de Mitropolitul Antonie Hrapovițki
Pentru a ne păzi noi de orice fel de interpretări greșite cauzate de o citire superficială a acestei parabole, trebuie mai întâi de toate să înțelegem corect cuvintele Domnului: „Faceți-vă prieteni cu bogăția nedreaptă.” [Luca, 16:9] Aici Domnul nu se referă doar la acea bogăție terestră, care se acumulează prin înșelăciune și furt, ci la orice bogăție materială, comparând-o cu bogăția virtuților și a harului: doar bogăția duhovnicească este stabilă și dreaptă. Acest lucru este dovedit de cuvintele Sale ulterioare: „Deci dacă n-ați fost credincioși în bogăția nedreaptă, cine vă va încredința pe cea adevărată?” [Luca, 16:11). Adică, dacă tu, posedând bogății materiale mizere (obținute pe nedrept), nu L-ai slujit pe Dumnezeu cu ele, atunci cum îți va încredința Dumnezeu adevărata bogăție a Harului? În mod similar, apostolul Pavel îi scrie lui Timotei [I Timotei, 6:17-18]: „Celor bogați în veacul de acum (îi compară cu oamenii bogați duhovnicește, adică cu oamenii sfinți) poruncește-le să […nu]-și pună nădejdea în bogăția cea nestatornică (nedreaptă),… Să facă ce e bine, să se înavuțească în fapte bune„, adică în bogății obținute în mod cinstit.
Ei vor spune: dar dacă Domnul, prin bogăție necinstită, înțelege acea bogăție bănească obținută prin muncă cinstită sau ca moștenire, atunci de ce îl dă drept exemplu pe iconomul necredincios, care împărțea pe ascuns averea ce era a altuia, pentru ca mai târziu să fie hrănit de săracii care s-au îmbogățit datorită bunăstării altora? Răspunsul este simplu: Domnul nu vrea nicidecum să aprobe acea faptă a iconomului necredincios, iar dacă „Domnul l-a lăudat pe iconomul necredincios, pentru că acționase cu viclenie”, aceasta nu era o laudă de aprobare morală, ci o laudă plină de ironie la adresa șireteniei și priceperii sale. Iar aici, la fel ca și în alte cazuri, Mântuitorul dă drept exemplu un act fizic atât de rușinos, pentru că ceva asemănător poate fi cu adevărat îngăduit atunci când este săvârșit în plan duhovnicesc.
Acest fel de înțelesuri au parabolele despre iconomul necredincios, „care de Dumnezeu nu se temea și nici de om nu îi păsa”, și despre femeia care găsise drahma pierdută (femeia lacomă și nepricepută [Luca, 15:8-10]). Ca și acolo, aici, fără a aproba fapta iconomului necredincios, Domnul le sugerează ascultătorilor să folosească ideea principală și să o aplice în chestiunile duhovnicești, așa cum iconomul a dat dovadă în viața pământească. A cui bogăție a împărțit el? Cea a stăpânului. Și cui aparține bogăția pe care noi o deținem? Cu siguranță, lui Dumnezeu, iar noi o stăpânim doar temporar, cât timp viețuim pe pământ, iar când va veni ceasul morții și al judecății divine, Domnul va lua de la noi această bogăție.
Astfel, dacă suntem doar stăpânii vremelnici ai acestei bunăstări, atunci de ce ar trebui să o păstrăm? Haideți să o împărțim celor care ne pot fi de folos atunci când Domnul ne va lipsi de viața pământească și, în plus, de toate bogățiile. Cine sunt acești prieteni câștigați prin bogăția „nedreaptă” (adică materială sau bănească) și care, atunci când vom fi „sărăciți” (adică vom muri), ne vor primi „în locuințe veșnice”? Aceștia sunt cei săraci, care, cu rugăciunile de pomenire pentru sufletele celor decedați, ne vor deschide ușile împărăției cerești. Aceste cuvinte ale Domnului sunt spuse împotriva celor care neagă rugăciunile pentru cei morți, adică împotriva Protestanților de toate tipurile.
Asemănătoare acestor cuvinte sunt cele ale lui Pavel, în care Apostolul îl învață pe Timotei să-i îndemne pe cei bogați „Să facă ce e bine, să se înavuțească în fapte bune, să fie darnici, să fie cu inimă largă, agonisindu-și lor bună temelie în veacul viitor, ca să dobândească, cu adevărat, viața veșnică.” (1 Tim. 6:18-19). Și dimpotrivă, într-o altă pildă, Domnul îl amenință pe bogatul care nu are dragoste față de săraci cu moartea imediată, întrebându-l: „Și cele ce ai pregătit ale cui vor fi?”. „Așa se întâmplă cu cel – își încheie Mântuitorul parabola – ce-și adună comori sieși și nu se îmbogățește în Dumnezeu”. [Luca, 12:20-21]
Cele spuse mai sus, la fel ca și parabola despre iconomul necredincios, au același sens – a îți împărți bunurile cu săracii este nu doar modul în care ar trebui să acționeze orice suflet iubitor, dar este și o dovadă de bună chibzuință; bogăția noastră oricum nu este veșnică, ba chiar nu este a noastră, ci a lui Dumnezeu; haideți să o schimbăm cu averile cele veșnice prin faptele noastre de milostenie.