Călătorii

Ne-am gândit că ar fi binevenit să arătăm poze cu călătoriile arhiepiscopului Grigorie pe la diverse locuri sfinte. Mai jos sunt prezentate pozele cu descrierile, neavând o anumită ordine.

Țara Sfântă

O vizită la Ierihon în Țara Sfântă

Într-una din călătoriile arhiepiscopului Grigorie în Țara Sfântă pe când era un simplu monah, el a vizitat oraşul Ierihonului. Nu este în general cunoscut faptul că Biserica Rusă din Afara Granițelor a deținut proprietatea în care se afla chiar sicomorul în care s-a urcat Zaheu pentru a-L vedea pe Mântuitorul nostru atunci când El trecea prin Ierihon. În această proprietate se află de asemenea şi o podea mozaicată, ruinele unei biserici, care fusese construită în perioada Bizantină, comemorând acest eveniment consemnat în Evanghelia Sfântului Apostol Luca. Acest sicomor nu era precum Stejarul Mamvri din Hebron, care era pe moarte în acea vreme la mijlocul anilor 1960. Acest copac din Ierihon era viu, şi era cu mii de ani mai tânăr decât Stejarul Mamvri. Părintele Grigorie a vrut să se urce în el, cum a făcut şi Zaheu. Pentru a realiza acest gest evlavios, atunci când nu-l va observă nimeni, întrucât toți însoțitorii săi de călătorie au intrat în casa îngrijitorilor ruşi, Părintele Grigorie a trebuit ca să facă o scară improvizată. A reuşit, iar însoțitorii săi de călătorie au făcut poza de mai sus. Însă, precum şi lui Zaheu i s-a spus să coboare jos, aşa i s-a poruncit şi Părintelui Grigorie să coboare jos, de îndată.

Sfântul Mormânt

Altădată, Părintele Grigorie şi monahul său, novicele Gabriel, viitorul Episcop Ioan, au făcut un pelerinaj la Ierusalim pentru a fi martori la Lumina Sfântă. În următoarea poză se află Sfântul Mormânt, unde vine Lumina Sfântă.

Cei doi pelerini au fost martori la această minune în Sâmbăta Mare, o experiență pe care nu o vor uita.

În acea vreme Părintele Grigorie i-a oferit novicelui Gabriel veșmintele monahale în prima cameră a Kavouklionului, care a fost numit după Arhanghelul Gavril. În poza de mai sus se află novicele Gabriel imediat după ce a îmbrăcat rasa monahală în biserica Sfântului Mormânt, lângă Proscomidiar, în paraclisul închinat Sfintei Cruci.

În această poză se află părintele Grigorie, în afara Bisericii Sfântului Mormânt, unde s-a coborât lumina în anul 1617 şi a fisurat stâlpul. Ortodocșilor le-a fost interzis de către musulmani să intre în biserică în acel an, astfel încât să nu poată primi Lumina Sfântă. Aşa că Dumnezeu le-a trimis Lumina Sfântă în afara bisericii. Le-a venit prin acest stâlp, şi l-a fisurat. Acest stâlp nu va fi niciodată reparat, fiindcă este o mărturie la acestă mare minune. Atunci când cei evlavioşi intră şi părăsesc biserica Sfântului Mormânt, ating şi sărută acest sfânt stâlp.

Această fotografie a fost făcută din balconul Bisericii Sfântului Mormânt, şi Părintele Grigorie se află în fața toacei de doi metri, făcută din lemn de arțar de zahăr, pe care Pr. Grigorie a făcut-o şi a trimis-o Sfântului Mormânt ca şi donație. A văzut, într-o călătorie anterioară, cum toaca existentă fusese distrusă de-a lungul anilor şi s-a decis ca să doneze o altă toacă acestei biserici, Maica tuturor Bisericilor din Ortodoxie. Această toacă se află încă acolo, şi este bătută într-un anumit ritm, pe care monahii o folosesc pentru a chema obştea la rugăciune.

