu privire la o jurisdicție anumită. Cu toate acestea, faptul că Sinodul a considerat pe nou-calendariști (acum ecumeniști) și pe cei care erau în comuniune cu ei ca fiind acum apostați, a devenit evident curând după niște evenimente asemenea celor din continuare. Sinodul și Întâistătătorul lui cu diferite ocazii [de exemplu, Epistola Dureroasă a Sfântului mitropolit Filaret și decretul sinodal ROCOR din 15/28 septembrie 1971] au afirmat că stabilirea intercomuniunii cu Roma sau a devenirii ca membru organic al Consiliului Mondial al Bisericilor (acesta cerea recunoașterea că Biserica este împărțită și că ereticii fac parte din Biserică) îi îndepărtează pe aceia de la unitatea Ortodoxei Catolice (Universale) și îl face una cu erezia. Mai mult, putem vedea acest lucru în recunoașterea de către ROCOR a grecilor vechi-calendariști și ajutorul dat la stabilirea ierarhiei lor în Grecia, iar acesta ar fi legal numai dacă nou-calendariștii greci nu mai făceau parte din Biserică. În cele din urmă, putem observa că ROCOR a anatemizat ecumenismul și pe cei în comuniune cu aceștia în 1983 și a confirmat încă o dată în 1987 că nici o comuniune nu a fost posibilă cu ecumeniștii. Această anatemă a fost primită de toți ierarhii Ortodocși canonici, adică de Floriniți și de alți vechi-calendariști legitimi ai altor țări.

 Într-o scrisoare cu antet Sinodal către diaconul Ioan Abraham din Cedar Rapids, Iowa, datată marți, 3/16 august 1994, episcopul Ilarion de Manhattan, secretarul adjunct al Sinodului, povestește cursul istoric al ROCOR până în 1966 :

“Mitropolitul Antonie Hrapovițki de binecuvântată memorie a zis [sic] că introducerea noului calendar a fost o eroare, dar nu o erezie. Astfel, Biserica noastră a continuat să coliturghisească cu Bisericile nou-calendariste până în anii șaizeci, când implicarea lor sporită în mișcarea ecumenistă a făcut imposibil ca să rămânem în unitate liturgică și de rugăciune [sic] cu ei. Pentru a ne păstra turma și a o păzi de influența vicleană a ecumenismului, am rupt relațiile cu ei și am continuat această măsură de protecție până în ziua de azi.”

Ca urmare a celor de mai sus, este destul de evident că ROCOR nu a fost niciodată Mateită, având un set complet diferit de convingeri despre ceea ce constituie o apostazie reală și ce este doar o alegere sau o greșeală rea. Aceasta a fost cu siguranță o organizație cu care niciun Mateit nu putea să fie în comuniune sau să accepte corectarea hirotoniilor, fără a compromite în mod complet credințele sale Mateite. Acum, să ne întoarcem la erorile ce au urmat ale Mateiților cu privire la refuzul de a primi corectarea hirotoniilor lor și de a se uni cu Floriniții și de eventuala lor ruptură cu Biserica Ortodoxă Rusă din Străinătate și respingerea hirotoniilor lor corectate.

A șasea greșeală a Mateiților

Când delegația mateită s-a întors în Grecia, pentru motivul descris, Sinodul Mateit a decis să nu se supună horărârii ROCOR prezentată în decizia lor de a efectua hirotesii asupra episcopilor Mateiți. Acești doi episcopi trebuiau să facă hirotesii asupra celorlalți episcopi Mateiți, iar episcopii urmau să o facă asupra tuturor clericilor lor; dar ei au refuzat! Făcând acest lucru, Mateiții au păstrat stigmatul asupra episcopilor lor ca fiind necanonici, prin faptul că au fost hirotoniți prin încălcarea Canoanelor Apostolice și a altor Sfinte Canoane.

Fiind martor la aspectul neplăcut al rămășițelor episcopului Matei după prima dezgropare a lor, mitropolitul Kallistos a abandonat pe Mateiți și s-a alăturat Floriniților. El a fost primit de către Arhiepiscopul Auxentie [al Floriniților] ca ierarh canonic, pentru că hirotonia lui a fost corectată de către ROCOR. Că nu s-a produs niciun fel de unire între arhiepiscopul Auxentie și Mateiți, aceasta s-a datorat faptului că Mateiții nu au fost de acord nici măcar cu faptul că Kallistos și Epifanie ar trebui să corecteze restul hirotoniilor Mateite, așa cum au promis să facă după ce se aceștia se vor întoarce în Grecia.

