Martorii lui Iehova reprezintă una dintre cele două ramuri religioase provenite din ideologia și organizarea întemeiate de Charles Taze Russell, fondatorul „Asociației Internaționale a Studenților în Biblie” (International Bible Students Association).
Originea familială a lui Russell a pregătit terenul pentru erezia sa iudaizantă — familia Russell era alcătuită din emigranți evrei germani, care s-au stabilit mai întâi în Insulele Britanice, unde s-au implicat profund în francmasonerie. Unii membri ai familiei s-au convertit doar în mod formal la presbiterianismul scoțian, mutându-se în cele din urmă în America, la sfârșitul secolului al XVIII-lea, unde ar fi avut, de asemenea, un rol în întemeierea mormonismului, a diferitelor societăți masonice și a altor inițiative socotite primejdioase.
Crescut în mod nominal în credința presbiteriană, Charles Taze Russell a lepădat public creștinismul la vârsta de 17 ani, declarându-se agnostic. Nu multă vreme după aceea, a urmat tradiția masonică a familiei sale, ajungând în cele din urmă Cavaler Templier în cadrul Ritului de York al francmasoneriei, în Allegany, Pennsylvania. (Cavalerul Templier reprezintă un grad superior al francmasoneriei, ale cărui ritualuri ar include un jurământ de a lucra pentru nimicirea Bisericii Creștine și a cârmuirii creștine [a se vedea FRANC-MASONERIA]).
După ce a audiat câteva prelegeri ale adventiștilor de ziua a șaptea, pe care textul îi califică drept iudaizanți, Russell a hotărât să întemeieze, în anul 1870, „Asociația Internațională a Studenților în Biblie”. Din această mișcare a luat naștere ulterior organizația oficială de propagandă a lui Russell, „Societatea Biblică și de Tratate Turnul de Veghere al Sionului” (Zion’s Watchtower Bible and Tract Society), cunoscută astăzi, în general, sub numele de „Turnul de Veghere” (The Watchtower).
În această perioadă, Russell s-a proclamat pe sine „al șaptelea mesager” sau „mesagerul Bisericii din Laodiceea”, considerându-se ultimul „urmaș” al lui Pavel, Ioan, Arie, Valdo, Wycliffe și Luther, și a început să propovăduiască mesajul său apocaliptic.
Deși Russell (care a început să-și spună „Pastorul Russell”) mărturisea în mod formal credința în Hristos, învățătura sa era cu totul străină de credința creștină. El declara că creștinismul sau „bisericismul”, cârmuirea civilă și capitalismul marilor întreprinderi constituiau cele trei principale instrumente ale diavolului în lume, toate urmând să fie nimicite în curând de Dumnezeu.
Întemeindu-se pe măsurători oculte ale Marii Piramide din Egipt și pe hărți astrologice ale vremii, el a prezis că acest lucru avea să se petreacă în anul 1874, adăugând că piramida ar fi descoperit și faptul că Iehova locuiește în steaua Alcyone. Când acea apocalipsă nu s-a petrecut la data anunțată, a început să amâne termenul iar și iar, de aproximativ opt ori, ultima dată prezisă fiind anul 1917, numai pentru că el însuși a murit în 1916.
Printre alte învățături mincinoase, „Pastorul” Russell declara, într-o manieră pe care autorul o caracterizează drept profund iudaizantă, că dogma Sfintei Treimi ar fi o idolatrie politeistă; că închinarea adusă lui Hristos ar fi idolatrie; că Hristos nu este Dumnezeu, ci Arhanghelul Mihail întrupat; că El a murit pe un stâlp, iar moartea Sa nu ar fi avut caracter mântuitor, spre deosebire de moartea răscumpărătoare pe Cruce; că nemurirea sufletului ar fi o învățătură păgână mincinoasă; și că cei osândiți vor fi nimiciți cu desăvârșire, astfel încât, după Judecată, numai cei drepți vor mai exista.
Pe lângă propovăduirea împotriva creștinismului, o altă preocupare principală a „Pastorului” Russell era promovarea neobosită a sionismului și a iudaismului, păstrând legături strânse cu conducătorii acestora de-a lungul întregii sale vieți.
La invitația și cu sprijinul financiar al unor conducători evrei și masoni din întreaga lume, „Pastorul” Russell a călătorit prin lume, ținând prelegeri în fața a milioane de oameni, care veneau să-l asculte pe așa-zisul „slujitor al lui Hristos” declarând următoarele:
- Că învățătura Bisericii, potrivit căreia omul trebuie să devină creștin pentru a dobândi mântuirea, ar fi o erezie;
- Că Hristos ar fi doar un învățător pentru anumite neamuri păgâne, iar nu Domnul și Mântuitorul tuturor oamenilor;
- Că creștinismul ar fi idolatrie;
- Că evreii nu trebuie nicidecum să se convertească la creștinism, ci trebuie să rămână în iudaism, întrucât ei ar fi poporul ales al lui Dumnezeu, binecuvântat în veșnicie și având propriul său legământ mântuitor;
- Că fiecare om care are posibilitatea trebuie să contribuie, fie prin mijloace materiale, fie prin sprijin financiar, la întemeierea unui stat sionist în Palestina, deoarece Dumnezeu ar fi binecuvântat în mod limpede acest viitor stat prin prorociile Vechiului Testament;
- Și că, împreună cu închinătorii curați ai lui Iehova, evreii vor stăpâni pământul într-o împărăție mesianică de o mie de ani, condusă de Sfinții Vechiului Testament, care urmau să fie în curând „înviați în chip nevăzut” în anul 1909… sau 1914… sau 1917!