Mănăstirea Sfintei Ecaterina

Într-una dintre călătoriile din Țara Sfântă, Părintele Grigorie a vizitat mănăstirea Sfintei Ecaterina la poalele Muntelui Sinai. După cum puteți observa în imagine, acesta este probabil singurul loc unde există apă.

• 

• 

Fiecare vizitator venit în Muntele Sinai încearcă să urce muntele. De obicei această lungă călătorie începe dis-de-dimineață şi pe când ajungi în vârf, este amiază şi se apropie cele mai fierbinți ore din zi. Coborârea, care este mai puțin anevoioasă, are loc în cea mai fierbinte parte a zilei, ceea ce face călătoria mai uşoară.

Acestea sunt treptele care duc spre vârful muntelui, având reputația de a fi o “scurtătură”! Calea lungă este treptată, pe unde şi turmele de animale pot călători. Vă puteți închipui de câtă muncă a fost nevoie pentru a face trepte din stâncă? Muntele Sinai are o înălțime de 2,285 metri, ceea ce înseamnă, 7,497 de picioare. Acolo se află în jur de 3,700 de trepte, şi călătoria durează practic toată dimineața.

La jumătatea drumului urcând spre munte se află Bolta Sfântului Ştefan, fotografiată mai sus. Atunci când funcționarea mănăstirii Sfintei Ecaterina a ajuns la apogeul ei, un ieromonah, Sfântul Ştefan, străjuia această boltă. Era ascultarea lui, să audă mărturisirea tuturor pelerinilor care intenționau să urce Muntele Sinaiului, care trebuiau să treacă prin această boltă. Dacă pelerinii nu erau vrednici de a primi sfânta împărtășanie, nu le era permis să treacă mai departe, şi li se spunea să se întoarcă înapoi la mănăstire. Iată, cum monahii din timpurile străvechi cinsteau acest sfânt munte! Doar creştinii ortodocşi, şi doar cei care erau în relații bune cu Biserica, puteau trece mai departe de acest punct.

Acesta este vârful Muntelui Sinai. Părintele Grigorie a făcut această poză cu paraclisul închinat Sfintei Treimi.

O imagine mai veche, cu paraclisul Sfânta Treime, care a fost construit în anul 1934 cu pietrele paraclisului străvechi, ridicat de către Sf. Iustinian în anul 532. În partea stângă a paraclisului, puteți vedea un mic pasaj, care merge până în spatele bisericii. Dacă s-ar duce cineva pe această cale, ar ajunge la scobitura stâncii, unde Dumnezeu (Hristos) l-a pus pe Moise, locul unde avea să vadă spatele lui Dumnezeu pe când El trecea.

Și a zis: arată mie slava ta.

Și au zis: eu voiu merge înaintea ta cu slava mea, și voiu chema cu numele meu, Domnul înaintea ta, și voiu milui de cine îmi va fi milă, și nu mă voiu îndura de cine nu îmi va fi milă.
Și au zis: nu vei putea vedea fața mea, că nu va vedea omul fața mea, și să fie viu.
Și au zis Domnul: iată loc la mine, și vei sta pre piatră.
Și când va trece slava mea, te voiu pune în fereastra pietrei, și voiu acoperi cu mâna mea preste tine până ce voiu trece.
Și voiu da la o parte mâna mea, și atunci vei vedea dosul meu; iar fața mea nu se va arăta ție. (Ediția Sinodală din 1914, Ieșirea, 33:18-23)

Părintele Grigorie, înghesuindu-se şi mai mult, a reuşit să facă o poză mai îndeaproape cu locul unde Dumnezeu l-a trecut pe Moise.

Părintele Grigorie, înghesuindu-se şi mai mult, a reuşit să facă o poză mai îndeaproape cu locul unde Dumnezeu l-a trecut pe Moise.

O panoramă cu pustiul vast al Peninsulei Sinai făcută de Părintele Grigorie din vârful Muntelui Sinai, cu apertura închisă, pentru a reduce lumina intensă a soarelui. Pustiu total. Prin această pustie i-a adus Hristos pe fiii lui Israel şi i-a hrănit vreme de patruzeci de ani.

O altă poză cu pustiul Sinaiului.

