De ce grupul mitropolitului Vitalie nu e canonic (și cei ce s-au desprins din acesta)

Este nou-creata ROCIE/ROCOR a mitropolitului Vitalie o opțiune pentru cei care caută unirea cu adevărata Biserică a lui Hristos? Răspunsul este pur și simplu „nu”, iar motivele sunt clare și simple. În următorul articol scurt, vom arăta cele mai clare dovezi și chiar, în cele din urmă, o mărturisire din gura episcopilor ROCIE/ROCOR-V înșiși că au căzut din Biserică în 1994 și încă nu s-au întors la Ea. Fiind, din nefericire, în afara Bisericii lui Hristos, ei nu pot aduce pe nimeni în acel Trup de care ei înșiși sunt separați. Prin urmare, ROCIE/ROCOR-Vitalie nu este o opțiune pentru cei care caută unirea cu adevărata Biserică a lui Hristos.

Vom arăta acest lucru uitându-ne la trei documente cheie din istoria ROCOR, la un document din Sinodul „mitropolitului” Ciprian de Oropos și Fili și la un pic de istorie printre ele. Din aceasta va fi evident pentru oricine că noul grup al Mitropolitului Vitalie nu face parte din Biserica Ortodoxă.

I. Primul document pe care îl vom vedea este Anatema împotriva ecumenismului din 1983, publicat la schitul ”Schimbarea la față” a mitropolitului Vitalie din Montreal, de către Sinodul Episcopilor ROCOR sub președinția Sfântului mitropolit Filaret.

În 1983, Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Rusiei a anatematizat erezia ecumenismului în toate formele sale, parțial sau în totalitate, precum și pe toți cei care au comuniune cu ea sau o apără. Iată textul:

Anatema împotriva Ecumenismului – 1983

„Celor ce atacă Biserica lui Hristos învățând că Biserica Sa este împărțită în așa-zise „ramuri” ce se deosebesc în doctrină și în felul de viață, sau că Biserica nu există în chip văzut, ci va fi alcătuită în viitor când toate „ramurile” – sectele, denominațiunile și chiar religiile – vor fi unite într-un singur trup, și care nu deosebesc Preoția și Tainele Bisericii de cele ale ereticilor, ci spun că botezul și euharistia ereticilor sunt valabile pentru mântuire; prin urmare, celor ce cu bună-știință sunt în comuniune cu acești eretici mai-nainte-pomeniți sau celor ce susțin, răspândesc sau păzesc erezia lor ecumenistă sub pretextul dragostei frățești sau al presupusei uniri a creștinilor despărțiți, ANATEMA!”

Acest text este atât de clar și atât de cuprinzător încât nu are nevoie de niciun comentariu. Sau, mai degrabă, vom lăsa comentariile care vor apărea în documentul al 3-lea al ROCOR (Vitalie) să vorbească în locul nostru. Deocamdată, să lăsăm cititorul să observe că această anatemă cade asupra tuturor celor care învață că Biserica este împărțită, și nu cu adevărat Una, fiind numărată printre alte grupuri care diferă în doctrină sau în mod de viață sau care învață că ”tainele” ereticilor sunt mântuitoare sau valide și, în cele din urmă, pentru oricine are comuniune sau îi apără pe cei care învață astfel. Aceasta este o condamnare clară și cuprinzătoare a ecumenismului.

II. Următorul document pe care îl vom examina este „Poziția eclesiologică pentru ortodocșii anti-ecumeniști” din 1984, scris de ”mitropolitul” Ciprian din Oropos și Fili.

În 1984, un om ce se numea „mitropolitul Ciprian de Oropos și Fili”, care obținuse o hirotonire necanonică și clandestină prin viclenie la începutul lunii februarie 1979 și care, după ce a fost imediat demis de sinodul său, a intrat în schismă și n-a fost recunoscut de către niciun alt episcop ortodox de pe planetă, a formulat ceea ce s-ar putea numi pe bună dreptate „erezia ecumenismului pentru vechii calendariști”. Adică ceea ce el a proclamat nu a fost în esență diferit de erezia predicată din amvonul patriarhului Constantinopolului și al fratelui său ereziarh; singurele două diferențe superficiale au fost că versiunea sa a fost afirmată în mod sistematic și că accentul său a fost pus pe aplicarea ei în ceea ce privește „ortodoxia mondială” modernistă, ecumenistă, în timp ce accentul Patriarhiei este pus pe eterodocșii occidentali și pe monofiziții orientali.

În ambele cazuri, a contravenit și a anulat Simbolul Credinței, care mărturisește credința în Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică, precum și în majoritatea decretelor, scrierilor și canoanelor Sfinților Apostoli, a Sfinților Părinți, a Sfintelor Sinoade Locale și Ecumenice. Iată câteva pasaje relevante din documentul „Poziția eclesiologică pentru ortodocșii anti-ecumeniști” din 1984, care sunt importante pentru istoria Mitr. Vitalie, pentru că el și colegii săi episcopi ROCOR vor declara acest document drept mărturisirea lor de credință în 1994 și el va păstra această declarație până în 2002. „Mitropolitul” Ciprian declară:

„Este posibil… ca Bisericile locale să cadă din credință… să apară „diviziuni” în cadrul Bisericii… Este posibil ca Bisericile Locale să cadă în erezie, așa cum s-a întâmplat în vechea Biserică Ortodoxă din Apus, care a căzut în ereziile papismului și protestantismului și în cele din urmă în pan-erezia ecumenismului…”

„Cel care propovăduiește erezia și cel care aduce inovație în Biserică o împarte și anulează unicitatea sau unitatea Ei. [Atunci] Ortodocșii sunt împărțiți în două părți: în cei care sunt bolnavi în Credință și în cei care sunt sănătoși…”

„Până la judecarea sau excomunicarea unui eretic, schismatic sau păcătos… de către Biserică… chiar dacă rezolvarea unei situații va fi prelungită până la A Doua Venire [!]… cei care greșesc în înțelegerea corectă a credinței, dar care nu au fost condamnați de Biserică, sunt pur și simplu considerați membri bolnavi ai Bisericii. Tainele acestor membri necondamnați sunt valabile ca atare… de exemplu, hirotonia lor este de la Dumnezeu…”

„Astăzi, Biserica Greciei este, din păcate, divizată și bolnavă… de ecumenism, care aspiră la asimilarea ortodocșilor de către eretici și supunerea Ortodoxiei de către papalitate. Întruchipează „răsturnarea tuturor lucrurilor, chiar către [duhul] lui Antihrist”, după cum scrie Sfântul Teodor… cu privire la controversa moechiană, care, la fel ca erezia ecumenismului, a suprimat legea lui Dumnezeu. ”

„… [Ecumeniștii] nu au fost încă judecați în mod specific într-o manieră pan-ortodoxă, așa cum prevede Biserica Ortodoxă [Nota editorului – cuvântul grecesc „pan” sau „pantos”= total sau întreg; „pan-ortodox” înseamnă „a întregii Biserici sau lumi ortodoxe”] … cel care a încălcat preceptele stabilite este considerat condamnat, în măsura în care este judecat de „a doua entitate (care este [menționată anterior „pan-ortodoxă”] Sinodul).” Începând cu 1924, inovatorii așteptau judecata și vor fi judecați pe baza deciziilor sfintelor Sinoade, atât Ecumenice, cât și Locale… Adică, inovatorii sunt încă necondamnați. În consecință, Tainele lor sunt valabile, pedepsele impuse de aceștia împotriva celor din opoziție sunt nevalide și neîntemeiate, iar pocăința și restabilirea dreptei lor credințe sunt ușoare, dacă doresc această întoarcere binecuvântată…”

Ca model sau exemplu al acestei pocăințe și „reîntoarcerii la Ortodoxie”, „mitropolitul” Ciprian oferă următoarea istorie complet distorsionată:

