Capitolul 17: Prima întâlnire a părintelui Grigorie cu arhiepiscopul Andrei

Ar trebui remarcat faptul că părintele Grigorie nu l-a întâlnit niciodată pe arhiepiscopul Andrei în Novo-Diveevo. Ori de câte ori cerea să-i însoțească pe cei de la Mănăstirea Schimbării la Față care călătoreau pentru a vorbi în mod special cu arhiepiscopul Andrei, și pentru a-i primi binecuvântarea, avea să fie refuzat. Mănăstirea făcea o dată pe lună călătorii către părintele luminat duhovnicește. Timp de doisprezece ani părintele Grigorie se întreba de ce el nu l-a văzut niciodată pe părintele duhovnicesc al mănăstirii, care avea darul înainte-vederii, ținând seamă de faptul că toți ceilalți călugări și chiar și începătorii l-au vizitat pentru a-i primi binecuvântarea. I se spunea, “Avem nevoie ca tu să lucrezi la icoane. Acesta este un foarte important dar pe care-l ai tu.”

Odată, pe când la mănăstire niște oaspeți organizau o călătorie pentru a-l vizita pe arhiepiscopul Andrei, părintele Grigorie, l-a întrebat într-un oarecare moment pe părintele Isaac, “Ce-ar fi să mă duc și eu cu oaspeții pentru a-l vedea pe arhiepiscopul Andrei?” Părintele Isaac, i-a răspuns de îndată într-un mod întâmplător în timp ce se plimba, “Nu te poți duce de unul singur ca să-l vezi pe arhiepiscopul Andrei.” Acea afirmație în sine a cauzat nedumerire părintelui Grigorie, pe care o va înțelege mai târziu.

Părintele Simion a călătorit la Jordanville și a așteptat prilejul pentru a prinde o cursă spre Spring Valley, New York. Au trecut săptămâni, dar nimeni nu călătorea în acea direcție. În acest timp, părintele Pantelimon a venit în chilia părintelui Grigorie și a spus, “Săptămâna următoare ne vom duce în orașul New York, astfel vei putea fotografia o icoană veche rusească scoasă la vânzare într-unul din magazinele din Manhattan.” (Părintele Grigorie era fotograful mănăstirii.) A mai zis de asemenea, “Vom lua prânzul la sediul Sinodului.” Părintele Grigorie a întrebat, “O să-l vedem pe arhiepiscopul Andrei în drum spre casă?” A zis, “Da.” Atunci inima părintelui Grigorie a început să-i bată cu putere, datorită faptului că a vrut de multe ori să-l întâlnească pe acest om sfânt. Va fi pentru prima și singura dată în viața sa monahală când părintele Grigorie nu i-a dezvăluit gândurile sale lăuntrice starețului său.

La momentul potrivit, părintele Grigorie, părintele Mamant, starețul, și un bărbat rus pe nume Ioan, au plecat în călătorie la New York. În toți anii în care părintele Grigorie și-a dorit și a așteptat să-l vadă pe arhiepiscopul Andrei, niciodată nu și-a imaginat că atunci când în sfârșit va avea prilejul, va avea vreo ezitare. Acum, însă, datorită acordului cu părintele Simion care nu îi era cunoscut starețului, părintele Grigorie a ezitat în inima sa a-l întâlni pe arhiepiscop pentru că știa că avea darul dumnezeieștii înainte-vederii și tot ce va avea să-i spună părintelui Grigorie va fi “Ce ai de gând să faci?”, sau doar să se uite la el și să-i zică “Spune-ne ce-i în inima ta?”, sau ceva similar cu acestea care va dezvălui anume că părintele Grigorie ascundea ceva pentru prima oară în viața sa monahală. Acesta nu era un incident minor, dar din moment ce era un demers pentru a căuta voia lui Dumnezeu și îi implica doar pe cei care sunt părinți duhovnicești ai mănăstirii, și-a justificat în inima sa că acesta nu era un demers grav. Cu toate acestea, era totuși jenant pentru el faptul că pentru prima oară a ascuns ceva de starețul său. Părintele Grigorie s-a rugat milostivului Dumnezeu de-a lungul drumului spre Spring Valley. Se ruga ca arhiepiscopul să nu dezvăluie nimic la momentul actual.

