Această epistolă mărturisitoare a fost scrisă în anul 2017 de la Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos, de catre mine, Ioan Miron, ca răspuns la prima afirmație a existenței harului la ereticii necondamnați, făcută de cel ce iși zicea Sava Lavriotul și cei împreună cu dânsul, care s-au dovedit a fi lupi în blană de miel, iar nu păstori adevărați și ortodocși pentru cei care au avut curajul a se rupe de „ierarhia” eretică. Am semnat atunci această epistolă cu cuvintele: „Ioan, din mila lui Dumnezeu, preot”, însă nu după mult timp am descoperit că minciuno-ierarhia care m-a „hirotonit” a vândut pe Domnul Hristos, cu mult timp înainte de „botezul” și „hirotonia” ce mi le-au dat ei mie, păcătosului. Ca atare, am purces la a căuta Biserica Cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească, care este stâlp și temelie a Adevărului și nu s-a unit niciodată cu eresul.
Domnul mi-a ajutat și mie și tuturor fraților care au fost cu adevărat alături de mine pe drumul de unire cu Adevărul Hristos!
Drept urmare a acestui fapt, azi, în anul 2022 de la Nașterea Domnului Hristos, în ziua de 17 februarie după calendarul cel vechi și adevărat, zi de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron, după ce am îndreptat micile neajunsuri de scriere ale acestei epistole, pot și eu acum să o semnez cu aceste cuvinte adevărate:
Ioan, din mila Lui Dumnezeu, preot!
Turda, februarie 2022.
Cel ce se leapădă de Hristos nu mai poate lucra cu Harul, chiar apostol fiind el, și aceasta înainte de orice condamnare a vreunui Sobor
Fraților mei de pretutindeni, apărători ai dreptei credințe:
Harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu Tatăl
și împărtășirea Duhului Sfânt să fie cu voi cu toți în veci! Amin.
Fraților, „Țineți dreptarul cuvintelor sănătoase” (Tim. 1,13), pe care le-ați primit de la Domnul prin Sfinții Apostoli și Sfinții Părinți și „feriți-vă de orice înfățișare a răului” (1 Tes. 5,22), fiind gata în fiecare clipă să ziceți împreună cu Apostolul: „Dar chiar dacă noi sau înger din cer v-ar vesti altă evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o, să fie anatema.” (Gal 1,8) și veți dobândi împreună-petrecerea cu Trâmbița Duhului Sfânt, Pavel Apostolul, în Împărația Cerurilor.
Iată că vrăjmașul fiind neputincios în a scufunda Corabia Domnului cea mărturisitoare prin valurile cele de din afară, pe care le-a abătut cu furie asupra ei, a izvodit o nouă capcană ucigătoare de suflete, ispitind mateloții Corabiei ca să facă erori de cârmuire, și să ducă singuri Corabia dimpreună cu toți cei ce s-au adăpostit în ea, la pieire. Un singur lucru nu a luat în seamă ispititorul, anume că Domnul nu mai doarme pe căpătâi ca odinioară, ci singur ține de cârma Corabiei Lui cu braț puternic neclătinat, fiind cu neputință ca cineva, oricine ar fi el și ori de unde ar veni, răpindu-I cârma, să poată să-I piardă Corabia atât de dragă Lui.
Se vede că unii nu au înțeles care este rolul lor de mateloți pe Corabia Stăpânului și scârbindu-se de poruncile Cârmaciului, „având înfățișarea adevăratei credințe, dar tăgăduind puterea ei” (2 Tim. 3, 5), „și-au întors auzul de la Adevăr și s-au abătut către basme” (2 Tim. 4, 4), zicând împotiva Scripturii și împotriva Sfinților lui Dumnezeu, că ereticul care nu a fost condamnat sinodal mai are Har, și ca atare are Sfinte Taine, pe care le săvârșește spre osânda lui și a celor care se împărtășesc de ele cu știință. Cu adevărat este nemaipomenit acest lucru fraților, ca Hristos să aibă părtășie cu veliar, Adevărul cu minciuna și Lumina cu întunericul, da! Nemaipomenit!
Aceste lucruri fiind neplăcute la Domnul, ne-a luminat spre a arăta din Sfânta Evanghelie și din învățăturile Sfintelor Soboare Ecumenice, înșelarea în care au căzut cei ce susțin existența Harului la eretici, fie ei și necondamnați încă.
Sfântul Antonie cel Mare, înțelegând pericolul care se ascunde în spatele părerilor proprii, zicea: “Orice vei face să ai mărturia din Sfintele Scripturi“. Deci, dacă cele ce tu susții, au fundament scripturistic ar trebui să fie de netăgăduit, pentru că Sfintele Scripturi, sunt pentru creștin izvorul de apă vie spre mântuire.
Iată că și această problemă a imposibilității de a conlucra a ereticului vânzător de Hristos cu Harul, este descoperită de Domnul nostru Iisus Hristos în Evanghelia Sa. Astfel, aflăm în Evanghelia după Matei că Domnul, „Chemând la Sine pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat lor putere asupra duhurilor celor necurate ca să le scoată și să tămăduiască orice boală și orice neputință. Numele celor doisprezece apostoli sunt acestea: întâi Simon cel numit Petru și Andrei fratele lui; Iacov a lui Zevedeu și Ioan fratele lui; Filip și Bartolomeu,Toma și Matei vameșul, Iacov a lui Alfeu și Levi, ce se zice Tadeu; Simon Cananeul și Iuda Iscarioteanul care L-a și vândut.” (Mat. 10, 1-4). Deci Domnul în bunătatea Lui absolută dăruiește și ucenicilor Harul Său, aceasta văzându-se din cuvintele evanghelistului „… le-a dat lor putere…”, putere pe care nimeni din cei ce nu erau aleși, nu o avea, și nici cei aleși nu au avut-o până în acel moment. Știm, tot din cuvintele Evangheliei că ucenicii unși cu acest Har, au făcut multe minuni și au scos mulțime de demoni după porunca dată lor de Domnul, și că erau conștienți de puterea Harului ce a le-a fost dat, iar aceasta o știm tot din mărturia evanghelistului: „… Doamne vrei să zicem să se coboare foc din cer și să-i mistuie?” (Luca 9, 54). Vedem limpede și înțelegem din aceste cuvinte ale apostolilor, faptul că conștientizau puterea dumnezeiască care era peste ei, și știau cum să conlucreze cu ea, toți fără excepție. În concluzie, înțelegeau că e la îndemâna lor a face unele și altele cu ajutorul acestei puteri.