Din păcate, Mateiții au respins complet corecțiile pentru hirotoniile lor și au refuzat să îndeplinească ritualul herotesiei asupra restului clerului din următorul motiv. Arhiepiscopul Andreas al Mateiților, avem confirmări de la martori, a crezut și a afirmat că ROCOR fusese în afara Bisericii între 1924 și 1971. Apoi a spus că ROCOR se afla în Biserică din nou în 1971, când episcopii ROCOR și-au pus mâinile asupra Episcopilor mateiți Kallistos și Epifanie! El a explicat acest lucru spunând că ROCOR a fost primită înapoi în Biserică “prin iconomie” prin hirotesia pe care cei doi episcopi mateiți au primit-o de la ROCOR! Apoi ROCOR a ieșit în afara Bisericii din nou în 1976, când Mateiții au rupt comuniunea cu ei.

Prin urmare, conform credinței lor, Mateiții au mers la un Sinod din afara Bisericii în 1971 pentru a obține darul Harului! Toate acestea și explicația de mai sus sunt logic incoerente și, prin urmare, neortodoxe. Nu numai că au fost neascultători în privința hirotesiei, dar au fost neascultători și în privința acordului de a se uni cu Floriniții sub arhiepiscopul Auxentie. Acest lucru demonstrează din nou dorința lor deliberată de a menține schisma printre vechii calendariști din Grecia. În acea vreme singurii ierarhi ortodocși în Grecia erau cei ai Sinodului Arhiepiscopului Auxentie, care erau în comuniune cu Sinodul Sfântului mitropolit Filaret, care și-a dat consimțitul ca să aibă loc ritualul de hirotesie asupra episcopilor Mateiți. Mateiții nu aveau nici o justificare în a nu încerca să vindece această divizare printre vechii calendariști din Grecia. Acționând astfel, ei s-au dovedit a fi nu numai cauza, ci și cei care mențineau schisma.

Greșeala a șaptea a Mateiților

La 20 februarie 1976, Mateiții au rupt comuniunea cu ROCOR. Cu cinci ani mai devreme, aceștia au intrat în comuniune cu ROCOR și au primit hirotesia prin mâinile lor. Timp de cinci ani, ei au rămas în comuniune cu ROCOR, imediat după ce au respins hirotesia primită! Motivele lor pentru ruperea comuniunii cu ROCOR au fost datorate acțiunilor nesăbuite ale unui episcop al ROCOR în Europa, Antonie de Geneva. Într-un fel, Mateiții au ajuns la concluzia că neascultarea sau nelegiuirea unui episcop al unui Sinod, deși acest Sinod menține o mărturisire ortodoxă, îi afectează într-o asemenea măsură încât trebuie să desființeze comuniunea cu întregul Sinod. Prin acest lucru, Mateiții și-au restabilit caracteristica exclusivistă de a fi în comuniune cu nimeni, nici cu ROCOR (care avea un adevărat mărturisitor ca și conducător pe binecuvântatul Mitropolit Filaret, care va emite mai târziu o anatemă împreună cu Sinodul său în 1983 împotriva ereziei ecumenismului), nici cu GOC, care a avut ca și conducător pe arhiepiscopul Auxentie. Arhiepiscopul Auxentie și Sinodul său au fost episcopi rânduiți de ROCOR la începutul anilor 1960 și oficial în deplină comuniune cu ei din 1969. Ei erau episcopi care erau complet ortodocși în mărturisirea lor de credință. De aceea, din punct de vedere canonic, Mateiții păcătuiesc împotriva unității Bisericii separându-se de ambele Sinoade cu adevărat ortodoxe.

Greșeala a opta a Mateiților

În ediția din martie 1984 a Vestitorul Adevăraților Ortodocși (p. 102-103) Mateiții au renunțat în mod oficial și public la corectarea hirotoniilor lor de către episcopii ROCOR. Făcând acest lucru, ei și-au reafirmat vechiul statut necorectat / nehirotonit conform celui de-al 62-lea Canon Apostolic.

[A se citi din Pidalion Canonul 62 Apostolic – nota traducătorului]

După ce primim Duhul Sfânt prin Botez, dacă renunțăm la acel Botez sau îl respingem, atunci pierdem Duhul Sfânt. Dacă renunțăm sau Îl respingem pe Hristos, Ortodoxia ca întreg, o dogmă ortodoxă sau chiar pe un episcop cu adevărat ortodox, renunțăm la Credința noastră.

Atunci când mitropolitul Mateit Kyrikos de Mesogaia a scris în „Enciclica către Enoriașii Ruși, 1999” că „actul hirotesiei nu a avut niciodată vreun efect esențial asupra succesiunii apostolice asupra episcopilor noștri”, el a contribuit cu unul dintre numeroasele exemple prin care Mateiții au respins corectarea pe care ROCOR le-a dat-o în cel mai binevoitor mod în 1971.

Mateiții, cel puțin din martie 1984, și-au respins hirotesia, punerea mâinilor și au renunțat la ea până în această zi prin scris, spunând că nu a a fost cu niciun efect acel fapt, sau că era doar o rugăciune de iertare, sau că era doar o formalitate.

