Capitolul 21: Semnificația cuvintelor părintelui Ieronim

Părintele Grigorie acum avea timp pentru a reflecta la ceea ce i s-a spus de către părintele Ieronim. Și-a deschis lexiconul său grecesc pentru a căuta cuvântul afes. Acest cuvânt a fost folosit atunci când soldații care l-au răstignit pe Hristos I-au adus oțet într-o trestie și iudeii au zis, “Afes. Să vedem dacă va veni Ilie să-L mântuiască.” A fost tradus, “Lasă…. Să vedem dacă va veni Ilie să-L mântuiască.” Dar acesta era în greaca veche. Părintele Grigorie a hotărât atunci că o va întreba pe Maica Ștefania la următoarea lor întâlnire despre acest cuvânt. I l-a descris în același context în care i s-a spus și lui, anume, dacă un ucenic și părintele lui întâlnesc un om care are darul înainte-vederii, care-i spune ucenicului, “Cine îți este părinte?” Apoi, “Îl cunoști sau îl ai?” Și apoi îi zice, Afeseto. “Ce înseamnă asta?” Fără nici cea mai mică ezitare, Maica Ștefania a răspuns, “Sfântul îi spune ucenicului să-și părăsească părintele.”

În acest moment, sângele părintelui Grigorie aproape a îngheţat, pentru că aceasta explica toate acțiunile părintelui Pantelimon din ultimii ani, și de ce a refuzat să traducă această parte a conversației. Totuși, din alt punct de vedere, părintele Grigorie a privit acesta ca fiind un un mare confort și consolare, anume că acum, la acel moment nu numai arhiepiscopul Andrei îl încuraja pe părintele Grigorie ca să plece, dar chiar și dintre cei adormiți întru Domnul, noul cuvânt descoperit al părintelui Ieronim a ajuns la el, confirmând același sentiment. Părintele Grigorie era uimit, și încă dorea să confirme din nou cele spuse, pentru a se asigura că traducerea Maicii Ștefania a fost corectă, așa că l-a întrebat pe un alt grec, Eutihie, care a spus același lucru.

De multe ori starețul i-a cerut arhiepiscopului Andrei să-și retragă binecuvântarea. Arhiepiscopul nu voia să audă de așa ceva. Apoi, cu altă ocazie, unul dintre preoții din Biserica Rusă din Străinătate a călătorit din Boston la New York. A luat cu el niște enoriași, împreună cu părintele Pantelimon. Acest preot a fost translator pentru stareț și toate cele întâmplate i-au fost povestite ulterior părintelui Grigorie. Atunci când starețul s-a întors din vizită, a fost vizibil deranjat și nu l-a putut privi pe părintele Grigorie față în față. Desigur, părintele Grigorie nu și-a putut închipui cele ce s-au întâmplat, dar a înțeles că starețul nu era într-o situație favorabilă. Doar după câteva luni, mai târziu, a auzit în cele din urmă povestea de la însuși preotul, părintele Ioan Lewis.

Părintele Ioan a povestit că din momentul când au plecat din Boston în acea călătorie, fiindcă erau alte persoane în mașină și subiectul era arhiepiscopul Andrei, starețul a vorbit încontinuu despre virtutea lui, despre darul său al înainte-vederii, despre minunile sale, și cum că dacă vreodată exista vreo problemă la mănăstire, arhiepiscopul Andrei era soluția. Vorbea despre cât de mulțumit era să-l aibă ca și părinte duhovnic. Desigur, toți cei care se aflau în mașină au fost foarte uimiți. Când au ajuns la reședința arhiepiscopului, l-au salutat pe Vlădica și au primit cuvinte de binecuvântare și de încurajare. Apoi, după cum era obiceiul, starețul a cerut tuturor să plece până când el se va “spovedi”, avându-l pe părintele Ioan ca și translator. În tot acest timp, arhiepiscopul îl privea atent pe părintele Pantelimon fără întrerupere. Ochii săi erau fixați asupra lui.

Starețul i-a relat de îndată Vlădicăi Andrei că este nevoie de părintele Grigorie la mănăstire. El era singurul iconar și făcea multe alte lucruri de trebuință la mănăstire, iar mănăstirea nu-și putea permite să-l lase să plece, și pe lângă acestea, el este un schimonah. L-a rugat pe arhiepiscop să se răzgândească, și să-i spună părintelui Grigorie să rămână la mănăstire.

Arhiepiscopul a răspuns, “Nu, nu, mulți monahi au plecat de la mănăstirile lor pentru a se îmbunătăți.”

În acest moment, părintele Ioan a relatat cum starețul începuse a se enerva pe episcop, mai ales, s-a gândit el, datorită ideii că cineva ar putea deveni mai bun, în afara mănăstirii starețului său, era inacceptabilă.

