Părintele Grigorie a fost întâmpinat la aeroport de către fratele lui și a fost invitat să stea la el acasă, dar părintelui Grigorie i s-a părut acest lucru nepotrivit, deoarece chiar nu avea loc și având în vedere faptul că părintele Grigorie era monah, ar trebui să stea la mănăstire. “La urma urmei,” s-a gândit el, “ce vor zice călugării din Boston dacă aș sta la tine acasă și nu cu ei?” S-a gândit că acesta este lucrul cel mai potrivit de făcut din moment ce mănăstirea oferă ospitalitate oricărui membru al Bisericii Ruse din Afara Granițelor care are nevoie să stea pentru o noapte. Așa că părintele Grigorie a fost dus la mănăstire împreună cu bagajele sale, iar fratele său s-a întors la afacerea sa, în cealaltă parte a Bostonului.
A ajuns la mănăstire cam cu o oră înainte de vecernie, în jurul orei 14:00, și a crezut că va participa la vecernie, va cina, va rămâne peste noapte și că fratele lui va veni după el în dimineața următoare și va fi dus la Jordanville. A intrat în mănăstire și s-a întâlnit cu câțiva dintre monahii mai tineri, și întrucât era ora de odihnă și nu prea se aflau mulți părinți mai bătrâni la parter, a decis să-l viziteze pe episcopul Constantin, care avea un program diferit și era treaz în acel moment. Episcopul Constantin l-a primit cu bucurie, foarte călduros și a fost surprins plăcut, l-a primit în chilia sa, i-a oferit ceai și a vrut să audă toate câte i s-au întâmplat de când a plecat de la mănăstire. În timp ce părintele Grigorie îi relata episcopului toate câte i s-au întâmplat, cineva a bătut la ușă și a deschis-o după ce episcopul a întrebat cine e? Era părintele Efrem, care respira foarte greu și era vizibil agitat. Îl căuta pe părintele Grigorie, și găsindu-l, i-a spus episcopului că vrea ca părintele Grigorie să părăsească mănăstirea. Se pare că starețul și părintele Isaac nu erau la mănăstire în acel moment.
Episcopul Constantin s-a opus, zicând, “Vorbesc cu el. Vreau ca el să rămână.”
Părintele Efrem a replicat, “Nu are voie să fie aici.”
Episcopul la rândul său a replicat, “Aceasta este chilia mea. Acum vorbesc cu părintele Grigorie.”
Părintele Efrem a răspuns, “Nu are voie în mănăstire!”
Episcopul a întrebat, “De ce?”
Părintele Efrem devenea iritat deoarece episcopul nu îl asculta. A devenit în mod vizibil nervos, și asta l-a iritat de asemenea și pe episcop, și era un du-te vino. Episcopul nu ceda nici un pic, fiindcă i-a spus părintelui Efrem, “Nu vreau ca părintele Grigorie să plece din chilia mea, ci vreau ca tu să pleci din încăpere.”
Părintele Efrem de asemenea era hotărât să nu cedeze nici el. În acest moment părea să nu existe nici o rezolvare, în afară ca episcopul Constantin să se îmbolnăvească. El întotdeauna a fost o persoană pașnică și calmă, dar acum devenise în mod vizibil agitat de această evidentă neascultare și lipsă de respect din partea unui monah. În acest moment, părintele Grigorie a hotărât să rupă tăcerea și să-l roage pe episcopul Constantin să-l lase să plece cu părintele Efrem, astfel încât să nu existe ceartă. Episcopul Constantin s-a uitat la părintele Grigorie și a încuviințat, dar era pe punctul de a plânge. Părintele Grigorie l-a rugat pe episcop să se calmeze și să fie liniștit, deoarece se temea cu adevărat pentru sănătatea lui.
În timpul când părintele Grigorie și părintele Efrem coborau scările, părintele Efrem i-a zis Părintelui Grigorie că, “Pentru că ai făcut asta, n-ai voie nici măcar să stai în clădirea mănăstirii. Ieși afară!”
Părintele Grigorie a spus, “Nimeni nu mi-a zis că nu am voie să vin în vizită. Cel puțin pot să-l sun pe fratele meu din birou ca să vină după mine și să aștept la intrare”, crezând că va dura cam două ore ca să se întoarcă înapoi.
La această cerere, părintele Efrem, nervos, a zis, “Poți să-l suni pe fratele tău și să-i lași un mesaj, dar nu ai voie ca să stai în mănăstire. Ia-ți bagajele și ieși de pe proprietatea noastră în stradă și așteaptă-ți fratele acolo!”, care era cam la 200 de metri de clădirea mănăstirii.
Părintele Grigorie a făcut cum i s-a spus și a stat acolo, neavând hainele adecvate, din moment ce era îmbrăcat pentru clima din San Francisco și nu pentru clima lunii noiembrie din Boston. A așteptat acolo în timp ce ei aveau vecernia și ora mesei, și chiar a crezut că vor trimite afară pe vreun călugăr pentru a-i aduce puțină pâine în timpul când tremura pe stradă. Este de prisos a spune, că nici o firimitură de la masa trapezei nu a ajuns la părintele Grigorie. Pentru ca să se încălzească, părintele Grigorie a început să facă închinăciuni înspre biserica lor. Odată cu trecere orelor, chiar se întreba dacă Richard i-a primit mesajul. Spre seară, începând a se întuneca, fratele părintelui Grigorie a sosit. Prima întrebare pe care a pus-o a fost, “De când ești aici?” Când i-a spus, Richard s-a tulburat foarte tare. Părintele Grigorie i-a spus că întotdeauna să ierte nedreptățile care se vor ivi în viață. I-a găsit scuze mănăstirii, zicând că ei probabil încearcă să protejeze pe ceilalți călugări, deoarece când cineva pleacă de la mănăstire, acea persoană este de îndată ponegrită după plecarea sa, ca fiind un neascultător, o persoană mândră și încăpățânată, care în curând va pieri. A-l vedea pe părintele Grigorie venind înapoi într-o stare fericită n-a fost ceva pe care ei și-ar fi dorit. Apoi părintele Grigorie s-a întors la Jordanville.