Ieri, la privegherea de toată noaptea, fraților, am vorbit despre ce dificultăți a întâmpinat Biserica Ortodoxă pe parcursul existenței ei – în vremurile străvechi a fost mai întâi o epocă de persecuții, iar după aceea o epocă a ereziilor. Dar acelea au venit și au trecut, iar acum sunt deja departe de noi.
Să privim în jur: în ce condiții se află acum Biserica și adevărata Ortodoxie? Au existat erezii în vremurile străvechi, dar nu existau cele care sunt atât de răspândite acum – falsificări spirituale, falsitate duhovnicească, tentațiile de a înlocui adevărata Biserică și adevărata Ortodoxie cu o biserică falsă sau, cel puțin, cu o falsă Ortodoxie (o Ortodoxie denaturată).
Voi înșivă știți cum infecția așa-zisului ecumenism se răspândește acum peste tot – pe această cale pășesc de bunăvoie toți cei ce au o coloană vertebrală șubredă și o conștiință flexibilă. Aceasta este calea comodității! Aceia spun: „Vrem să-i unim pe toți laolaltă. Noi recunoaștem că fiecare biserică, fiecare confesiune are o parte de adevăr și vrem să unim aceste porțiuni de adevăr împreună pentru a obține o singură Biserică întreagă, nouă, adevărată”. Acest lucru înseamnă, așa cum am spus mai înainte, că a noastră Biserică Ortodoxă Rusă trebuie să fie de acord și că nu posedă plenitudinea adevărului lui Hristos, ci doar o parte din el, iar tot restul este o minciună și o amăgire. Ce părere ar avea despre aceasta vrednicul de pomenire, Sfântul Serafim de Sarov, sau dreptcredinciosul Sfânt Ioan de Kronstadt dacă li s-ar spune așa ceva?
Biserica noastră Ortodoxă deține adevărul și rămâne fermă în adevăr și nu se va îndepărta niciodată de adevăr. Noi suntem oameni slabi, slujitorii Bisericii și fiii ei obișnuiți, fiecare dintre noi păcătuim și ne poticnim, dar noi, fiind în Biserică, deținem adevărul – prin marea milă a lui Dumnezeu – și nu vom fi de acord niciodată că acesta este doar o parte și nu întregul adevăr.
Din această ispită se naște o alta; infidelitatea față de fundamente atrage întotdeauna după sine o practică a infidelității. Să luăm [de exemplu] așa-zisul „modernism”, care în zilele noastre se înfige peste tot și în viața bisericii. Nu vedem cum însuși cultul nostru și, în general, întregul mod de desfășurare a vieții noastre bisericești este distorsionat și devastat dincolo de orice recunoaștere? Nu vedem cum tradițiile sacre, atât cele vechi, patristice, cât și tradițiile noastre rusești ortodoxe, sunt numite depășite, ceva de care nu mai este nevoie să ținem seama? Voi înșivă vă amintiți bine ce stânjenire și ce ispite au fost atunci când cei de aici, din America, despărțindu-se de Biserica [Rusă] din Afara Granițelor (a căror mult dorită întoarcere și reunire sperat-am să se întâmple într-o bună zi) și-au anunțat așa-numita „autocefalie”. Nu degeaba unele parohii, cu liderii lor spirituali, i-au părăsit pe ei (proto-OCA), iar recent unul dintre arhipăstorii lor, care deja se roagă și slujește aici astăzi, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Ambrozie, a plecat și el din această autocefalie. El a văzut în ce se transforma această autocefalie roșie și, odată cu transferul său la noi, a mărturisit că, conștiința arhipăstorală a episcopului ortodox rus nu s-ar putea împăca niciodată cu o asemenea întreprindere criminală. Dar ceea ce este trist este că reacția la autocefalia roșie este departe de ceea ce ar fi trebuit să fie. S-ar părea că atât parohiile, cât și poporul rus ortodox ar fi trebuit, în cea mai mare parte, să se fi depărtat de această infecție. Dar nu vedem încă acest lucru. Doar o parte nesemnificativă [a poporului] a făcut asta. Acest lucru indică cât de dificil este acum să aperi Ortodoxia și cât de dificilă devină calea Bisericii din Afara Granițelor, care și-a fixat ca sarcină sfântă păstrarea tuturor tradițiilor patristice și a bunelor tradiții ortodoxe ale Bisericii noastre Ortodoxe Ruse.