Acest lucru este foarte important pentru cele ce vrem să dovedim, și anume că cel ce se leapădă de Hristos nu mai poate lucra cu Harul, chiar Apostol fiind el și aceasta înainte de orice condamnare a vreunui sobor.
Pentru a înțelege lucrul acesta deplin, este necesar să aducem înaintea fraților care se ostenesc citind, și cuvintele din Evanghelia după Ioan care ne vorbesc despre cele ce s-au petrecut la Cina cea de Taină, unde Mântuitorul la rugămintea ucenicului pe care îl iubea cel mai mult, ne descoperă cine era cel ce avea să-L vândă: „Iisus i-a răspuns: acela este, căruia Eu, întingând bucățica de pâine, i-o voi da. Și întingând bucățica, a luat-o și i-a dat-o lui Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul. Și după îmbucătură a intrat satana în el” (Ioan 13, 26-27).
La o primă privire, ar părea că cele două pericope evanghelice citate mai sus, nu au nicio legătură una cu alta, și nici cu cele ce avem noi de dovedit, anume că ereticul vânzător de Hristos nu mai poate lucra cu Harul, iar aceasta din momentul lepădarii, nu cum greșit zic unii, că doar după condamnare sinodală. Însă, dacă privim mai atent, observăm în prima pericopă (Mat.10,1-4), că și Iuda era între cei doisprezece și ca atare, și el a primit harul de a avea putere asupra duhurilor necurate, și contrar acesui fapt, în pericopa Sântului Ioan 13, 26-27, observăm că Iuda nu mai poate să-i stea împotrivă lui satana, ca să nu intre în el. Evanghelia zice că satana a intrat în el, cu alte cuvinte, Iuda în acel moment nu mai avea puterea, nu mai avea harul, har care după cum citim i-a fost dat și lui ca să aibă putere asupra demonilor. Care e tâlcul? De ce nu mai avea Iuda puterea? Știți de ce fraților? Pentru că a pierdut Harul atunci când L-a vândut pe Domnul. A pierdut Harul când a rostit cuvintele „Ce voiți să-mi dați și eu Îl voi da în mîinile voastre?” (Mat. 26, 15). Aceasta l-a lăsat fără putere pe Iuda, faptul că l-a trădat pe Domnul. Pericopa citată mai sus mărturisește acest lucru și anume faptul că Iuda la Cina cea de Taină, era golit de puterea pusă asupra lui cândva.
După toate aceste întâmplări, după Înălțarea Domnului, se face acea adunare a Apostolilor în care adunare, la îndemnul lui Petru Apostolii trag la sorți alegerea altui bărbat care să ia locul lui Iuda.
Această adunare apostolică, este considerată primul Sinod Apostolic de către toți Sfinții Părinți, după cum mărturisește Pidalionul, în cuvântul de introducere la Canoanele Sfinților Apostoli, care s-a ținut în anul 33-34 de la Hristos.
Cuvintele Sfântului Apostol Petru întăresc încă odată, că cel ce îl trădează pe Domnul cade din Harul Lui din momentul trădării: „Și rugându-se au zis: Tu Doamne, care cunoști inimile tuturor, arată pe care din acești doi L-ai ales ca să ia locul acestei slujiri și al apostoliei din care Iuda a căzut, ca să meargă în locul lui.” (Fapte 1, 24-25). Vedem limpede, iubiți frați, cum Petru verhovnicul Apostolilor spune clar că Iuda a căzut din slujire, adică singur și-a pricinuit căderea prin lepădarea de Domnul, nu a fost scos de cineva anume, sau de adunarea Apostolilor, și nici nu este altul motivul pentru aruncarea sorților, adică să fie spulberată și acea variantă care ar putea să spună, că Apostolii au ales pe altul pentru faptul că Iuda era mort. De aceea spune foarte curat din care Iuda a căzut, nu a fost aruncat, nu a fost scos, ci a căzut, a căzut pentru că s-a lepădat de Hristos Domnul.
Domnul toate le-a arătat în Evanghelia Sa, doar că trebuie ca omul să nu aibă viclenie în inima sa, pentru a putea vedea Adevărul. Și pentru ca să fie și mai limpede, pentru fiecare dintre noi cum este cu ereticul condamnat, sau necondamnat Pavel Apostolul ne zice: „De omul eretic, după întâia și a doua mustrare, depărtează-te, știind că unul ca acesta s-a abătut și a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit” (Tit. 3, 10-11).
Sfinții Părinți, urmași vrednici ai Sfinților Apostoli, pentru a nu lăsa loc de alte interpretări, cu privire la cele despre care vorbim, au hotărât în Soboarele Ecumenice că ereticul nu mai poate conlucra cu Harul, afară de Biserică fiind. Acest lucru îl vom scoate la lumină în cele ce urmează, însă mai înainte de aceasta trebuie să facem o precizare de mare importanță, care după cum observăm din cele ce vorbesc cei ce susțin existența Harului la ecumeniști ca eretici necondamnați, ei nu o înteleg, și anume de ce ecumenismul este numit pan-erezie sau erezia tuturor ereziilor.
Greșeala fatală pe care o fac unii dintre noi, cu privire la ecumenism, este aceea că îl consideră o erezie în sine, precum era arianismul, nestorianismul, monotelismul, filioque etc., și așteaptă un sinod pentru a fi condamnată această pan-erezie. Însă nu este așa iubiți frați, pentru că noi numim ecumenismul pan-erezie, pentru faptul că este SUMA TUTUTOR EREZIILOR, iar aceste erezii despre care vorbeam mai sus arianismul, nestorianismul, filioque și toate celelalte AU FOST CONDAMNATE SINODAL. Ca atare, noi nu ne-am îngrădit de o erezie nou apărută și necondamnată, ci ne-am îngrădit de SUMA EREZIILOR CONDAMNATE SINODAL, pe care ecumenismul le promovează ca fiind dogme adevărate. Cu alte cuvinte toate aceste erezii fiind condamnate sinodal, și suma lor este condamnată sinodal, deci nu își are temelie în adevăr, afirmația că ecumenismul încă nu este condamnat sinodal, nu fraților, ECUMENISMUL ESTE CONDAMNAT DE TOATE SINOADELE DE PÂNĂ ACUM.