Aceasta este priveliştea mănăstirii pe când grupul cobora. În partea inferioară a imaginii se vede capul părintelui Grigorie.

O altă poză pe care am făcut-o cu priveliștea pe când coboram de pe vârf şi ne apropiam de mănăstire. Părintele Grigorie apare în centru.

Mănăstirea Mar Sava

Odată, Arhiepiscopul Grigorie a avut ocazia de a vizita Țara Sfântă. Printre multele locuri pe care le-a vizitat, se află Mănăstirea străveche Mar Sava, unde Sfântul Sava cel Sfințit s-a luptat cu multe greutăți în veacul al cincilea.

De la această mănăstire a primit, arhiepiscopul Grigorie, moaștele mucenicilor de la Mănăstirea Mar Sava pe care le folosește pentru sfințirea antimisului. Antimisul este o icoană sfințită pe un material care are prins de el moaşte ale mucenicilor, care îi este de trebuință unui preot pentru face sfânta liturghie.

Moaștele Sfântului Sava au fost furate de către romano-catolici în perioada cruciadelor, și doar acum recent, în perioada Ecumenismului, au decis să le returneze Mănăstirii de unde au fost furate. Sfântul Sava se află cu trupul întreg și neputrezit. În timp ce s-a aflat în mâinile latinilor, s-a consemnat că nu a făcut nici o minune, dar de îndată ce s-a întors în Palestina, a început iarăși să facă minuni după 700 de ani.

Cucerirea Ierusalimului

Noi numim această fotografie “Cucerirea Ierusalimului” Această poză a fost făcută în vârful Muntelui Măslinilor, cu vederea înspre Ghetsimani, Pârâul Chedron şi Ierusalimul fiind în fundal. Dacă vă uitați atent, puteți vedea cupolele aurite ale bisericii Sfintei Maria Magdalena care apar deasupra chiparoşilor.

Grecia

Moaștele din Insulele Grecești

Într-o vizită la insula Corfu, Grecia, Arhiepiscopul Grigorie a făcut un pelerinaj pentru a cinsti moaştele Sfântului Spiridon, sfântul mărturisitor al Ortodoxiei. Moaştele sfântului au o nuanță verzuie, datorită sticlei de culoare verde care acoperă moaştele. Se pare că producătorii raclei, sau cei din conducerea bisericii, s-au gândit că dacă vor nuanța sticla, acest lucru ar ajuta la protejarea moaştelor de lumina soarelui, neglijând faptul că Dumnezeu a păzit moaştele timp de 1,700 de ani fără mijloace artificiale. Sfântul Spiridon a fost prezent la Primul Sinod Ecumenic din anul 325, la care au participat 317 Părinți purtători de Dumnezeu.

Într-un pelerinaj la insula Zakynthos, am cinstit sfintele moaştele ale Sfântului Dionisie din Zakynthos.

Într-un pelerinaj la insula Kefalonia, am cinstit moaştele Sfântului Gherasim dreptul nostru Părinte. Cei trei sfinți de mai sus, care au trupurile întregi și complet neputrezite, se află în cele trei insule, Corfu, Zakynthos şi Kefalonia, care se află în Marea Ionică, în partea vestică a Greciei.

Biserica Sfintei Teodora din Vasta și Cei Șaptesprezece Copaci ai Ei

Odată, Arhiepiscopul Grigorie şi Episcopul Ioan au vizitat biserica Sfintei Teodora din Peloponez, Vasta. Sfânta Teodora a fost martirizată în locul unde se află această biserică. S-a rugat ca trupul ei să devină biserică, sângele ei un râu, şi părul ei nişte copaci înalți. Cei credincioşi au construit o biserică deasupra locului martiriului, unde a apărut un izvor în chip miraculos, care a devenit o sursă importantă de irigare pentru întreaga regiune, şi un izvor de tămăduire pentru cei credincioşi. Apoi, în chip miraculos, au început să crească șaptesprezece copaci din acoperișul acestei mici biserici. Şi copacii au continuat să crească până au devenit înalți şi minunați. Nimeni nu poate explica cum pot copacii să trăiască. Nimeni nu poate să vadă rădăcinile, şi toți copacii, cu toate că sunt aşa de mari, sunt sprijiniți de acoperişul acestei mici biserici închinate Sfintei Teodora. Dedesubt sunt fotografii cu această biserică, care a devenit un punct de pelerinaj pentru mulți oameni evlavioși în ultimul secol.

