Capitolul 29: Mângâierea din timpul construcției

În cursul anului respectiv, după ce pământul a fost predat Schitului Adormirii Maicii Domnului, s-a săpat o fântână pentru apă. Foreza a sosit la proprietate de sărbătoarea Înălțării Domnului. Cam după patru zile, s-a găsit apă la o adâncime mare de 150 de metri.

În cursul acelui an de construcție, un alt tânăr pe nume Ioan a decis să se alăture părintelui Grigorie și Serafim și a petrecut vara ajutând la construcție. Unul dintre enoriașii din Denver a donat folosirea autovehiculului său. De asemenea, s-a mai donat și un cort pentru vară, încât să aibă măcar un acoperiș noaptea deasupra capetelor.

Clădirea principală a fost proiectată de către părintele Grigorie, care a făcut chiar și schițele. Au fost ștampilate și semnate de către unul din enoriașii săi din Denver, care era un arhitect pe nume Constantin Karpov, care a fost ofițer în Armata Albă. A fost în fruntea soldaților săi care au intrat pentru prima oară în Casa Ipatiev, Casa cu Destinație Specială, în Ekaterinburg, după ce Familia Regală, Țarul Nicolae, Țarina Alexandra și copiii lor, au fost martirizați de către bolșevici. A descris priveliștea îngrozitoare a acelui subsol, cu urmele gloanțelor și sângele împroșcat pe pereți. Constantin era un om foarte onorabil, având un caracter deosebit de smerit, care a primit Crucea Sfântului Gheorghe pentru curaj în Armata Rusă aflată sub Țarul Nicolae.

Construcția a început cu adevărat după Paști. Construirea fundației a fost încredințată unui antreprenor din Buena Vista. După aceea, restul construcției a fost realizată de către părintele Grigorie și cele două ajutoare ale sale. Pereții fundației erau din blocuri de beton de 30 cm și fiecare era ridicat unul câte unul, cu mâna. Evident, a durat ceva timp pentru a ridica zidurile fundației și pereții interiori de beton. Grinzile primului etaj au fost așezate și plăcile au fost prinse în cuie. În acel moment era august și sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului era aproape. Cei trei lucrători au înțeles că mai este puțin și vine luna octombrie și că trebuie urgent să termine clădirea până la iarnă.

De praznicul Adormirii Maicii Domnului, lucrătorii au călătorit la Denver pentru a sărbători praznicul, și să ia parte la sfânta Împărtășanie, primul praznic pentru ei al Adormirii Maicii Domnului în Colorado. După Liturghie, au condus imediat înapoi spre mănăstire și au stat pe șezlongurile lor pe podeaua recent construită a clădirii. Nu erau ziduri în jurul lor și acoperișul era cerul. În acel moment, părintele Grigorie a avut gândul, uitându-se ei spre vest către munți, de a ridica o cruce pe vârful unuia dintre dealurile care erau chiar în fața lor, la o distanță de trei kilometri de mănăstire. În acest fel, a zis el, toți vor putea să vadă crucea de pe geamul chiliilor lor, dar nu aveau nici o cruce pe care să o pună. Serafim a sugerat că ar putea să pună acolo măcar o icoană, îndreptată înspre mănăstire, și a sugerat să se pună această icoană în scobitura unui bloc de beton astfel încât să o protejeze de vremea nefavorabilă. Avea exact icoana potrivită pentru asta, a spus el, care i-a fost dată de către arhiepiscopul Antonie de Los Angeles. Era o copie a icoanei Maicii Domnului din Kursk.

Îndată, toți trei s-au urcat în vehiculul lor și au călătorit pe drumul neasfaltat cât de departe au putut merge și apoi au urcat colina spre vârful care putea fi văzut din mănăstire. Au plasat blocul de beton cu scobitură îndreptat spre mănăstire și au pus icoana în el. Au călătorit înapoi la mănăstire cu multă bucurie, știind că la prima sărbătoare a Adormirii Maicii Domnului au făcut ceva semnificativ, oricât de mic ar fi fost. Atunci când au ajuns înapoi la mănăstire se lăsase seara, și și-au reluat locurile pe scaune cu fața spre vârful colinei unde tocmai puseseră icoana Maicii Domnului. Cei trei au rămas acolo discutând despre subiecte duhovnicești edificatoare până când s-a întunecat de tot și au apărut toate stelele. Când erau pe cale s-o numească noapte, mulțumind lui Dumnezeu pentru toate cele întâmplate în acea zi, Serafim a strigat: “Priviți!”, și părintele Grigorie și Ioan s-au uitat în sus și au văzut o dungă de lumină coborând pe locul unde tocmai puseseră icoana.

Era un stâlp de lumină care de asemenea. Stâlpul era cam de o sută cincizeci de metri înălțime și lumina văzduhul de lângă colină cam pe aceeași distanță. Nu se auzea nici un sunet și după câteva secunde a dispărut. Toți trei s-au ridicat în picioare uimiți. Serafim a spus că a văzut-o venind din spatele său, de-a lungul cerului. Atunci când a spus, “Priviți!”, ceilalți au văzut doar stâlpul și silueta. Au început să cânte, cu cutremur și cu frică, troparul Adormirii Maicii Domnului și toate celelalte imne care le știau pe de rost. Se uitau unii la alții uimiți. Aceasta era o mângâiere și o alinare ca și semn, știind că ostenelile lor erau plăcute Maicii Domnului deoarece stâlpul era chiar deasupra vârfului unde icoana tocmai fusese plasată.

Dimineața următoare, au condus din nou spre acel loc pentru a cinsti icoana și pentru a vedea dacă nu cumva a căzut vreun meteorit sau dacă există vreo explicație naturală. Nu era absolut nici un semn de perturbare pe pământ. Au condus spre casa vecinului care a donat pământul, Forrest Woodland, pentru a-l întreba dacă a observat ceva în acea noapte, însă nu a observat nimic. Această apariție i-a mângâiat foarte mult pe muncitori și în special pe Serafim, a cărui soră tocmai fusese diagnosticată cu cancer. A hotărât că va ridica o cruce mare în acel loc și va urca icoana deasupra pământului și o va pune în mijlocul crucii. A făgăduit să facă asta dacă Maica Domnului o va ajuta pe sora lui. Soțul surorii sale și Serafim au obținut doi stâlpi de telefon. L-au tăiat pe unul în jumate și l-au folosit ca și brațe ale crucii. Acești stâlpi erau extrem de grei, dar cu mare efort și după o zi întreagă de muncă, au adus stâlpii la vârful colinei unde era icoana. Au ridicat-o împreună cu brațele membrele crucii și au pus icoana în mijlocul crucii. Această cruce, datorită mărimii sale, poate fi văzută din mănăstire. După două săptămâni, s-a constatat că sora sa nu mai are cancer. Pentru a-și aminti de apariția luminii, părintele Grigorie, a făcut o pictură cu această întâmplare.

Principala clădire a mănăstirii a fost finalizată în următorul an, și părintele Grigorie s-a putut muta acolo îndată.