Capitolul 18: Părintele Grigorie caută un semn

În această chilie avea un birou, un colț de rugăciune, și un pat tare. Chilia nu era folosită datorită bolii arhiepiscopului. Icoanele umpleau practic fiecare parte a pereților. Când a intrat în chilie, a răsuflat cu ușurare și a așteptat. Gândurile sale începeau să-i spună că arhiepiscopul nu-i va zice nimic. Astfel a prins curaj și a hotărât să-i ceară arhiepiscopului binecuvântarea pentru una dintre icoanele sale care erau în chilia sa. S-a uitat de jur împrejurul chiliei pentru o icoană a Adormirii Maicii Domnului, pentru că acela era numele pe care a intenționat să-l pună pentru noua mănăstire dacă va fi voia lui Dumnezeu. A găsit o icoană mică rusească a Adormirii Maicii Domnului, care era o icoană metalică, imprimată și colorată. Acest tip de icoane erau produse cu miile în Rusia, și prețul lor, dacă avea, era foarte mic.

Așa că a luat această icoană de pe perete și plănuia să i-o ceară arhiepiscopului sub formă de binecuvântare. Dacă arhiepiscopul, zicea în sinea lui, îi va da icoana, atunci va înțelege că arhiepiscopul prin harul lui Dumnezeu va ști ce este în mintea părintelui Grigorie și că ceva încă va urma să fie stabilit. Însă, dacă va refuza să-i dea icoana, va hotărî că acesta va fi un refuz total și că nu ar trebui să mai urmărească acest lucru. După ce s-au spovedit, ușile chiliei s-au deschis și toți au fost chemați înapoi pentru a-i lua binecuvântarea. În acest moment, părintele Grigorie a făcut două fotografii cu arhiepiscopul pe scaunul său. Pentru a se pregăti, arhiepiscopul și-a pus clobucul și a cerut bastonul renumitului stareț al mănăstirii Sfântului Pantelimon din Muntele Athos din perioada de început a acestui secol care i-a fost dat sub formă de dar de părinții de acolo. Această fotografie poate fi văzută alături de celelalte fotografii oferite de Schitul Adormirii Maicii Domnului. După ce au fost făcute fotografiile, s-au dus toți la arhiepiscop ca să ia binecuvântare.

Părintele Grigorie a rămas ultimul în a-i primi binecuvântarea, în timp ce restul așteptau. I-a făcut o metanie arhiepiscopului și i-a arătat icoana din chilia sa și i-a cerut translatorului, părintele Alexandru, să-l întrebe dacă îl va binecuvânta ca această icoană să i-o dea lui. Părintele Alexandru i-a tradus cerința arhiepiscopului. Arhiepiscopul a luat icoana în mâinile sale, care tremurau datorită bolii sale. Părintele Grigorie a îngenuncheat în fața sa și și-a pus capul pe genunchii arhiepiscopului. Părintele Grigorie a tot așteptat (probabil că au fost cam treizeci de secunde) și n-a auzit nici un cuvânt rostindu-se, așa că și-a ridicat încet capul. Icoana era în fața sa, ținută de arhiepiscop. Părintele Grigorie s-a întins după icoană, la fel și translatorul, deci toți trei țineau strâns de icoană și nici unul nu-i dădea drumul.

Apoi părintele Alexandru i-a spus arhiepiscopului, “Dați-i-o.” Arhiepiscopul a răspuns în rusește, “Niet ieșe.” Când părintele Pantelimon a auzit cuvântul niet, a zis imediat, “Niet, niet, niet! Las-o, las-o acolo! Nu vrea ca să ți-o dea, părinte Grigorie!”

Așa că părintele Grigorie s-a ridicat imediat și a primit binecuvântarea de la Vlădică, și apoi întregul grup a plecat.

Părintele Grigorie și-a pus în gând că tot acest episod se va sfârși. Și-a stabilit în inima sa că nu va mai continua acest subiect. În timpul când cei patru vizitatori se duceau acasă, cu părinții Pantelimon și Mamant pe scaunele din față (cu părintele Mamant la volan), și părintele Grigorie și rusul Ioan pe scaunele din spate, părintele Grigorie cugeta mereu la acest subiect în inima sa. Nu s-a vorbit în spate destul timp. Apoi Ioan a decis să înceapă o conversație.

A început-o prin a spune, “Ce lucru minunat s-a întâmplat înainte, la chilia arhiepiscopului.”

Atunci părintele Grigorie s-a uitat la el și a zis, “Ce vrei să spui?” Ioan a zis “Tu nu l-ai văzut pe arhiepiscop deoarece ți-ai pus capul pe genunchii lui. Trebuia să fi văzut cele ce ți-a făcut.”

“Ce vrei să spui?!”, l-a întrebat părintele Grigorie cu uimire.

A zis, “În timpul când erai aplecat, arhiepiscopul îți făcea semnul Crucii deasupra ta cu sfânta icoană, și a făcut-o de trei ori, și trebuia să-i fi văzut chipul!”

Părintele Grigorie l-a întrebat ce a vrut să spună. Ioan a zis, “Când te-a binecuvântat, fața arhiepiscopului s-a luminat ca soarele. Expresia lui s-a schimbat radical.”

Părintele Grigorie a zis, însă, “Nu mi-a dat icoana pe care am cerut-o. A spus, ‘Nu.‘”

Ioan i-a răspuns, “Nu a zis ‘niet,‘ care înseamnă nu; ci a zis, ‘Niet ieșe.‘ Părintele Pantelimon a fost cel care a zis ‘Niet.‘”

Părintele Grigorie l-a întrebat atunci, “Ce înseamnă, “Niet ieșe”?”

Ioan a răspuns, “Înseamnă, ‘NU ÎNCĂ.‘”

Când părintele Grigorie a auzit aceste observații de la Ioan, a înțeles că arhiepiscopul Andrei îi răspundea la întrebarea lui secretă. Am mai văzut astfel de lucruri întâmplându-se de nenumărate ori, atunci când un om, care are darul dumnezeieștii înainte-vederi, întâlnește pe cineva. Vorbește cu ei și răspunde la lucrurile secrete ale inimii, care sunt cele mai importante. Întreaga conversație n-a fost auzită de cei doi din față deoarece își aveau propria lor conversație. Părintele Grigorie a hotărât că va aștepta să vadă ce va zice arhiepiscopul când totul i se va arăta clar și concis. Atunci arhiepiscopul va putea vorbi fără nicio oprire. Când părintele Grigorie a făcut această vizită, era praznicul Maicii Domnului, Bucuria tuturor celor necăjiți, adică 5 August (23 Iulie potrivit Vechiului Calendar). S-a întors la mănăstire și a așteptat vești de la părintele Simion.