Muntele Athos

La Schitul Proorocului Ilie

Ca și cleric al Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Rusiei, părintele Grigorie vizita de multe ori Sfântul Munte, făcându-şi timp pentru a vizita Schitul Sfântului Prooroc Ilie, de vreme ce era locuit de către monahii din Biserica Ortodoxp Rusă din Afara Granițelor. Legătura sa strânsă cu Schitul se va dovedi a fi foarte benefică pentru Biserica din America în anii care vor urma, fiindcă prin intermediul Schitului Sfântului Prooroc Ilie, i-a fost dat arhiepiscopului Grigorie, cel mai mare fragment, care există în Statele Unite, din adevărata Cruce a Domnului nostru, printre alte sfinte odoare.

În partea stângă din poză se află părintele Ioan, care a fost ieromonahul Schitului. În stânga sa se află starețul, arhimandritul Serafim. Ambii poartă cataramele cu schima monahală, care au fost proiectate şi făcute la Schitul Adormirii Maicii Domnului. Nu a trecut mai mult de un an de când s-a făcut această fotografie şi părintele Ioan a adormit în Domnul. A fost un adevărat mărturisitor al Credinței şi un mare zelot al Ortodoxiei. Atunci când Schitul Sfântului Prooroc Ilie a avut nevoie de monahi ca să-l locuiască, astfel încât să nu-l lase să cadă în mâinile ecumeniştilor, părintele Ioan s-a oferit voluntar pentru a merge la muntele Athos şi a locui acolo. Avea o mare dragoste şi evlavie pentru Ortodoxie şi a trăit o viață închinată pentru a-i păstra puritatea.

În muntele Athos, un monah care moare este îngropat şi rămăşițele sale sunt dezgropate după doi sau trei ani. Ele sunt spălate şi aşezate în osuarul mănăstirii, unde osemintele tuturor monahilor din acea mănăstire sunt lăsate să se odihnească. Craniile sunt puse într-o cameră separată, şi numele acelei persoane este scris pe craniu. Monahii Schitului Proorocului Ilie n-au dezgropat rămăşițele părintelui Ioan până când n-au ştiut că părintele Grigorie va fi prezent, aşa că au aşteptat până la următoarea sa vizită. Când s-a întâmplat acest lucru, i-au dezgropat rămăşițele. Următoarele poze îl arată pe părintele Grigorie spălând craniul ieromonahului Ioan şi pictându-i numele pe craniu. Observați nuanța aurie a craniului părintelui Ioan. Dumnezeu să-l odihnească împreună cu sfinții, întrucât craniul său se aseamănă cu cele ale moaştelor sfinților.

Mănăstirea Esfigmenu

Arhiepiscopul Grigorie, pe atunci fiind părintele Grigorie, cu viitorul episcop Ioan, pe atunci fiind părintele Gheorghe, au vizitat mănăstirea Esfigmenu la scurt timp după unirea Bisericii Ruse din Afara Granițelor cu ereticii ciprianiți. La acea vreme, Esfigmenu era singura mănăstire dintre cele douăzeci de mănăstiri mari din muntele Athos care a refuzat să-l pomenească pe patriarhul Ecumenic datorită nerușinatelor sale planuri ecumeniste.

Părintele Grigorie şi Părintele Gheorghe apar în afara peşterii Sfântului Antonie al Peşterilor Kievului, care s-a dus mai întâi în muntele Athos pentru a primi povețe călugărești. Peştera sa încă se află acolo, deasupra mănăstirii.