”Sfântul Meletie din Antiohia a fost hirotonit de către eretici – așa-numiții „noii eretici”, întrucât nu veniseră încă la judecată. Deoarece, totuși, a susținut Ortodoxia în discursul său la înscăunarea sa, a fost considerat lider al Ortodocșilor din Antiohia și mai târziu a devenit președintele celui de-al Doilea Sinod Ecumenic…”

Aceste afirmații sunt complet nefondate și sunt contrare tradiției canonice bisericești, așa cum vom vedea puțin mai departe. A se vedea (Nota 1 de subsol)

În acest „Document de poziție eclesiologic…” și în alte părți, el aduce și cazuri inventate în mod similar de acceptare a tainelor eretice de către Sfinții Părinți ai Sinodelor Ecumenice 2, 3, 4, 6 și 7 și alți Sfinți, toate fiind denaturări grosolane ale faptelor și cuvintelor Sfinților, care vor fi tratate în detaliu în secțiunea acestui site dedicată prezentării falsității sectei ciprianite. Merită menționate aici și acum, deoarece acest lucru arată că grupul mitropolitului Ciprian și mai târziu al mitropolitului Vitalie și ROCOR au afirmat că ”Tainele” arienilor, macedonenilor, nestorienilor, monofiziților, monoteliților, iconoclaștilor și altor eretici și schismatici au fost valabile pentru decenii, sau chiar secole întregi în cazul monoteliților și iconoclaștilor, înainte de convocarea unui Sinod Ecumenic care să condamne erezia. „Mitropolitul” Ciprian afirmă că Arie și succesorii săi, în timp ce l-au tăgăduit pe Fiul lui Dumnezeu ca fiind doar o creatură, au rămas uniți cu Hristos și cu membrii Trupului Său până când au fost condamnați în mod individual decenii mai târziu printr-un proces formal și o sentință sinodală ecumenică. Deși l-au batjocorit pe Hristos ca fiind nu mai bun decât un înger sau un simplu om, totuși harul și bunăvoința lui Dumnezeu erau asupra lor, spune el; Da, mai degrabă, Dumnezeu a fost forțat să-i binecuvânteze și să le dea Trupul și Sângele Său (spre osânda lor?), ceea ce, pentru ei, nu era considerată comuniune cu Dumnezeu, ci cu o creatură, iar toate acestea pentru că episcopii nu ajunseseră să îndeplinească acest detaliu oficial de anatematizare a fiecăruia dintre ei în mod particular și; dacă nu ar fi ajuns niciodată la el, Arie și cei ce-l urmau, apoi și succesorii lor ar fi fost toți mădulare autentice ale lui Hristos și ar avea Tainele valabile, chiar până la A Doua Venire a lui Hristos! (Aceasta nu este mai puțin o blasfemie ucigătoare împotriva Duhului Sfânt decât cea rostită de farisei! În timp ce fariseii numeau lucrările lui Dumnezeu, cele ale diavolului, Ciprian a numit înmulțirea și propagarea ereziei distrugătoare de suflete, o lucrare susținută și aprobată de Duhul Sfânt!) Pe lipsa unui detaliu atât de mic (nu o voi numi „legalism”, deoarece acesta implică respectarea unei legi, dar nu există nicio lege care să impună acest lucru), Ciprian și-a întemeiat erezia.

III. Al 3-lea document pe care trebuie să îl luăm acum în considerare este ceea ce s-ar putea numi „Actul Unirii” dintre Sinodul ROCOR (care a emis Anatema Împotriva Ecumenismului din 1983) și „Sinodul de Rezistență” condus de „mitropolitul” Ciprian din Oropos și Fili, (care a emis cel de-al doilea document pe care tocmai l-am citit, în care Ecumenismul este învățat foarte deschis și clar).

În vara anului 1994, episcopii ROCOR s-au întrunit în sinod pentru a examina cererea „mitropolitului” Ciprian ca ei să îl recunoască și să stabilescă comuniunea cu sinodul său. Sinodul Episcopilor ROCOR a adoptat următoarea rezoluție:

Extras din Procesul Verbal al Sinodului Episcopilor din Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Rusiei

„La 28 iunie/11 iulie 1994, Sinodul Episcopilor Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Rusiei a abordat problema posibilității de a intra în comuniune de rugăciune și Euharistică cu grupul vechilor calendariști greci condus de mitropolitul Ciprian…

3) În timpul dezbaterilor, s-a acordat atenție și declarațiilor celor care s-au opus unirii [de exemplu, autorul acestui articol, pe atunci ieromonahul Grigorie], în care s-au ridicat întrebări cu privire la canonicitatea grupului ”mitropolitului” Ciprian și presupusele lor învățături neortodoxe despre har. Observațiile diferitelor persoanelor cu privire la această întrebare au fost, de asemenea, ascultate;

4) În plus, s-au auzit cereri de la vechii calendariști români și de la episcopul bulgar Fotie, și de la mai multe persoane, care cereau toți primirea grupurilor ”mitropolitului” Ciprian în comuniune de rugăciune;

5) În timpul dezbaterii tuturor întrebărilor prezentate mai sus, s-a stabilit că:

a) Sinodul Mitropolitului Ciprian aderă în totalitate la aceleași principii eclesiologice și dogmatice ca și Biserica noastră Rusă din Afara Rusiei. Acest lucru este prezentat în detaliu în broșura lor, ”O expunere a doctrinei referitoare la Biserică, pentru ortodocșii care sunt împotriva ereziei ecumenismului.”

b) În 1986, Sinodul Arhiepiscopului Hrisostom al II-lea a încercat și l-a destituit pe mitropolitul Ciprian în lipsă pentru că ar fi susținut învățături eretice și pentru că a refuzat să se unească la Sinodul lor. Dar, după cum arată istoria schismelor vechi-calendariste, mitropolitul Ciprian nu intrase niciodată în Sinodul Arhiepiscopului Hrisostom al II-lea [aceasta este o răsucire inteligentă a faptelor – nota editorului]… Mitropolitul Ciprian nu se supusese niciodată autorității sale; acesta din urmă nu avea deci competența de a-l disciplina. [Nota editorului: Dar Sinodul sub arhiepiscopul Auxentie din Atena, din care a încercat să fure o hirotonire episcopală, deja îl caterisise pe „mitropolitul” Ciprian în februarie 1979, iar peste acest Sinod, arhiepiscopul Hrisostom a devenit arhiepiscop la mijlocul anilor 1980, și a repetat caterisirea, de data aceasta și sub acuzația de erezie.]…

În legătură cu aceasta, Sinodul Episcopilor a decis:

1) Stabilirea comuniunii de rugăciune și Euharistică cu sinodul grecesc vechi calendarist al Mitropolitului Ciprian, precum și cu Preasfinția Sa, Episcopul Photios din Triaditsa, care conduce episcopia Vechi-Calendaristică Bulgară…”

Sinodul Episcopilor

Din Orthodox Life, vol. 44, nr. 4 (iulie-august 1994), p. 46-50.

În această rezoluție, Sinodul ROCOR, condus de mitropolitul Vitalie, face trimitere explicită la broșura eretică citată anterior a „mitropolitului” Ciprian și declară că sunt în deplin acord doctrinar cu tot ceea ce spune el în ea. După cum am văzut, el a recunoscut în mod explicit validitatea „Tainelor” ereticilor și schismaticilor și a învățat că Biserica era împărțită între eretici, schismatici și ortodocși, ambele credințe fiind clar anatemizate în Anatema ROCOR din 1983 și condamnate de nenumărate ori ca necanonice și eretice de către Sfinții Părinți și Sfintele Canoane.

La o astfel de mărturisire flagrantă a ereziei, ROCOR a pus în mod categoric ștampila de aprobare, a apărat-o ca fiind ortodoxă și a intrat în comuniune cu cei care au mărturisit-o, după cum stă mărturie documentul de mai sus, intrând astfel sub condamnarea categorică și anatematizarea propriului său Sfânt Sinod și a predecesorilor săi, precum și a întregii Tradiții Canonice și Patristice a Bisericii.

