Chilia Sfântul Nicolae,
13 august 1991, Capsala
Dragă părinte Nicodim,
Blagosloviți!
În timpul vizitei dvs. de acum câteva zile la chilia noastră, ați repetat declarațiile dvs. dogmatice neortodoxe conform cărora suntem în afara Bisericii, deoarece nu îl pomenim pe Patriarhul Dimitrie. De asemenea, ați făcut și alte afirmații, motiv pentru care ne simțim nevoiți să vă scriem următoarele pentru o mai deplină înțelegere, deoarece dovezile și respingerile pe care le-am adus în timpul conversației noastre v-au distrus liniștea și v-au supărat.
În Patericul Egiptean este scris că atunci când avva Agathon a fost întrebat dacă era mândru, curvar și eretic, a răspuns că primește primele două acuzații, căci era de folos sufletului său să facă asta, dar nu și că era un eretic, căci aceasta înseamnă despărțire de Dumnezeu.
Potrivit dumneavoastră (și potrivit tuturor mănăstirilor din Muntele Athos, cu excepția Mănăstirii Esfigmenu, a Schitului Proorocului Ilie [aflat sub omoforul ROCOR-ului – n. trad.] și a multor [alți] Părinți zeloți [plini de râvnă]), noi ne aflăm în înșelare și în schismă. Vă este greu să recunoașteți că Patriarhia Constantinopolului propovăduiește erezia, deoarece atunci ar trebui fie să recunoașteți că a menține comuniunea cu acești lupi și minciuno-păstori este vrednică de condamnare, fie ar trebui să încetați a-i mai urma, potrivit poruncilor Sfinților Părinți și a Sfintelor Sinoade.
Încercați să îndreptățiți Fanarul [Patriarhia Ecumenică], dar cuvintele și faptele lor vă vădesc a fi în greșeală. În zadar invocați părerea Părintelui Paisie și a altora ce sunt îngăduitori în condițiile actuale și fac concesii, mai exact, că [acum] ar trata situația cu „iconomie”, dar când va veni vremea (adică atunci când se presupune că Dimitrie va intra în comuniune cu Papa, precum ați spus), vă veți despărți de tot ceea ce nu este potrivit învățăturilor Sfinților Părinți și a Sfintelor Sinoade. Vă amăgiți pe Voi înșivă.
Cât despre mustrările la care vă referiți – fie ale Starețului Paisie [Aghioritul], sau ale vecinului vostru papa-Isaac, sau ale oricărui altcuiva – ce susțin că Dimitrie drept învață cuvântul adevărului, cum vă puteți aștepta să le primim ca fiind plăcute lui Dumnezeu, când sunt de-a dreptul potrivnice predaniei Ortodoxe? De vreme ce adevărul este trădat, nu ar trebui să o numim mai degrabă nelegiuire în loc de iconomie, concesie, adaptare sau îngăduire? Vă păstrați poziția deoarece Starețul Paisie a spus: „Dimitrie este îndrumat greșit de către arhiereii din jurul său să facă ceea ce nu dorește” și „Dacă încetăm a-l mai pomeni [pe Patriarh] vom fi în afara Bisericii!” și multe altele, cărora li se potrivesc cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur: „Toate vorbele lor sunt nebunie, și istorii de copii neștiutori”. Vorbele lor sunt roadele unei noi teologii, pe care Fanarul a folosit-o în binecunoscuta Enciclică din 1920, numindu-i pe eretici „împreună-moștenitori ai harului lui Dumnezeu”.
Aduceți înaintea noastră vorbele Sfântului Ioan Gură de Aur: „Nici măcar sângele muceniciei nu șterge schisma” și ale Sfântului Ignatie Teoforul: „Nimic să nu se săvârșească fără episcop”. Concluzionați [astfel] că atunci când ne despărțim de episcopul nostru, suntem în afara Bisericii.