După ce au renunțat la corecțiile din partea ROCOR ale hirotoniilor lor necanonice și s-au despărțit de Biserică în izolare totală, Mateiții s-au întors la vechea lor eroare de a spune că Nou-Minologhiononiștii și cei în comuniune cu ei au fost fără Har după 1924. În felul acesta ei s-au autocondamnat de două ori din moment ce: (1) Matei nu numai că a primit hirotonia de la cei care erau Nou-Minologhiononiști și nu au fost niciodată primiți în Biserică fiind în afara Ei, dar și (2) acum, înșiși Mateiții au fost în comuniune pentru cinci ani cu Sinodul ROCOR, care a păstrat comuniunea cu Nou-Minologhiononiștii până în decembrie 1965, și chiar a permis utilizarea Noului Minologhionon în unele parohii până acum câțiva ani și nu s-au „pocăit vreodată” de acest lucru sau să fi fost „primiți” înapoi „în Biserică din „afara” ei.

Recapitulare

În acest document am încercat să prezentăm o istorie a faptelor unui grup schismatic care a produs confuzie multor oameni de-a lungul anilor existenței sale. Mulți au înțeles erorile subtile care separă schisma mateită de Ortodoxie și au lăsat-o. Unii încă trebuie să înțeleagă pe deplin de ce nu ar trebui să aibă nici o legătură cu acest organism schismatic. Următoarele fapte sunt incontestabile:

1. În 1937, horepiscopul Matei, nou-hirotonit, a rupt necanonic comuniunea cu Sinodul Episcopilor Ortodocși, deoarece ei aveau o părere personală care nu era identică cu a lui. Canoanele interzic o astfel de acțiune, pe care o definesc ca schismă.

2. În 1948, episcopul Matei, în neascultare față de Canoanele Apostolice și de Sinoadele Ecumenice și fără justificare, a „hirotonit” un episcop de unul singur.

3. În 1950, Mateiții și-au continuat schisma față de Biserică prin neîmpăcarea lor cu mitropolitul Hrisostom când acesta a respectat toate cerințele episcopului Matei într-un duh de iertare pentru unitatea Bisericii. Mitropolitul Hrisostom știa că dacă Matei și-ar perpetua schisma, nenumărate suflete s-ar pierde în deceniile următoare.

4. În 1971, episcopii Mateiților, primind din partea ROCOR hirotesia pentru corectarea hirotoniilor lor necanonice, au recunoscut că hirotoniile episcopului Matei erau într-adevăr ilegale și fără de Har.

5. În 1976, episcopii Mateiților și-au perpetuat schisma față de Biserică refuzând nu numai să intre în comuniune cu GOC ce era sub arhiepiscopul Auxentie, ci și prin ruperea comuniunii cu ROCOR, care era pastorită de Sfântul Mitropolit Filaret, și astfel au creat o altă schismă.

6. În martie 1984, Mateiții au publicat și o repudiere și renunțare la hirotesiile lor din 1971. Astfel, ei s-au reîntors la statutul lor din 1948 de a fi „cler” nehirotonit.

Numele Matei, din cauza schismei lor, a devenit sinonim cu extremismul și fanatismul de dreapta. Întotdeauna suntem avertizați în Ortodoxie să menținem adevăratele doctrine prin rânduială canonică, fără să cădem de pe drumul îngust către stânga sau către dreapta. În vremurile noastre, stânga conduce la o mentalitate similară ecumenismului, fie că este vorba de Noul Minologhionon sau de cea Ciprianită. Pericolele din dreapta conduc la o mentalitate similară cu cea a Mateiților.

Este necesar ca noi creștinii ortodocși să fim uniți cu episcopii care nu sunt numai ortodocși, ci și canonici.

Cu dragoste întru Hristos,

+ Episcopul Grigorie

Epilog

Câteva comentarii despre învățăturile inovatoare ale horepiscopului Matei în comparație cu cursul istoric al Bisericii

Contrar felului de a acționa a Sfinților Părinți, horepiscopul Matei a tratat o inovație care nu a fost niciodată condamnată ca schismatică de către Apostoli sau Sinoadele Ecumenice sau chiar de Sfinții Părinți individuali, ca o schismă reală din partea Bisericii. De-a lungul Canoanelor și a vieților Sfinților Părinți ai Bisericii, nu găsim pe nimeni care să fi făcut vreodată sau să horărască acest lucru.

