Omilia Sfântului Tihon, Mitropolit al Moscovei, Episcop al Insulelor Aleutine și Americii de Nord
Sfântul Tihon, Sfântul Nou Mărturisitor, Patriarh al Moscovei și a toată Rusia, Luminător al Americii de Nord, și-a început lucrarea episcopală ca arhiereu al Insulelor Aleutine și Americii de Nord între 1898-1907. Râvna sa misionară a fost absolut extraordinară, nu numai prin prezența sa evidentă în propria viață prin acțiunile întreprinse și în cele ale clerului ce era sub îndrumarea și îngrijirea sa pastorală, ci și prin locul important pe care dorea să-l dețină în viața mirenilor pe care îi păstorea. Următoarea predică, rostită în 1903 în Duminica Ortodoxiei (prima duminică a Postului Mare) la Catedrala din San Francisco, prezintă chemarea misionară la care toți credincioșii sunt îndemnați, fiind un dar al Bisericii pe care toți ortodocșii l-au primit. Este un text deosebit de relevant astăzi, într-o perioadă în care mulți au pierdut din vedere marea misiune împărtășită prin Biruința Ortodoxiei tuturor credincioșilor Bisericii.
Cu Duminica aceasta, fraților, începe săptămâna Ortodoxiei, sau săptămâna Biruinței Ortodoxiei, pentru că astăzi Sfânta Biserică Ortodoxă amintește solemn victoria ei asupra ereziei iconoclaste și a altor erezii și pomenește cu recunoștință pe toți cei care au luptat pentru Credința Ortodoxă, în cuvânt, prin scris, prin învățătură, prin suferință sau viață evlavioasă.
Cinstind ziua Ortodoxiei, ortodocșii ar trebui să-și amintească că este datoria lor sfântă să rămână neclintiți în credința ortodoxă și să o păstreze cu grijă.
Pentru noi ea este o comoară prețioasă: în ea ne-am născut și am crescut; toate evenimentele importante ale vieții noastre sunt legate de ea și este mereu gata să ne dea ajutorul și binecuvântarea sa în toate nevoile și înfăptuirile noastre bune, oricât de neimportante ar părea. Ne dă putere, voie bună și mângâiere, ne vindecă, ne curățește și ne mântuiește.
Credința ortodoxă ne este dragă și pentru că este Credința Sfinților noștri Părinți. De dragul ei, Apostolii au suferit dureri și chinuri; mucenicii și predicatorii au suferit pentru aceasta; ostașii, care erau asemenea Sfinților, și-au vărsat lacrimile și sângele; păstori și învățători au luptat pentru aceasta; și strămoșii noștri au ținut-o, a căror moștenire a fost aceea că pentru noi ar trebui să fie mai dragă decât lumina propriilor noștri ochi.
Iar noi, urmașii lor – păstrăm credința ortodoxă, ne ținem de Evangheliile ei? Pe vremuri, profetul Ilie, acest mare lucrător pentru slava lui Dumnezeu, se plângea că Fiii lui Israel au părăsit Testamentul Domnului, aplecându-se spre zeii păgânilor. Cu toate acestea, Domnul i-a descoperit profetului Său că printre israeliți mai existau șapte mii de oameni care nu au îngenuncheat înaintea lui Baal (3 Regi 19 LXX). La fel, fără îndoială, și în zilele noastre există adevărați urmași ai lui Hristos. „Cunoscut-a Domnul pe cei ce sunt ai Săi”. (2 Tim 2.19)
Câteodată întâlnim fii ai Bisericii, care sunt ascultători poruncilor ei, care își cinstesc păstorii duhovnicești, iubesc Biserica lui Dumnezeu și frumusețea podoabei ei, care sunt dornici să participe la dumnezeieștile slujbe și să ducă o viață bună, care își recunosc greșelile omenești și se pocăiesc sincer de păcatele lor.
Dar sunt mulți astfel de printre noi? Nu există mai mulți oameni ‘în care buruienile deșertăciunilor și ale patimilor nu lasă decât puține roade ale Evangheliei, sau chiar în care aceasta este cu totul zadarnică, care se împotrivesc adevărului Evangheliei, din cauza înmulțirii păcatelor lor, care se leapădă de darul Domnului și alungă Harul lui Dumnezeu’?
„Am născut fii și i-am proslăvit, dar ei s-au lepădat de Mine”, a spus Domnul în vremurile de demult despre Israel. Și astăzi sunt mulți cei născuți, crescuți și slăviți de Domnul în credința ortodoxă, și totuși care își neagă credința, nu acordă atenție învățăturilor Bisericii, nu țin poruncile ei, nu ascultă de păstorii lor duhovnicești și rămâneți reci față de dumnezeieștile slujbe ale Bisericii lui Dumnezeu.
