Precum am spus, Gheorghe a venit la mănăstire având 700 dolari, și în anul 1966, când s-a constatat faptul că are potențialul de a picta icoane, părintele Pantelimon a folosit acei 700$ pentru a-i cumpăra un bilet către Grecia pentru a putea învăța iconografia de bază cu Vasilie Lepouros, un bărbat grec din Atena care era paralizat de la talie în jos. Acest Vasilie a fost binecuvântat de vizitele renumitului iconar Fotie Kontoglou, care i-a dat unele sfaturi.
Starețul a plecat spre Grecia mai devreme cu unul dintre novici, Ioan (viitorul părintele Isaac). Ioan a vizitat Noul Schit din Athos, în timp ce părintele Pantelimon a rezolavat anumite afaceri altundeva. Starețul intenționa să-l întâlnească pe Gheorghe la aeroport la sosirea lui în Atena. Însă, zborul lui Gheorghe s-a terminat la Sofia, Bulgaria. La acea vreme, Junta (o preluare a puterii politice de către militari) era la putere în Grecia. Aceștia erau criticați de către Arhiepiscopul grec Iacob al Americii, și deoarece zborul lui Gheorghe era un zbor charter sponsorizat de către Arhiepiscopia Greacă, a fost împiedicat să aterizeze la Atena ca răspuns la critica lui.
Prin urmare Gheorghe a aterizat într-un aeroport mic din Sofia, Bulgaria, și toți pasagerii au fost duși într-un tren, un tren foarte lent care mergea din Sofia către Atena. Până la urmă, a fost o experiență interesantă pentru tânărul care niciodată n-a zburat cu avionul sau nici măcar n-a călătorit cu un tren, altul decât metroul.
Călătoria printre terenurile agricole din Bulgaria și Grecia și vederea condițiilor de la țară a fost o experiență din care a avut de învățat, una care a dat o dovadă vizibilă din teribila devastare lucrată de comunism.
Când trenul a ajuns la Atena, stația era plină de un număr mare de oameni, prieteni și rudenii care au venit să întâmpine trenul. Gheorghe se întreba cum putea să-l găsească pe starețul său printr-o așa mare mulțime de oameni. Totuși, s-a dovedit a fi ușor, pentru că părintele Pantelimon a fost singurul îmbrăcat în veșmânt monahal și a fost ușor de identificat. A fugit către el cu multă bucurie, după cum se putea imagina, dar n-a existat nici măcar un zâmbet pe fața starețului său când i-a spus: “Ia-ți lucrurile și urmează-mă! Suntem în întârziere!” Fiind ascultător, Gheorghe a spus: “Binecuvântați!” N-a avut loc nicio conversație deoarece starețul se pare că avea alte preocupări.