Aceasta se întâmplă atunci când un membru al Bisericii se opune în mod conștient și înverșunat împotriva oricărei horărâri a întregii Biserici și se abate de la ea, dacă se răzvrătește împotriva a ceea ce ea a stabilit deja sau ceea ce ea horărăște în acel moment, în acord cu hotărârile sale anterioare, sinoade, potrivit cu învățăturile sale. În timp ce declarațiile individuale ale ierarhilor nu sunt reflecții infailibile a voinței lui Dumnezeu, voința expresă a lui Hristos se manifestă fără îndoială printr-o singură acțiune și hotărâre a Trupului Său, însuflețit de Duhul Sfânt și trebuie fie să-l recunoaștem pe Hristos ca Domn și să ne supunem voii Lui sau cineva va fi ales să-L înlăture de la slujire și rămână ca un renegat împotriva lui Hristos. Astfel de renegați s-au rupt de Hristos și, fiind străini față de El, sunt lipsiți de Harul dumnezeiesc. Biserica nu îndepărtează pe nimeni de la Sine, ci mai degrabă ei înșiși se rup de la Ea și Bisericii îi rămâne să recunoască acest lucru cu durere.

De-a lungul istoriei Bisericii, niciun Părinte niciodată nu a adoptat cursul horepiscopului Matei, adică condamnând o inovație în Calendarul Bisericesc ca o schismă reală, fără condamnarea explicită a acestei inovații de către întreaga Biserică.

În secolul al 2-lea, Bisericile Asiatice au inovat în sărbătorirea Paștilor în aceeași zi cu Paștele evreiesc (a 14-a de la începutul lunii noi, apropiindu-se de echinocțiul de primăvară), și nu în duminica care urma, așa cum a fost practicat din vremurile apostolice. În mod ortodox, Sfântul Irineu de Lyon și restul Bisericii au prevenit pe inovatori, dar nu au rupt comuniunea sau i-au considerat străini față de Biserică, și chiar l-au mustrat pe Papa Victor al Romei pentru că a încercat să-i alunge din Biserică (Eusebius, Istoria Bisericii, Cartea a 5-a, Cap. 23-25). Ei au înțeles pe bună dreptate că, deși sărbătorirea Paștelui înainte de echinocțiul de primăvară și prin urmare, de două ori pe an era interzisă de cel de-al 7-lea Canon Apostolic, sărbătorirea concomitentă cu Paștele iudaic, dacă evreii îl sărbătoreau după echinocțiu, nu fuseseră încă interzisă de către Biserică si acești Părinți au continuat să-i considere pe Asiatici ca parte din Biserică, cu toate că aceștia greșeau în această privință. Apoi, urmând deciziile universale aprobate în Niceea (325 d.Hr., „Decret”, conform Teodoret, Istoria Bisericii , Cartea 1, Capitolul. 8-9), Antiohia (341 d.Hr.), și Sinoadele Ecumenice ulterioare , toți cei care se înverșunau de a sărbători în același timp cu Paștele Evreiesc au fost considerați străini față de Biserică pentru că această practică a fost condamnată de Biserică.

La Niceea, s-a convenit, de asemenea, ca Bisericile Asiatice să urmeze ceea ce se folosea atunci la Roma și Alexandria, astfel încât toți să sărbătorească Paștele în același timp; totuși, diferențele și erorile în calcule și emiterea sistemelor revizuite și a tabelelor au dus la faptul că Paștele a fost sărbătorit la momente diferite în locuri diferite destul de frecvent până în secolul al VIII-lea sau cam așa ceva. De exemplu, uneori într-o parte a Galiei sărbătoreau la un moment dat Paștile, cei de la Roma la altul, cei din Spania la un moment dat, cei din Alexandria la un alt moment și cei din Insulele Britanice la data stabilită de dânșii, deoarece fiecare din aceste Biserici susțineau că urmau setul astronomic corect pentru sărbătorirea Paștelui prevăzut la Niceea. Cu toate acestea, ei au continuat să se recunoască reciproc și au fost în comuniune pentru că ei înțelegeau că toți se străduiesc să fie credincioși deciziei Bisericii și să ajungă la un singur sistem precis și că Biserica nu a hotărât în mod explicit pentru un sistem și în defavoarea altuia. În consecință, în secolul al VIII-lea, în Insulele Britanice, de exemplu, nicio parte a Bisericii nu a considerat pe celelalte în afara Ei, atunci când englezii au adoptat ciclul Pascaliei, mai corect, din Roma și din Est, dar Irlanda a persistat în menținerea celui dat de Sfântul Patrick și denumit ca „Paștile Ortodox” de Sfântul Anatolie din Laodiceea. În cele din urmă, toți au ajuns să urmeze un singur ciclu Pascal, așa cum a intenționat Sinodul Ecumenic de la Niceea (325 d.Hr.), dar, întrucât nici un Sinod Ecumenit nu a decretat acceptarea unui anumit sistem Pascal, indiferent cât de des s-au sărbătorit Paștile la date diferite, toată lumea s-a recunoscut unul pe celălalt și au rămas în comuniune cu toți ceilalți.

