Odată, mănăstirea a primit doi vizitatori din Grecia. Amândoi cu numele Ciprian. Unul dintre ei era părintele celuilalt mai tânăr. Cel tânăr era bolnav și venise la Boston pentru a merge la spital ca să găsească un remediu pentru boala sa. Părintele Pantelimon nu a irosit timpul, aducându-i pe oaspeți la atelierul iconografic. Acolo își va arăta autoritatea sa ca și părinte asupra iconarului său ascultător.
Când a venit la atelierul iconografic, părintele Grigorie era în curs de a termina o icoană cu Stâlpii Ortodoxiei, prima icoana care a fost făcută celor trei Sfinți cu toții în aceeași icoană: Sfinții Fotie cel Mare, Grigorie Palama și Marcu al Efesului. Anterior s-a decis de către stareț că Sfântul Grigorie Palama ar trebui pus în mijlocul celor doi sfinți din moment ce este recunoscut universal de către Sfânta Biserică, având o zi specială de prăznuire, a doua Duminică din Marele Post.
Atunci când părintele Pantelimon l-a adus înăuntru pe tânărul stareț Ciprian (care avea să devină viitorul schismatic și ereziarh), care tocmai își ridica mănăstirea în Fili, lângă Atena, părintele Pantelimon a început să critice lucrarea. Critica s-a axat nu pe lucrarea însăși, ci pe faptul că Sfântul Grigorie Palama era în centru. A început să strige la părintele Grigorie datorită presupusei sale neascultări în a-l picta pe Sfântul Grigorie în mijloc, în loc de Sfântul Fotie, zicându-i: “L-ai pus pe Sfântul Grigorie în mijloc pentru că este sfântul tău ocrotitor?” Toate acestea l-au lăsat pe tânărul stareț Ciprian uimit. A vrut să ia icoana acasă în Grecia din moment ce părintelui Pantelimon nu i-a plăcut. A fost refuzat. Părintele Grigorie știa bine ceea ce părintele Pantelimon făcea și doar își cerea cu umilință iertare și a întrebat ce ar trebui să facă cu icoana. Spre surprinderea lui, părintele Pantelimon a spus, “Arde-o!” Părintele Grigorie a întrebat, “Ați zis să o ard?” A răspuns afirmativ, spunând; “Du-te și arde-o!” Părintele Grigorie a plecat imediat cu icoana pentru a coborî spre micul cuptor, și acolo, a ars-o.
Acest tânăr stareț, un viitor ereziarh, știa doar puțină engleză. Era evident că îi observa părintelui Pantelimon fiecare mișcare și era șocat. În următoarea dimineață, cam pe la ora 2:30, după ce s-a săvârșit Liturghia, și părintele Grigorie tocmai s-a întins pentru odihna de noapte, a auzit o bătaie la ușă. Era musafirul stareț Ciprian, și i-a făcut semn, cu degetul la gură să vorbească încet, fiindcă nu dorea ca ceilalți trei călugări de jos să-l audă. Părintele Grigorie a dat din cap și făcând semn cu mâinile a întrebat ce dorește? A arătat spre părintele Grigorie și a spus: “Vino la mănăstirea mea din Grecia și vei putea picta în pace și liniște” (a folosit termenul isihia). Părintele Grigorie a dat din cap, confirmând că a înțeles la ce se referă, și a închis încet ușa după el.
Mai întâi, părintele Grigorie a privit acest lucru ca fiind hoție, dar cunoscând dispoziția starețului său, nu a îndrăznit să-i spună înainte ca acest stareț Ciprian să plece, altfel ar fi ieșit un foarte mare scandal. În al doilea rând, părintele Grigorie a hotărât deja în inima sa ca niciodată să nu-și încalce jurămintele monahale. Doar după ce Ciprian a plecat, părintele Grigorie a menționat starețului său că a fost “invitat” să meargă în Grecia și să-și abandoneze mănăstirea din Statele Unite, astfel încât să poată picta în pace la mănăstirea lui Ciprian. Pantelimon a reacționat cu absolută tăcere. Altă dată când starețul a adus un musafir ca să vadă icoanele pe care le picta părintele Grigorie, iarăși și-a arătat nemulțumirea cu mânie. Musafirul, Panaghiotis, pe urmă a scris o scrisoare fratelui părintelui Grigorie, prietenul său enoriaș, spunând cât de impresionat a fost de blândețea și răbdarea părintelui Grigorie, cum niciodată nu s-a enervat, niciodată nu a arătat că este rănit, și niciodată nu și-a ridicat vocea, sau să răspundă înapoi și a rămas atât de blând, în timpul la ceea ce îi părea lui că este o furie complet irațională și ilogică pentru o culoare neînsemnată care a fost folosită la o icoană.