În ciuda acestui fapt, ROCOR a continuat să repete Anatema împotriva ecumenismului pentru încă patru ani, până în 1998, când a fost abandonată pentru versiune modificată, simplificată, care a fost folosită de atunci de Sinodul ROCOR la prăznuirea Duminicii Ortodoxiei. Astfel, ROCOR nu numai că „a căzut sub propria sa Anatemă” în 1994, așa cum a fost evidențiat lămurit și în repetate rânduri de episcopul Grigorie Grabbe și alții, dar a continuat să se anatemizeze public anual încă patru ani înainte de a suprima Anatema din 1983, în 1998.

Când li s-au adus acuzații cu Anatema din 1983 pentru unirea lor cu ecumeniștii anatematizați, apologeții vinovați pentru apostazia ROCOR (uniunea ciprianită) afirmă că Anatema din 1983 este un document ROCOR intern, o anatemă care se aplică și îi limitează doar pe membrii săi să o urmeze. Deși această limitare este o bucată destul de naivă a confuziei și sofismului (argument greșit), fără bază logică, totuși, reprezintă o mărturisire din propria lor gură că au căzut sub propria lor Anatemă, și că nu era canonic să intre în comuniune cu niciun ecumenist, fie că este de tipul rafinat pseudo-intelectual ciprianit, fie de o categorie mai generală, mai grosieră, a Patriarhiei Constantinopolului. Iar dacă doar ținerea proprie sub anatemă nu face aceasta, chiar și așa ei erau limitați sub anatemă pentru a nu avea comuniune cu vreun ecumenist sau pentru a accepta ecumenismul în vreun fel.

Cu toate acestea, în ciuda erorii evidente a acestuia, mitropolitul Vitalie și ROCOR au persistat pe acest curs eretic, mergând chiar mai departe și intrând oficial în comuniune cu Patriarhiile ecumeniste ale Pseudo-Ortodoxiei Mondiale, rând pe rând, (Ierusalim – 1997, Serbia – 1999, și, cel mai recent, Constantinopol, indirect – 2003 etc).

Această stare a lucrurilor a continuat fără a fi contrazisă de vreun ierarh ROCOR rămas până în ultima parte a anului 2001. În vara anului 2001, mitropolitul Vitalie s-a retras oficial, în calitate de Mitropolit, iar arhiepiscopul Lavru a fost numit să acționeze în fruntea mitropoliei și să organizeze alegeri pentru viitorul sinod, când, de fapt, el însuși a fost ales mitropolit. La Sinodul din toamnă al ROCOR-ului, după ce l-a felicitat pe noul mitropolit Lavru, fostul mitropolit Vitalie a fost îndepărtat brusc de Sinod prin secretarul său și de alți cunoscuți la Mansonville, Canada, Schitul Schimbării la Față. Acolo, împreună cu episcopul Varnava de Cannes (Franța), demis recent de către ROCOR pentru uzurparea Arhiepiscopiei Europei Occidentale, a format un nou Sinod, numindu-l „Biserica Ortodoxă Rusă din Exil”, și a declarat Sinodul ROCOR de sub conducerea mitropolitului Lavru, ”apostat”, cerând tuturor rușilor credincioși să urmeze acest nou Sinod. Apoi au hirotoni la episcopat trei arhimandriți.

IV. Acum ajungem la al patrulea și ultimul document al studiului nostru, Epistola din decembrie a noului Sinod al mitropolitului Vitalie prin care întrerupe oficial comuniunea și condamnă erezia ecumenistă a mitropolitului Ciprian.

Câteva luni mai târziu, a avut loc o nouă întorsătură uimitoare a evenimentelor și a fost emisă o epistolă și mai uimitoare. Ceea ce este atât de uimitor în această epistolă nu este că, după opt ani de comuniune cu erezia, mitropolitul Vitalie a întrerupt în cele din urmă această comuniune, ci mai degrabă că, după ce a făcut acest lucru și a recunoscut în mod explicit că erezia sau comuniunea cu erezia te înstrăinează de Biserică și că Ciprian era un eretic, totuși nu a recunoscut că el însuși a căzut!

(În consecință, el a negat prin acțiunile sale ceea ce a mărturisit cu gura sa – dacă erezia îi separă pe toți de Biserică, trebuie să recunoască că el însuși a căzut; În caz contrar, el cade negreșit în erezia ciprianită dacă susține că a fost eretic timp de 8 ani, dar totuși a făcut încă parte din Biserică.)

Acum vom citi ultimul document din studiul nostru, în care mitropolitul Vitalie și grupul său condamnă ciprianismul ca erezie, ignorând în același timp consecințele evidente ale unirii lor cu acesta.

15/01/M 16/29 Decembrie 2001

Rezoluția Conferinței pastorale a clerului canadian și american cu privire la problema încheierii comuniunii euharistice cu mitropolitul Ciprian de Oropos și Fili

”După ce s-a studiat și s-a discutat învățătura mitropolitului Ciprian cu privire la membrele bolnave și sănătoase ale Bisericii în „tărâmul unei înțelegeri corecte a credinței” de către Comitetul General, a cărui creație a fost aprobată de arhiepiscopul Varnava și episcopul Bartolomeu și, de asemenea, după ce s-a participat la rapoarte și analize teologice din mai multe volume de documente referitoare la acest subiect, am ajuns la următoarea concluzie:

Concluzia privind eclesiologia mitropolitului Ciprian de Oropos și Fili.

Pe baza studierii învățăturilor eclesiologice ale mitropolitului Ciprian, care sunt prezentate în cartea „Teză eclesiologică sau expunerea doctrinei Bisericii pentru ortodocși, rezistând ereziei ecumenismului” (pub. Mănăstirea Sfinții Ciprian și Iustina, Fili, Attica, Grecia, 1993) [Nota editorului: Acesta este același text pe care l-a studiat și l-a aprobat cu 8 ani mai devreme!!!], raportul mitropolitului Ciprian la cea de-a 6-a Conferință Ortodoxă „Erezia Ecumenismului și Poziția Patristică a Ortodocșilor ”(23 februarie 1998), precum și o serie de publicații și declarații ale altor ierarhi ai Sinodului de Rezistență, am ajuns la următoarele concluzii:

Mitropolitul Ciprian și Sinodul său, în timp ce recunosc ortodoxia mondială ecumenistă ca fiind eretică, consideră totuși că aceasta face parte din Biserica lui Hristos, contrazicând astfel învățătura și Tradiția Bisericii, care mărturisește clar în decretele Sinodale și în Scrierile Sfinților Părinți faptul că ereticii au căzut din Biserică.
Mitropolitul Ciprian înlocuiește conceptul de „eretici” cu o descriere a celor care sunt în esență rătăciți în judecățile lor cu privire la Ortodoxie. Astfel, în ceea ce-i privește pe ereticii-ecumeniști, el scrie: «Persoanele care au rătăcit în ceea ce privește înțelegerea corectă a credinței – și astfel păcătuind, dar care nu sunt încă judecate de o curte ecleziastică – sunt membri bolnavi ai Bisericii» (Teze eclesiologice, cap. 1, 4; pp. 2, 7). Chemând la îndepărtarea acestor membri bolnavi, mitropolitul Ciprian consideră totuși că ei se află în interiorul Bisericii. Cu toate acestea, nu este deloc posibil să permiți calitatea de a fi membru al Bisericii în afara unei mărturisiri de credință ortodoxe; Prin urmare, «cei bolnavi în credință» nu pot fi membri ai Bisericii, lucru confirmat și de învățăturile Sfinților Părinți. „Fără îndoială”, spune venerabilul Ioan Casian, «cel care nu mărturisește credința Bisericii este în afara Bisericii». Același lucru este confirmat și de patriarhul Ieremia al II-lea al Constantinopolului: «Membrii Bisericii lui Hristos sunt în întregime devotați adevărului, iar cei care nu sunt devotați în totalitate adevărului nu sunt membri ai Bisericii lui Hristos». Și Sfântul Ciprian din Cartagina învață: «Așa cum diavolul nu este Hristos, deși el înșeală în numele Său, tot așa un astfel de om nu poate fi considerat creștin, atâta timp cât nu rămâne în adevărul Evangheliei și credinței Sale». În acord cu toți Părinții, Marele Ierarh Grigorie Teologul, în a doua Epistolă împotriva lui Apolinarie, învață și el: «Evitați-i pe cei care țin de o altă doctrină și considerați-i străini de Dumnezeu și de Biserica Universală». Epistola patriarhilor Răsăriteni cu privire la credința ortodoxă afirmă: «Credem că toți suntem membri ai Bisericii universale, chiar și credincioșii înșiși, adică aceia care mărturisesc necondiționat credința autentică a Mântuitorului Hristos». Și Sfântul Grigorie Palama mai explică: «Cei care sunt ai Bisericii lui Hristos, sunt ai adevărului; Iar cei care nu sunt ai adevărului, nu sunt nici ai Bisericii lui Hristos … »