Odată înțelese bine cele ce s-au scris mai sus, să purcedem în a desluși cele ce ne arată Sfinții Părinți, în Sfintele Canoane despre tema noastră, și să ne întipărim bine în minte, odată pentru toteauna, că Sfinții ne îndeamnă a ne îngrădi de eretici mai înainte de Sinod, tocmai pentu faptul că aceștia fiind fără Har, împrăștie otrava eresului în Biserică, depărtarea de ei nefiind schismă ci apărarea Bisericii împotriva ereziei.
Și zice canonul: „…Că cei ce se despart pe sine-și de împărtășirea cea către întâiul șezător al lor pentru oarecare eres osândit de Sfintele Sinoade, sau de Sfinții Părinți, de acela adică care eresul în public îl propovăduia, și cu capul descoperit îl învăța, unii ca aceștia nu numai canoniceștii certări nu sunt supuși, îngrădindu-se pe sineși despre împărtășirea numitului episcop, mai înainte de sinodicească cercetare, ci și de cinstea cea cuvenită celor drept slăvitori se vor învrednici. Că nu au osândit episcopi ci minciuno-episcopi și minciuno-învățători. Și nu cu schismă au rupt unirea Bisericii, ci s-au silit a izbăvi Biserica de schisme și împărțiri.” (Canonul 15 Sinodul I-II Constantinopol)
Acesta este canonul pe care îl invocă toti cei care s-au îngrădit de erezie, canon care apără preoții și credincioșii, care doresc să rămână ortodocși până la sfârșitul zilelor lor, spre mântuirea sufletelor, de căderea episcopilor și legiferează despărțirea de aceștia atunci când ei au căzut în erezie. Canonul însă, ne deslușește și problema Harului foarte clar, și ne arată că mai înainte de sinodicească cercetare, tu cel care te-ai îngradit, te-ai îngrădit de minciuno-episcopi și minciuno-învățători. Ce înseamnă aceasta iubiți frați? Înseamnă că mai înainte de Sinod, acei episcopi care au căzut în erezie se numesc mincinos episcopi, adică ei nu mai sunt episcopi, ci sunt falși episcopi și falși învățători, cu alte cuvinte nu sunt episcopi mincinoși cum greșit cred unii că zice textul, ci mincinos se numesc pe sine episcopi. De ce nu mai sunt episcopi adevărați? Pentru că nu mai au Harul. De când nu mai au Harul? MAI ÎNAINTE DE SINODICEASCA CERCETARE, adică au căzut din slujirea de episcop ca Iuda din cea de apostol, atunci când s-au unit cu erezia.
Înșuși canonul prin care își fundamentează acțiunea cei care s-au îngrădit mărturisește, pentru cei ce au ochi să vadă că ereticul și mai dinainte de condamnare este lipsit de Har. Bineînțeles că între aceștia sunt și unii care stau împotriva Evangheliei și a Sfinților ținând neapărat să se încadreze în acea categorie despre care Mântuitorul zicea „…ca, văzând să nu vadă și, auzind să nu înțeleagă” (Luca 8,10), „…tari la cerbice…pururea stând împotriva Duhului Sfânt” (Fapte 7,51), care nu înțeleg cele ce susțin, adică nu înțeleg că dacă e așa cum zic ei și ecumeniștii eretici de care s-au îngrădit, mai au Har, înseamnă cu alte cuvine, că dacă îl au pot să îl și dea, și dacă pot să îl dea atunci pot să-l și ia, iar atunci noi toți suntem caterisiti de hulitorii de Dumnezeu, de mincinoșii eretici, altfel spus: minciuna a învins Adevărul, veliar pe Hristos și întunericul a biruit Lumina. Aceasta este în profunzime, ceea ce susțin unii când spun că ereticii necondamnați au Har. Bineînțeles că este doar părerea lor, noi urmăm Sfinților și spunem că toate ale ereticilor neprimite și spurcate sunt.
Pentru a fundamenta încă odată dacă mai este nevoie, cele ce am afirmat, aducem înaintea fraților noștri care se ostenesc citind, canonul Sfântului Ciprian al Cartaginei, canon dat la anul 258 după Hristos, înainte de Sinoadele Ecumenice, și care canon este recunoscut de trei Sinoade Ecumenice: Sinodul IV Ecumenic canonul 1, Sinodul VII Ecumenic canonul 1 și Sinodul 6 Ecumenic canonul 2, astfel el fiind recunoscut ecumenic de aceste sinoade, devine ecumenic din momentul recunoașterii, după cum mărturisește Pidalionul la introducerea despre canoane pag. 24 în ediția 2007, Editura Credința Strămoșească.
