Capitolul 19: Prima vedenie

Într-o noapte după întâlnirea sa cu arhiepiscopul, părintele Grigorie făcea Rugăciunea lui Iisus. O făcea în maniera obișnuită, pe un scăunel mic, cu atenția în inimă. Apoi, cu mila lui Dumnezeu, și mai mult ca sigur prin rugăciunile arhiepiscopului, a avut o vedenie. Când s-a trezit din această vedenie, era jos, înaintea scăunelului său, plângând mult datorită profunzimii a ceea ce a văzut sau trăit. A primit trăirea de a fi la Răstignirea Mântuitorului nostru. Nu știa cât timp a trecut. Când și-a venit în fire, a fost atât de plin de uimire încât nu s-a putut mișca un timp. În cele din urmă, când și-a revenit, s-a dus să mărturisească cele ce a văzut și starețul i-a zis doar, “Fii smerit, fii smerit.” S-a întors la chilia lui și a reflectat de ce i-a dat Dumnezeu această vedenie în aceste momente pline de incertitudine. A petrecut doisprezece ani la mănăstire, și a fost prima oară când a trăit ceva asemănător cu aceasta. În sfârșit, după o lună, părintele Simion l-a întâlnit pe arhiepiscopul Andrei, pe 8 septembrie (26 august pe calendarul bisericesc), când este sărbătoarea Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Vladimir. Părintele Simion i-a spus că a fost trimis de părintele Grigorie de la Mănăstirea Schimbării la Față pentru a afla voia lui Dumnezeu. I-a spus că părintele Pantelimon l-a binecuvântat (pe părintele Simion) pentru a întemeia o mănăstire în California, și a vrut să știe dacă este voia lui Dumnezeu ca părintele Grigorie să i se alăture acolo și ca să numească mănăstirea Schitul Adormirii Maicii Domnului. Arhiepiscopul a răspuns, zicând că l-a întâlnit pe părintele Grigorie și că este un om bun, și că i-a dat binecuvântarea pentru a întemeia această mănăstire numită Schitul Adormirii Maicii Domnului. A spus de asemenea că părintele Grigorie va pleca din mănăstirea din Boston, și că va fi dezlegat. A mai adăugat de asemenea că mănăstirea va avea frați care vor trăi împreună cu multă dragoste și că oamenii vor veni unii după alții.

Părintele Simion l-a sunat pe părintele Grigorie pentru a-i relata binecuvântarea și profeția arhiepiscopului Andrei. Părintele Grigorie a spus, “Nu a spus arhiepiscopul că părintele Pantelimon îmi va da binecuvântarea ca să plec?” Părintele Simion a răspuns “Nu, a spus că vei pleca din mănăstire și că vei fi dezlegat. De fapt, a spus-o de două ori.” Cu aceste cuvinte, părintele Grigorie s-a liniștit știind că o așa lucrare mare va fi binecuvântată de Dumnezeu, și ori că va fi binecuvântat sau dezlegat, va fi în ambele cazuri cu permisiunea starețului. Așadar, s-a așezat de îndată i-a scris o scrisoare arhiepiscopului, mulțumindu-i pentru binecuvântarea sa, și i-a spus că în câteva zile, de Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, îi va da de știre starețului, anume că aţi dat o binecuvântare, deoarece a fost de la Dumnezeu, și că el, părintele Grigorie, va cere ca să plece de la mănăstire pentru a începe această lucrare binecuvântată.

În ziua stabilită, cu multă nădejde și bucurie, părintele Grigorie s-a dus la chilia starețului pentru a-i da de veste de cele întâmplate. S-a gândit cu naivitate că din moment ce părintele duhovnicesc al mănăstirii, arhiepiscopul Andrei, a binecuvântat acest lucru, starețul va discerne că aceasta este cu adevărat o lucrare plăcută lui Dumnezeu și că-l va binecuvânta. Ce a primit în schimb a fost o explozie.

