Odinioară, nu cu mult timp în urmă, ziua de 17 iulie, după așa-numitul calendar pe stil nou, era o zi de întristare și de doliu, căci în această zi poporul rus și diaspora rusă își aminteau de înfricoșătoarea fărădelege prin care familia Țarului a fost ucisă cu cruzime în subsolul Casei Ipatiev. Era o zi de jale. Astăzi însă nu mai este astfel. Acum Familia Impărătească a fost proslăvită ca familie de Sfinți Mucenici. Să nu uitați niciodată că atunci când Biserica proslăvește pe un Sfânt, ea nu îl face Sfânt, ci doar vestește oamenilor că acea persoană sau acel grup de persoane a fost deja proslăvit de Dumnezeu.
În Viețile Sfinților găsim un exemplu minunat. Cândva, un om care ocupa o poziție foarte înaltă în societate, fiind de neam ales și foarte bogat, a părăsit lumea și a intrat în mănăstire. A început să viețuiască asemenea celorlalți nevoitori, în post, rugăciune și lipsuri. În jurul lui trăiau și alți monahi, dintre care mulți duceau nevoințe mai aspre decât el. Cu toate acestea, poporul a început să vină la el, folosindu-se de cuvintele sale insuflate de Duhul și de sfaturile sale duhovnicești, iar Domnul l-a împodobit cu darul înainte-vederii și al facerii de minuni.
Unul dintre monahi l-a întrebat pe un bătrân de ce se întâmplă aceasta. Omul despre care era vorba era, desigur, un nevoitor, dar nu se deosebea în mod vădit de ceilalți; dimpotrivă, existau alții care duceau o viață mai aspră, însă nu aveau darurile facerii de minuni sau ale înainte-vederii. De ce îl învrednicise Domnul tocmai pe el de asemenea harisme?
Bătrânul a răspuns:
„Iată de ce: toți ceilalți, când au intrat în monahism, au pornit pe calea nevoinței, dar, în esență, nu au schimbat prea mult felul lor de viață. Ei înșiși au devenit monahi, iar viața lor nu mai era aceea din lume. Totuși, nu au renunțat la ceva deosebit, căci și înainte trăiau modest și fără bogății. Acest om însă, fiind foarte bogat, vestit și aflat în vârful vieții lumești, a săvârșit o lepădare de lume mult mai mare decât cei din jurul său. El a renunțat la înălțime, la cinste, la slavă și la toate cele ale lumii. De aceea Domnul l-a împodobit astfel, căci nevoința lui de lepădare de lume a fost mult mai mare și mai adâncă decât a celorlalți.”
Când vorbim despre proslăvirea Familiei Imperiale, nu trebuie să uităm niciodată de la ce înălțime au fost coborâți acești oameni și în ce adânc al suferinței au fost aruncați. Știm din viața lor câte au avut de îndurat. La început, după săvârșirea acestei crime, numele lor au fost acoperite cu nenumărate calomnii. Câte nu s-au spus despre familia Țarului! Însă toate acestea s-au risipit precum pleava, iar înaintea lumii stă acum o familie cu adevărat creștină, strălucind prin virtuți și arătând mai ales, în anii de umilință și suferință care i-au fost hărăziți, o autentică trăire creștină.
De la ce înălțime au fost coborâți! Mai bine spus, au fost aruncați jos de vrăjmașii lor.
Se știe că, în timpul vieții, Sfinții Pătimitori Împărătești au îndurat batjocuri și necazuri cumplite. În același timp însă, au strălucit printr-o uimitoare blândețe, lipsă de răutate, iertare și bunăvoință. Știm că tocmai din această pricină vrăjmașii lor, cei care conduceau și hotărau toate, schimbau necontenit gărzile care îi păzeau. Aduceau lângă ei pe cei mai grosolani și mai decăzuți dintre paznici. La început aceștia îi batjocoreau pe prizonierii lipsiți de apărare. Dar blândețea, lipsa lor de răutate și bunătatea lor neobișnuită îi schimbau treptat, astfel încât din vrăjmași ajungeau prieteni. De aceea, repet, vrăjmașii lor schimbau mereu garda, fiindcă virtuțile acestor întemnițați înmuiau chiar și cele mai împietrite inimi.
Această nevoință au dus-o până la capăt, în duh de nerăutate și de dragoste creștină, iar în cele din urmă au fost uciși cu cruzime. Biserica Rusă i-a proslăvit pe bună dreptate ca Mucenici, fiindcă și-au sfârșit viața ca Mucenici și au arătat, în întreaga lor viață, ce înseamnă să fii un adevărat creștin.
Astăzi Biserica îi proslăvește. Odinioară ne rugam pentru odihna sufletelor lor, iar acum se cuvine să le cerem lor rugăciunile, ca prin mijlocirea lor puternică înaintea Tronului lui Dumnezeu să se roage Domnului Slavei pentru țara nefericită pe care au iubit-o atât de mult și ca Domnul să o miluiască și să o izbăvească de cumplita apăsare duhovnicească și morală sub care se află.
Amin.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.