Arunci când a început Ecumenismul în Biserica Ortodoxă, la începutul secolului XX, stareții principalelor mănăstiri din muntele Athos l-au respins. În consecință, ei au fost cu toții scoşi afară în mod sistematic şi înlocuiți cu stareți ne-mărturisitori care n-au ezitat în a pomeni pe un eretic ca şi episcop ai lor, în schimbul slavei şi prestigiului care însoțesc mănăstirile Sfântului Munte. Toți stareții fuseseră îndepărtați cu excepția starețului mănăstirii Esfigmenu, fostul arhimandrit Eftimie, care a reuşit să se împotrivească uneltirilor patriarhilor Atenagora şi Dimitrie. Arhimandritul Eftimie a avut câteva conversații edificatoare cu arhiepiscopul Grigorie în timpul vizitei sale, pe care l-a privit ca pe un adevărat mărturisitor al Ortodoxiei. Acesta a fost starețul care i-a recomandat părintelui Grigorie să se alăture grecilor vechi calendarişti, care fuseseră în comuniune cu Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Granițelor, atunci când Biserica Rusă din Afara Granițelor a acceptat erezia ecumenistă a mitropolitului Ciprian de Fili, Grecia. Guvernul grec, fiind în cârdăşie cu patriarhul Dimitrie al Constantinopolului, s-a străduit să frângă hotărârea monahilor de la Esfigmenu, prin a face o blocadă cu un Distrugător din Forțele Navale Greceşti, care şi-a îndreptat tunurile înspre mănăstire, amenințând-o. Mănăstirea la rândul ei a desfăşurat un steag foarte mare şi negru de la acoperiș în josul zidului nordic, îndreptat spre Distrugător, pe care scria: “Ortodoxie sau Moarte!” Când au văzut că monahii nu vor consimţi şi nu se vor converti la erezie, Dimitrie i-a poruncit Distrugătorului ca să plece, în timp ce se automulțumea pe sine cu aceste cuvinte: “Noi măcar am preluat nouăsprezece din cele douăzeci de mănăstiri de la călugării ziloți din Athos”. Esfigmenu a fost lăsată apoi în pace pentru scurt timp.

Părinții au desfăşurat un steag pe care scria: “Ortodoxie sau Moarte” pe acest zid.

Mănăstirea Iviron

Cu o altă ocazie, părintele Grigorie a avut şansa de a merge într-un pelerinaj în Sfântul Munte cu unul dintre rasoforii Schitului Adormirii Maicii Domnului. Ca şi în toate celelalte călătorii în Sfântul Munte, prima şi cea mai importantă dorință a sa era să viziteze mănăstirea Iviron şi să cinstească icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Portaitissa, adică Portărița. Această icoană a scăpat de iconoclasm în secolul al IX-lea într-un chip miraculos. Ea a apărut pe coasta Sfântului Munte, din nou într-un mod miraculos după câteva sute de ani mai târziu.

Este cunoscut în rândul monahilor din Sfântul Munte faptul că această icoană va pleca din Sfântul Munte într-un chip asemănător de cum a şi venit, adică, fără ajutor omenesc. Când se va întâmpla acest lucru, atunci monahii vor şti că a sosit momentul de a pleca din Sfântul Munte.

La începutul fiecărei călătorii din Sfântul Munte, părintele Grigorie întotdeauna venea să viziteze icoana Portărița la mănăstirea Iviron. Unul dintre ultimii monahi care erau vestiți a fi înainte-văzători locuia la Iviron în acel moment, anume, Gheron Maxim împreună cu ucenicul său, monahul Nectarie. Părintele Maxim era un călugăr zilot care a refuzat să-l pomenească pe patriarhul eretic al Constantinopolului, Dimitrie. Cu toate că locuia la Iviron, care era o mănăstire pomenitoare, aflată sub autoritatea lui Dimitrie, însă deoarece mănăstirea era idioritmică la acea vreme (călugării nu se aflau sub ascultarea unui stareț), părintele Maxim era liber ca să locuiască acolo potrivit conștiinței sale, într-un mod liniştit, fără ca să îşi compromită principiile sale de a nu se ruga cu “monahii cei pomenitori”. Părintelui Maxim i s-a acordat onoarea de a păzi vestitul paraclis al icoanei Portărița.

