Capitolul 36: Către Sinodul Lamian

În februarie 1999, când arhimandritul Grigorie a fost tăiat din Sinodul lui Hrisostom Kiousis, s-a alăturat celorlalți episcopi care s-au separat mai înainte de arhiepiscop. Doar atunci a aflat motivul schismei. În 1994 se aflau doisprezece episcopi în Sinod. Șase episcopi, conduși de arhiepiscop, au înființat o firmă fantomă în care erau direcționate donațiile fără știrea celorlalți șase episcopi. Când s-a aflat despre acest lucru, arhiepiscopul și cei cinci conspiratori ai săi s-au separat de ceilalți episcopi și niciodată n-au căutat să se pocăiască și să se unească iarăși. Ceilalți șase episcopi l-au ales pe mitropolitul Calinic de Lamia ca și președintele lor.

Mitropolitul Calinic de Lamia

Încă de la începutul acestei separări mitropolitul Calinic aștepta vreun semn de căință din partea arhiepiscopului, dar nu a existat așa ceva. Semnul pe care arhiepiscopul l-a arătat celorlalți vechi calendariști din Grecia a fost hirotonia flagrantă a părintelui Pavel de Astoria. Această acțiune a arhiepiscopului l-a determinat în cele din urmă pe mitropolitul Calinic să declare separarea ca fiind definitivă și că nu va exista comuniune cu arhiepiscopul și nu va fi pomenit în diptice. Atunci când părintele Grigorie s-a prezentat până la urmă înaintea mitropolitului Calinic, episcopul și cei dimpreună cu el au zis în glumă: “Ce ți-a luat atât de mult timp?” Se pare că au urmărit cu atenție veștile despre părintele Pavel și calomniile sale și hirotonia sa, și au ajuns la concluzia că părintele Grigorie li se va alătura în cele din urmă.

Părintele Grigorie a fost primit cu entuziasm de către mitropolitul Calinic, președintele Sinodului, și mănăstirea Schitului Adormirii Maicii Domnului a fost plasată direct sub mitropolitul Calinic și a fost făcut exarh al Statelor Unite. Acea perioadă de timp în care s-a aflat sub Mitropolit s-a dovedit a fi foarte liniștită pentru mănăstirea din America. În acea perioadă unul dintre monahii mănăstirii, părintele Gheorghe, a fost trimis în Grecia și a fost hirotonit diacon de către mitropolitul Calinic.

De asemenea în acea perioadă, Catedrala Adormirii Maicii Domnului de la schit a fost târnosită de către mitropolitul Eftimie de Tesalonic. A sfințit altarul cu moaștele mucenicilor Prov, Tarah și Andronic, și cu moaștele Sfinților Prunci uciși de Irod. În mod paradoxal și remarcabil, această târnosire a fost în multe feluri similară cu un eveniment din istoria Palestinei, atunci când catoliconul Sfântului Eftimie cel Mare a fost târnosit cu moaștele acelorași Sfinți Prov, Tarah și Andronic, și această biserică a fost de asemenea închinată Adormirii Maicii Domnului.