Un apel către întâistătătorii Sfintelor Biserici ale lui Dumnezeu și către înalt prea sfințiții ierarhi ortodocși
Învățându-ne să păstrăm cu hotărâre în toate credința ortodoxă care ne-a fost poruncită nouă, Sfântul Apostol Pavel scria galatenilor: ,,Ci măcar și noi, sau înger din cer de vă va binevesti vouă afară de ceea ce am binevestit vouă, anatema să fie” (Galateni 1, 8). El l-a învățat pe ucenicul său Timotei să petreacă în cele pe care le-a primit de la el și în cele ce i s-au încredințat, cunoscând de la cine le-a învățat (potrivit II Timotei 3, 14). Aceasta este o poruncă pe care fiecare ierarh al Bisericii Ortodoxe trebuie să o urmeze și față de care este obligat prin jurământul depus la hirotonie. Apostolul scrie că ierarh trebuie să fie cel ce se ține ,,de cuvântul cel credincios al învățăturii, ca puternic să fie și a îndemna cu învățătura cea sănătoasă, și pe cei ce grăiesc împotrivă a-i certa” (Tit 1, 9).
În vremurile actuale de clătinare generală, de tulburare a minților și pervertire, se cere mai cu seamă de la noi să mărturisim adevărata învățătură a Bisericii, indiferent cine ar fi cei care ne ascultă și în ciuda necredinței care ne înconjoară. Dacă, de dragul adaptării la erorile acestui veac, noi vom tăcea în ce privește adevărul sau vom da o învățătură pervertită pentru a fi pe placul acestei lumi, atunci, cu adevărat, le-am da celor care caută adevărul piatră în loc de pâine. Cu cât este mai înaltă poziția celui care face așa ceva, cu atât mai mare este tulburarea pe care o provoacă și cu atât mai grave pot fi consecințele.
Din acest motiv, citirea așa-numitei ,,Mărturisiri de la Thyateira”, care a fost recent publicată în Europa cu binecuvântarea și aprobarea specială a Sfântului Sinod și a patriarhului Bisericii Constantinopolului*, ne-a stârnit o mare mâhnire.
Știm că autorul acestei cărți, Î.P.S. Mitropolit Athenagora de Thyateira (este vorba aici de Atenagoras Kokkinakis, a nu se confunda cu patriarhul Atenagoras), s-a dovedit a fi mai întâi un apărător al adevărului ortodox, și de aceea ne-am fi putut aștepta cu atât mai puțin din partea lui la o astfel de mărturisire, care este departe de Ortodoxie.Totuși, dacă aceasta ar fi fost doar o opinie personală, nu am fi scris despre ea. Mai degrabă, noi suntem nevoiți să facem aceasta, fiindcă pe această lucrare se află pecetea aprobării întregii Biserici a Constantinopolului, în persoana patriarhului Dimitrie și a sinodului său. Într-un protocol patriarhal special adresat mitropolitului Athenagora se afirmă că lucrarea sa a fost examinată de o comisie sinodală specială. După aprobarea ei de această comisie, patriarhul, în conformitate cu hotărârea sinodului, a dat binecuvântarea sa pentru publicarea ,,acestei lucrări excelente”, după cum scrie el. Prin urmare, responsabilitatea pentru această carte este strămutată acum de la mitropolitul Athenagora către întreaga ierarhie a Constantinopolului.
Epistolele Îndurerate anterioare au expus deja mâhnirea ce ne copleșește când auzim, venind de pe scaunul Sfinților Proclu, Ioan Gură de Aur, Tarasie, Fotie și al multor alți Sfinți Părinți, o învățătură pe care ei ar fi condamnat-o și ar fi anatematisit-o fără îndoială.