Cu toate acestea, deși împărăția mesianică nu s-a arătat, un alt eveniment, mult mai vrednic de luat în seamă, s-a petrecut în plan secundar: în anul 1911, soția lui Russell, Maria Ackley, a intentat acțiune de divorț împotriva sa, aducând în atenția publicului dovezi referitoare la presupusele sale fapte repetate de adulter, abuzuri asupra minorilor, delapidare, înșelăciune și alte infracțiuni — o conduită greu de împăcat cu viața unui adevărat proroc al lui Dumnezeu.
În anul 1916, Russell a murit. Mormântul său este marcat de o mare piramidă de piatră, împodobită cu însemne masonice, și de o piatră funerară pe care este gravată inscripția „Mesagerul Laodiceei”.
Coperțile publicațiilor lui Russell (de pildă, „Planul Divin al Veacurilor”), precum și lucrările actuale ale Turnului de Veghere, ar afișa în mod vizibil simboluri și lozinci păgâne și masonice — poate ca un indiciu oferit cititorului cu privire la adevărata identitate a autorilor.
Moartea neașteptată a lui Russell a declanșat o luptă pentru putere în ierarhia organizației „Turnul de Veghere al Sionului”.
Unul dintre discipolii mai puțin importanți ai lui Russell, un jurist pe nume Joseph „Judecătorul” F. Rutherford, a reușit, prin manevre juridice, să preia controlul organizației, fapt care a dus la o schismă.
O parte dintre conducătorii mai vechi ai Studenților în Biblie au părăsit Societatea Turnul de Veghere, iar în cursul următorului deceniu li s-au alăturat și alții, din cauza concepției lui Rutherford potrivit căreia învățăturile lui Russell nu trebuiau urmate cu strictețe absolută, ci puteau fi dezvoltate în continuare de către organizație.
De asemenea, Rutherford credea că primea o revelație continuă de la îngerii care ar locui în steaua Alcyone, una dintre stelele Pleiadelor.
În ciuda respingerii de către Rutherford a vechiului fundamentalism russellist, organizația Turnul de Veghere a continuat să păstreze, în linii mari, principalele poziții doctrinare ale lui Russell, propovăduind cu neobosită înverșunare împotriva creștinismului, a cârmuirii civile și a capitalismului marilor întreprinderi, pe care le prezenta drept instituții ce urmau să fie nimicite de apropiata împărăție milenară iudaică a Martorilor lui Iehova, socotită dreaptă, și continuând totodată promovarea sionismului.
Unii cercetători pătrunzători au remarcat asemănarea de caracter dintre propovăduirea și împărăția făgăduită de Martorii lui Iehova, pe de o parte, și propaganda comunistă și statul comunist, pe de altă parte.
Totuși, una dintre inovațiile lui Rutherford a fost restrângerea mântuirii și a împărăției milenare numai la evreii cei mai râvnitori din punct de vedere duhovnicesc și la Martorii lui Iehova, în locul concepției mai universaliste a lui Russell, potrivit căreia toți cei care nu erau implicați în cele trei mari instituții socotite rele și nu practicau alte forme de idolatrie aveau să fie izbăviți de nimicirea veșnică.
„Judecătorul” a schimbat, de asemenea, denumirea „Asociației Internaționale a Studenților în Biblie” în „Martorii lui Iehova”.
În cele din urmă, el a adus mișcarea sub ascultarea unei conduceri centrale, cu pretenții profetice, în locul supunerii față de un singur „proroc”, așa cum se întâmplase în vremea lui Russell.
Președintelui Rutherford i-au urmat Nathan H. Knorr, Frank Franz, Milton Henschel și, în prezent, Don Adams.
Organizația Turnul de Veghere a continuat tradiția russellistă de a prezice, la intervale de câțiva ani, data exactă a apocalipsei iminente, până în anii 1980, când, ca urmare a criticilor publice, a scandalurilor și a proceselor judiciare, conducerea a încercat să adopte o atitudine mai discretă.
Dezvăluiri scandaloase privind presupuse cazuri răspândite de homosexualitate și pedofilie în cadrul conducerii Martorilor lui Iehova (precum și indicii de practici oculte) au zguduit organizația în anii 1970 și la începutul anilor 1980. Totodată, demascarea obiceiului Turnului de Veghere de a face prorociri false și de a-și schimba frecvent învățăturile a provocat dezamăgire și deziluzie în rândul multor membri mai vechi.
Cu toate acestea, disciplina de fier, lipsită de discernământ și de gândire independentă, care caracterizează organizația lor, i-a ținut pe mulți în rândurile acesteia, în ciuda scandalurilor.
Până nu demult, Martorilor lui Iehova le era interzisă orice implicare în instituțiile publice sau în organizațiile care nu aparțineau comunității lor, orice formă de gândire religioasă independentă, iar toți cei care puneau la îndoială sau criticau organizația erau imediat supuși evitării și izolării sociale (shunning).
Prin urmare, de teama de a fi cu totul ostracizați de familie și de prieteni și aruncați într-o lume pe care fuseseră învățați să o socotească în întregime rea, aceștia se abțineau de la cercetarea critică a unei religii și a unei conduceri care, potrivit autorului, sunt vădit supuse greșelii și potrivnice Sfintei Scripturi.