Mitropolitul Ciprian declară în Teza sa că «ortodocșii s-au împărțit în două părți: cei care bolesc în credință și cei sănătoși …» (Cap. 3, p. 4), dar apoi continuă imediat vorbind despre „restabilirea ortodoxiei” pentru cei bolnavi în credință (Cap. 3, p. 5), prin care el cade în mod clar într-o contradicție doctrinară, căci cum este posibil „a primi în Ortodoxie” pe cei care sunt deja ortodocși?

Mitropolitul Ciprian face o declarație cu privire la divizarea Bisericii din cauza ecumenismului, trasând o analogie între starea actuală a Bisericii și starea Sa în timpul ereziei iconoclaste. În eclesiologia sa, el încearcă să compare noii-calendariști și ecumeniștii actuali cu iconoclaștii, pe care Părinții celui de-al 7-lea Sinod Ecumenic i-au unit Bisericii prin pocăință și renunțând la erezia lor. În același mod, mitropolitul Ciprian se referă la al 7-lea Sinod ecumenic, ale cărui „Documente” folosesc expresiile „dezbinare”, „diviziuni” etc. El ajunge la o concluzie total neîntemeiată, precum că iconoclaștii, înainte de a fi judecați de Sinod, încă nu erau eretici, ca atare; Și că, prin urmare, Tainele lor erau recunoscute ca fiind valide. Totuși, în ceea ce-i privește pe iconoclaștii care s-au alăturat Ortodoxiei, nici Sinodul Ecumenic nu i-a considerat ca aparținând anterior Bisericii și nici ei înșiși nu au avut pretenții cu privire la apartenența lor la Ea. Iată mărturiile proprii ale iconoclaștilor care s-au alăturat. Vasile, episcop din Ancira: «În măsura capacității mele, am investigat problema icoanelor și, cu convingere deplină, m-am îndreptat către Sfânta Biserică Sobornicească». Teodor, episcop din Mira Lichiei: «… mă rog lui Dumnezeu și Sfinției Voastre să mă uniți pe mine, un păcătos, Sfintei Biserici Sobornicești». Ioan, cel bine-plăcut lui Dumnezeu, Locum Tenens al Tronului Apostolic din Răsărit a spus: «Erezia îl separă pe orice om de Biserică”. Sfântul Sinod a declarat: «Aceasta este evident».

Dar Mitropolitul Ciprian, în eclesiologia sa, schimbă terminologia: „au fost primiți în Ortodoxie”, deducând astfel o distincție de neconceput între Biserică și Ortodoxie, ceea ce este imposibil.

Biserica, ca Trup al lui Hristos, nu poate fi împărțită. Un astfel de fenomen este ontologic imposibil, întrucât Domnul nostru Iisus Hristos nu poate avea mai multe trupuri. Acele diviziuni menționate la Sinod, și în scrierile Sfinților Părinți, se referă exclusiv la o divizare temporară între creștini, cum ar fi cele care apar în perioadele de prigoane în care se răspândesc erezii și când, inițial, poate fi dificil de a discerne ce și cum. Sfântul Vasile cel Mare a comparat o astfel de situația cu o luptă nocturnă în care, în întuneric, nu este imediat posibil să se deslușească prietenul de dușman.

În Biserică nu poate exista divizare; Nu poate exista decât o cădere de la Ea. Catehismul mitropolitului Antonie (Hrapovițki) afirmă același lucru cu privire la acest lucru: «Întrebare: Este posibil să se admită că a avut loc odată, sau că va avea loc, o divizare în cadrul Bisericii sau o separare a Bisericilor? Răspuns: În niciun caz: ereticii și schismaticii s-au îndepărtat de singura Biserică indivizibilă în diferite momente și astfel au încetat să mai fie membri ai Bisericii, dar Biserica, ca atare, nu își poate pierde unitatea» (Experiența Catehismului creștin. Pub. Australia-Noua Zeelandă Ep. 1989, p. 65). În Epistola sa din 18 noiembrie / 1 decembrie 1962, Sinodul Episcopilor din ROCOR a mărturisit la fel: «Nu putem accepta punctul lor de vedere (al ecumeniștilor), că Biserica s-a împărțit. Credem întru Una, Exclusivă Biserică, al cărei Cap este Hristos. Așa cum există un singur Cap, tot așa există un singur Trup – Biserica. Dacă o casă este împărțită în sine, atunci ea nu poate sta. Astfel, de asemenea, Biserica, divizându-se, ar înceta să mai fie Biserică. Nu poate exista decât o cădere din Biserică – o îndepărtare de ea a indivizilor – sau a unor grupuri întregi care nu au același cuget cu Ea. În conformitate cu această mărturisire, Declarația Sinodului Episcopilor din 18/31 decembrie 1931 afirmă: „Păstrarea credinței întru Una, Sfântă, Catolică (Universală) și Apostolică Biserică, Sinodul Episcopilor mărturisește că această Biserică nu a fost niciodată împărțită.” »

… [Aici Mitropolitul Vitalie și grupul său discută despre inovația noului calendar, discuție pe care o omitem pentru concizie și menținerea coerenței argumentelor, deoarece acest paragraf nu adaugă nimic scopului nostru. – Nota editorului] …

Sinodul de unificare care mitropolitul Ciprian speră că îi poate uni numai pe acești „ortodocși divizați”. Dar ereticii nu aparțin Bisericii și se pot întoarce în sânul Bisericii lui Hristos numai prin a se uni cu Ea. Mitropolitul Ciprian stabilește o falsă teorie a unirii celor care cugetă diferit, făcând în același timp chiar convocarea Sinodului menționat dependent de această uniune nefirească.

În acest mod, doctrina mitropolitului Ciprian, fiind poziția fundamentală a Sinodului de Rezistență, contrazice tradițiile patristice ale Bisericii. El declară că nu este în comuniune cu bisericile ecumeniste eretice. Între timp, totuși, el și Sinodul său nu reușesc să se separe spiritual de aceste biserici, considerându-se a fi partea „sănătoasă” a Bisericii, în același timp în care bisericile eretice, ecumeniste și nou-calendariste sunt partea „bolnavă”. Astfel, Sinodul mitropolitului Ciprian, în ciuda absenței comuniunii în Taine [Nota editorului: De fapt, „mitropolitul” Ciprian a avut comuniune cu nou-calendariștii, după cum se raportează în ziarele grecești.], se găsește, de facto, într-o totală unire „sănătos-bolnavă” cu lumea eretică a „Ortodoxiei”. Acest cripto-ecumenism „ortodox”, ca să spunem așa, ca și ecumenismul deschis, se încadrează sub Anatema din 1983 împotriva ereziei ecumenismului, care a fost proclamată de Sinodul ROCOR al Episcopilor sub președinția celui de-al treilea Prim Ierarh al Bisericii din Străinătate, mitropolitul Filaret. (Acestă anatemă a fost confirmată ulterior de Sinodul ROCOR al Episcopilor în 1998):

«Celor ce cu bună-știință sunt în comuniune cu acești eretici mai-nainte-pomeniți sau celor ce susțin, răspândesc sau păzesc erezia lor ecumenistă sub pretextul dragostei frățești sau al presupusei uniri a creștinilor despărțiți, ANATEMA!»