Cât de repede pierd unii dintre noi credința Ortodoxă în țara aceasta cu multe credințe și tot felul de obiceiuri! Ei își încep apostazia cu lucruri care în ochii lor au doar puțină importanță. Ei consideră că este „de modă veche” și „nu este acceptat în rândul oamenilor educați” să respecte toate obiceiurile precum: rugăciunea înainte și după masă, sau chiar cele de dimineața și seara, să poarte cruce, să țină icoanele în case și să țină sărbătorile bisericești și zilele de post. Nici măcar nu se opresc la asta, ci merg mai departe: se duc rar la biserică și uneori deloc, căci omul trebuie să se odihnească oarecum în ziua de duminică (…în salon); ei nu merg la spovedanie, renunță la cununia bisericească și amână botezul copiilor.
Și în acest fel legăturile lor cu credința ortodoxă sunt rupte! Ei își amintesc de Biserică pe patul de moarte, iar unii nici măcar nu fac asta! Pentru a-și scuza apostazia, ei spun naiv: „aceasta nu este țara din care am plecat, aceasta este America și, în consecință, este imposibil de respectat toate cerințele Bisericii”, ca și cum cuvântul lui Hristos ar fi de folos doar pentru țara din care au plecat și nu pentru întreaga lume. De parcă credința Ortodoxă nu ar fi temelia lumii!
„Vai ție neam păcătos, popor împovărat de nedreptate, soi rău, fii ai pieirii! Ei au părăsit pe Domnul, tăgăduit-au pe Sfântul lui Israel, întorsu-I-au spatele.” (Is 1. 4)
Dacă nu păstrați credința ortodoxă și poruncile lui Dumnezeu, cel mai mic lucru pe care îl puteți face este să nu vă rușinați inimile inventând scuze false pentru păcatele voastre!
Dacă nu cinstiți obiceiurile noastre, cel mai mic lucru pe care îl puteți face este să nu râdeți de lucruri pe care nu le cunoașteți sau nu le înțelegeți.
Dacă nu acceptați grija de mamă a Sfintei Biserici Ortodoxe, cel mai mic lucru pe care puteți să-l faceți este să mărturisiți că faceți greșit, că păcătuiți împotriva Bisericii și că vă purtați ca niște copii!
Dacă o să faceți acest lucru, Biserica Ortodoxă s-ar putea să vă ierte, ca o mamă iubitoare, răceala și disprețul și vă va primi înapoi în îmbrățișarea ei, ca pe niște copii ce greșesc.
Ținând de credința Ortodoxă, ca de ceva sfânt, iubindu-o din toată inima și prețuind-o mai presus de toate, ortodocșii trebuie, de altfel, să se străduiască să o răspândească printre oamenii de alte crezuri.
Mântuitorul Hristos a spus că „nu aprind făclie și o pun sub obroc, ci în sfeșnic, și luminează tuturor celor din casă.” (Mt 5.15)
Lumina Ortodoxiei nu a fost aprinsă pentru a lumina doar asupra unui număr mic de oameni. Biserica Ortodoxă este universală; ea își amintește cuvintele Întemeietorului ei: „Mergeți în toată lumea și propovăduiți Evanghelia la toată făptura.” (Mc 16,15), „Drept aceea, mergând, învățați toate neamurile” (Mt 28, 19).
Ar trebui să împărtășim bogăția noastră duhovnicească, adevărul, lumina și bucuria noastră cu alții, care sunt lipsiți de aceste binecuvântări, dar adesea le caută și însetează după acestea.
Odată „noaptea i s-a arătat lui Pavel o vedenie: Un bărbat macedonean sta rugându-l și zicând: Treci în Macedonia și ne ajută” (Fapte 16.9), după care Apostolul a pornit spre această țară să-L propovăduiască pe Hristos. Asemenea și noi, auzim un glas ce ne îndeamnă să facem la fel. Trăim înconjurați de oameni de credințe străine. În oceanul a tot felul de religii, Biserica noastră este o mică insulă a mântuirii, spre care înoată unii dintre oameni, cufundați în marea vieții. „Vino, grăbește-te, ajută-ne”, auzim uneori de la păgânii din Alaska îndepărtată și, mai des, de la cei care sunt frații noștri de sânge și au fost cândva frații noștri de credință, uniații. „Primiți-ne în comunitatea voastră, dați-ne unul dintre păstorii voștri buni, trimiteți-ne un Preot ca să avem dumnezeieștile slujbe, ajutați-ne să construim o biserică, să înființăm o școală pentru copiii noștri, așa ca ei nu-și piardă în America credința și naționalitatea”, acestea sunt strigătele pe care le auzim adesea, mai ales în ultimul timp.
Și trebuie să rămânem surzi și nesimțitori? Să ne ferească Domnul de o asemenea lipsă de empatie. Altfel, vai de noi, ‘ați luat cheia cunoștinței; voi înșivă n-ați intrat, iar pe cei ce voiau să intre i-ați împiedecat’. (Lc 11.52)
Dar cine să lucreze pentru răspândirea credinței ortodoxe, pentru creșterea copiilor Bisericii Ortodoxe? Păstorii și misionarii, răspundeți voi. Aveți dreptate; dar trebuie să fie singurii?
