După finalizarea clădirii principale la începutul anilor 80, părintele Grigorie a decis să viziteze din nou Muntele Athos. Au trecut 14 ani de când a fost acolo ca și novice și a simțit nevoia ca să viziteze încă o dată “Grădina Maicii Domnului”. În acel moment, și chiar și până în prezent, nici un călugăr de la mănăstirea din Boston nu a vizitat Sfântul Munte deoarece spre sfârșitul anilor 60, părintele Pantelimon s-a întors și a fost arestat pentru contrabandă pe când încerca să plece din Grecia. De atunci, i s-a interzis să mai intre în Sfântul Munte. Dacă el nu putea să meargă, nu a permis nimănui din mănăstire să meargă.
Atunci când părintele Grigorie a ajuns la Sfântul Munte, a trebuit să se ducă întâi în capitală, care este numită Careia, pentru a-și primi documentele de intrare. Acest document prevedea cât îi este permis să rămână în Muntele Athos, și i-a permis să primească ospitalitate de la orice mănăstire pe care a vizitat-o. Pe când ieșea din capitală, cineva a strigat, “părinte Grigorie!” A fost uimit să audă numele său în engleză, deoarece credea că nu îl cunoaște nimeni acolo. Era părintele Teodor, care a fost o dată călugăr la Mănăstirea Schimbării la Față. L-a invitat ca să stea acea noapte la chilia sa. Avea un mic schit împreună cu un alt călugăr și locuia cam la o jumătate de oră de capitală. În drumul spre chilia sa, părintele Grigorie l-a întrebat de ce a plecat de la mănăstirea din Boston.
Părintele Teodor s-a uitat la el și a zis “Nu știi?”
Părintele Grigorie a zis, “Nu”.
Atunci părintele Teodor i-a spus cu sinceritate că a fost abuzat sexual de către părintele Pantelimon, că nu mai putea suporta, așa că a plecat.
Ar fi puțin spus să zicem că asta a fost un șoc pentru părintele Grigorie. A fost nevoie ca să se oprească și să se așeze și să o audă din nou, și să încerce să înțeleagă cum această informație se potrivește în întregul puzzle al experienței sale cu Mănăstirea Schimbării la Față.
Conform principiilor morale ale Bisericii Ortodoxe, precum sunt exprimate în mod explicit în Sfintele Canoane, orice creștin ortodox, care a aflat despre o încălcare canonică gravă, trebuie să dezvăluie acest fapt episcopului său. Dacă acea persoană alege să tăinuiască acest fapt, dacă este cleric, va fi supus aceleiași pedepse ca și vinovatul; dacă este laic, va fi excomunicat. Conștient de acest fapt, părintele Grigorie s-a apropiat în mod discret de episcopul eparhiei, arhiepiscopul Alipie. Acestea sunt regulile Bisericii Ortodoxe precum sunt ele prevăzute în Sfintele Canoane, inclusiv Canonul 71 al Sfântului Vasile, precum și Canonul 25 al Sfântului Ioan Postitorul, cu care părintele Grigorie era foarte familiar. Dacă nu va dezvălui această informație episcopului său, Sfintele Canoane prevăd ca el să fie supus aceleiași pedepse ca și persoana pe care el încearcă să o acopere. Îndată ce părintele Grigorie s-a întors în Statele Unite, l-a informat pe episcopul Alipie despre cele ce a aflat și cele ce i s-a spus despre un incident indecent înfăptuit de către stareț, care i s-a întâmplat pe când era el începător. Episcopul Alipie a scris imediat un raport și l-a trimis Sinodului de Episcopi ai Bisericii Ruse din Afara Granițelor din Orașul New York. Mitropolitul Filaret a fost șocat și consternat. S-a ales o comisie de investigație și părintelui Grigorie i s-a cerut dacă poate să întrebe și pe alții care au plecat din mănăstire să vadă dacă au trăit aceeași experiență. Alți doi monahi care au plecat de la mănăstire au trăit aceeași experiență. Comisia de investigație și-a prezentat atunci raportul, în care spuneau că părintele Pantelimon și o parte din părinții de la mănăstire ar trebui aduși la judecată pentru a răspunde la aceste acuzații. În acest timp s-a ales un nou mitropolit deoarece mitropolitul Filaret adormise întru Domnul. Noul mitropolit, Vitalie, a fost acuzat de către mănăstire că este eretic, așa că au fugit în mod convenabil din Biserica Rusă din Afara Granițelor pentru a evita orice posibilitate de a merge la judecată. Când s-a întâmplat acest lucru, toți acuzații care fuseseră preoți au fost depuși din treapta lor, și toți cei care le urmau lor au fost de asemenea tăiați din Biserică pe motiv că urmau clerici caterisiți. Acești oameni, în cele din urmă, și-au făcut propria lor biserică – sau parasinagogă, pe care ei o numesc HOCNA, ne”Sfânta Biserică Ortodoxă din America de Nord”!