Capitolul 7: Atena

După ce au plecat din Muntele Athos, s-au dus la Atena unde tânărul Gheorghe trebuia să învețe cât de mult putea despre iconografie. A stat lângă iconograful Vasile Lepouras și l-a privit cum picta. A pus întrebări, dar translatorul de greacă era Ioan, tânărul novice, a cărui greacă lui în acea perioadă nu era bună. Prin urmare a învățat în cea mai mare parte observând munca acestui iconograf.

A stat aproape toată ziua lângă el, timp de o săptămână. Nu a luat vreo pensulă în mână în acel timp, ci doar a privit. De fapt, necesar a fost ca Gheorghe să învețe cum să amestece tempera de ou, cu oțet din vin roșu, ceea ce a înțeles repede.

În celelalte zile l-a privit pe tânărul Vasile luptându-se să picteze. Boala lui i-a afectat de asemenea și mișcarea cotului său. Era o persoană curajoasă. Niciodată nu s-a plâns, chiar dădea mulțumire lui Dumnezeu. Nu își putea mișca trupul de la talie în jos și mișcările sale de la umeri erau aproape inexistente. Își punea coatele pe masa unde trebuia să picteze și își lăsa mâinile să alunece pentru a lua vopsea și să efectueze pictatul. Mâinile lui erau destul de normale, și icoanele pe care le producea erau foarte frumoase. Fotie Kontoglou, marele iconar, îl vizitase în trecut și îi arătase elementele de bază, și apoi a revenit și a declarat că “icoanele sale vor fi foarte bune și foarte duhovnicești datorită marii suferințe pe care acest tânăr o rabdă.”

În Atena, părintele Pantelimon și Gheorghe au stat în casă la doamna Maria Pateras, care împreuna cu răposatul ei soț Xenofont au fost printre cei mai mari magnați de navigație din Grecia. Erau de asemenea foarte evlavioși, ceva neobișnuit la cei bogați.

Soții Pateras au avut o fiică călugăriță, maica Irina, care a fost tunsă de către binecunoscutul ieromonah Filoteu Zervakos înainte de a trece la cele veșnice pe la douăzeci de ani. Pe vremea când era la facultate în Elveția, tatăl ei a dezvoltat o maladie cunoscută ca Boala Hodgkin. Irina atunci L-a rugat pe Dumnezeu cu mare dragoste și credință, spunând că întrucât era nevoie de tatăl ei pentru afacere și familie, suferința să-i vină ei, în locul tatălui său. În nemărginita Lui înțelepciune, Dumnezeu a ascultat rugăciunile ei, și fecioara apoi s-a îmbolnăvit în timp ce infirmitatea și-a încetat progresul la tatăl ei. Atunci ea a fost adusă acasă și i s-a dat atâtea îngrijiri medicale câte erau cu putință întrucât boala continua să avanseze.

Apoi, prin încurajarea părintelui Ieronimos (Ieronim), care avea darul înainte-vederii, Irina a hotărât să se călugărească. Irina a continuat să îndure starea ei înrăutățită cu curaj, fără a se plânge, știind că la Înviere, Hristos va avea pregătită pentru ea cununa dreptății. Având mare evlavie la Sfântul Ioan Gură de Aur, dorea cu ardoare să plece din acestă viață de praznicul său, și Dumnezeu i-a împlinit cererea. A murit în 1959.

Potrivit unui obicei din Grecia, după trei ani osemintele decedatului sunt deshumate, și oasele sunt puse într-un osuar al familiei sau într-o cutie astfel încât mormântul să poată fi folosit din nou. După ce au trecut trei ani, maica Irina a fost găsită întreagă și neputrezită. Chiar și pielea a fost nedeteriorată, cu excepția unei porțiuni al craniului care a fost măcinată de boală. De multe ori pe când încă trăia, o puteai vedea ținându-se de cap îndurând mare durere, și acum se poate vedea faptul că boala i-a făcut o gaură în craniu. Moaștele ei au fost scoase, și cu mare solemnitate au fost duse la insula Oinousis, unde au fost așezate în raclă lângă biserică la o mănăstire construită în cinstea ei.

Când Maica Irina a răposat, boala iarăși a pus stăpânire pe tatăl ei și i-a luat viața, și a fost de asemenea înmormântat la mănăstire. Cu timpul, mama acestei monahii, Maria a devenit stareța acelei mănăstiri.

Pe timpul când Gheorghe a stat în casa familiei Pateras din Atena, exista un paraclis. Acest paraclis fusese pictat de către maestrul iconar Fotie Kontoglou, și în perioada când Gheorghe era acolo, a reușit să studieze minunata muncă iconografă a acestui om.

Era de asemenea în această perioadă când Gheorghe a fost martor la un fenomen care l-a impresionat foarte mult. În Grecia casele sunt făcute din piatră, deci insectele se adună la etajul de jos unde este mai răcoare. În această casă mare, chilia maicii Irina, care era compusă din două camere, era la etajul de jos. La intrarea ei, nici o insectă sau târâtoare nu trecea vreodată. Gângăniile puteau ajunge doar până la prag și apoi mureau, chiar și atunci când ușa era deschisă. Aparent maicii Irina nu-i plăcea să vadă insecte în camerele ei de locuit, și acest fenomen cu gângăniile s-a întâmplat fără îndoială datorită harului lui Hristos care i-a fost dăruit pentru răbdarea sa și nevoința mucenicească de a suporta suferințele.