Astfel, prin adăugarea semnăturilor noastre, ratificăm punctul 2 al Declarației Sinodului Episcopilor Bisericii noastre, nr. 7/01 / M, la 26 octombrie / 8 noiembrie 2001, în care este anunțat:

«(În conformitate cu decretul Sinodului ROCOR al Episcopilor din 1974) Încetarea comuniunii euharistice stabilite dintre Sinodul ROCOR din 1994 și Sinodul de Rezistență sub președinția Mitropolitului Ciprian din Oropos și Fili din cauza învățăturilor sale neortodoxe despre Biserică (cu privire la membrii Bisericii bolnavi și sănătoși în tărâmul „înțelegerii corecte a credinței”) și recunoașterea Tainelor noilor-calendariști ca fiind valabile» (vezi Mitropolitul Ciprian – „Teze eclesiologice”, p. 2 și 5).

+ Mitropolitul Vitalie
(semnătură)
+ Arhiepiscopul Varnava (în acord cu rezoluția)
(semnătură)
+ Episcopul Serghie
(semnătură)
+ Episcopul Vladimir
(semnătură)
+ Episcopul Bartolomeu (în acord cu rezoluția)
(semnătură)

Protopresbiterul Victor Melehov,
Protopopul Serghie Petrov,
Protopopul Iosif Sunderland,
Protopop Spiridon Schneider,
Preotul Anatolie Trepachko,
Preotul Andree Kencis,
Preotul Nikita Orlov,
Ieromonahul Damian (Hansen),
Preotul Mihail Marcinowski,
Preotul Evghenie Santalov,
Stareța Eugenia (este de acord cu rezoluția),
Diaconul Marcu Smith

Schitul Schimbării la Față,
Mansonville, Canada”

Aceasta chiar este o scrisoare minunată, cu excepția unui singur punct – dacă ereticii nu pot face parte din Biserică, dacă grupul mitropolitului Ciprian este eretic, dacă intră sub Anatema împotriva ecumenismului, dacă Tainele ereticilor nu au în mod automat har și valabilitate, dacă cei care s-au îndepărtat de Biserică prin erezie nu pot fi restituiți prin alt mod decât prin unirea cu Ea, cel puțin după modul în care al 7-lea Sinod Ecumenic îi unește pe foștii iconoclaști, adică prin pocăință, petiție pentru primirea în Biserică și anatemizarea greșelilor,… dacă toate acestea sunt adevărate, atunci aceste îl amplasează pe mitropolitul Vitalie și cei care sunt împreună cu el?

Din tot ce au recunoscut, și este adevărat tot, cum se pot justifica considerându-se pe ei înșiși ca fiind parte a Bisericii – s-au alăturat „mitropolitului” Ciprian în erezia sa și au fost la fel de mult, dacă nu mai mult, în comuniunea spirituală și liturgică cu eretica „Ortodoxie Mondială”. Mitropolitul Vitalie și toți cei care au rămas cu ROCOR, odată ce această unire a fost stabilită, au fost la fel de mult, dacă nu mai mult, sub Anatema împotriva ecumenismului, ca și comunicanți și propagatori ai teoriilor sale eretice. Așa cum a scris episcopul Grigorie Grabbe la vremea respectivă în articolul său „Dubioasa ortodoxie a grupului mitropolitului Ciprian” („Church News”, nr. 5, sept. Octombrie 1994, pp. 2-4): „Oricât de înfricoșător ar fi să recunoaștem, Sinodul nostru a căzut sub propria sa Anatemă!” Prin urmare, deși minunată în toate celelalte puncte, scrisoarea este insuficientă și greșită, deoarece au păstrat cu grijă tăcerea despre ce înseamnă pentru ei înșiși toate dezvăluirile lor neașteptate.

Deci, nu există nicio altă concluzie posibilă – în 1994, după ce au analizat Documentul de poziție eclesiologică al lui Ciprian, l-au susținut ca fiind identic cu credința lor și au început să-l aplice stabilind comuniunea cu Ortodoxia Mondială ecumenistă, continuând astfel aproape 8 ani, și apoi în ultimele zile ale anului 2001, au revizuit același document și l-au condamnat sursă de erezie și Anatemă și au declarat că cei care au urmat-o nu puteau fi în Biserică sau să aibă Har – făcând ei înșiși exact acest lucru timp de aproape 8 ani întregi. Prin urmare, Mitropolitul Vitalie și grupul au apostaziat de la Biserică în 1994. Dacă apostații trebuie să se pocăiască și să se reunească cu ierarhia credincioasă Bisericii pentru a face din nou parte din Ea, iar mitropolitul Vitalie și grupul său nu au făcut acest lucru, atunci ei sunt în afara Bisericii și au nevoie să se pocăiască și să fie primiți de către episcopii care i-au rămas fideli Ei și Credinței. Este la fel de simplu cum pare. Astfel, pe scurt, tu, drag cititor, ai răspunsul la „De ce grupul Mitropolitului Vitalie este necanonic” și frumusețea este că mărturisirea și explicația necanonicității lor provin direct din gura lor.

Nota de subsol 1

Spre folosul celor care nu sunt familiarizați cu Istoria Bisericii, suntem obligați să deviem un moment de la subiectul din cursul nostru și să evidențiem adevărul despre hirotonia Sfântului Meletie. În realitate, ceea ce s-a întâmplat a fost după cum urmează:

După Primul Sinod Ecumenic (Niceea, 325 d.Hr.), unii arieni s-au prefăcut că se convertesc la Ortodoxie pentru a evita pedepsele decretate împotriva arianismului de Sfântul Constantin cel Mare și de succesorii săi Constans și Constantius. Acești cripto-arieni s-au luptat din interior pentru a îndepărta treptat episcopii ortodocși pe baza unor pretexte canonice false și pentru a muta Biserica către o formulă mai ambiguă a Credinței, în locul mărturisirii clare a Crezului Niceean. Acești cripto-arieni au pretins că cuvântul ”homoúsios” a provocat confuzie, deoarece unii l-au interpretat ca fiind sabellian (adică Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt sunt o singură persoană) și, prin urmare, tot ceea ce era necesar pentru a împăca arienii rămași cu Biserica urma să se găsească un alt mod de a spune același lucru.

Împăratul Constanțiu a convocat două Sinoade simultane (Arminium și Seleucia) a câteva sute de episcopi din Occident și din Est în speranța de a rezolva certurile legate de termenul ”homoúsios” și acuzațiile canonice împotriva diferiților episcopi. În afară de o mână de cripto-arieni, toți acești episcopi erau fermi susținători ai Crezului Nicean și au refuzat să-l schimbe; cu toate acestea, cripto-arienii l-au păcălit pe împărat să creadă că ”homoúsios-ul” nu era necesar dacă, Crezul spunea deja că Hristos „a fost născut și nu făcut”, „născut din Tatăl mai înainte de toți vecii”, „Dumnezeu din Dumnezeu”, „Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat”, și multe alte astfel de afirmații despre dumnezeirea eternă a lui Hristos, așa că i-a împins pe episcopi să fie de acord să renunțe la ”homoúsios” de dragul reconcilierii apostaților. După multe luni, episcopii au cedat în cele din urmă și au semnat un crez lipsit de ”homoúsios”. Acest Sinod (Seleucia) l-a hirotonit pe Sfântul Meletie la scaunul Sebastiei din Armenia. Sinodul nu a fost în niciun caz arian sau semi-arian sau eretic, dar a eșuat în a susține complet litera Crezului de la Niceea. Sozomen și Teodoret, istoricii Bisericii din această perioadă, demonstrează în mod clar că acest Sinod era ortodox în credință, în ciuda eșecului său forțat în materia ”homoúsios-ului”. Astfel, „mitropolitul” Ciprian a falsificat deja istoria asupra acestui punct.