Atunci când părintele Grigorie a intrat în paraclisul icoanei Portărița, părintele Maxim şi cu ucenicul său erau şi ei prezenți acolo, stând în linişte, rugându-se. În momentul când a intrat părintele Grigorie, l-a auzit pe părintele Maxim spunându-i ucenicului său, “Ridică-te, ridică-te! Intră un episcop!” Aşa că amândoi s-au ridicat de îndată şi au aşteptat până când părintele Grigorie a terminat de cinstit icoana Maicii Domnului. Părintele Grigorie s-a simțit stânjenit de faptul că i-a făcut pe călugări să rămână în picioare, în timpul când el îşi făcea închinăciunile.

Apoi părintele Maxim s-a adresat părintelui Grigorie, întrebându-l: “De unde sunteți, Despota”? Părintele Grigorie a răspuns: “America”. Părintele Maxim l-a întrebat: “sunteți episcop”? Părintele Grigorie a zis: “Nu, sunt ieromonah.” Apoi s-a prezentat pe sine ca fiind părintele Maxim, după care s-au salutat reciproc. Apoi părintele Maxim l-a întrebat din nou: “Sunteți episcop”? Părintele Grigorie a spus: “Nu.”, la care părintele Maxim a arătat oarecum surprins.

După ce s-au rugat acolo o vreme, părintele Grigorie şi însoțitorul său au plecat de la Iviron în călătoria lor prin Athos. Părintele Grigorie a zâmbit de multe ori, zicând: “Destul a fost cu clarviziunea acestui părinte Maxim”! Doar după câțiva ani mai târziu, după ce a fost hirotonit episcop, arhiepiscopul Grigorie îşi va da seama faptul că părintele Maxim avea într-adevăr darul înainte-vederii.

Sfânta mănăstire Dionisiu

Părintele Grigorie într-o altă călătorie la Sfântul Munte a vizitat mănăstirea Dionisiu. Mănăstirea Dionisiu avea renumita icoană a Maicii Domnului Acatista, care se spune că a fost pictată de către Apostolul Luca şi a sosit în Sfântul Munte de la Constantinopol. De asemenea, frescele acestei mănăstiri sunt excepționale.

Părintele Grigorie s-a dus acolo pentru a vorbi cu starețul, părintele Haralambie, pe care l-a întâlnit cu mulți ani înainte de această vizită, pe când locuia la Noul Schit în 1966. Atunci când părintele Haralambie a devenit, din nefericire, starețul acestei mănăstiri, trebuia să-l pomenească pe patriarh, care era ecumenist. Pentru a-şi arăta oarecum dezacordul cu această situație, părintele Haralambie slujea în mod privat în multele dintre micile paraclise ale mănăstirii, şi nu l-a pomenit pe patriarh la momentul respectiv. Părintele Haralambie a fost cel care i-a dăruit părintelui Grigorie moaştele Gherondei Iosif, pentru Schitul Adormirii Maicii Domnului din Colorado.

S-a întâmplat astfel, că pe când părintele Grigorie era la mănăstirea Dionisiu, fostul stareț, Gabriel, a răposat. Arhimandritul Gabriel era vestit în Muntele Athos, și chiar şi în Grecia, datorită diverselor sale scrieri despre viața monahală, şi viața duhovnicească în general. La înmormântarea sa au asistat, toți stareții şi reprezentanții de la diverse mănăstiri din tot Athosul. Dedesubt se află o imagine cu părintele Gabriel pe când era starețul mănăstirii.

Sfânta mănăstire Zografu

Într-o vizită la Sfântul Munte, episcopul Grigorie a vizitat mănăstirea bulgară Zografu, cu doi dintre preoții bulgari ai vlădicăi Grigorie. Mănăstirea este înfățișată în imaginea de mai sus.

Această mănăstire, ca și practic toate mănăstirile din Muntele Athos, este ecumenistă, prin faptul că îl pomenește pe patriarhul Constantinopolului care este un eretic ecumenist. Dintre toți bulgarii aflați acolo, doar unul, părintele Nectarie, a refuzat să-l recunoască pe Patriarh ca şi episcopul lui. El este un bulgar căruia i s-a permis să stea la mănăstire, cu toate că nu se roagă şi nici nu mănâncă împreună cu obştea. El este un mărturisitor al Credinței, în aceste vremuri de pe urmă. El este înfățișat mai sus împreună cu episcopul Grigorie.