CANONUL SFÂNTULUI LOCANICULUI SINOD A TREIA OARĂ
ADUNAT ÎN CALCEDON ÎN TIMPUL LUI CIPRIAN TÂLCUIT
CANON:
„Iubiților frați, fiind noi în obștesc sfat am citit scrisorile de la voi trimise, pentru cei păruți a fi botezați de către eretici ori schismatici, venind către soborniceasca Biserică care este una, întru care ne botezăm și a doua oară ne naștem. Despre care și suntem încredințați, că și voi înșivă aceleași făcându-le, întărirea soborniceștii Biserici o țineți. Însă de vreme ce sunteți împreună părtași ai noștri, și pentru obșteasca dragoste ați voit a căuta despre aceasta, nu socoteală proaspătă vă aducem înainte, nici acum lucrată, ci pe cea din vechi cercată cu toată scumpătatea și sârguința, de către cei ce au fost mai înainte de noi, și de către noi bine ținută o cuminecăm vouă și o însoțim. Aceasta și acum hotărâm care totdeauna cu tărie și cu statornicie o ținem, nimeni va putea să se boteze afară din soborniceasca Biserică, unul fiind Botezul, și în singură soborniceasca Biserică aflându-se. Că scris este: „Pe Mine m-au părăsit pe izvorul de apă vie, și ș-au săpat loruși lacuri sfărâmate, car nu pot a ține apă” (Ieremia: 2,13). Şi iarăși Sfânta Scriptură, mai înainte vestind zice: „De apă străină depărtați-vă, și din fântână străină să nu beți” (Pilde: 5; 15,16). Şi se cuvine a se curăți și a se sfinți apa mai întâi de preot, ca să poată cu însuși Botezul să șteargă păcatele omului celui ce se botează. Și prin Proorul Iezechiil zice Domnul: „Şi voi stropi pe voi cu apă curată, și voi curăți pe voi. Și voi da vouă inimă nouă, și Duh nou voi da vouă” (Iezechiil: 36,25). Cum dar poate a curăți și a sfinți apa cel ce însuși este necurat, și la care Duh Sfânt nu este? zicând Domnul la Numeri: „Și de toate cele ce se va atinge necuratul, necurate vor fi” (Numeri: 19,22). Cum poate botezând, altuia a da iertarea păcatelor cel ce nu poate păcatele sale a le lepăda afară din Biserică fiind? Ci și însăși întrebarea care se face întru Botez este martor al adevărului. Că zicând celui ce se cercetează: „Crezi că viață veșnică, și iertare de păcate iei?” Nu altceva zicem decât că în soborniceasca Biserică poate a se da; iar la eretici unde Biserică nu este, cu neputință este a lua iertare păcatelor. Și pentru aceasta apărătorii ereticilor, sunt datori sau întrebarea a o schimba sau adevărul a-l apăra, de nu cumva le dau lor și Biserica, însă de nevoie este a se unge cel ce se botează, ca luând hrisma (ungerea cu Sfântul Mir) să se facă părtaș al lui Hristos. A sfinți dar untdelemn ereticul nu poate, cel ce nici Jertfelnic are, nici Biserică. Nu se poate dar nicidecât a fi hrismă la eretici. Că bine arătat este nouă, că nicidecum se poate la aceia a se sfinți unt de lemn spre ungere. Că suntem datori a ști și a nu ne fi necunoscut că este scris: „Untul de lemn al păcătosului să nu ungă capul meu” (Psalm: 140,6). Care lucru cu adevărat și de demult l-a vestit Duhul cel Sfânt în Psalmi: Ca nu cumva, abătându-se vreunul, și din calea cea dreaptă rătăcindu-se, de către ereticii vrăjmașii lui Hristos să se ungă. Căci cum se va ruga pentru cel ce s-a botezat (cel ce nu este preot) și ierosilos și păcătosul? Când zice Scriptura, că: „Dumnezeu pe păcătoși nu-i ascultă, ci de este cineva cinstitor de Dumnezeu și voia Lui o face, pe acesta îl ascultă” (Ioan: 9,31). Prin Sfânta Biserică înțelegem că se dă lăsarea păcatelor. Şi cine poate a da lucrul ce însuși nu-l are? Sau cum poate a lucra lucruri duhovnicești cel ce leapădă pe Sfântul Duh de la sine? Pentru aceasta este dator și a se reînnoi cel ce vine către Biserică, ca înăuntru prin sfinți să se sfințească. Că scris este: „Fiți sfinți că Eu sfânt sunt, zice Domnul” (Leviți: 11,44; 19,2; 20,7). Ca și cel prins de rătăcire, întru adevăratul și bisericescul Botez, și de însăși rătăcirea aceasta să se dezbrace, care om venind către Dumnezeu și preot căutând, în rătăcire aflându-se a căzut în ierosilie (fur de cele sfinte). Că trebuie a se cerca botezul ereticilor, ca să binevoiască împreună cu cei botezați de dânșii. Că nu poate în parte (adică în osebire) a covârși. De au putut a boteza, au putut și Sfânt Duh a da. De nu au putut, că afară fiind Duh Sfânt nu are, nu poate dar pe cel ce vine a boteza. Unul fiind Botezul, și unul fiind Sfântul Duh, și una Biserica de la Hristos Domnul nostru (lui Petru Apostolul din început zicând) asupra unirii întemeiată. Şi pentru aceasta cele ce se fac de dânșii mincinoase și deșarte fiind, toate sunt neprimite. Că nimic poate fi primit și ales la Dumnezeu din cele ce se fac de aceia, pe care Domnul vrăjmași și împotrivnici ai săi îi zice în Evanghelii. „Cel ce nu este cu Mine, împotriva Mea este, și cel ce nu adună cu Mine, risipește” (Matei: 12,30). Și fericitul Apostolul Ioan poruncile Domnului păzind, mai înainte a scris în epistolie: „Ați auzit că antihrist vine, și acum încă mulți antihriști s-au făcut. Drept aceea știm că vremea de pe urmă este. Dintre noi au ieșit, dar n-au fost dintru noi” (I Ioan: 2,18). Drept aceea și noi suntem datori a pricepe și a înțelege, că vrăjmașii Domnului și cei ce se numesc antihriști, nu sunt putincioși a da darul Domnului. Și pentru aceasta noi cei ce suntem împreună cu Domnul și unirea Domnului o ținem, care după vrednicia Lui ni s-a dat preoția Lui în Biserică liturghisindu-o, câte împotrivnicii Lui adică vrășmașii și antihriștii le fac, suntem datori a nu le primi și ale depărta și a le lepăda, și ca pe niște spurcate a le socoti. Și celor ce vin la cunoștința adevăratei și bisericeștii credințe de la rătăcire și de la răzvrătire, să le dăm desăvârșit taina dumnezeieștii puteri, și a unirii, și a credinței, și a adevărului.”