Este dureros să scriem acestea. Cât de mult ne-am fi dorit să auzim de pe scaunul Bisericii Constantinopolului, care a dat naștere Bisericii noastre Ruse, un mesaj al dreptății bisericești și al mărturisirii adevărului în spiritul marilor săi ierarhi! Cu câtă bucurie am fi primit un astfel de mesaj și l-am fi transmis spre zidire turmei noastre credincioase! Ci dimpotrivă, o mare mâhnire ne este pricinuită de necesitatea de a ne avertiza turma că din acest izvor de odinioară al mărturisirii ortodoxe curge acum un mesaj de decădere ce provoacă tulburare.
Dacă cineva consultă chiar ,,Mărturisirea de la Thyateira”, vai, există atât de multe contradicții interne și opinii neortodoxe, încât ar trebui să scriem o carte întreagă pentru a le enumera. Credem că nu este nevoie să facem aceasta. Este suficient să indicăm ideea principală, pe care este construită și de la care pornește toată gândirea neortodoxă cuprinsă în această mărturisire.
Mitropolitul Athenagora scrie într-un loc (p. 60), cu totală justificare, că ortodocșii cred că Biserica lor este Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică și transmite plinătatea adevărului universal. În plus, el recunoaște că celelalte confesiuni nu au păstrat această plinătate. Însă ulterior, după câte se pare, el uită că dacă o învățătură se abate în vreo privință de la adevăr este, chiar prin aceasta, falsă. Aparținând unei comunități religioase care mărturisește o astfel de învățătură, oamenii sunt despărțiți deja prin aceasta de singura Biserică adevărată. Mitropolitul Athenagora este gata să recunoască aceasta în ce-i privește pe eretici din vechime precum arienii, dar când vorbește despre contemporanii săi nu vrea să țină seama de erezia lor. Iar în privința lor, el ne cere să ne călăuzim nu după străvechea tradiție și canoane, ci după ,,noua înțelegere care predomină astăzi printre creștini” (p. 12) și după ,,semnele vremurilor noastre” (p. 11).
Este aceasta în concordanță cu învățătura Sfinților Părinți? Să ne aducem aminte că primul canon al celui de-al VII-lea Sinod Ecumenic ne dă un criteriu cu totul diferit pentru îndrumarea cugetului Bisericii noastre și vieții bisericești. ,,Pentru cei ce s-au învrednicit de demnitatea preoțească – scrie acolo – canoanele și hotărârile care au fost luate slujesc drept mărturie și îndreptare”. și mai departe: ,,Cu îmbrățișare primim dumnezeieștile canoane, și întreg așezământul lor și neclătit îl întărim, care s-a așezat de către trâmbițele Duhului prealăudații Apostoli, și de către Sfintele Ecumenice Sinoade, și de către cele ce s-au adunat pe alocuri, spre predarea unor așezământuri ca acestea, și de către Sfinții Părinții noștri, că de unul și același Sfânt Duh luminându-se, au hotărât cele folositoare”.
Sfidând acest principiu, în ,,Mărturisirea de la Thyateira” accentul este pus tot timpul pe ,,noua înțelegere”. ,,Creștinii – scrie acolo – vizitează astăzi biserici și se roagă cu alți creștini de diverse tradiții, cu care în trecut nu le era îngăduit să se asocieze, fiindcă erau numiți eretici” (p. 12).
Dar cine nu le-a îngăduit în trecut aceste rugăciuni ? Oare nu Sfânta Scriptură, Sfinții Părinți și Sinoadele Ecumenice ? și este problema într-adevăr una a celor care erau doar numiți eretici și nu erau așa de fapt ? Canonul 1 al Sfântului Vasilie cel Mare dă o definiție clară a denumirii de eretici: ,,Deci eresuri – pe cei cu totul lepădați și după însăși credința sunt înstrăinați”. Aceasta nu se referă de fapt la acele confesiuni apusene care s-au despărțit de Biserica Ortodoxă ?
Sfântul Apostol Pavel ne învață: ,,De omul eretic după una și a doua sfătuire, te ferește” (Tit 3, 10), pe când ,,Mărturisirea de la Thyateira” ne cheamă la o apropiere religioasă și comuniune în rugăciune cu ei.