Cum ar putea cineva care locuieşte la Zografu, să-l pomenească pe patriarhul Constantinopolului, care spune că romano-catolicii sunt creştini la fel ca și ortodocşii, când înăuntrul curții mănăstirii se află monumentul ridicat în memoria celor douăzeci şi şase de mucenici de la Zografu, care au fost arşi de către latini, papistașii romano-catolici? Au fost arşi în anii 500, pentru că au refuzat să-l pomenească pe papa. Mai jos este o imagine cu monumentul care a fost ridicat în locul unde au fost ucişi mucenicii.

O însemnare specială

În multe dintre vizitele din muntele Athos, a trebuit ca să avem grijă să intrăm fără să fim observați, întrucât nu suntem în comuniune cu ereticul patriarh al Constantinopolului. Toți clericii care intrau în Sfântul Munte trebuiau să primească o permisiune specială de la ecumeniştii care sunt la conducere. Cu toate că o zecime dintre monahii Sfântului Munte sunt nepomenitori, cei de la conducere le-au făcut dificilă intrarea adevăraților ortodocși. Prin urmare, noi cei care suntem adevărații fii ai Bisericii Ortodoxe, am fost nevoiți ca să intrăm câteodată prin uşa din spate.

Ieroschimonahul Gabriel și Frăția

Ieromonahul Gabriel, monahul nostru zelot din Sfântul Munte, care se află alături de noi cu cugetul şi cu inima, este înfățișat aici după ce a săvârşit Liturghia în paraclisul Schimbării la Față din vârful Muntelui Athos. La acest paraclis se săvârșește de către un ieromonah binecuvântarea strugurilor în fiecare an de sărbătoarea Schimbării la Față.

În Sfântul Munte și spre Vârf

Altădată, părintele Grigorie a vizitat Muntele Athos, unde și-a împlinit visul de-o viață. A vrut să urce până în vârful Muntelui Athos și să cinstească cele două biserici; una aflată în vârf, care este închinată Schimbării la Față, și cealaltă aflată mai jos, care este închinată Maicii Domnului. A realizat acest lucru, în această vizită la Muntele Athos. E nevoie de trei zile pentru a urca Muntele, de la nivelul mării. Călugării au fost foarte amabili cu părintele Grigorie, și i-au oferit un asin pentru a călători o parte din drum. Părintele Grigorie s-a dus cu doi dintre ucenicii săi, părintele Gheorghe și novicele Nicolae. Când au ajuns la vârful Muntelui Athos, aceasta a fost vederea:

Se poate vedea că Muntele Athos este acoperit cu niște “panglici”, după cum spune profeția Sfântului Nil. Din vârful Muntelui Athos drumurile care străbat Muntele și peninsula apar ca și niște panglici. Sfântul a zis: “Când veți vedea Sfântul Munte acoperit cu panglici și corzi, să știți că sfârșitul este aproape”. Nimeni nu putea înțelege ce semnifică această profeție la acea vreme, fiindcă cum ar putea să fie Sfântul Munte acoperit cu panglici și corzi? Drumurile apar ca și niște panglici, și liniile telefonice, care pot fi văzute urcând pelerinii Muntele și peninsula, sunt într-adevăr corzile. În ziua de astăzi chiar și micile chilii din părțile pustii ale Muntelui Athos dețin serviciu telefonic. Sfântul Nil din Muntele Athos a oferit această profeție în secolul al XVIII-lea.

Imaginea de mai sus îl înfățișează pe episcopul Ioan, pe când era părintele Gheorghe, chiar sub vârful Athosului.

Mai sus este imaginea cu părintele Petru, pe atunci fiind novicele Nicolae. A primit hainele monahale în paraclisul Schimbării la Față din vârful Muntelui Athos, și după trei ani, prin coincidență, a fost tuns de sărbătoarea Schimbării la Față.

