Timpul vizitei a fost stabilit: în două sau trei zile vor pleca de dimineață. S-a dovedit a fi praznicul Sfinților Apostoli Iason și Sosipatru, și în următoarea zi a fost pomenirea părintelui arhiepiscopului Andrei, Sfântul Nectarie de la Optina, Noul-Mucenic, care a fost ucis în 1928 de către bolșevici în Rusia.
Când a sosit ziua respectivă, părintele Grigorie a venit, și spre surprinderea lui a fost informat de către părintele Isaac că părintele Pantelimon s-a răzgândit. Nu a vrut să se întâlnească cu arhiepiscopul, ci a fost desemnat părintele Isaac ca să meargă în locul lui. Călătoria spre Novo-Diveevo în New York a fost lipsită de evenimente. Părintele Isaac a fost șoferul. Vlădica Andrei îi aștepta cu un translator. Când au ajuns, toți au luat binecuvântare de la arhiepiscop, și părintele Grigorie a cerut de îndată să fie spovedit în privat. Arhiepiscopul a încuviințat din cap, dar atunci părintele Isaac a zis, “Nu!”
Vlădica Andrei l-a privit uimit pe părintele Isaac pentru obrăznicia și lipsa sa de respect, în special față de Taina spovedaniei săvârșită de un episcop. Vlădica n-a zis nimic, ci doar se uita la el, și apoi imediat, ca și cum s-ar îndreptați pe sine, părintele Isaac a spus, “Sunt sub ascultare către starețul meu de a nu-l lăsa pe părintele Grigorie ca să vorbească cu arhiepiscopul de unul singur.”
În momentul acesta, arhiepiscopul i-a cerut părintelui Isaac să plece. Părintele Isaac a răspuns, “Sunt sub ascultare.”
Apoi vlădica Andrei a oftat și l-a pus pe translator să-i ceară părintelui Grigorie să iasă din cameră. Părintele Grigorie a ieșit și a așteptat. N-au trecut cinci minute și ușa chiliei s-a deschis și părintele Grigorie a fost chemat înapoi. Era evident că părintele Isaac nu a ascultat și nu a fost convins ca să plece.
Părintele Grigorie s-a apropiat de arhiepiscop și a îngenuncheat înaintea sa, și apoi arhiepiscopul i-a spus următoarele cuvinte:
“1.Pentru moment, nu pleca din mănăstire;
2. Nu îți permit ca să te duci la părintele Simion;
3. Fii îngăduitor cu defectele celorlalți;
4. Îți spun aceleași cuvinte pe care Starețul Nectarie, pe care-l sărbătorim mâine, mi le-a spus mie: ‘fă-te preot!‘ Eu l-am întrebat, ‘Cum poate cineva ca mine, un animal, să devină preot?‘ El mi-a zis, ‘Prin harul lui Dumnezeu, poți să devii preot.‘”
Apoi arhiepiscopul s-a aplecat de pe scaunul său și l-a luat pe părintele Grigorie de mâna dreapta, și apoi s-a întins spre dreapta unde stătea părintele Isaac și l-a luat de mână și l-a tras jos, încât să fie amândoi în genunchi. După aceea arhiepiscopul, cu mâinile sale foarte slăbite și tremurânde, i-a ținut crucea pectorală a părintelui Isaac, pe care o purta, ca ieromonah al Bisericii Ruse. Apoi l-a apucat de mâna dreaptă pe părintele Grigorie și a pus-o peste crucea pectorală, apoi l-a apucat de mâna dreaptă pe părintele Isaac și a pus-o peste mâna părintelui Grigorie, și le-a ținut acolo, nespunând nimic cu voce tare. Apoi translatorul, oarecum confuz la ceea ce făcea arhiepiscopul, a zis în șoaptă, “Cred că e ca o formă de împăcare.” Arhiepiscopul, nespunând nimic, le-a dat drumul mâinilor și au primit toți binecuvântarea lui și au plecat.
Apoi călătoria spre casă a început cu interpretările constante ale părintelui Isaac despre tot ceea ce a zis arhiepiscopul, dar punctul său principal a fost că părintele Grigorie ar trebui să fie ascultător deoarece starețul îi spunea același lucru ce-i spunea și arhiepiscopul, “Stai în mănăstire și nu te duce la părintele Simion.” Și asta a fost repetată iar și iar, zicând, “Noi suntem călăuzele tale. Știm ceea ce zicem și știm ceea ce facem. Te vom călăuzi pe calea cea dreaptă.”
Fiind acestea repetate, părintele Grigorie s-a uitat pe geam și l-a întrebat pe părintele Isaac, “Încotro mergem?”
Părintele Isaac a răspuns, “Înapoi acasă în Boston.”
Părintele Grigorie a spus, “Dacă ne întoarcem înapoi în Boston, de ce trecem pe lângă Stadionul Yankee pe partea noastră dreptă?”
Fiind întru totul stânjenit deoarece a condus aproape o oră în direcția greșită, părintele Isaac s-a întors și s-a îndreptat spre nord fără să mai rostească vreun cuvânt despre cum este el o adevărată călăuză.
În următoarea zi la mănăstire, părintele Grigorie a fost în chilia părintelui Pantelimon, care tocmai se întorsese din vizita sa de două zile la “schitul” mănăstirii dinspre partea oceanică din Maine. A vrut să explice cuvintele vlădicăi, astfel încât părintele Grigorie să înțeleagă “corect” ceea ce arhiepiscopul i-a spus.
A început să spună că atunci când arhiepiscopul a zis, “Pentru moment nu pleca din mănăstire,” asta semnifică să nu pleci din mănăstire, pe durata acestei vieți. Atunci când arhiepiscopul a zis, “Nu-ți permit ca să te duci la părintele Simion,” a spus starețul, “Asta îți spuneam eu de la bun început. Vezi, Am avut dreptate.” La cuvintele arhiepiscopului, “Fii îngăduitor cu defectele celorlalți,” starețul nici măcar n-a cutezat să rostească un cuvânt, dar când arhiepiscopul a zis, “Fă-te preot!”, a spus că aceasta înseamnă că noi toți avem datoriile noastre la mănăstire având preoție împărătească; unii slujesc la altar, unii gătesc, unii sunt iconari, deci aceasta este preoția ta, a fi un iconar aici la mănăstire. Părintele Grigorie a ascultat toate acestea cu răbdare și nu a spus nimic altceva decât, “Mulțumesc.” Când n-a mai rămas nimic de spus, a plecat și se minuna de interpretările ciudate care tocmai îi fuseseră oferite.