Același lucru a fost în cazul inovării cu privire la Minologhion, în special cu sărbătoarea Nașterii Mântuitorului. Până în secolul al V-lea, nu exista o dată comună în Biserică, iar unele Biserici locale, precum Alexandria și Antiohia, nici măcar nu au sărbătorit-o mult timp înainte de această dată. Roma a sărbătorit Nașterea Mântuitorului pe 25 decembrie ca o sărbătoare distinctă de Bobotează (6 ianuarie), iar Constantinopolul a sărbătorit Nașterea Domnului împreună cu Boboteaza, pe 6 ianuarie, până la vremea Sfântului Grigorie Teologul ca Patriarh al Constantinopolului. În Antiohia a fost sărbătorită pe 6 ianuarie până în vremea Sfântului Ioan Gură de Aur și nu a fost schimbată până pe timpul Sfântului Juvenalie când Ierusalimul a trecut sărbătorirea pe 25 decembrie, data Nașterii găsită în înregistrările recensământului antic roman. În ciuda diferențelor ce privește datele sărbătorilor, toți au rămas în comuniune și fără prea multă agitație, pentru că încă nu exista nici un decret Bisericesc care trebuia să fie respectat.

În mod similar, vechile Minologhioane din diferite părți ale Serbiei, Bulgariei și Rusiei indică faptul că și în secolul al XV-lea majoritatea Sfinților nu au fost sărbătoriți la aceleași date calendaristice, dar din nou, indiferent de aceste diferențe de date, comuniunea a fost menținută și nu au fost făcute niciun fel de acuzații de schismă deoarece Biserica nu a hotărât nimic în privința acestui lucru.

În secolul al XVI-lea, Papa a decretat că calendarul Minologhionar al Bisericii a trebuit să fie înaintat cu 10 zile, iar Pascalia s-a modificat, deoarece a rămas în urmă față de unde Biserica intenționa să rămână în ciclurile sale. Deoarece papalitatea nu a acceptat Canoanele Apostolice, ea a ignorat și a încălcat interdicția celui de-al șaptelea Canon Apostolic de a sărbători înaintea echinocțiului de primăvară și interzicerea de la Niceea a sărbătoririi Paștelui în aceeași zi cu Paștele evreiesc. Papa a trimis scrisori Ortodocșilor cerând să adopte perfecționarea Calendarului Bisericesc. Ortodocșii au considerat-o nebună și necanonică și astfel au respins-o; mai mult, în 1583, patriarhii de Constantinopol, Ierusalim și Alexandria au emis o serie de anateme împotriva celor care au acceptat greșelile papale (Filioque, Purgatoriu, Monarhia Papală etc.), cea mai recentă fiind inovația în ceea ce privește Pascalia ecleziala și ciclurile Minologhionice. Această inovație a arătat în mod clar că Papa se credea superior față de Apostoli și Sinoade, în așa măsură încât să modifice hotărârile lor dupa capriciilor sale, iar această inovație papală era, prin urmare, nesăbuit de acceptat. A opta anatemă pe care au emis-o anatemizează pe cei care adoptă „Pascalia nou-inventată și noul Minologhion … al Papei” ca disprețuitori ai tradițiilor Sinoadelor Ecumenice. Ulterior, alte două Sinoade (Constantinopol 1587 și 1593) au fost ținute de către acești Patriarhi împreună cu Patriarhul Antiohian, care s-au adunat împreună, după cum spune hotărârea lor, „pentru condamnarea noului calendar – ca fiind o eroare a latinilor în privința Paștilor” au condamnat adoptarea Pascaliei gregoriene și au acceptat și anatemele Sinodului lor din 1583.

Acestea sunt singurele Sinoade din istoria Bisericii care fac vreo referire la Minologhion în canoanele lor. Ele au fost numite Pan-ortodoxe printre Bisericile locale Grecești, dar acest lucru nu este strict corect, deoarece nici una dintre Bisericile locale Sârbe, Ruse sau alte Biserici locale Slave nu a fost reprezentată acolo și nu avem nici o înregistrare ulterioară despre primirea vreuneia dintre aceste Sinoade ca Ecumenice de către acele Biserici. Faptul că ele nu au fost recunoscute ca atare de către ierarhii ruși mai târziu pune sub semnul întrebării caracterul ecumenic celei de-a opta anteme a Sinodului din 1583. Dar dacă aceste Sinoade sunt considerate ecumenice sau nu, ar trebui să se țină seama de următoarele: Au declarat anatema asupra acelora care adoptă fie ciclul Minologhionic gregorian împreună cu Pascalia gregoriană, fie doar Pascalia gregoriană; cu toate acestea, nu au legiferat nimic în privința celor care au adoptat doar ciclul Minologhionic gregorian, deoarece această inovație nu a încălcat nicio hotărâre anterioră a Bisericii. Numai adoptarea Pascaliei gregoriene, de dragul căreia Papa trebuia să schimbe ciclul Minologhionic, ar fi o recunoaștere a faptului că Papa este superior în autoritate față de Sfinții Apostoli, Sfinții Părinți și Sinoadele Ecumenice.