Starețul i-a zis din nou Vlădicăi Andrei, “Cum poate el să plece? A depus jurămintele statorniciei și ascultării!”

Episcopul a răspuns, “Mulți sfinți și-au lăsat mănăstirile făcând voia lui Dumnezeu. De exemplu, Sfântul Zosima din Siria și-a lăsat mănăstirea pentru a pleca în Palestina, și a fost socotit vrednic pentru a întâlni și a o împărtăși pe Sfânta Maria Egipteanca, și a ne istorisi despre viața ei. Să-ți mai dau alte exemple?

La aceste cuvinte, relatează părintele Ioan, starețul a început să-și dea pe față gândurile. Starețul a zis, “N-am să-l las să plece!

Arhiepiscopul a răspuns, “Atunci când părintele Grigorie va părăsi mănăstirea, va fi foarte rău pentru tine. De fapt, va fi un dezastru.”

I-a răspuns episcopului cu multă asprime, și a zis, “Asta e împotriva canoanelor, și sunt doar două motive pentru care un călugăr poate să-și părăsească starețul: dacă e un eretic sau dacă e un imoral. Prin urmare, părintele Grigorie n-are dreptul de a mă părăsi.”

La această afirmație, arhiepiscopul continua să-l privească ferm pe stareț, și a zis, “Poate că n-oi fi tu un eretic, dar ai grijă de cealaltă!”

În acest moment părintele Pantelimon și-a pierdut calmul, și s-a ridicat de îndată de pe scaun și a ieșit din cameră neprimind binecuvântarea Vlădicăi Andrei. Părintele Ioan a fost scandalizat că starețul l-a insultat pe episcop într-o așa manieră, dar acum trebuia să conducă tot drumul înapoi spre Boston după această întâmplare neplăcută și încerca să se abțină în a-l critica sau a fi nervos pe părintele Pantelimon.

Părintele Ioan a relatat cum întoarcerea din călătorie a fost exact opusul primei părți a călătoriei, nu doar la direcție, dar și atmosfera dinăuntrul autovehiculului. Starețul acum îl critica pe vlădica Andrei, spunând că el crede, că se află puțin în înșelare, pentru că avea o statuie romano-catolică în spatele casei sale, că s-au dus la el anumite persoane și nu au fost ajutate în cele din urmă, ci mai degrabă situația lor s-a înrăutățit, și alte lucruri asemenea. Desigur, toate acestea erau doar calomnii, fiindcă statuia făcea parte din acordul achiziției proprietății când a fost cumpărat Novo-Diveevo. A fost menționat de către foștii proprietari romano-catolici că trebuie ca o statuie să rămână în proprietate. Avea doar vreo 30 cm, așa că a fost pusă în spatele casei unde să nu o poată vedea nimeni cu ușurință. În ceea ce privește oamenii care nu par a se îmbunătăți în viața lor duhovnicească, acest lucru este fără excepție datorită nesupunerii lor față de îndrumările arhiepiscopului.

Cam în acel timp arhiepiscopul Andrei i-a trimis un dar părintelui Grigorie în secret. Era metanierul său episcopal decorat cu bijuterii, care avea șaisprezece pietre cusute în cruce. Acest metanier este expus la vedere la Catedrala Schitului Adormirii Maicii Domnului, deasupra pozei Arhiepiscopului Andrei, lângă icoana Sfinților Apostoli Petru și Pavel.

Următorul incident a fost când starețul și secundul său, părintele Isaac, au venit la părintele Grigorie și au spus cu voioșie, “Arhiepiscopul Andrei ți-a trimis o scrisoare, zicând că nu trebuie să pleci din mănăstire.” Părintele Grigorie a zis, “Bine, arătați-mi scrisoarea.” Ei au răspuns, “Nu, nu o să-ți arătăm, dar o avem.” Ca să o spun frumos, acest tip de comportament l-a nedumerit foarte mult pe părintele Grigorie. În următoarea zi, a cerut iarăși să vadă scrisoarea și au refuzat din nou. La scurt timp după aceea, părintele Grigorie a venit la stareț și i-a zis, “Să rezolvăm asta odată pentru totdeauna. Spuneți că aveți scrisoarea care zice că ar trebui ca eu să rămân în mănăstire, și nu vreți să mi-o arătați. Eu cred că vlădica Andrei a dat binecuvântarea sa, și cred că aceasta este o lucrare de la Dumnezeu. Să mergem și să-l întâlnim amândoi față în față, fiindcă aceasta este singura cale prin care vom rezolva problema aceasta.” Starețul a acceptat cu greu, fiindcă ce altceva putea să facă fără a părea total irațional?