Nu după mult timp, episcopul cripto-arian Eudoxius a obținut exilul arhiepiscopului ortodox susțitor al homoúsios, Eustatie al Antiohiei, și a încercat să obțină scaunul Antiohiei pentru sine, dar a eșuat. Prin urmare, ne dorind ca un alt susțitor al homoúsi să-l obțină, gruparea sa a cerut Împăratului să-l numească pe Sfântul Meletie din Sebastia la Antiohia, crezând că un om hirotonit de un Sinod care renunțase la ”homoúsios”, putea fi bănuit de convigere ariană. Cu toate acestea, ortodocșii știau și de Ortodoxia lui Meletie și, prin urmare, au susținut cererea eudoxiană. Când a sosit Sfântul Meletie, lui el și altor episcopi cripto-arieni li s-a cerut fiecăruia să tâlcuiască un text din Scriptură folosit de arieni pentru a demonstra că Hristos a fost o creatură; arienii și-au dat pe față blasfemiile lor, dar Sfântul Meletie a susținut cu voce tare ”homoúsios-ul”. Grupurile s-au împărțit în trei facțiuni, arienii care și-au predicat în mod deschis hula în continuare, meletienii care l-au urmat pe Sfântul Meletie și paulinienii care au urmat un preot pe nume Paulinus care a găsit vină vina în modul de numire a Sfântului Meletie. Unii Sfinți au avut comuniune cu Paulinus, alții cu Sfântul Meletie, dar în cele din urmă, al doilea Sinod Ecumenic a împăcat cele două facțiuni ortodoxe în favoarea Sfântului Meletie, care a devenit apoi președintele Sinodului, și care a confirmat că, Crezul Niceean trebuie păstrat pentru totdeauna neschimbat.

Aceasta este adevărata istorie a Sfântului Meletie și oricine dorește poate citi acest lucru în lucrările istoricilor Bisericii menționați (Sozomen și Teodoret; Socrate este mai puțin precis). Astfel, „mitropolitul” Ciprian a falsificat istoria și a hulit pe un mare Sfânt al Bisericii atribuind lipsă de evlavie și hirotonire falsă lui care nu s-a supus niciodată niciunuia. Din acest exemplu, drag cititor, înțelege că „mitropolitul” Ciprian nu este nici erudit, nici ortodox, ci un eretic care încearcă să corupă credința turmei prin minciună și invențiile fantastice ale propriei sale minți corupte.

APENDIX: A te pocăi față de tine însuți nu este suficient

Un exemplu patristic

Cei care îl urmează sau îl recunosc pe mitropolitul Vitalie consideră suficient că a întrerupt comuniunea cu Ciprian și a respins în mod oficial doctrina acelui om. Totuși, așa cum am arătat mai sus, acest lucru nu este suficient pentru a-l readuce în Biserică, chiar și potrivit propriilor cuvinte ale mitropolitului Vitalie. Dar, de dragul de a elibera pe oricine încă mai are îndoieli din cauza acestei gândiri greșite, oferim o nouă mărturie a acestui fapt din istoria Bisericii.

Istoria schismei Henoticon și modul în care a fost vindecată ne oferă o paralelă directă cu situația mitropolitului Vitalie și, așa cum vom vedea, nici Biserica nu a găsit de ajuns încercarea similară de auto-restaurare a patriarhului Eftimie al Constantinopolului.

În 482 d.Hr., la 31 de ani după ce cel de-al 4-lea Sinod Ecumenic a respins și condamnat definitiv monofizitismul, împăratul bizantin Zenon a publicat Henotikonul sau Instrumentul de unire dintre ortodocși și monofiziți – precursorul și prototipul „declarațiilor comune” ecumeniste de astăzi. Această mărturisire vagă de credință a afirmat pur și simplu că Hristos era strict „unul” și că această „unitate” voia și lucra atât lucrurile dumnezeiești, cât și pe cele umane, fără a menționa niciodată una sau două naturi, una sau două voințe naturale și activități sau energii, ignorând cel de-al 4-lea Sinod Ecumenic (de la Calcedon). Recunoștea doar trei Sinoade Ecumenice (Niceea, Constantinopolul I și Efes) și apoi îi anatematiza „pe toți cei care au gândit diferit (față de mărturisirea actuală), fie la Calcedon, fie la oricare alt Sinod”.

Zenon a propus Henoticonul conducătorilor ortodocși și monofiziți și le-a cerut să-l semneze și să stabilească intercomuniunea. Patriarhul Acachie al Constantinopolului și câțiva lideri monofiziți, inclusiv patriarhii monofiziți din Antiohia și Alexandria, Sever și Petru Mongos, au semnat documentul și au stabilit intercomuniunea între ei. Monofiziții s-au bucurat că i-au făcut pe ortodocși să abandoneze Sinodul de la Calcedon și să se alăture la o mărturisire care anula toate învățăturile și deciziile sale. Au continuat să predice în mod viguros monofizismul și monotelismul, ceea ce nu a perturbat uniunea nou-înființată.

Ceilalți patriarhi ortodocși au condamnat Henoticonul și pe semnatarii săi ca apostați; în consecință, patriarhul Acachie le-a scos numele din dipticele sale (listele de pomenire a episcopilor ortodocși; acesta a fost un semn al nerecunoașterii și excomunicării ortodocșilor de către Acachie). Ortodocșii au răspuns curând cu o ștergere similară a lui Acachie din dipticele lor. Zenon a încercat apoi să obțină semnăturile episcopilor ortodocși cu forța sau amenințarea cu exilul, dar nu a reușit.

După aceea, când împăratul Anastasie a urmat după Zenon la tron, el, Fravitas l-a succedat pe Acachie ca patriarh la moartea acestuia și a întrerupt imediat comuniunea cu monofiziții; totuși, nici nu a renegat Henoticonul, nici nu s-a căit de apostazia Constantinopolului. Pur și simplu a cerut recunoașterea din partea Romei și a celorlalte scaune necompromise; acestea au refuzat să o dea.

După Fravitas a venit patriarhul Eftimie ale cărui acțiuni pot fi comparate cu cele ale mitropolitului Vitalie. Eftimie a condamnat întreaga lucrare Henoticon și mărturisirea falsă, dar a refuzat să admită apostazia Constantinopolului sau să nu mai comemoreze pe predecesorii săi ca adevărați episcopi în diptice și, astfel, să caute să fie readus în Biserică de către alți episcopi care au rămas credincioși. La fel se întâmplă și acum cu Vitalie, care, după ce a condamnat întreaga uniune ecumenistă ciprianită, refuză totuși să caute restaurare de la cineva și pur și simplu cere tuturor să-l recunoască și să se supună lui ca și „conducător al Bisericii Ruse”. Așa cum Eftimie nu a ajuns nicăieri cu acea atitudine de cap de taur cu gât rigid, aceeași atitudine nu va ajuta sau salva pe mitropolitul Vitalie. Biserica nu permite, nici acceptă o astfel de pocăință incompletă. Eftimie a cerut în mod specific condiții de reconciliere între el și Roma de la Sfântul papă Felix. Sfântul Felix i-a stabilit următoarele condiții: „Admiteți că Constantinopolul este apostat; scoateți din diptice pe Acachie și Fravitas ca eretici și pseudo-episcopi fără Har și anatemizați-i, la fel și Henoticonul și pe toți cei care au subscris la acesta; și acceptați oficial Credința așa cum a fost păstrată aici la Roma și printre ceilalți ierarhi credincioși”. Acest lucru era prea mult pentru a fi suportat de mândrul temperament al lui Eftimie, așa că a respins aceste condiții și a murit și el în afara Bisericii.