Însă, Sfinții au făcut aceste declarații adevărate într-o epocă [de propășire] a Ortodoxiei și de pace a Bisericii. Dar azi, când iureșul pan-ereziei ecumeniste îi copleșește chiar și pe cei aleși, cuvintele acelorași Sfinți se aud cu tărie: “Dacă episcopul tău este eretic, fugi, fugi, fugi ca de la foc și ca de la un șarpe” (Sfântul Ioan Gură de Aur). „Dacă episcopul tău ar învăța orice în afara orânduielii date, chiar de trăiește în curăție, sau de săvârșește semne, sau de proorocește, să îți fie ție ca un lup în blană de oaie, căci lucrează nimicirea sufletelor” (Sfântul Ignatie). Dacă Dimitrie drept învăța cuvântul adevărului, ați fi fost îndreptățit în folosirea citatelor de la cei doi Sfinți; dar acum folosiți scrierile Părinților după gustul vostru, pentru a îndreptăți vina de a fi împreună-mergători lui Dimitrie, lui Partenie al Alexandriei, lui Iacov al Americii și lui Stelian Harkianakis al Australiei.
Nu sunt îndeajuns pentru voi multele citate din sfintele Sinoade și din Sfinți? Ori vă temeți, poate, să fiți izgoniți din sinagoga ereticilor? Faptul că celelalte patriarhii păstrează comuniunea cu Fanarul nu este cu adevărat important. Important este cine pășește pe urmele Sfinților și se face părtaș Adevărului? Partenie, Patriarh al Alexandriei, spune că îl recunoaște pe Mohamed drept un Apostol ce a slujit Împărăției lui Dumnezeu, și alte asemenea hule, pe care le cunoașteți. Nu e necesar să reiterăm ereziile lui Iacov Koukouzis al Americii, și cele ale lui Stelian Harkianakis al Australiei. Păstrați comuniunea cu acești oameni ca și cum drept ar învăța cuvântul adevărului! Cine îl va condamna pe Iacov Koukouzis? Partenie? Sau comisia Fanarioților de sub Bartolomeu, care de doi ani încoace încă „investighează” dacă Harkianakis este eretic? Nu ați înțeles că ei nu vor să dea niciun verdict?
Fanarul a făgăduit delegației celor trei stareți de la Muntele Athos că vor retrage și corecta declarația Patriarhului Dimitrie către United Press cu privire la primirea împărtășaniei de la latini [romano-catolici], că îl vor înlocui pe Stylianos Harkianakis din funcția de președinte al comisiei pentru dialog teologic, etc. S-a corectat ceva până în prezent? Sau credeți că nu avem nicio responsabilitate, sau vină, și putem rămâne în comuniune [doar] pentru că Starețul Paisie afirmă cu nerușinare că declarațiile și acțiunile lui Dimitrie nu sunt potrivnice învățăturilor noastre și nu încalcă adevărul?
Istoria se repetă. Sfântul Teodor Studitul, Sfântul Maxim Mărturisitorul și mulți alți creștini ce nu au urmat ierarhiei care propovăduia erezia într-o anumită epocă, au fost cu toții numiți schismatici de respectiva ierarhie. Deși Sfântul Gherasim de la Iordan era slujit de un leu și era făcător de minuni, se afla în greșeală, neprimind hotărârile celui de-al patrulea Sinod Ecumenic, trăgând după el mii de călugări din Palestina, până ce a fost îndreptat de Sfântul Eftimie cel Mare și s-a pocăit.
Întrebați: „Este cu putință ca starețul Paisie și șaptezeci de episcopi ai Bisericii de stat a Greciei sa fie în greșeală?”
