Sinodul de la Furceni

[Pagină în curs de redactare/completare.]

Mișcarea vechi-calendaristă de la Furceni (Movilița) este o grupare concurentă Slătioarei, având ca întemeietor pe ieromonahul Gamaliil Papil (asemeni lui Glicherie Tănase pentru Slătioara). Aceștia au o eclesiologie mateită, prin care învață faptul că cei ce au schimbat calendarul, sau cei ce au fost în comuniune cu cei ce au schimbat, au ieșit din Biserica lui Hristos.

Ieromonahul Gamaliil (centru) și frăția mănăstirii Petru și Pavel, anii 1940
Ieromonahul Gamaliil și monahiile de la mănăstirea Bunavestire, Galați, anii 1950

Sinodul de la Furceni s-a format în urma venirii lui Victor Leu (cu titulatură de episcop) în această grupare și a „hirotonirii” ierhomonahului atonit Nifon Munteanu, în 1967 de către Leu, de unul singur. Curând, aceștia 2 l-au hirotonit și pe ieromonahul Clement. Ceva ani mai târziu, încă doi călugări au fost hirotoniți episcopi: Casian Timofte și Gherontie Ungureanu.

Ieromonahul Mina și episcopul Nifon al grupării vechi-calendariste de la Furceni, anii 1970

În 2008, o parte din această grupare intră în comuniune cu sinodul mateit al lui Kirikos. Cealaltă facțiune, ce nu a acceptat unirea din 2008, a rămas fără nicio structură episcopală.

Sinodul mateit al lui Kirikos, cu 2 episcopi români (Gherontie și Casian), 2019

Gruparea de la Furceni afirmă următoarele lucruri ce contrazic faptele istorice:

Problema nr 1. Cei ce ei pretind că l-au hirotonit pe Victor Leu nu au fost parte al ROCOR (Serafim Lade și Ștefan Sevbo) sau au părăsit ROCOR ca urmare ale afirmațiilor din 1920-1930 ale mitropolitului Antonie că cei ce au schimbat calendarul, au căzut din Biserică. Astfel, aceștia l-ar fi hirotonit pe Victor Leu în dreapta credință, conform calendarului iulian.

Răspuns:

Despre Serafim Lade. Inițial, Serafim Lade a fost „hirotonit” episcop în 1924 de către pseudo-Biserica Vie (Sovietică), condusă de către mitropolitul Pimen Pegov. Ulterior, în urma unei scrisori de pocăință și a deciziei ROCOR din 8/21 august 1930, este primit în Biserică și i se dă titulatura de episcop de Tegel (Berlin, Germania). În septembrie 1939, prin decizia Sinodului Arhieresc al ROCOR se ridică la rangul de arhiepiscop. În 1942 este inclus în Sinodul Arhieresc al ROCOR, și numit mitropolit al Germaniei și Europa de Mijloc. Într-o scrisoare al mitropolitului Serafim din 1947 către protoiereul A. Zakidalski scria că ar putea să intre sub ascultarea Patriarhului Ecumenic, patriarhie nou-calendaristă! Astfel, toată construcția artificială despre „rușii albi” că ar fi avut o atitudine fanatică/mateită ca al lor, se dărâmă.

Mitropolitul Serafim Lade a condus Eparhia ROCOR în Germania până la moartea sa, în 1950.

Mitropolitul Antonie Hrapovițki a adormit întru Domnul în 1934. Astfel se dovedește a fi o minciună privire la faptul că Serafim Lade ar fi plecat din ROCOR în urma declarațiilor mitropolitului Antonie cu privire la adoptarea noului calendar. Acesta apare și în poze alături de mitr. Antonie în 1934, și alături de Patriarhul Serbiei, Varnava. Patriarhie care se afla în deplină comuniune cu nou-calendariștii.