Lui Eftimie i-a urmat mai umilul patriarh Ioan. În același timp, cuviosul și ortodoxul Iustin și nepotul său Sfântul Iustinian cel Mare au preluat conducerea Imperiului și au ajutat la orchestrarea reconcilierii dintre Roma și Constantinopol. Patriarhul Ioan a fost îndemnat să primească din nou condițiile Romei, acum condusă de papa Hormisdas. Termenii pe care i-a stabilit au fost aceiași cu ai predecesorilor săi și de data aceasta au fost acceptați. Chiar înainte de Paștile din acel an, trimișii Papei au sosit la Constantinopol pentru a-i împăca cu Biserica. Patriarhul Ioan și episcopii săi au citit un libellus care îndeplinea exact termenii stabiliți de Sfântul papa Felix: au anatemizat și condamnat pe Acachie, Fravitas și Eftimie, precum și pe toți cei care i-au urmat în afacerea Henoticon; au promis că vor scoate numele denumirile patriarhilor menționați din diptice; au respins credința Henoticonului și au îmbrățișat mărturisirea susținută de Roma și de ceilalți ortodocși; și au căutat cu umilință primirea înapoi în Biserică de către papa Hormisdas. În consecință, schisma Henoticon a fost vindecată, iar Patriarhia Constantinopolului a fost readusă la Biserică.

Acum, să comparăm încă o dată modul în care Biserica a tratat cazul schismei Henoticon cu cazul actual al mitropolitului Vitalie și al adepților săi.

Acachie, aparent ortodox, a intrat într-o falsă unire cu monofiziții. La fel, mitropolitul Vitalie, care fusese un dușman deschis al Ecumenismului mai devreme, a acceptat unirea cu ecumenistul Ciprian de Fili și a acceptat doctrina sa eretică. În ambele cazuri, ierarhii ortodocși, clerul și credincioșii au denunțat și au rupt comuniunea atât cu Acachie, cât și cu Vitalie.

Mulți ani mai târziu, patriarhul Constantinopolului, succesorul lui Acachie, Eftimie, a respins în totalitate falsa unire și falsa mărturisire pe care el și predecesorii săi au acceptat-o prin unirea cu ereticii, dar el a refuzat să recunoască faptul că el sau ei au apostatat de la Biserică (și așa să li se scoată numele din diptice). El a refuzat să caute reprimirea prin pocăință în Biserică, adică pocăință către cei care nu căzuseră prin erezie sau schismă; pur și simplu a cerut tuturor să îl recunoască. Știm că acest lucru nu a fost acceptat de Sfântul papa Felix și de restul Bisericii și că o generație mai târziu, Eftimie a fost anatematizat împreună cu Acachie, Fravitas și restul ereticilor. La fel, mitropolitul Vitalie, deși admite că Ciprian este un eretic și că el (mitropolitul Vitalie) a avut comuniune cu ereticii timp de 8 ani, totuși imită pe anatemisitul Eftimie, refuzând să-și admită apostazia sau să caute reprimirea în Biserică. Dumnezeu să-l lumineze, altfel va suferi în cele din urmă aceeași soartă ca și Eftimie.

Calea corectă pentru mitropolitul Vitalie este cea a patriarhului Ioan al Constantinopolului, care s-a smerit să admită apostazia Constantinopolului și să caute reprimirea în Biserică de la papa Hormisdas și de la ceilalți ierarhi ortodocși. Fie ca mitropolitul Vitalie să se smerească și să caute reprimirea prin mâinile ierarhilor credincioși. Dar mitropolitul Vitalie nu este un ierarh model. Chiar și după ce a recunoscut că a fost în comuniune cu erezia atât de mulți ani, el a susținut că „am condus întotdeauna corabia Bisericii pe bună dreptate”. Cu acest tip de mândrie ilogică, nu există nicio speranță pentru mitropolitul Vitalie, iar cei care îl urmează trebuie să-l abandoneze pentru a-și asigura mântuirea. Nimeni nu ar trebui să creadă într-un mod filetist că „de vreme ce sunt rus, înseamnă că voi fi mereu parte a Bisericii” sau „de când sunt grec, voi fi mereu parte a Bisericii” și cu siguranță nimeni nu ar trebui să creadă vreodată că poate susține un tip protestant de mentalitate și să creadă că poate pur și simplu să se pocăiască în fața sinelui și să-l oblige pe Dumnezeu să-i accepte pocăința, mai ales dacă este vorba de erezie sau schismă.

Să nu se împotrivească nimeni la această cerință a Sfintei Biserici Ortodoxe; Mitropolitul Vitalie și urmașii săi au afirmat ei înșiși că: „învățătura și tradiția Bisericii … mărturisesc în mod clar în Deciziile sinodale și în scrierile Sfinților Părinți că efectiv ereticii s-au îndepărtat de Biserică… că ereticii nu aparțin Bisericii și se pot întoarce în Sânul Bisericii lui Hristos numai prin a fi uniți cu Ea”. Chiar documentele de mai sus de la ROCOR și Ciprian mărturisesc că au căzut de la Biserică în erezie și că ereticii nu se pot „restabili singuri”. Prin urmare, nimeni să nu se îndoiască de faptul că mitropolitul Vitalie, prin propria sa recunoaștere tacită, se află în afara Bisericii și nu este o opțiune pentru cei care caută o unire reală cu adevărata Biserică.

Schitul Adormirii Maicii Domnului, 26 decembrie / 8 ianuarie, 2006

+ Arhiepiscopul Grigorie

Mai multe încălcări canonice ale mitropolitului Vitalie începând cu 1992

1992 – Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Granițelor, (mitropolitul Vitalie) intră în comuniune cu Sinodul român vechi-calendarist care sunt în comuniune cu mitropolitul Ciprian. (Ce rezultat ar urma să realizeze această unire era incert la acea vreme. Ar duce la ruperea comuniunii românilor cu Ciprian sau ar duce la unirea ROCOR cu Ciprian? După cum a arătat timpul, acesta a fost primul pas către unirea cu Ciprian, deși nu a existat niciodată o declarație oficială din partea ROCOR conform căreia eclesiologia românească este identică cu cea a ROCOR.)

mai 1993 – Biserica Rusă din Afara Granițelor, (mitropolitul Vitalie) se întâlnește la Lesna, Franța, și necanonic „îl retrage” pe episcopul Valentin, care se opune unirii cu Patriarhia Moscovei, apoi un an mai târziu îi cere lui (Valentin) să participe la deciziile Sinodului de la Lesna din 1994 ca episcop guvernant.

iulie 1994 – Biserica Rusă din Afara Granițelor, (mitropolitul Vitalie) se unește necanonic cu ereticul și caterisitul ecumenist mitropolitul Ciprian de Fili și al său „Sinod din Rezistență”.

1996 – Biserica Rusă din Afara Granițelor, (mitropolitul Vitalie) îl retrage necanonic pe arhiepiscopul Antonie de Los Angeles. El s-a opus energic unirii cu Patriarhia Moscovei.

31 iulie 1997 – Biserica Rusă din Străinătate (mitropolitul Vitalie) face o declarație oficială spunând că sunt în comuniune euharistică cu Patriarhia Ierusalimului! [Implementarea eclesiologiei ciprianite]

15/29 aprilie 1999 – Biserica Rusă din Străinătate, (mitropolitul Vitalie) face o declarație oficială afirmând unitatea lor de rugăciune cu Patriarhia Sârbă Ecumenistă.

13/26 octombrie 2000 – la Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse din Străinătate din octombrie 2000, Mitropolitul Vitalie caută unirea cu Patriarhia Moscovei și îi cere patriarhului sârb Pavle să ajute!