Mergând acum la secolul al XX-lea, dorim să prezentam consecințele informațiilor de mai sus asupra analizei noastre în privința schismei sau parasinagogii horepiscopului Matei. Biserica nu poate sprijini în nici un fel poziția lui precum că adoptarea noului Minologhion a provocat o schismă și a lipsit pe acele biserici locale și a celor care erau în comuniune cu ele de Harul dumnezeiesc. Acest lucru este evident, având în vedere, așa cum am arătat mai sus, că nici o inovație cu privire la calendarul sărbătorilor Bisericii nu a fost vreodată considerată o schismă reală de către Părinți, dacă nu a existat o pronunțare împotriva ei de către Biserică, fie în trecut, fie contemporană cu inovația. Nu ne putem uita la Sinodul secolului al XVI-lea pentru a da o condamnare eclezială a ceea ce noii calendariști au făcut în 1924 ca fiind schismatici, mai degrabă decât pur și simplu ilegali, fie pentru că Sinoadele din secolul al XVI-lea nu au fost ecumenice, sau nu au fost primite în întreaga Biserică sau pentru că adoptarea exclusivă a noului ciclu Gregorian Minologhionar de către ierarhii Greciei în 1924 nu îndeplinește în sine condițiile în care poate fi aplicată a 8-a anatema a Sinodului din 1583. Singura modalitate prin care această inovație se va dovedi o schismă reală din partea Bisericii, mai degrabă decât o împărțire în unitatea liturgico-calendrică a Bisericii, este dacă ar fi condamnată de un Sinod Ecumenic sau de unul care a fost primit pretutindeni de Biserică. Nelegiuirea inovării calendaristice din 1923-24 s-a manifestat cu siguranță prin faptul că a fost introdusă în mod inutil și unilateral de către o singură parte locală a Bisericii împotriva dorințelor exprimate de ceilalți membri ai Trupului lui Hristos, din motive de îmbunătățire a relațiilor cu cei străini față de Trup, dar, având în vedere circumstanțele canonico-istorice, oricât de greșite, schimbarea calendarului nu poate fi privită ca o despărțire și dezbinare de la Biserică.

Până când întreaga Biserică nu condamnă o astfel de inovație ca schismatică, cel mai mult ce poate să facă cineva este să nu aibă comuniune cu acei inovatori pentru a nu participa la actul lor ilegal. Avem multe exemple ale acestei poziții luate de Sfinții Părinți în istoria bisericii: Sfântul Ioan Gură de Aur și ucenicii săi s-au abținut de la împărtășirea cu patriarhul Constantinopolului ce a fost așezat ilegal, Sfântul Arsachie; Sfântul Teodor Studitul și urmașii săi s-au abținut de la impărtășirea cu Sfântul Patriarh Nichifor, deoarece el a permis preotului Iosif caterisit și nelegiuit să slujească în Hagia Sofia și sub constrângere imperială chiar anatemizându-i pe cei care nu au acceptat „iconomia”. Alte exemple ar putea fi menționate, dar în nici unul dintre ele nu vom afla că Sfinții Părinți ar fi învățat că partea inovatoare a fost fără Har, mai degrabă decât pur și simplu vinovată de un păcat grav și, eventual, cel mai rău înaintea lui Dumnezeu. Deci, această cale, calea pe care a urmat-o Binecuvântatul mitropolit Hrisostom de Florina a fost cu siguranță cea de urmat după 1924 până când un Sinod Ecumenic ar fi condamnat inovația a noilor sau papistașilor Minologhioniști, iar inovaționiștii fie se vor pocăi sau se vor despărți de Biserică.

Cu toate acestea, de la intrarea în comuniune a noilor-calendariști cu Roma universal anatemizată la 7 decembrie 1965, precum și cei care sunt în comuniune cu ei, este inutilă o condamnare viitoare a nou-Calendarismului sau, mai exact, a Noului-Minologhionism de către Biserică. Ei s-au unit cu ereziile Romei, cu Lumea Protestantă a Consiliului Mondial al Bisericilor, cu Monofiziții și cu alții, devenind astfel parte a ereziilor lor și, prin urmare, au părăsit Biserica și Harul dumnezeiesc.

Gânduri despre personalitatea horepiscopului Matei și schisma Mateită

Schisma Mateită, ca orice altă schismă, este o tragedie majoră.

Această „biserică”, pentru folosul Bisericii, nu ar fi trebuit să existe, dacă nu ar fi fost păcatelor oamenilor. Caracteristicile Mateiților sunt identice cu toți cei tăiați din Biserică. Intoleranța lor, atacul lor continuu asupra celor care se află în Biserică, comportamentul lor nestatornic și ilogic, ignorarea legilor Bisericii și exclusivitatea lor elitistă ca singura biserică adevărată ortodoxă și idolatrizarea unui lider, ne arată un grup care este tăiat de la Hristos sau sectar. Acest lucru poate fi urmărit în primul rând de la fondatorul lor, Horepiscopul Matei, pe care îl numesc „Sfântul Părinte” și îl consideră infailibil, ceva ce se găsește numai în Papism.