Se poate observa că toate pietrele sunt mici, datorită descărcărilor electrice. Crucea care se află în stâncă este făcută din oțel și acționează ca un paratrăsnet, și pe acoperișul paraclisului, se poate de asemenea vedea un paratrăsnet.

A durat trei zile să coborâm Sfântul Munte. În acest timp, părintele Grigorie, părintele Gheorghe și novicele Nicolae au vizitat un Schit zilot de sărbătoarea hramului lor. Ziloții din Sfântul Munte sunt aceia care nu-l acceptă pe patriarhul Constantinopolului datorită Ecumenismului său eretic. Ei au fost alungați afară din mănăstirile principale, fiindcă nu voiau să pomenească pe un eretic la Liturghie. Ei se află alături de noi, adevărații ortodocși din America, și cu mintea și inima. S-au strâns în afara bisericii lor, astfel încât să putem face o poză cu ei, care este prezentată mai jos.

Schitul Iviron este locuit de călugări ziloți care de asemenea nu-l pomenesc pe ereticul patriarh. În această poză este înfățișată întreaga obște, cu smeritul lor stareț, al cincilea din partea stângă, părintele Vasilie. În acest schit se află moaștele sfinților noi mucenici Eftimie, Ignatie și Acachie, care au fost martirizați de către turci.

Rusia

La 17 noiembrie, 2001, arhiepiscopul Grigorie fusese hirotonit Episcop în orașul Suzdal, Rusia. În timpul acestei călătorii el și episcopul Ioan au vizitat Piața Roșie din Moscova.

Așa s-a întâmplat că în Piața Roșie încă se află mormântul lui Lenin, ateul și instigatorul Revoluției Bolșevice. Sovieticii i-au mumificat trupul și au construit un mausoleu pentru a-l adăposti.

Deasupra se află o poză cu arhiepiscopul Grigorie pregătindu-se să “onoreze” mormântul acestui nefericit. Lenin a fost responsabil de uciderea a aproximativ douăzeci de milioane de creștini ortodocși.

Deasupra este o poză cu arhiepiscopul Grigorie oferind onoarea cuvenită mormântului lui Lenin, cu o mică modificare pentru a ilustra ideea.

Veșnică pomenire tuturor sufletelor nevinovate, care au fost uciși de Lenin datoriră credinței lor Ortodoxe.

Bulgaria

Mănăstirea Rila

Altădată, când părintele Grigorie devenise Episcopul Grigorie, a hirotonit preoți în Bulgaria. Într-una dintre vizitele sale pastorale, a fost dus la Mănăstirea Sfântului Ioan de Rila. Aici sunt înfățișate câteva dintre pozele pe care le-a făcut cu mănăstirea, care în prezent ea funcționează ca și o mănăstire, dar din păcate este de partea ecumeniștilor.

În poza de mai sus este înfățișat episcopul Ioan, lângă moaștele Sfântului Ioan de Rila. Din păcate ele sunt acoperite. Paznicul, care este un ieromonah, ne-a recunoscut, și cunoscând faptul că suntem neecumeniști, nu a vrut să descopere moaștele.

Mănăstirea Sfântului Clement al Orhidei

În călătoria noastră din Bulgaria, am avut ocazia de a merge la Skopje (Macedonia) și de a vizita Mănăstirea Sfântului Clement al Orhidei. Sfântul Clement a menționat, pe când trăia, că mănăstirea sa ar trebui întotdeauna să aibă păuni. Iubea păunii deoarece ei simbolizează harul Sfântului Duh, cu multele și diversele Sale daruri. Mai sus este unul dintre păuni alături de vlădica Ioan.

Vizita papei în Bulgaria

La data de 5 mai 2019 papa a vizitat Bulgaria. Credincioșii noștri nu s-au bucurat că a venit și a celebrat o Mesă latină în mijlocul Pieței din Sofia, capitala Bulgariei. L-au rugat pe vlădica să vină să și să binecuvânteze piața pentru a scăpa de poluarea și blestemul cauzat de papa. Două săptămâni mai târziu, vlădica Grigorire a sosit în Bulgaria și a binecuvântat Piața cu aghiazmă spre marea bucurie a credincioșilor noștri.