TÂLCUIRE
”Cu multe dovezi arată canonul acesta că botezul ereticilor și al schismaticilor este neprimit. Și că se cuvine a se boteza ei când se întorc la dreptslăvitoarea și soborniceasca Biserică. 1. Pentru că Botezul este unul, și pentru că el se află în singură soborniceasca Biserică. Iar ereticii și schismaticii afară din soborniceasca Biserică aflându-se, prin urmare nici un Botez au. 2. Apa Botezului se cade mai întâi a se curăți și a se sfinți prin rugile preotului și prin darul Preasfântului Duh, apoi să curățească și să sfințească pe cel ce se botează într-însa, dar ereticii și schismaticii nu sunt preoți. Ci mai vârtos furi de cele sfinte, nici curați ci necurați, nici sfinți, ca unii ce nu au Duh Sfânt. Deci nici Botez au. 3. Pentru Botezul cel în Biserica cea sobornicească, se dă iertarea păcatelor, iar prin botezul ereticilor și al schismaticilor, afară fiind de soborniceasca Biserică, cum poate a se da iertarea păcatelor? 4. Cel ce se botează după ce se botează, se cuvine a se unge cu Sfântul Mir cel mare, care s-a sfințit prin venirea Sfântului Duh. Iar ereticul neavând Sfânt Duh, ca un despărțit de El pentru eres și pentru schismă (adică pentru dezbinare) de soborniceasca Biserică, cum poate a sfinți Mirul cel de acest fel? 5. Preotul se cuvine a se ruga către Dumnezeu pentru mântuirea celui ce s-a botezat, iar ereticul și schismaticul, fur de cele sfinte fiind și păcătos (nu atât pentru fapte, ci mai mult pentru eres și pentru schismă, care este păcat mai mare decât toate), cum poate fi ascultat de Dumnezeu, în vremea când zice Scriptura: Că pe păcătoși nu-i ascultă Dumnezeu. 6. Pentru că nu poate fi primit la Dumnezeu botezul ereticilor, și al schismaticilor, fiindcă ei sunt vrăjmași ai lui Dumnezeu, și antihriști numindu-se de Evanghelistul Ioan. Deci pentru toate acestea și altele, canonul acesta cu scumpătate voiește a se boteza toți ereticii și schismaticii. Adăugând și aceasta, că socotința aceasta a fi adică neprimit botezul ereticilor și al schismaticilor, nu este nouă adică a Părinților sinodului acestuia, ci este veche cercată de cei mai dinainte de aceștia (adică din timpul lui Agripin episcopul Cartaginaiei, precum am zis în prolegomena sinodului acestuia, care mai a ajuns pe însuși moștenitorii Apostolilor), și care socotință cu multă silință și scumpătate, este unită întru toate cu apostoleștile canoane 46, 47, 68. Şi nu numai de obște canonul acesta leapădă botezul ereticilor și al schismaticilor. Ci și în deosebi fiecare din Părinții cei 84 ai acestui sinod cu o osebită lucrare, adică cu 84 de hotărâri îl leapădă”.
Iată, iubiți frați, cele ce spun Sfinții, nu noi păcătoșii, ci Sfinții. Este de prisos a mai adăuga ceva la cele spuse de ei, noi ne facem doar datoria de a explica cele așezate în pagină, pentru a se înțelege mai bine. Așadar în prima parte începând cu titlul și scris cu litere îngroșate avem canonul în sine, apoi mai jos avem tâlcuirea lui făcută de marii canoniști ai acelor vremuri Zonara și Valsamon, care spun într-un grai mai actual cele ce zicea Sfântul Ciprian al Cartaginei dimpreună cu cei 84 de episcopi adunați cu el, și anume că: ERETICII NU AU TAINE AFARĂ DE BISERICĂ FIIND EI ȘI TOATE ALE LOR SUNT NEPRIMITE ȘI SPURCATE, pe lângă aceștia iubiți frați, am numărat nici mai mult nici mai puțin de 1237 de Sfinți Părinți de la trei Sinoade Ecumenice, plus cei 84 din Cartagina, care toți într-un glas zic: ”PĂRUTU-S-A NOUĂ ŞI DUHULUI SFÂNT CĂ ERETICII NU AU TAINE AFARĂ DE BISERICĂ FIIND EI, ȘI TOATE ALE LOR NEPRIMITE ȘI SPURCATE SUNT.„
Este trist să vezi că încă mai sunt preoți, monahi și mireni, care intrând în această luptă pentru apărarea dreptei credințe, se abat de la drumul trasat de sfinți și își inventează propriile basme, ținând neapărat să „dea cu piciorul în țepușă”, trist cu adevărat.
Mă întreb în nemernicia mea, câți dintre noi ne-am fi ridicat, dacă nu ar fi existat acest canon 15? Câți dintre noi ar fi înțeles, că de fapt ecumeniștii sunt în primul rând vinovați de vestirea altei evanghelii, și că ei sunt de fapt sub anatema dată de Sfântul Apostol Pavel, și că nu ar mai fi fost nevoie de niciun canon și de niciun Sinod ca să te desparți de ei, ci ajungea acest lucru, faptul că vestesc altă evanghelie? …Cum vestesc altă evanghelie? Prin faptul că au fost de acord în Creta că pot să se facă casătorii mixte, și că cei din afara Bisericii sunt biserici.
Aceste lucruri aparent neînsemnate, sunt cel mai mare pericol pentru Biserică și pentru dreapta credință, din cauză că în spatele lor se ascunde otrava. Ca atare, faptul că în Creta s-a hotărât că ortodoxul se poate căsători cu ereticul catolic spre exemplu, nu se oprește doar aici la taina cununiei, ci merge mai departe, adică dacă îi poți căsători înseamnă că recunoști ereticului botezul, ba mai mult dacă îl recunoști botezat, implicit le recunoști și preoția celor care au făcut acest botez neadevărat. Cu alte cuvinte, recunoști taine la cei mai eretici dintre eretici, și ce este mai grav îi recunoști ca Biserică prin acest fapt, ceea ce te face pe tine cel ce îi recunoști una cu ei și cu erezia lor, care nu este alta decât filioque în acest caz.