24 aprilie 2001 – mitropolitul Vitalie și sinodul ROCOR, pe bună dreptate, îl suspendă și îl acuză pe episcopul Varnava de Cannes pentru numeroase încălcări canonice, apoi pe 14/27 octombrie 2001 mitropolitul Vitalie, pe cont propriu, în mod necanonic, îl restabilește pentru a-l ajuta să hirotonească episcopi pentru noua sa schismă a ROCE, iar apoi pe 6/19 noiembrie 2004 mitropolitul Vitalie îl privează pe arhiepiscopul Varnava de rangul său episcopal, depunându-l fără un proces.

3 noiembrie 2001 – prin încălcarea Epistolei Canonice a celui de-al treilea Sinod Ecumenic, care hotărăște că un episcop retras nu mai poate guverna Biserica și nu poate hirotoni episcopi, mitropolitul retras Vitalie, „și-a redat drepturile de conducător al Bisericii”și, împreună cu episcopul suspendat Varnava, „îl sfințesc” pe arhimandritul Serghie (Kindiakov) ca episcop de Mansonville.

29 decembrie 2001 – noul ROCE sub mitropolitul Vitalie rupe comuniunea cu ereticul caterisit, Ciprian de Fili; cu toate acestea, nu renunță la comuniunea cu celelalte sinoade ciprianite de “Rezistență” din Bulgaria și România, care sunt în comuniune cu Ciprian. Nici ei nu renunță la declarațiile mitropolitului Vitalie că este în comuniune cu celelalte Patriarhii ecumeniste, astfel realizează două acte necanonice în același timp – 1) se pocăiește singur în mod protestant și –2) se pocăiește doar pentru jumătate din faptele sale rele și păcătoase împotriva Bisericii.

2003 – mitropolitul Vitalie acceptă în biserica sa schismatică pe episcopii Lazăr și Veniamin cu eparhiile lor din Rusia și, prin amestecul continuu, nepotrivit al doamnei Ludmila [Perepiolkina] și a altor oficiali, apar probleme de comunicare. Din această cauză, cei doi episcopi „hirotonesc” încă patru episcopi în Rusia și Vitalie ripostează rupând comuniunea cu ei, creând astfel o altă schismă.

24 iunie / 7 iulie 2004 – mitropolitul Vitalie anunță restul Sinodului său că, cu doi ani mai înainte, fără ca să se știe, părintele Nikita Orlov, un preot căsătorit, a fost ridicat în secret la episcopat de mitropolitul Vitalie în chilia mitropolitului. Apoi le cere să-l salute și să accepte pe „colegul-ierarhi”. Astfel, mitropolitul Vitalie reușește să realizeze zece acte necanonice în același timp.

Mitropolitul Vitalie:

1) a păcătuit împotriva soției preotului, luându-i soțul fără consimțământul prealabil sau fără un motiv justificat, ca și când ar putea exista vreodată un motiv,

2) nu îl hirotonește într-un altar sau pe un antimis cu sfinte moaște,

3) alege singur un episcop fără consimțământul celorlalți episcopi;

4) hirotonește de unul singur un episcop fără acordul prealabil al altor episcopi;

5) a hirotonit episcop fără martori;

6) a hirotonit un cleric al unui alt episcop (episcopul Vladimir de Sacramento) fără acordul sau cunoștința acestuia;

7) a hirotonit episcop fără știrea și consimțământul viitoarei sale turme;

8) a împărțit și redistribuit eparhia altui episcop fără știrea sau consimțământul acestuia sau al Sinodului;

9) a avut un episcop care a locuit cu soția timp de doi ani după ce a fost hirotonit și

10) a autorizat un episcop să acționeze în eparhiile altor episcopi fără știrea sau consimțământul acestora (părintele Nikita / episcopul Antonie a vizitat parohiile „sale” din țară și peste mări timp de doi ani, înainte ca mitropolitul Vitalie să-i anunțe de existența ca episcop pe ceilalți ierarhi). Ar putea fi relevant aici să ne reamintim declarația mitropolitului Vitalie (atât de tipică pentru ultimii săi ani) făcută cu câțiva ani înainte de aceasta când a auzit un raport despre cursul canonic de acțiune a sinodului ROCOR: „Vorbești mereu despre Canoane! Uită de Canoane! Acum este momentul acțiunii!” Numai un om care dă mai multă atenție propriei păreri decât regulilor Bisericii ar putea efectua un astfel de act anti-canonic ca această hirotonire.

2005 – mitropolitul Vitalie continuă să-și păstreze lipsa de respect față de Sfintele Canoane prin rânduirea bărbaților căsătoriți de două ori în toate rangurile până la preoție!

Episcopii din ROCE până în prezent

Mitropolitul Vitalie; un „episcop guvernant”, care nu poate gândi corect, care nu se teme de a trece peste Canoanele Bisericii, care nu slujește și nu se va retrage!

Un nou „sinod” de opt episcopi modelat de mitropolitul Vitalie, și din nou însușindu-și caracteristicile de bază ale fostului său Sinod din New York, și anume de a avea o lipsă de respect totală pentru ordinea canonică și care refuză de a se opune conducerii neascultătoare a mitropolitului Vitalie!

Episcopii Serghie și Vladimir; hirotoniți ca episcopi guvernanți și, în conformitate cu Conferința episcopală ROCE din 7/20 aprilie 2002, nu li se permite să hirotonească!

Episcopul Vladimir; hirotonit ca episcop de Sacramento și America de Vest, aruncat din catedrala și eparhia sa de pe coasta de vest și acum trăiește pe coasta de est!

Episcopul Vladimir; nu i s-a permis să slujească în eparhia sa, dar episcopului Antonie i s-a permis să slujească în orice eparhie!

Epilog

Mitropolitul Vitalie, pe parcursul mandatului său de conducător al Bisericii Ruse din Afara Granițelor, a dezvoltat și a adoptat o mentalitate că este cumva superior ordinii canonice, așa cum am văzut mai sus.

Această practică greșită și invalidă a încălcărilor canonice provine din mândria sa oarbă și, prin urmare, a realizat multe acte inadmisibile, precum:

suspendarea și reinvestirea episcopilor prin propria sa autoritate,
suspendarea episcopilor care nu sunt de acord cu el prin propria sa voință,
unirea cu ereticii și schismaticii,
administrarea bisericii în conformitate cu propriile sale legi și nu conform Canoanelor,

și după toate acestea, susținând totuși că este pur ortodox, un episcop valid și canonic. Această nebunie episcopală, desigur, nu produce altceva decât schismă, erezie și confuzie.

Mitropolitul Vitalie crede în autoritatea persoanei sale, că Biserica se învârte în jurul său, de parcă ar fi fost un papă. „Aveți încredere doar în vocea mea vie”, sunt cuvintele Epistolei sale de Nașterea Domnului din 2001! Din această cauză, mulți au suferit din cauza lui prin mâinile sale și majoritatea afirmă că este responsabil, doar el singur, de distrugerea Bisericii Ruse din Străinătate.

Unii spun că acest lucru se datorează faptului că capacitatea sa mentală s-a diminuat grav și aduc drept dovadă faptul că, într-o zi la New York, el votează pentru mitropolitul Lavru pentru a-l înlocui și îl felicită, iar a doua zi la Montreal, îl numește pe metropolitul Lavru apostat. Biserica a suferit mult din mâinile mitropolitului Vitalie și totuși are îndrăzneala de a spune, după ce el însuși a devenit apostat și a rănit atâtea suflete, că a condus întotdeauna Biserica corect. Un apostat nu poate zidi Biserica lui Hristos și un apostat nu poate construi pe o bază necanonică un Sinod.

Punctul esențial al problemei este că mitropolitul Vitalie nu s-a pocăit de ciprianismul său. El a renunțat doar la persoana lui Ciprian, dar în realitate, de vreme ce recunoaște că a fost în comuniune cu un eretic și că încă facea parte din Biserică, prin urmare, el se încăpățânează să țină foarte mult la învățătura lui Ciprian care spune că un episcop care a greșit sau un Sinod care a greșit încă face parte din Biserică.

Fie ca Hristos să lumineze la pocăință atât clerul, cât și mirenii din ROCE!