Vreți ca Dumnezeu să îi silească să Îl mărturisească? La Sinodul Iconoclast din 754, de sub domnia Copronimului, citim în Minute acea ovație înfricoșătoare a celor 338 de episcopi prezenți la sinod: „Trăiască Împăratul! Icoanele sunt idoli și trebuie ori distruse, ori spânzurate în tării ca să nu poată fi cinstite”. Găsiți greu de crezut că șaptezeci de episcopi pot fi înșelați astăzi, când, precum vedeți, atât de mulți au fost înșelați atunci? În zilele noastre, călugării își doresc să dobândească mitre, cârje de egumen, în vreme ce împlinesc doar o mărturisire formală a credinței, adică, protestând oarecum, dar neîncetând pomenirea Patriarhului, și îngăduind toate inovațiile la Evanghelie introduse de către Dimitrie, Partenie, Iacov, și cei asemenea lor. Sfântul Teodor Studitul, totuși, scrie că lucrarea monahului este să nu îngăduie nici cea mai mică înnoire la Evanghelia lui Hristos.
La împreună-slujirea din Roma, Dimitrie nu a primit ostia de la Papă pentru a evita reacțiile ostile din partea „conservatorilor”. Oricum, acolo în Roma, a subscris învățăturii că Latinii au Tainele Bisericii, și continuă să o facă. Nu este de ajuns? Când au reacționat Sfinții și creștinii oricărui veac în care o erezie a fost propovăduită pretutindenea, așa cum reacționați voi, care continuați să îl pomeniți pe Dimitrie? Ce precedent ați găsit în istoria Bisericii, ca să puteți spune că îl urmați? Dacă ați fi fost fii ai Sfinților (adică, imitători și următori Sfinților), „Ați fi săvârșit faptele lui Avraam”, precum grăiește Evanghelia. În vremea Patriarhului [Iosif] Veccos, părinții de la Muntele Athos au încetat să îl mai pomenească, chiar dacă nu fusese caterisit de un Sinod; și deoarece au stăruit cu neclintire în respectarea predaniilor Părinților (adică, să nu ai părtășie cu cei ce s-au depărtat de la credința ortodoxă), Hristos le-a dăruit cununa cea de mucenic. Cât despre cei ce au slujit împreună cu cei ce îl pomeneau pe patriarhul „oficial” latino-cugetător, Veccos, leșurile lor se găsesc până astăzi, precum bine se știe, umflate, urât-mirositoare și neputrezite, spre a fi pildă tuturor.
Ne-ați spus că dacă Dimitrie nu se va mărturisi pentru cele pe care le-a săvârșit, va fi osândit. Prin asta recunoașteți că urmați un om care se osândește prin ceea ce face. Pentru el, a se osândi înseamnă [când vine vorba de credință, iar nu pentru păcatele sale personale] că săvârșește lucrarea diavolului. Prin urmare, admiteți că îl aveți pe diavolul ca împreună-mergător.
Sunteți serios, părinte Nicodim, sau glumiți? Dacă Athenagora s-ar fi „pocăit” și și-ar fi mărturisit păcatul cu puțină vreme înainte de a muri, atunci s-ar fi mântuit? Arătați-mi măcar o singură mărturie patristică care să îndreptățească rămânerea într-o Biserică care propovăduiește erezia, precum face „blândul și tăcutul Conducător al Ortodoxiei, Dimitrie”. O asemenea ascultare față de o ierarhie care strâmb învață cuvântul adevarului ne va sfinți? Dacă nu doriți să admiteți că Mânăstirea Esfigmenu și atât de mulți Părinți zeloți sunt vrednici de cinstire – potrivit Canonului 15, Sinodul I-II Constantinopol – măcar păstrați tăcerea și nu huliți spunând ca ei sunt schismatici și în afara Bisericii. Treceți cu vederea peste Testamentul Sfântului Marcu Evghenicul al Efesului, care a cerut ca cei cu cuget Latin [papist] nici măcar să nu vină la înmormântarea sa.
Mai întâi cercetați și apoi pronunțați-vă. Potrivit raționamentului vostru, atât Sfântul Marcu al Efesului, cât și Sfântul Maxim Mărturisitorul, precum și cei mulți alții care nu au păstrat părtășie cu ereticii, sunt în afara Bisericii!