Sfântul Pavel compară cu înțelepciune Biserica lui Hristos cu un trup, iar viața unui trup este împărtășită de toate mădularele. Așa ar trebui să fie și în viața Bisericii. „Din El, tot trupul bine alcătuit și bine încheiat, prin toate legăturile care îi dau tărie, își săvârșește creșterea, potrivit lucrării măsurate fiecăruia din mădulare, și se zidește întru dragoste.” (Ef 4.16)
La început, nu numai învățătorii au suferit pentru credința lui Hristos, ci și mirenii, bărbații, femeile și chiar copii. Și mirenii au luptat împotriva ereziilor. La fel, răspândirea credinței lui Hristos ar trebui să fie aproape și prețioasă pentru inima fiecărui creștin. În această lucrare, fiecare membru al Bisericii ar trebui să manifeste un interes viu și sincer. Acest interes se poate manifesta în predicarea personală a Evangheliei lui Hristos.
Și, spre marea noastră bucurie, cunoaștem astfel de exemple printre frații noștri mireni. În Sitka, membrii frăției indiene fac lucrare misionară printre alți locuitori din satele lor. Și un frate zelos a făcut o călătorie într-un sat îndepărtat (Kilisno) și l-a ajutat foarte mult pe preotul local să protejeze pe copiii simpli și credincioși ai Bisericii Ortodoxe împotriva influențelor străine, prin propriile explicații și convingeri. Mai mult, în multe locuri ale Statelor Unite, cei care au părăsit uniatismul pentru a se alătura Ortodoxiei le arată prietenilor unde se află adevărul și îi determină să intre în Biserica Ortodoxă.
Să nu mai spun că nu toată lumea dintre noi are ocazia sau capacitatea de a vesti personal Evanghelia. Și având în vedere aceasta vă voi indica, fraților, ce poate face fiecare om pentru răspândirea Ortodoxiei.
Epistolele apostolice dezvăluie adesea faptul că, atunci când Apostolii mergeau în locuri îndepărtate pentru a predica, credincioșii îi ajutau adesea cu rugăciunile și cu jertfirile lor. Sfântul Pavel a căutat mai ales acest ajutor al creștinilor.
În consecință, putem exprima interesele pe care le avem în cauza Evangheliei prin rugăciunea către Domnul,
ca El să ia această cauză sfântă sub paza Sa,
ca să dea slujitorilor Săi puterea de a-și face lucrarea cu vrednicie,
ca să-i ajute să învingă dificultățile și pericolele, care fac parte din lucrare,
ca El să nu le permită să se întristeze sau să slăbească în zelul lor;
ca El să deschidă inimile celor necredincioși pentru ascultarea și primirea Evangheliei lui Hristos,
ca să le împărtășească cuvântul adevărului,
ca să-i unească pe cei ce îi ascultă cu Sfânta, Soborniceasca și Apostoleasca Biserică;
ca El să întărească, să sporească și să țină pacea în Biserică, păzindu-o pentru totdeauna de nebiruit.
Ne rugăm pentru toate acestea, dar deseori doar cu buzele și rareori cu inima.
Adesea auzim astfel de remarci ca acestea: „La ce folosesc aceste rugăciuni speciale pentru cei nou inițiați? Ei nu există în timpul nostru, cu excepția, poate, în locurile îndepărtate ale Americii și Asiei; să se roage pentru așa ceva acolo unde sunt; în ceea ce privește țara noastră, astfel de rugăciuni nu fac decât să prelungească inutil slujba care nu este scurtă”. Vai de lipsa noastră de înțelepciune! Vai de nepăsarea și lenevia noastră!
Oferind rugăciuni stăruitoare pentru predicarea cu succes a Mântuitorului Hristos, ne putem arăta și interesul ajutând material. Așa a fost în Biserica dintru începuturi, iar Apostolii au acceptat cu dragoste ajutorul material pentru cauza predicării, văzând în ea o expresie a iubirii și zelului creștin.
În zilele noastre, aceste ofrande sunt deosebit de necesare, pentru că, din lipsă, munca se oprește adesea. În lipsa acestora, predicatorii nu pot fi trimiși sau susținuți, nu pot fi construite biserici sau întemeiate școli, cei nevoiași dintre cei nou convertiți nu pot fi ajutați. Toate acestea au nevoie de bani și membrii altor religii găsesc întotdeauna o modalitate de a le furniza.
Poate, veți spune, că acești oameni sunt mai bogați decât noi înșine. Acest lucru este destul de adevărat, dar mijloacele mari se acumulează cu puțin, și dacă toți dintre noi ar da tot ce ar putea în acest scop, am putea strânge și mijloace considerabile. Prin urmare, nu vă fie rușine de micimea ofrandei voastre. Dacă ai mult, oferă tot ce poți, dar oferă, nu pierde șansa de a ajuta cauza convertirii aproapelui tău la Hristos, pentru că făcând astfel, conform cuvintelor Sfântului Iacob, „își va mântui sufletul din moarte și va acoperi mulțime de păcate.” (Iacov 5.20).
Frați ortodocși! În sărbătorirea zilei Ortodoxiei, trebuie să vă dedicați credinței ortodoxe nu numai în cuvânt, ci și cu faptele și întru adevăr.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.