Ieri, la privegherea de toată noaptea, fraților, am vorbit despre ce dificultăți a întâmpinat Biserica Ortodoxă pe parcursul existenței ei – în vremurile străvechi a fost mai întâi o epocă de persecuții, iar după aceea o epocă a ereziilor.
Înțelegerea mecanică sau pur formală a Tainelor și a Bisericii duce chiar și pe cei mai educați oameni la cele mai prostești credințe, superstiții și acțiuni. Astfel, cucernicia față de credință, deși demnă de tot respectul, sub sclavia scolasticii occidentale a fost cauza următorului episod amuzant…
Și datoria noastră, datoria iubirii recunoscătoare, este să răspundem rugăciunii lui cu rugăciune.
Canonul afirmă că pot fi iertați; dar de cine? Că li se permite să rămână în cler; dar li se permite de către cine? La pocăința lor; dar cui? Ei trebuie să-și anatemizeze greșeala și să mărturisească Credința; dar în fața cui? Răspunsul este: ei trebuie să facă acest lucru înaintea Bisericii, care a rămas credincioasă lui Hristos.
Căutarea lucrurilor materiale și a fericirii pământești în cele din urmă nu pot satisface sufletul. Numai Domnul nostru Iisus Hristos poate împlini…
Ar trebui să împărtășim bogăția noastră duhovnicească, adevărul, lumina și bucuria noastră cu alții, care sunt lipsiți de aceste binecuvântări, dar adesea le caută și însetează după acestea.
Fraților, „Țineți dreptarul cuvintelor sănătoase”(Tim. 1,13), pe care le-ați primit de la Domnul prin Sfinții Apostoli și Sfinții Părinți și „feriți-vă de orice înfățișare a răului” (1 Tes. 5, 22), fiind gata în fiecare clipă să ziceți împreună cu Apostolul: „Dar chiar dacă noi sau înger din cer v-ar vesti altă evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o, să fie anatema.” (Gal 1, 8) și veți dobândi împreună-petrecerea cu Trâmbița Duhului Sfânt, Pavel Apostolul, în Împărația Cerurilor.
Am ales cu bună știință să arătăm mai jos cuvintele aspre și atenționările puternice ale iubiților lui Dumnezeu slujitori, cu privire la erezie și comuniunea cu ea, nu cu scopul de a ataca și a osândi pe semenii noștri, pentru care Hristos, cu iubire dumnezeiască de nedescris, a binevoit a se face om și a îndura Patimile Sale mântuitoare, ci astfel încât nimic din ceea ce am fi putut preveni să nu-i împiedice să moștenească, atât în acest veac cât și în cel ce va să vină acel dar minunat la care El a dorit și pururea dorește să-i facă părtași.
DECRET al Înaltpreasfinției Sale, Patriarhul Tihon, a Sfântului Sinod și al Consiliului Suprem al Bisericii Ortodoxe Ruse, 7/20 noiembrie 1920 Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Patriarh, Sfântul Sinod și Consiliul Suprem al Bisericii s-au întrunit cu privire la necesitatea, suplimentară instrucțiunilor date deja în scrisoarea enciclică a Înaltpreasfințitului Patriarh, în cazul încetării activității consiliilor eparhiale, de a […]