Desigur, noi știm bine că acolo unde este adevăr, acolo este Dumnezeu, iar dacă încercăm să rămânem credincioși la ceea ce este drept și adevărat, atunci Domnul nu ne va uita și nu ne va părăsi.
Dar aș vrea să repet ceea ce am fost deja obligat să spun de mai multe ori, și trebuie să repet pentru că, în primul rând, a fost uitat și, în al doilea rând, pentru că mulți nu au mai auzit acest lucru și întreabă: „Cum se face că în timpul Duminicii Ortodoxiei, Biserica Ortodoxă îi blestemă pe cei care s-au rătăcit, care s-au îndepărtat de Ortodoxie și de Biserică, și de ce blestemă ea pe aceștia? Asta este prea aspru, este prea aspru!”.
Să știe toată lumea că Biserica nu blestemă niciodată pe nimeni. Cuvântul „blestem” este un cuvânt teribil. Și în Evanghelie, nu cunoaștem decât un singur loc în care acest cuvânt teribil este pronunțat de Cel care este singurul ce îl poate pronunța – atunci când, la Judecata de Apoi, Cel Atotputernic îi judecă pe cei care au fost necredincioși față de El, spunând: ” Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic, care este gătit diavolului și îngerilor lui” (Mt. 25:41).
El este singurul care poate să o spună, iar noi nu blestemăm pe nimeni. Anatema proclamată de către Biserică nu este în niciun caz un blestem, nu este o invocare a pedepsei și a mâniei lui Dumnezeu asupra unei persoane, ci doar o excomunicare din Biserică, o excomunicare din Ea pentru cel care a încetat [deja] efectiv să mai fie membru al Ei. Numai cel care îi este credincios este membru al Ei.
Ieri am citat cuvintele Mântuitorului: „… iar de nu va asculta nici de Biserică, să-ți fie ție ca un păgân și vameș ” (cf. Mt. 18, 17), adică a încetat să mai fie creștin. Despre astfel de persoane Biserica declară că acestea s-au rupt de comuniunea cu Biserica, au încetat să mai asculte de glasul Ei matern. Și aceasta se declară nu doar pentru informarea celorlalți, pentru ca ei să știe acest lucru, ci și pentru beneficiul celor excomunicați. Biserica speră că, deși acest avertisment înspăimântător îi va afecta, totuși ei vor tresări când vor auzi la ce sentință îi supune Biserica pentru iluziile lor și își vor veni în fire.
Odată, Apostolul Pavel le-a scris creștinilor din Galatia că după el s-au strecurat învățători falși, care încercau să-i doboare, predicându-le lor ceea ce el nu le-a predanisit. Arătându-le acest lucru galatenilor, Apostolul Pavel spune: „Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o- să fie anatema! ” (Gal. 1:8). Așa a vorbit apostolul, iar după aceea a repetat: „Dacă vă propovăduiește cineva altceva decât ați primit – să fie anatema! ” (Gal. 1:9). Acesta este motivul pentru care Biserica proclamă „Anatema”.
Dar nu uitați că proclamarea anatemei este combinată în Duminica Ortodoxiei cu rugăciuni arzătoare către Domnul pentru ca Însuși Domnul să-i ajute pe cei pierduți să își vină în fire. Biserica este nevoită să spună despre ei că sunt anatema, adică apostați și sunt excomunicați din Biserică, dar se întristează pentru ei și se roagă pentru ei ca Domnulsă-i ajute să își vină în fire și să se întoarcă în sânul Bisericii-mamă. Amin.
Tradus de Schitul Adormirea Maicii Domnului, 2021
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.