Binecuvântarea Domnului să fie cu dumneavoastră.
Bine ați venit pe site-ul românesc al Adevăratei Biserici Ortodoxe, sub conducerea Înaltpreafinției sale, Arhiepiscopul Grigorie al Denverului și Nordului Americii.
Astăzi există peste 26.000 de comunități care se numesc pe ele însele cu numele lui Hristos și pretind că sunt Biserica Sa, că țin de Evanghelia Sa și că au calea mântuirii; totuși, toate acestea nu sunt de acord cu privire la care este adevărul lui Hristos, așa că există ortodocși, romano-catolici, vechi catolici, monofiziți, nestorieni, calvini, luterani, baptiști, prezbiterieni, anglicani și nenumărați alții, fiecare luându-și numele de la doctrina care îi deosebește de ceilalți. Toate învață lucruri diferite, deci cum este posibil ca toate aceste doctrine să vină din descoperirea lui Dumnezeu? Nu poate exista decât un singur adevăr, deoarece Dumnezeu este unul și El a revelat omenirii doar o singură cale de mântuire prin Biserica cea Una, pe care a promis că porțile Iadului nu o vor birui niciodată (Mt. 16:18). Astfel, trebuie să existe o singură Biserică și o singură învățătură evanghelică, iar acel adevăr absolut poate fi găsit doar în Biserica Ortodoxă.
Nu este voia lui Dumnezeu ca Biserica Sa să fie divizată, ci ca unitatea Credinței să rămână puternică și una. Apostolul Pavel ne spune însă că vor exista erezii și schisme. Deși aceste învățături false și schisme (separări ilegale de adevărata Biserică) s-au înmulțit în zilele noastre și chiar cuprind marea majoritate a omenirii, adevărata Biserică va rămâne pentru totdeauna Una și unită, tezaurul a toată înțelepciunea și a Harului, nevătămată de cei care se îndepărtează de ea, oricât de mică ar deveni, rămânând mereu curată și fără prihană (cf. Ef. 5,27) în ceea ce privește dogmele ei, fiind păzită de Duhul Sfânt, Duhul Adevărului.
Site-ul web prezentat aici a fost creat de dragul tuturor celor care caută cu seriozitate adevărata Credință, de dragul tuturor celor care au smerenia de a se supune principiilor descoperirii lui Dumnezeu și luptă pentru un mod de viață virtuos. Biserica Ortodoxă este pentru toate popoarele. Nu este o organizație doar pentru anumite grupuri etnice. Nu este un club social. Biserica este darul plin de Har al lui Dumnezeu pentru mântuirea tuturor celor care caută unirea cu Dumnezeu în viața veșnică.
Domnul Iisus Hristos a venit pe pământ pentru a salva oaia pierdută, omenirea. El a promis că va rămâne cu Biserica Sa până la sfârșitul timpurilor și că oferă o mare răsplată tuturor celor care vor păstra Credința Ortodoxă exact așa cum a dat-o Sfinților Săi Apostoli.
Lumea modernă este plină de înșelăciune și întuneric. Adevărata Biserică, însă, continuă să strălucească ca o lumină călăuzitoare pentru toți cei pierduți și rătăciți. Biserica Ortodoxă Adevărată este singura nădejde pentru omul căzut. Căutarea lucrurilor materiale și a fericirii pământești în cele din urmă nu pot satisface sufletul. Numai Domnul nostru Iisus Hristos poate împlini sufletul care flămânzește pentru un scop mai înalt.
Pentru informații despre situația Bisericii de astăzi și despre numeroasele grupuri eretice care luptă împotriva ei, deși pretind că sunt ortodoxe, vedeți secțiunea de polemici. Pentru instrucțiuni despre învățăturile Bisericii Ortodoxe, precum și despre omiliile duhovnicești și viețile Sfinților și a marilor ierarhi din vremurile din urmă vedeți secțiunea de catehetică.
Adevărul care este prezentat aici poate fi greu de purtat, dar Domnul ne încurajează: „Dacă veți rămâne în cuvântul Meu, sunteți cu adevărat ucenici ai Mei; și veți cunoaște adevărul, iar adevărul vă va face liberi.” (Ioan 8:31, 32)
Pentru cei care au căutat adevărata Biserică, căutarea dumneavoastră se termină aici, în portul sigur al Adevăratei Ortodoxii.