Patriarhul Varnava și Mitropolitul Antonie în mijloc, ep. Serafim Lade în partea dreaptă, rândul din mijloc. 1934
Părintele Adrian Râmarenko, Mitropoliții Serafim Lade și Anastasie Gribanovski, 18 noiembrie 1944

Despre Arhiepiscopul Ștefan Sevbo. Arhiepiscopul Ștefan intră în ROCOR la 12 februarie 1946. Este ridicat la rang de arhiepiscop și primește eparhia de Viena și Austria la 13 august 1946. A condus eparhia Austriei al ROCOR până în 1965. Astfel că nici acesta nu a părăsit ROCOR.

Adunarea sobornicească a eparhiei Germaniei a ROCOR, 1946. Printre participanți mitropolitul Serafim Lade (mijloc) și arhiepiscopul Ștefan Sevbo (primul episcop din primul rând, din stanga pozei).
Mitropolitul Anastasie însoțit de Arhiepiscopul Ștefan al Austriei, 1948.

Concluzie: Ambii arhierei au fost în componența ROCOR în perioada în care cei de la Furceni susțin că Victor Leu ar fi fost hirotonit de către „rușii albi”, alții decât ROCOR. De asemenea, acești arhierei nu au avut atitudinea fanatică-mateită cu privire la nou-calendariști, Serafim Lade destăinuindu-se și în scris despre posibilitarea intrării sale sub ascultarea Patriarhului Ecumenic nou-calendarist.

Problema nr. 2. Victor-Vasile Leu ar fi fost hirotonit de către acei episcopi, dar gramata de hirotonire i-a fost confiscată.

Răspuns. Dacă gramata era confiscată, niciun om cu frică de Dumnezeu nu poate primi pe cineva ce vine de nicăieri și pretinde că a fost hirotonit, neavând nicio dovadă. Mai mult decât atât. Într-o adresare către ROCOR din partea Slătioarei, aceștia au primit răspunsul ferm că niciun fel de hirotonire al lui Victor-Vasile Leu nu a avut loc.

Răspunsul secretarului ROCOR, Gr. Grabbe despre pretinsa hirotonire al lui Victor Leu. Traducere legalizată 1970

Transcrisul scrisorii:

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora
New-York
No. 4 din 17 februarie 1970
Înalt Prea Cucernicia Sa George Grabbe,
Director al Departamentului pentru relațiile Publice și Străinătate
Prea Sfințitului Episcop, Evloghie Oța
Prea Sfinția Voastră,
Dumneavoastră ați fi putut deja primi răspunsul la problema ce vă preocupă în legătură cu Victor Leu de la Înalt Prea Sfințitul Arhiepiscop Alexandru.
Din partea mea, pot să afirm încă o data, că Înalt Preasfințitul Mitropolit Anastasie nu a hirotonit deloc astfel de persoană. Este inventat chiar și numele acelui Episcop Vladimir, despre care se spune că ar fi luat parte la “Hirotonie”, noi nu am avut un astfel de episcop.
Se înțelege de la sine, că toate așa zisele hirotonii ale unui astfel de impostor, nu au nici un fel de însemnătate. Și pe acesta și pe toți ceilalți care au primit de la el hirotonia trebuie să-i considerați ca simpli

Problema nr. 3. Victor Leu a fost episcop vechi-calendarist marturisitor.

Răspuns: Victor Leu, până a pretinde că are hirotonire, a fost preot nou-calendarist. Tatăl său, un anticomunist convins, a fost episcop nou calendarist de Huși. În scrisoarea lui Victor-Vasile Leu, scrie că „a primit poruncă arhierească să plece în Vest„. Dar acea poruncă arhierească venea de la arhierei nou-calendariști ai României(!)

Problema nr. 4. Victor Leu hirotonește de unul singur pe ieromonahul atonit Nifon.

Răspuns: Hirotonirea lui Nifon e invalidă conform Canonului 1 Apostolic, astfel că această grupare nu are continuitate apostolică nici ca fapt, nici ca formă.