Cunoașterea istoriei unui om poate ajuta întotdeauna să-l înțelegem mai mult. Dacă mergem la Sfântul Munte, putem găsi ucenici din rândul Horepiscopului Matei. Când horepiscopul Matei era pe Sfântul Munte, ca preot, avea un ucenic pe nume părintele Damaschin, care la rândul său avea un sinod, care și acum există în Katounakia și este condusă de părintele Augustin. Părintele Augustin povestea despre cum duhovnicul său, părintele Damaschin, a explicat cum bătrânul lui, Matei a părăsit Muntele Athos. Aceasta este povestea:

Când părintelui Matei i s-a cerut să părăsească Muntele Athos și să vina la Atena pentru a ajuta în sfânta luptă a vechi-calendariștilor, a fost chinuit de această decizie, așa cum ar fi orice călugăr athonit. Cauza a fost bună, dar el era un călugăr athonit și, dacă nu era voia lui Dumnezeu, el putea să piară. În cele din urmă, s-a dus la părintele său duhovnicesc și i-a cerut sfatul. Părintele său duhovnicesc, într-un mod blând, i-a spus „Nu”, spunând: „Fiul meu, ai făcut progrese prin viața ta monahală aici. Ești preot și ai un ucenic și ești în stare să avansezi mai mult în viața duhovnicească. Ești un om simplu, totuși, lumea este foarte complicată. Dacă părăsești Sfântul Munte, vei fi înșfăcat și vei cădea. Nu pleca.”

Mai târziu, preotul-călugăr Matei a luat decizia și nu a ascultat de părintele său duhovnicesc și a părăsit Muntele Athos pentru Atena. Orice om care dorește poate merge la Sfântul Munte și să verifice acest lucru de la ucenicii părintelui (mai târziu horepiscopului) Matei. Sunt încă în viață. La fel ca mulți care au părăsit Sfântul Munte în neascultare, acest lucru ne spune mult despre caracterul horepiscopului Matei. El nu credea în axioma monahală: „Ascultarea este viață. Neascultarea este moarte.”

O altă povestire despre horepiscopul Matei, când era pe Muntele Sfânt, este relatată de călugării athoniți după cum urmează:

“Odată, când privea pe mare de pe Athos, a observat o navă la depărtare de șase sau opt kilometri de la țărm și a spus ceva asemănător cu acestea: „Fraților, nu vă uitați. Sunt femei pe acea navă!” De fiecare dată când spunea asta, el fugea și se ascundea. Un bătrân înzestrat duhovnicește care l-a auzit spunând acest lucru cu voce tare, a spus călugărilor din apropierea lui: „Vezi acest călugăr? El va muri în mijlocul femeilor!” Nu a trecut mult timp după ce episcopul Matei a părăsit Sfântul Munte și, în cele din urmă, și-a luat reședința în mănăstirea de la Keratea, unde a murit în cele din urmă. Erau aproximativ 400 de călugărițe la Keratea.”

Aceste povestiri și ceea ce știm despre acțiunile horepiscopului Matei mă conving că horepiscopul Matei era într-adevăr un om cu „zel” pentru Ortodoxie, totuși era un zel fără ascultare, fără cunoștință și fără discernământ. Aceasta este o formulă care duce, în cele din urmă, la dezastru duhovnicesc. Ca episcop, acțiunile sale dovedesc că el a fost fie necorespunzător, fie înșelat, fie ambele.

Cum putea să creadă că enciclica din 1935 (în interpretarea sa) a fost ultimul cuvânt absolut în orice decizie privind starea Ortodoxiei pentru întreaga lume? Acest lucru nu arată simplitatea și lipsa cunoașterii sale în domeniul teologiei și chiar al istoriei Bisericii?

Cum ar fi putut îndrăzni să se despartă de șase episcopi, de întregul Sinod, care erau bătrânii săi atât în ​​preoție, cât și în educație, fără o decizie sinodală? Acest lucru nu arată graba lui de a judeca și nu se pune asupra lui stigmatul de a fi primul care a provocat o schismă în mișcarea modernă a vechi-calendaristă al Greciei?

Cum putea el, unul singur, să hotărască să hirotonească un episcop prin încălcarea directă a primului Canon al Bisericii? El a fost hemiplegic din cauza unui accident vascular cerebral, ce l-a lăsat paralizat pe partea dreaptă a corpului său și stareța Mariam i-a ținut mâna dreaptă imobilă asupra capului nefericitului candidat. S-ar putea întreba, a fost stareța Mariam co-hirotonitoare? Cum putea să creadă că era ultimul episcop de pe pământ? Dacă un episcop își imaginează că este persecutat, înseamnă că el este într-adevar persecutat și poate continua să încalce legile Bisericii și să-și creeze propriul Sinod și / sau Biserică?