Canonul 45 al Sfinților Apostoli ne poruncește: ,,Episcopul sau presbiterul sau diaconul, împreună cu ereticii rugându-se numai, să se afurisească”. Canonul 64 al Sfinților Apostoli și canonul 33 al Sinodului de la Laodiceea vorbesc despre același lucru. Canonul 32 al celui din urmă interzice primirea vreunei binecuvântări din partea ereticilor. Dimpotrivă, ,,Mărturisirea de la Thyateira” cheamă la rugăciune cu ei și merge atât de departe încât chiar permite ortodocșilor să primească sfânta împărtășanie de la ei, ca și să le-o ofere.
Mitropolitul Athenagora însuși informează că, în cadrul confesiunii anglicane, o mare parte a episcopilor și credincioșilor nu recunosc nici harul ierarhiei, nici sfințenia Sinoadelor Ecumenice, nici preschimbarea sfintelor daruri la liturghie, nici alte sfinte taine, nici cinstirea sfintelor moaște. Chiar autorul ,,Mărturisirii” indică acele prevederi ale confesiunii anglicane în care sunt exprimate aceste lucruri. și totuși, desconsiderând toate acestea, el îngăduie ortodocșilor să primească sfânta împărtășanie de la anglicani și catolici și crede că este posibil ca aceștia să se împărtășească în Biserica Ortodoxă.
Pe ce este întemeiată o astfel de practică? Pe învățătura Sfinților Părinți? Pe canoane? Nu. Singura bază pentru aceasta este faptul că s-a săvârșit deja o astfel de fărădelege și că există o ,,prietenie” care a fost manifestată de anglicani față de ortodocși.
Oricum, indiferent de poziția pe care ar ocupa-o cel care îngăduie o faptă oprită de canoane, și indiferent ce fel de prietenie ar fi inspirat o asemenea faptă – acestea nu pot îndreptăți o practică condamnată de canoane. Ce răspuns vor da Judecătorului ceresc ierarhii care își sfătuiesc fiii duhovnicești să primească, în locul adevăratei împărtășanii, pe cea pe care adesea înșiși cei care o dau nu o recunosc ca fiind Trupul și Sângele lui Hristos ?
O asemenea fărădelege își are obârșia în învățătura protestantă cu totul eretică, sau – în limbaj contemporan – învățătura ecumenică a ,,Mărturisirii de la Thyateira” cu privire la Sfânta Biserică. Aceasta nu vede nici un fel de hotare pentru Biserică. Noi citim acolo: ,,Sfântul Duh lucrează atât înlăuntrul Bisericii, cât și în afara ei. Din acest motiv, hotarele ei sunt tot mai extinse, iar pietrele sale de hotar nu sunt nicăieri. Biserica are ușă, dar nu are pereți” (p. 77). Dar dacă Duhul lui Dumnezeu lucrează la fel înlăuntrul Bisericii, ca și în afara ei, atunci de ce a fost nevoie ca Mântuitorul să vină pe pământ și să o întemeieze ?
Potrivit acestui concept, grija pentru păstrarea și mărturisirea adevărului autentic, o grijă care ne-a fost lăsată nouă moștenire de Domnul nostru Iisus Hristos, Sfinții Apostoli și Sfinții Părinți, se dovedește a fi de prisos.Cu toate că, la pagina 60, ,,Mărturisirea” afirmă că Biserica Ortodoxă poate ,,pretinde pe drept, în acest moment al istoriei, că este singura Biserică pe care Hristos, Fiul lui Dumnezeu a întemeiat-o pe pământ”, nu vede nici o necesitate în păstrarea neatinsă a credinței sale, permițând prin aceasta coexistența adevărului cu eroarea.