Starețul n-a vrut să audă nici măcar o vorbă despre plecarea părintelui Grigorie din mănăstire, nici cu binecuvântare sau cu dezlegare, precum a prevăzut arhiepiscopul. De fapt, i-a spus părintelui Grigorie, că “chiar și dacă un înger de la Dumnezeu îmi va spune să te las să pleci, n-am să te las să pleci!” Aceste cuvinte l-au șocat pe părintele Grigorie, deoarece într-adevăr, prin persoana arhiepiscopului Andrei, Dumnezeu chiar i-a trimis un înger. Înainte ca părintele Grigorie să iasă din chilia sa, starețul i-a zis de asemenea că dacă va părăsi vreodată mănăstirea, va avea grijă ca nici un episcop din Biserica Rusă din Afara Granițelor să nu-l primească în eparhia sa, pentru că îl va eticheta pe părintele Grigorie ca un călugăr fugar. Părintele Grigorie s-a întors la chilia sa și a hotărât că din moment ce starețul n-a fost de acord, va lăsa dorința să dispară.

După câteva zile, însă, arhiepiscopul Andrei i-a trimis un mesaj părintelui Grigorie printr-un enoriaș care îl vizitase. I s-a spus de către arhiepiscop să-i spună un cuvânt doar părintelui Grigorie, și să nu vorbească cu nimeni altcineva. I-a zis acestui om să-i spună părintelui Grigorie cuvântul “așteaptă” și că părintele Grigorie va ști ceea ce înseamnă acesta.

Într-adevăr, părintele Grigorie a așteptat, dar n-a avut nicio idee că arhiepiscopul a intenționat ca el să aștepte un an întreg. Între timp, părintele Simion l-a contactat pe părintele Grigorie, zicând că avea probleme trăind în lume ca monah și să aibă grijă de parohia care i-a fost dată în Oxnard, California. Iarna a venit, și om fiind, părintele Grigorie și-a pierdut răbdarea. A hotărât că va pleca de praznicul Sfântul Grigorie Teologul în februarie (Stilul Nou, Ianuarie, calendarul bisericesc). Citea într-o zi una dintre omiliile Sfântului Grigorie, în care se adresa poporului din Constantinopol care contestau ținerea de către el a scaunului episcopal, spunând, “Grigorie pleacă. Nu va mai fi o bătaie de cap pentru voi. Nu vă va mai deranja …,” și alte cuvinte asemenea. Păreau să se potrivească atât de bine, astfel încât în ziua stabilită, părintele Grigorie și-a împachetat lucrurile și s-a pregătit de plecare. Dumnezeu, însă, a plănuit altfel. Iarăși, a fost reținut ca să aștepte. Ce s-a întâmplat? A sosit una dintre cele mai mari furtuni de zăpadă, cunoscută ca și Viscolul din Februarie, 1978. Părintele Grigorie era persoana care, printre multe alte lucruri, deszăpezea pe timp de furtună de zăpadă. Nu a văzut în toată viața sa atât de multă zăpadă. Nouăzeci și doi de centimetri de zăpadă și nămeţi de până la patru metri și jumătate au fost semnalaţi în toată zona Bostonului. S-a ajuns câteodată la o cantitate de zăpadă de 10 centimetri pe oră. Nu s-a putut opri din deszăpezit; astfel ar fi fost imposibil să țină pasul. A fost chemată Garda Națională din Massachusetts. Comunitatea a fost imobilizată timp de cel puțin o săptămână. Era atât de multă zăpadă, încât nu aveai unde să o destroienești. La un moment dat, pe un drum îngust unde părintele Grigore deszăpezea pentru vecini, zăpada era mai mare decât cabina camionului. Era un zid la dreapta și un zid la stânga, și dacă camionul s-ar fi stricat, nu s-ar fi putut sub nici o formă deschide nici o ușă pentru a putea ieși. Slavă Domnului, nu s-a întâmplat acest lucru, dar era cu siguranță un indiciu pentru el că trebuia să aștepte pentru altă dată.