Cum a putut să respingă propunerea din partea mitropolitului Hrisostom de Florina pentru a vindeca schisma la presiunile celor din jurul lui? Asta nu dovedește că stareța Mariam îl controla? Acest lucru a fost confirmat de mulți martori care au părăsit Mateiții și au spus că întreaga situație era schismatică și devenea un fel de cult și că centrul Mateiților (la Keratea) era guvernat exclusiv de către stareța Mariam cu o mână de fier. Ea a fost autoritatea tiranică de guvernământ în toate ce se întâmpla, inclusiv decidea hirotonirea călugărilor din apropierea mănăstirii peste voia Starețului.

După părerea mea, nu există niciun motiv pentru ca această schisma mateită să fi apărut, în afară de mândrie, din partea celor care s-au despărțit. Faptul că peste nouăzeci la sută din clericii vechi-calendariști și oameni simpli nu i-au recunoscut niciodată ca lideri ar fi trebuit să le spună că poate este ceva în neregulă cu ei. Faptul că mai mult de nouăzeci la sută din clerul vechi-calendarist și oamenii simpli preferau să nu aibă deloc episcopi, în loc să fie sub episcopii Mateiți, ar fi trebuit să le spună ceva. (Floriniții, când au avut nevoie de a restaura episcopia, au implorat Biserica Rusă din Străinătate să le îndeplinească această nevoie.)

Este foarte clar că duhul horepiscopului Matei a trăit atunci când, în 1971, mateiții au căutat să-și corecteze hirotoniile necanonice de către el ROCOR, și apoi imediat nu au urmat toate hotărârile date de ROCOR legate de această hirotesie.

Nu este oare clar, de asemenea, că duhul horepiscopului Matei trăiește în arhiepiscopul Andreas, când a spus că Harul a fost dat sinodului ROCOR în 1971 de către Mateiți, atunci când doi episcopi Mateiți au primit punerea mâinilor ierarhilor din ROCOR? De aceea, se poate concluziona că Mateiții au decis să meargă la „ROCOR cea fără de Har” pentru a-i face să-și pună mâinile pe episcopii Mateiți ”hirotoniți necanonic și plini de Har”, și astfel să dea harul către ROCOR „cea fără de Har”!!!

Cum ar putea această părere absurdă personală a arhiepiscopului mateit Andreas, despre cum călătorește Harul, să fie acceptabilă pentru Mateiți, fără nici o consecință, în timp ce opiniile patristice ale binecuvântatului Mitropolit Hrisostom de Florina (care erau asemănătoare cu cele ale primilor ierarhi ai ROCOR și a celorlalte Biserici Ortodoxe), să justifice o schismă din partea lui Matei, Horepiscopul de Brestena?

Este înspăimântător să vedem că Mateiții încalcă cu fermitate legile Ortodoxiei și, totuși, susțin că ei sunt stâlpii Ortodoxiei, ultima rămășiță a Bisericii de pe pământ și toți ceilalți sunt în afara Ei.

Este înfricoșător să vedem că Mateiții susțin că, în esență, întreaga Biserică a intrat în schismă în anii 1920 și prin observațiile lor absurde reiese concluzia că Biserica a încetat să mai existe în acea vreme.

Este înfricoșător să vezi că Mateiții resping și renunță la hirotesia lor și totuși mai susțin că au ordine canonică.

Este înfricoșător să vezi că Mateiții fac caterisiri și excomunicări asupra clericilor care s-au alăturat Floriniților, ca și cum Floriniții sunt la fel de răi ca Ecumeniștii nou-calendariști.

Este înspăimântător să vedem că Mateiții aruncă anateme asupra unor oameni care nici măcar nu sunt în „Biserica” ​​lor și care nu au făcut nimic rău (de exemplu, Leonid Uspenski și doctorul Gheorghe Gabriel) pentru opiniile lor în privința iconografiei.

Este înfricoșător să vedem cum recent acești schismaici mateiți s-au împărțit în trei grupuri separate, fiecare numindu-se pe sine Biserica Adevărată și fiecare anatemizându-se unul pe celălalt pentru diferențele lor semantice.

Concluzia pe care ajung să o am în privința Mateiților este că opiniile, declarațiile și acțiunile lor indică sminteala, extremismul, zelul fără discernământ, haosul canonic, schisma și, în cele din urmă, că sunt în afara Bisericii și că nici un creștin ortodox nu ar trebui să li se alăture, să-i sprijine sau să-i apere.

Întru Hristos,

+ Arhiepiscopul Grigorie