Ce înseamnă această erezie filioque? Înseamnă că Duhul Sfânt purcede și de la Fiul, după cum eronat și total împotriva Evangheliei susțin papistașii. Noi știm din Evanghelia Domnului nostru Iisus Hristos că Duhul Sfânt purcede de la Tatal nu și de la Tatăl și de la Fiul: „Iar când va veni Mângâietorul, pe care Eu îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine.” (Ioan 15,26).
Acest fapt, de a fi de acord cu purcederea Duhului și de la Fiul, te face vestitorul altei evanghelii și te plasează sub anatema Sfântului Apostol Pavel care zice: „Dar chiar dacă noi sau înger din cer v-ar vesti altă evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o,să fie anatema” (Gal 1,8).
Ce urmare au cele descrise aici pentru ecumeniști, cei ce îi consideră biserică pe apusenii eretici?…. este aceea că unindu-se cu erezia lor cad din Har și nu mai pot sfinți nimic, nu mai pot sfinți în primul rând pentru că sunt blestemați de Pavel Apostolul, în al doilea rând pentru că s-au făcut părtași unei erezii condamnate în sinoadele Sfinților Fotie Cel Mare și Grigorie Palama, și în al treilea rând pentru că se închină unui dumnezeu străin și neputincios.
Ne vom opri la această închinare la falsul dumnezeu, ca mărturie pentru pierderea Harului, pentru a putea pricepe mai bine ce se întâmplă atunci când te unești cu erezia. Vedem limpede din citatul evanghelic de mai sus, cum Domnul nostru Iisus Hristos, numește pe Duhul Sfânt ca fiind Duhul Adevărului și putem lesne înțelege că niciodată cel ce este mincinos în dogmă, nu va putea sub nicio formă a se uni cu acest Duh al Adevărului, din simplu motiv că el ereticul nu este în Adevăr.
Atunci când un minciuno-preot, sau minciuno-episcop ecumenist, care vrând, nevrând este unit cu erezia filioque, prin recunoașterea tainelor papistașe, el când stă înaintea Sfintei Mese și ridică mâinile cerând Duhul Sfânt, cere prin credința lui greșită acel duh care purcede și de la „fiul”, care nu este Duhul Sfânt ci este un duh străin și spurcat, pe care nu îl vestește Evanghelia noastră. Acel duh străin niciodată nu va putea lucra ceva sfânt, pentru că el nu este sfânt ci spurcat, nu este Dumnezeu ci este demon după Sfântul prooroc David care zice că „…dumnezeii neamurilor demoni sunt”, niciodată acest duh străin, nu va putea să transforme pâinea în Trup și vinul în Sânge, pentru că aceasta este lucrarea Duhului celui Sfânt, Duhul Adevărului.
Este simplu de înțeles, frații mei, Biserica este plină de Har, însă Biserica este doar acolo unde este Adevăr. ”Biserica este stâlp și temelie a Adevărului” (1 Tim 3,15), deci ereticul condamnat, necondamnat, afară de Biserică scoțându-se pe sine prin eres, nu mai poate lucra cu Harul Duhului Sfânt, care este doar în Biserică.
Am observat cu amărăciune, că se pomovează idei contrare Sfinților prin intermediul internetului, mărturii de la Sfinții contemporani, care fiind greșit interpretate, se zice că ar mărturisi în vreun fel, că mai este Har la ereticii ecumeniști necondamnați. Am demonstrat până aici din Scripturi și din Canoane că nu este așa, și că ereticul pierde legătura cu Harul din momentul căderii. Este dacă vreți fraților, chiar logic acest fapt, gândiți-vă la cel ce fură, la hoț, și încercați să răspundeți la aceste întrebări: de când este el hoț, din momentul când a furat sau din momentul când a fost condamnat de un tribunal? Evident că acesta este hoț din momentul în care a furat. Şi mai puneți-vă încă o întrebare referitor la acestea: ce se întâmplă cu acest hoț dacă îmediat după ce a furat, vine Domnul să judece lumea, cum va fi el primit de Domnul? Hoț sau om cinstit? Că între noi fie vorba, nu a mai apucat să îl condamne niciun tribunal. E limpede fraților că acesta va fi judecat ca hoț, chiar dacă nu a fost încă condamnat de oameni, la Domnul este hoț pentru că Domnul toate le vede și pentru că a nesocotit porunca Domnului. Așa și cu ereticul.
Revenind la acele mărturii ale Sfinților contemporani, care greșit sunt puse ca fundament, vă spun fraților că sunt total afară de subiectul nostru, acestea tratează subiectul schimbării calendarului și al altor inovații pe care unii și alții le-au introdus în Biserică, iar noi ne confruntăm cu erezia. Deci nu pot fi luate în seamă, de aceea nici nu insistăm asupra lor. Ce le scapă fraților care găsesc taine la ereticii ecumeniști, este acel fapt, că Sfinții niciodată nu au contrazis pe Sfinții de dinaintea lor, și oricât s-ar strădui să găsească Sfânt care să vorbească împotriva unor hotârâri sau canoane sinodale, nu vor găsi. Acesta este duhul patristic. Dacă s-ar fi înțeles bine acest lucru, mărturiile Sfinților contemporani nu s-ar fi folosit într-un mod eronat, și nici acea notă de subsol pe care a pus-o Sfântul Nicodim la canonul 3 Apostolic și care sună așa: „Trebuie să știm că certările ce le poruncesc canoanele acestea: să caterisească, să se afurisească, și să se anatematisească, acestea după meșteșugul gramaticii a treia persoană care nu este de față, la care spre a se da porunca aceasta de nevoie trebuie a fi a doua persoană, o tâlcuiesc mai bine. Canoanele poruncesc soborului episcopilor celor vii să caterisească pe preoți, ori să afurisească, ori să anatematisească pe mireni, când calcă canoanele. Însă dacă soborul nu va pune în lucrare caterisirea preoților, ori afurisirea, anatematisirea mirenilor, preoții aceștia și mirenii, nici caterisiți nu sunt cu lucrul nici afurisiți, ori anatematisiți. Învinovățiți însă sunt, aici spre caterisire, ori afurisire, ori anatematisire, iar acolo spre dumezeiasca osândă. Precum și când un împărat va porunci slugii sale să bată pe un altul care i-a greșit, dacă sluga cea poruncită nu va lucra porunca împăratului, acela ce a greșit împăratului a rămas nebătut, învinovățit însă spre bătaie. Drept aceea tare greșesc cei fără minte care zic cum că în vremurile acestea toți cei sfințiți care în afară de canoane s-au hirotonit, sunt cu lucrarea caterisiți. De cei sfinți, prihănitoare limbă este aceea ce nebunește pe acest fel de cuvinte le bârfește, neînțelegând că porunca canoanelor fără de punerea în lucrare a persoanei a doua, adică a soborului, este nesăvârșită, fără mijlocire și mai înainte de judecată, nelucrând de sineși. Însuși dumnezeieștii Apostoli arătat se tălmăcesc pe sineși cu al 46-lea canon al lor, fiindcă nu zic că îndată acum cu lucrul se află caterisit oricare episcop sau preot care va primi botezul ereticilor, ci a se caterisi poruncind, adică a sta de față la judecată, și de se va dovedi că a făcut acesta atunci să se dezbrace cu hotărârea voastră de preoție, aceasta poruncim.”