Vedeți încotro vă îndreptați ținându-vă de „noua teologie”? Cine s-ar fi gândit vreodată că părinții Sfântului Munte vor avea drept biblie cartea „Cele doua extreme” a părintelui Epifanie Teodoropulos? Sfătuiți organizarea de proteste, asemenea celor recomandate la paginile 19 și 22 din acea carte, împotriva – conform Ecumeniștilor – „Sfintelor Canoane, inaplicabile vremurilor noastre, datorită lipsei lor de dragoste”. Acela [E.T.] îl descrie pe patriarhul Athenagora ca „având o dragoste demonică”. Cu toate astea, rămâne în comuniune cu cei ce au „o dragoste demonică”. Minunată consecvență!
Am văzut proteste asemănătoare, atunci când reprezentantul Mânăstirii Grigoriu a cerut să se consemneze în hotărârile Sfintei Comunități, că dacă secretarul șef va fi trimis în Australia, să nu împreună-liturghisească acolo. Secretarul șef nu s-a mai deplasat acolo, până la urmă; dar părintele Vasilie, egumenul Stavronichitei, ignorând hotărârea tuturor celorlalte mânăstiri, l-a trimis pe părintele Tihon să îl „ajute” pe arhiepiscopul Stelian Harkianakis. Când părintele Tihon s-a întors, a fost trimis la sărbătorirea Chiliei Burazeri. Acolo, reprezentantul Mânăstirii Grigoriu (părintele Atanasie) a slujit împreună cu părintele Tihon și cu restul. Nu mai este necesar niciun comentariu.
Părintele Epifanie Teodoropulos a fost redus la tăcere atunci când, acum vreo douăzeci de ani, i-au fost dovedite greșelile. Dar voi, cu aceleași argumente ne-teologice, vreți să îndreptățiți comuniunea cu patriarhii care propovăduiesc erezii „cu capul descoperit”, ce au „o dragoste demonică” pentru eretici, în vreme ce prigonesc pe adevărații ortodocși, asemănându-se astfel Patriarhului Veccos, Împăratului Copronim, și tuturor celor ca ei. Când le cântați “Întru mulți ani!” și îi pomeniți, este același lucru cu a le spune: „Sunteți tari în Credință și vi se cuvine ascultarea, cinstea și pomenirea”. Nu îi ajutați să priceapă că pășesc pe o cale a răului; pe când dacă ați fi întrerupt comuniunea cu ei, poate ar fi avut mustrări de conștiință și ar fi purces la căutarea adevărului. Vina pentru tăcerea voastră vrednică de osândă – pe care Sfântul Grigorie Palama o numește un al treilea fel de necredință – sporește de la o zi la alta, în pofida așa-numitelor voastre proteste.
Când Latino-cugetătorii [romano-catolicii] au venit aici, pentru a impune unirea cu Latinii în vremea patriarhatului lui Veccos, Doamna noastră, Pururea Fecioară, Păzitoarea Sfântului Munte al Athonului, Însăși a grăit, zicând: „Vin vrăjmașii Fiului meu și ai mei!”
Anul trecut, când urmașul lui Veccos – Dimitrie („Conducătorul Ortodoxiei”!) – a sosit, a găsit Sfântul Munte înveșmântat în negru, după două săptămâni de foc neîncetat. Cine are urechi să audă, să asculte glasul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu!
Fie să găsiți calea neînțelegerii celei bune, așa cum învață Sfântul Nicodim Aghioritul în Omilia sa asupra celor Paisprezece Epistole ale Sfântului Pavel, zicând: „Dacă el [egumenul sau episcopul] este rău în Credință, de crede învățături ereticești și hulitoare, fugi de la el, chiar de ar fi un înger din Ceruri”.
Starețul Sava,
Un călugăr nemonahicesc, dar Ortodox
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.