În ciuda cuvintelor apostolului, că Hristos a înfățișat-o pe ea Luiși ,,slăvită Biserică, neavând întinăciune, nici prihană, sau altceva de acest fel” (Efeseni 5, 27), ,,Mărturisirea de la Thyateira” prezintă Biserica ca reunind în ea atât adevărul, cât și ceea ce ea însăși mărturisește că este apostazie de la el, adică erezie, cu toate că ultima expresie nu este folosită aici. Respingerea unei astfel de învățături a fost formulată în mod limpede în renumita ,,Epistolă a Patriarhilor Răsăriteni” despre credința ortodoxă:,,Noi mărturisim fără echivoc, ca adevăr neclintit, că Biserica Sobornicească nu poate greși și nu poate propovădui minciuna în locul adevărului: fiindcă Sfântul Duh, întotdeauna lucrător prin Părinții și Dascălii Bisericii care o slujesc cu credincioșie, o apără de orice eroare” (§ 12).
Plecându-se noii dogme de a plăcea vremurilor, autorul ,,Mărturisirii de la Thyateira” uită în mod evident porunca Mântuitorului că dacă fratele tău ,,nu va asculta nici de sobor, să-ți fie ție ca un păgân și vameș” (Matei 18, 17) și aceeași învățătură a apostolului: ,,De omul eretic după una și a doua sfătuire, te ferește” (Tit 3, 10).
De aceea, cu mâhnire, trebuie să recunoaștem că în așa-numita ,,Mărturisire de la Thyateira” a răsunat din Constantinopol nu glasul adevărului ortodox, ci mai degrabă vocea tot mai răspânditei erori a ecumenismului.
Dar ce vor face acum cei pe care ,,Duhul Sfânt v-au pus pre voi episcopi, ca să păstoriți Biserica lui Dumnezeu, care o au câștigat cu sângele Său” (Faptele Apostolilor 20, 28) ? Oare această învățătură mincinoasă, proclamată în mod oficial în numele întregii Biserici a Constantinopolului, va rămâne fără proteste din partea ierarhilor lui Dumnezeu ? Va continua să existe, potrivit cuvintelor Sfântului Grigorie Teologul, trădarea adevărului prin tăcere ?
Fiind cel mai tânăr dintre cei care se află în fruntea Bisericii, am fi dorit să auzim vocile bătrânilor noștri înainte de a ridica glasul noi înșine. Dar până acum nu s-a făcut auzită nici o voce. Dacă ei nu au luat cunoștință încă de conținutul ,,Mărturisirii de la Thyateira”, îi rugăm stăruitor să o citească cu atenție și să nu o lase necondamnată.
Este înspăimântător că ne-ar putea fi adresate cuvintele Domnului către Biserica din Laodiceea: ,,știu faptele tale, că nici rece ești nici fierbinte; o de ai fi rece sau fierbinte ! Iar fiindcă ești cald și nici fierbinte nici rece, te voi arunca din gura mea” (Apocalipsa 3, 15-16).
Noi avertizăm astăzi turma noastră și facem apel la frații noștri episcopi, la credința lor în Biserică, la conștientizarea responsabilității noastre comune pentru turma noastră înaintea Păstorului ceresc. Îi rugăm fierbinte să nu desconsidere avertismentul nostru, ca nu cumva o mutilare vădită a învățăturii ortodoxe să rămână fără incriminare și condamnare. Larga sa difuzare ne-a determinat să înștiințăm întreaga Biserică despre mâhnirea noastră. Nădăjduim că strigătul nostru va fi auzit.
Președintele Sinodului Episcopilor Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Granițelor
☦︎ Mitropolitul Filaret
6/19 decembrie 1975
Sfântul Ierarh Nicolae, făcătorul de minuni din Mira Lichiei
* ,,Mărturisirea de la Thyateira, sau Credința și rugăciunea creștinilor ortodocși”, de Î.P.S. Athenagoras Kokkinakis, Arhiepiscop de Thyateira și Marea Britanie. Publicată cu binecuvântarea și aprobarea Patriarhiei Ecumenice a Constantinopolului, Editura Credința, 1975
Sursa: ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 53/Almanah 2009
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.