Aceasta este nota Sfântului Nicodim în care vedem foarte limpede că Sfântul nicidecum nu vorbește despre cei vădiți a fi eretici, ci vorbește despre unele călcări de canoane, pe care le pot face episcopii și preoții. Cuvintele „a sta de față la judecată”, și „de se va dovedi că a făcut acesta ”, arată că fapta anti-canonică ce a săvârșit-o cel în cauză încă nu este dovedită.
Însă în chestiunea noastră, treaba stă cu totul diferit, pentru că erezia odată propovăduită în public, ba mai mult sinodal, nu mai trebuie să se dovedească de altcineva că așa a fost, pentru că public fiind făcută, a auzit-o toată lumea. Acesta este un motiv pentru care nici acestă notă nu o primim ca fundament. Încă un motiv pentru care nu primim o notă de subsol ca fundament, este acela că este o părere a unui singur sfânt, iar părerea unuia nu poate sta împotriva mai multor Sfinți care au hotârât Sinodal și Ecumenic, aceasta ne mărturisește și Sfântul Grigorie de Nyssa zicând: „La noi așezarea canoanelor de un singur episcop nu are stăpânie nici nu este vrednică de crezare.” (Pidalion pag. 24, introducere la Sfintele Canoane).
Cel mai nepotrivit argument însă, pentru existența Harului la ereticii ecumeniști, a fost acela în care a fost citat Sfântul Serafim de Sarov, care îi explică lui Motovilov despre darurile Duhului Sfânt, pe care le primește omul în Taina Sfântului Botez și zice Sfântul: „…acest har al Botezului este atât de mare și atât de trebuitor, atât de dătător de viață pentru om, încât chiar de omul eretic, nu se înstrăinează până la moartea sa…”
Zic că acest argument este cel mai nepotrivit pentru că confundă atât de grav lucrurile, încât îmi e de-a dreptul rușine când mă gândesc că a fost folosit. Iubiți frați în acest exemplu Sfântul vorbește despte har ca lumină pusă în fiecare om botezat, pentru care fapt Taina Sfântului Botez se și numește Taina Luminării, iar cel nou botezat se numește neofit sau nou-luminat. Această lumină a Botezului nu se stinge niciodată, ci poate fi doar acoperită de păcatele și ereziile în care cade omul pe parcursul vieții. Acesta este și motivul pentru care atunci când un om botezat, cade în vreo erezie, apoi după ce se trezește la viață și se întoarce la Biserica mamă, nu i se repetă botezul, pentru că îl are, are lumina pusă în el, trebuie doar scoasă la suprafață. Iar această scoatere la suprafață, se face prin mărturisire ortodoxă și ungere cu Marele Mir, pentru ca omul căzut în erezie să primească iar Pecetea Darului Sfântului Duh, care a plecat de la el pentru că a căzut din Adevăr.
Însă iubiți frați, noi când spunem că ereticul nu are Har și Taine ne referim la faptul că el nu le poate sfinți cu preoția lui căzută, falsă, adică nu se poate lega la Har datorită faptului că prin erezie preoția lui este nelucrătoare, asta zicem noi într-un glas cu Sfinții toți. Nu zicem că nu au în ei lumina pusă la botez, ci zicem că au acoperit-o cu erezia și că acea lumină îi va osândi la sfârșit dacă nu se vor întoarce. Să nu confundăm lucrurile, Tainele nu se sfințesc prin lumina primită la botez ci prin Harul Preoției, pentru aceasta se si hirotonește ca preot omul botezat care este vrednic de a purta Harul preoției. Iată ce cere episcopul de la Dumnezeu atunci când hirotonește pe cineva ca preot: „Dumnezeiescu Har, cel ce totdeauna pe cele neputincioase le vindecă și pe cele cu lipsă le împlinește, rânduiește pe preacucernicul diacon (N), în preot. Să ne rugăm dar pentru acesta, ca să vină peste el Harul întru tot Sfântului Duh.” Aceasta este prima rugăciune ce se face peste cel ce va deveni preot, și vedem foarte clar și limpede că episcopul cere ca să vină peste el Harul, care dacă l-ar fi avut candidatul la preoție din botez, ar fi fost de prisos a mai fi cerut încă o dată. Însă lucrurile nu se opresc aici deoarece, ca hirotonia să fie completă, episcopul mai face asupra candidatului încă două rugăciuni, care au ca scop central primirea Harului de către candidat: ”Dumnezeule, Cel fără de început și fără de sfârșit, Cela ce ești mai presus decât toată făptura, Cel ce ai cinstit cu numirea de preot pe cei ce i-ai învrednicit a sluji cu sfințenie în treapta aceasta cuvântul adevărului Tău, Însuți Stăpâne al tuturor, și pe acesta, pe care ai binevoit a se rândui prin mine, binevoiește să primească acest mare har al Sfântului Tău Duh întru viață curată și credință nestrămutată; arată-l desăvârșit rob al Tău bine-plăcându-Ţi întru toate și având purtare vrednică de această mare cinste preoțească, dăruită lui de puterea Ta cea mai înainte știutoare. Că a Ta este stăpânirea și a Ta este împărăția și puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.”
