Capitolul 27: O nouă posibilitate în Canada

Arhiepiscopul Vitalie de Montreal a vizitat Jordanville și părintele Vladimir și-a adus aminte de schitul său al Schimbării la Față din Mansonville, chiar la graniță cu Statele Unite. El a sugerat ca părintele Grigorie să-l întrebe pe arhiepiscopul Vitalie dacă i-ar plăcea ca el să locuiască acolo. Arhiepiscopul Vitalie s-a bucurat nespus de mult; chiar a zis: “Ți-l dau ție”. Părintele Grigorie a fost de asemenea plin de bucurie, și acum că iarna se apropia, a făcut aranjamente cu fratele său Richard ca să-l ducă la Mansonville, Canada, care era cam la două ore de Montreal.

Atunci când a ajuns părintele Grigorie la Mansonville, iarna se apropia repede. Era un monah acolo, părintele Serafim, care a locuit acolo până în miezul iernii, când a trebuit să se întoarcă ca să fie cu arhiepiscopul în Montreal. Schitul, se pare, era nelocuit deoarece apa îngheța și nu era apă curgătoare până în primăvară. Acesta a fost un mic detaliu despre care arhiepiscopul Vitalie a omis să-l informeze pe părintele Grigorie. Atunci când Richard a văzut că nu este apa curgătoare, nici căldură, în afară de ceea ce se putea obține din lemnele de foc, nici loc pentru a picta icoane, nici transport, și nici un magazin alimentar în apropiere, a hotărât că nu-l va lăsa pe fratele său acolo, și l-a dus la reședința episcopului din Montreal.

Arhiepiscopul Vitalie avea o mică mănăstire la reședința sa, închinată Sfântului Serafim, împreună cu încă alți trei călugări, doi preoți și un călugăr rasofor. Locuiau într-o casă cu trei etaje într-una din suburbiile orașului. Părintele Grigorie a fost primit și i s-a oferit o chilie, și a putut ca să-și picteze icoanele sale pentru a-și plăti întreținerea. Și-a petrecut toată iarna în Montreal, observând obiceiurile mănăstirii. Obștea a fost foarte bucuroasă de faptul că li s-a alăturat, deoarece aveau aceeași gândire cu privire la Ecumenism, în aceea că aveau destul curaj pentru a-l condamna public, fără ezitare. Arhiepiscopul l-a pus pe părintele Grigorie, la timpul potrivit, să zugrăvească două fresce pentru catedrala Sfântului Nicolae. El îl însoțea pe arhiepiscop în multe dintre călătoriile sale, atunci când avea posibilitatea de a conduce spre destinația sa. L-a însoțit pe arhiepiscop la întâlniri sinodale în New York, și în jurul eparhiei sale. În timpul iernii, părintele Grigorie a avut ocazia de a-i asculta de multe ori pe monahi și pe mireni vorbind despre schitul din Mansonville. I-au lăsat impresia că locul nu e tocmai menit a fi o mănăstire. Când s-a apropiat primăvara, arhiepiscopul Vitalie l-a dus pe părintele Grigorie într-o călătorie spre Mansonville pentru a măsura zona cupolei, astfel încât să poată zugrăvi o icoană Pantocrator (icoana principală a lui Hristos într-o cupolă). Arhiepiscopul a vrut ca părintele Grigorie să o zugrăvească în același stil rusesc ca și toate celelalte icoane care au fost zugrăvite de către unul dintre enoriașii săi, pe nume Șelikov.

Pe timpul lunilor de iarnă, arhiepiscopul Vitalie a decis să-l hirotonească diacon pe părintele Grigorie, și a purces să-l învețe cererile în slavonă. L-a învățat alfabetul, și a desemnat-o pe mama arhiepiscopului Pavel al Australiei, care locuia aproape de mănăstire, ca învățătoarea lui. Aceste lecții au continuat de-a lungul iernii anului 1978, și părintele Grigorie a învățat aproape toată Sfânta Liturghie.

Când a sosit momentul pentru a monta icoana Pantocrator, părintele Grigorie a petrecut o săptămână la schit, și a observat că unele camere sunt încuiate. I s-a spus că această cameră i-a aparținut unei familii, și acea cameră i-a aparținut altei familii, și așa mai departe, și că aceste camere erau închiriate de către arhiepiscop ca și case de vacanță unde familiile veneau și își petreceau sfârșiturile de săptămână la mănăstire, se duceau să înoate în râu și se angajau în alte activități recreative. În acest moment, părintele Grigorie a înțeles de ce Mansonville nu s-a dezvoltat niciodată, deși avea o frumoasă biserică și multe alte clădiri împrejur pentru muncă. Era greu de crezut, dar acest lucru a fost confirmat de nenumărate ori de către enoriași.

Părintele Grigorie se afla acum într-o dilemă: a înțeles că schitul nu era tocmai favorabil vieții monahale sau la ce el căuta, și nu voia ca să locuiască acolo. Cu toate acestea, pe de altă parte, dacă ar permite arhiepiscopului să-l hirotonească diacon, va fi obligat ca să-i slujească. Așa că se ruga lui Dumnezeu ca să-i descopere cumva o altă cale, fie înapoi la Jordanville sau într-un alt loc.

Când se apropiau Paștile, rugăciunile părintelui Grigorie au fost ascultate. Un fost prieten, Serafim, care l-a vizitat în Boston, a auzit că se află la Montreal. Acest om locuia în Colorado, și după ce a vorbit cu preotul său, părintele Petru Burlakov, a decis ca să-l invite pe părintele Grigorie în Colorado ca să ridice un schit monahal în munți. Serafim a precizat de asemenea că dorește ca să-i fie ucenic. Din moment ce nu părea să li se ivească alte oportunități, s-a gândit că poate Dumnezeu îl ducea pe această cale. L-a anunțat pe arhiepiscop că după Paști va pleca spre Colorado. N-au fost prea bucuroși, să spunem așa. Au ajuns să-l iubească pe părintele Grigorie, și părintele Grigorie a ajuns să-i iubească pe ei, dar căuta viața monahală similară cu cea stabilită de Sfântul Nil Sorski în Rusia. De aceea a părăsit mănăstirea din Boston și obștile monahale din Jordanville, San Francisco și Montreal. La câteva zile după Săptămâna Luminată, Serafim a condus din Colorado spre Montreal pentru a-l transporta pe părintele Grigorie și bagajele lui în Colorado. Apoi, arhiepiscopul Vitalie l-a sunat pe arhiepiscopul Serafim, episcopul de Colorado, pentru a-l anunța că părintele Grigorie vine în eparhia sa.