Au mers la magazinul de antichități pentru a fotografia icoana pe care intenționau să o fotografieze și apoi au condus înspre sediul Sinodului pe strada 93. Acolo li s-a oferit prânzul cu familia Grabbe. Preotul paroh Gheorghe Grabbe și familia sa le-a oferit mâncarea. După masă au purces să meargă acasă pe drumul care trecea pe la Mănăstirea Novo-Diveevo, reședința arhiepiscopului Andrei, închinată Adormirii Maicii Domnului.

Părintele Grigorie a început să devină agitat. Cum îl va întâlni el pe arhiepiscop? A hotărât că va fi atât de tăcut și atât de invizibil pe cât i va fi cu putință și doar va aștepta până când se va ivi o ocazie pentru a-i prezenta întrebarea arhiepiscopului de către părintele Simion care plănuia să vină să vorbească deschis cu arhiepiscopul Andrei la un moment ulterior. Așadar, când au intrat în mănăstire s-au dus imediat la mica căsuța unde arhiepiscopul Andrei își avea chilia și toaleta sa, și unde era îngrijit. Arhiepiscopul se apropia de sfârșitul lungii sale vieți, și era foarte bolnav în ultima parte a vieții sale și a trebuit să fie ajutat, pentru a se duce în pat și pentru a ajunge la scaunul care era lângă pat. El lua anticoagulante pentru inimă.

Când au intrat în cameră, părintele Grigorie voia să fie pe cât mai discret posibil. I-a lăsat pe toți să intre primii pentru a lua binecuvântare de la arhiepiscop, apoi a intrat pentru a primi binecuvântarea sa și s-a retras cât mai în spate posibil, dar camera care conținea atât patul cât și scaunul său nu era deloc mare. Ceilalți oaspeți și translatorul erau de o parte și de alta al scaunului arhiepiscopului și stăteau pe ambele părți. Spre disperarea părintelui Grigorie, singurul loc unde s-a putut retrage era să stea la intrarea camerei sale, care era în mod inevitabil chiar în fața sa. Pe tot parcursul vizitei, arhiepiscopul era chiar în fața părintelui Grigorie, și părintele Grigorie era chiar în fața sa. Nu avea unde să se ducă, nici la dreapta nici la stânga. A trebuit să rămână în acea poziție. Arhiepiscopul s-a uitat la părintele Grigorie pe tot parcursul vizitei. Nu și-a întors fața spre dreapta sau spre stânga, ci fața sa era îndreptată doar spre părintele Grigorie, chiar și atunci când vorbea cu ceilalți. După cum era de înțeles, părintele Grigorie s-a topit și era extrem de agitat, întrebându-se dacă arhiepiscopul va zice ceva. Cinci, zece, apoi douăzeci de minute au trecut și arhiepiscopul se uita doar la părintele Grigorie, chiar și atunci când răspundea la întrebările altora. După un timp îndelungat arhiepiscopul a întrebat, “Ce face părintele Grigorie la mănăstire?” I s-a spus că părintele Grigorie pictează icoane și că una dintre icoanele reproduse a Sfântului Apostol Andrei era pe perete deasupra capului arhiepiscopului. Arhiepiscopul a continuat să se uite cu atenție la părintele Grigorie și apoi a spus că aceasta este foarte bine și că părintele Grigorie n-ar trebui să se oprească din pictat. Părintele Grigorie a rămas tăcut și s-a rugat să nu mai pună alte întrebări! Într-un final părintele Pantelimon a cerut să se spovedească, în timp ce părintele Mamant a rămas ca să traducă. În acest moment, părintele Grigorie a văzut ocazia pentru a dispărea. A părăsit cu nerăbdare camera și s-a dus în cealaltă cameră care s-a întâmplat să fie chilia arhiepiscopului.