Și ultima rugăciune: „Dumnezeule, Cel mare întru putere, neurmat în pricepere, Cel minunat întru sfaturi, mai presus decât fii oamenilor, Însuți Doamne și pe acesta, pe care ai binevoit a intra în treapta preoției, umple-l de darul Sfântului Tău Duh, ca să se facă vrednic a sta fără prihană înaintea Jertfelnicului Tău, a propovădui Evanghelia împărăției Tale, a lucra cu sfințenie cuvântul adevărului Tău, a aduce Ţie daruri și jertfe duhovnicești, a înnoi pe poporul Tău cu baia nașterii de a doua, ca și el întâmpinând la adoua venire pe marele Dumnezeu și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Unul-Născut, Fiul Tău, și să primească întru mulțimea bunătății tale, plata bunei chivernisiri a treptei sale. Că s-a binecuvântat și s-a preamărit întru tot cinstitul și de mare cuviință numele Tău, al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.”
Așa cum am spus și mai înainte, se înțelege foarte clar că, Harul Preoției este altceva decât Harul Botezului, lumina ce o primește omul la botez. Alte cuvinte pe această temă sunt de prisos. Concluzionăm că acel citat de la Sfântul Serafim de Sarov, este nepotrivit pentru tema noastră și ca atare nu putem să îl luăm în considerare ca fundament.
Oarecum legată de cele amintite mai sus puțin, este și opinia foarte greșită cea despre băbuța nevinovată și neștiutoare, opinie prin care se susține că, Dumnezeu ar trimite Harul ca să sfințească Tainele, pentru credința acestei băbuțe neștiutoare, care săraca nu are nicio vină, pentru cele ce a făcut episcopul sau preotul ei, și ca atare dacă nu știe este nevinovată de părtășia ei la erezie, ba mai mult aceasta se împărtășește cu Sfinte Taine, indiferent de ce crede cel care slujește.
Iubiți frați întru Hristos, dacă dreapta credință a acelei băbuțe aduce Harul ca să sfințească Tainele, noi nevrednicii întrebăm: ce rost mai avem noi preoții în fața Sfintei Mese? Că dacă e așa, preoția sacramentală nu își are rostul, ajunge ca credincioșii să pună pe Sfânta Masă pâine și vin, și gata!!! Dumnezeu trimite Harul și uite așa e gata Liturghia. Dar nu e așa iubiți frați, Domnul a binevoit să aleagă pe unii dintre noi ca să săvârșească această mare Taină, după cum ați văzut că se spune în rugăciunile de la hirotonie, iar cel care vrea să poată să lucreze cu Harul Duhului Sfânt, în primul rând trebuie să se închine Dumnezeului Celui Adevărat, care după Evanghelia cea adevărată este singurul care purcede Duhul, cu alte cuvinte, slujitorul este cel care trebuie să fie dreptcredincios. Apoi, cum se apropie ceilalți, cu inimă curată sau cu viclenie, va fi criteriul de departajare între cei ce se împărtășesc spre bucurie și cei ce se împărtășesc spre osândă. Cu aceste cuvinte s-a mai dezlegat o nebunie mai nou propovăduită, care zice că ereticul sfințește taine spre osânda lui, a celui care slujește și spre osânda celui care știe și se împărtășește, dar pentru cel care nu știe este spre mântuire. Nu se poate să slujești Adevărului decât dacă ești din Adevăr, nu se poate eretic fiind și hulind Duhul Sfânt să poți să șfințești ceva. Şi pentru aceastea mărturisește chiar Domnul zicând în Evanghelia Sa: ”Nu poate pomul rău să facă roadă bună”. (Mat. 7,18).
Cum spuneam, Domnul a avut grijă să le descopere pe toate, doar că trebuie să iubești pe Domnul, pentru a putea auzi glasul Lui. Și iată că în bunătatea Sa, Domnul a descris în Evanghelie, ce se întâmplă cu toți cei care îi stau împotrivă sau se leapădă de El, cu voie sau fără voie, cu știință sau cu neștiință, … și zice Domnul: „ Că smintelile trebuie să vină, dar vai omului acela prin care vine sminteala.” (Mat. 18, 7), acestea sunt zise pentru cei ce se numesc ereziarhi, începătorii ereziilor: Arie, Nestorie, și în cazul pan-ereziei ecumenismului toți promotorii ei, că aici nu doar Bartolomeu e de vină, ci toti epicopii care împrăștie otrava. Pe lângă acești ereziarhi, avem și pe toți părtașii la erezia lor care se numesc eretici, care pot fi părtași la erezie cu știință (preoți,mireni, etc.), sau cu neștiință (băbuța). Și pentru aceștia a vorbit Domnul în Evanghelia Sa zicând: „Iar sluga aceea care a știut voia stăpânului și nu s-a pregătit, nici n-a făcut după voia lui va fi bătută mult. Iar cea care nu a știut dar a făcut lucruri vrednice de bătaie, va fi bătută puțin.” (Mat.12, 48).
În încheiere amintim cele zise de Sfântul Maxim Mărturisitorul: „Dacă Hristos nu este mărturisit corect, atunci comuniunea cu El și cu cei care îl mărturisesc ortodox devine imposibilă, căci cel care nu Îl mărturisește pe Hristos în mod corect, adică în conformitate cu Tradiția, se plasează în afara Lui.” Și iarăși zice Sfântul: „Unde nu există Adevărul și moștenirea Mărturisirii de Credință, nu există niciun fel de Biserică sobornicească și implicit, nici Preoție nici Botez, nici Taine.”
Toate aceste rânduri s-au scris aici spre Slava lui Dumnezeu și pentru mântuirea tuturor celor care caută Adevărul, ca să fie mărturie din Sfânta Evanghelie, Sfintele Canoane și Sfinții Părinți, că ereticii condamnați sau necondamnați, cu Harul nu mai pot conlucra, afară de Soborniceasca Biserică fiind ei .
A Domnului să fie slava și puterea în veci. Amin!