Episcopul Ioan s-a născut în 1971 în Concord, New Hampshire. Introducerea rudimentară în învățăturile Noului Testament și-a găsit împlinirea în viața lui atunci când familia sa a descoperit Biserica Ortodoxă pe când episcopul Ioan avea cincisprezece ani. După doi ani de introducere catehetică în ”Biserica Ortodoxă a Americii” ecumenistă, întreaga familie formată din nouă oameni au înțeles că adevăratele învățături ale Ortodoxiei sunt undeva în altă parte, pe care le-au găsit în acel timp în Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Rusiei.
Încă din perioada de început a trăirii în Ortodoxie, episcopul Ioan se interesa de viața în călugărie. Atunci când familia sa a fost primită în Biserica Rusă din Afara Rusiei, preotul parohiei l-a aprovizionat pe tânărul credincios cu literatură despre viața monahicească, și chiar i-a oferit ocazia de a vizita o mânăstire din ROCOR. După a doua vizită la acel schit, episcopul Ioan a fost mișcat de mila dumnezeiască de a-și oferi viața sa Născătoarei de Dumnezeu în calea monahală.
După absolvirea liceului William J. Palmer din Colorado Springs, episcopul Ioan a primit binecuvântarea duhovnicului său, acum arhiepiscopul Grigorie, de a urma Seminarul Sfânta Treime din Jordanville, New York. Episcopul Ioan a terminat un an și jumătate de studii la Seminar, participând în mod activ la viața de zi cu zi de mănăstire în orice aspect. Cu toate acestea, când a venit momentul să-și îndeplinească promisiunea monahală, el a ales să se stabilească la schitul Adormirea Maicii Domnului din Colorado, cu binecuvântarea pe atunci a arhiepiscopului Lavru.
Episcopul Ioan a îndeplinit cerința canonică de a menține ascultare mănăstirească timp de trei ani la schitul Adormirea Maici Domnului pentru a fi tuns în Marea Schimă pe data de 8 ianuarie 1995, de Soborul Preacuratei Fecioarei Maria, la 24 de ani. Patru ani mai târziu a fost pus pe treapta diaconiei de către kir mitropolitul Calinic de Tavmakou și Lamia, Întâstătătorul Adevăratei Biserici Ortodoxe a Greciei. Doi ani mai târziu, în 2001, de sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului a fost hirotonit la sfânta preoție de către mitropolitul Valentin, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Autonome Ruse. În acel timp, a fost nominalizat ca și candidat pentru episcopie.
Episcopul Ioan a trăit cincisprezece ani la schitul Adormirii Maicii Domnului și a îndeplinit meseria de iconograf.
În 2008 din nou a fost nominalizat din nou pentru episcopie și a fost ales și hirotonit ca episcop vicar față de arhiepiscopul Grigorie pentru orașul Colorado Springs.
În 2009 a fost numit episcop eparhiot de Colorado Springs și de Sudul Statelor Unite ale Americii.
Cuvântarea episcopului Ioan la primirea cinstei de episcop
În numele Tatălui, și Fiului și Sfântului Duh. Amin.
A găsi cuvintele potrivite pentru această zi importantă este într-adevăr dificil. Să începem mai întâi pentru a da slavă și mulțumire lui Dumnezeu pentru dragostea Sa plină de milă și paza Sa, iar în al doilea rând Născătoarei de Dumnezeu, care niciodată nu încetează să mijlocească pentru noi.
Dintre toate numeroasele îndatoriri care sunt impuse unui ierarh, poate cea mai importantă este ca să transmită generației care vine după el, sfânta comoară a Credinței, ca el să transmită darul ce i-a fost dat lui de la Dumnezeu, cuiva care va putea să îndeplinească aceeași sarcină. Astăzi, ierarhii noștri, părinți și învățători, arhiepiscopul Grigorie și episcopul Ambrozie, și-au îndeplinit încrederea lor sfântă. Ei au transmis generației ce vine după ei acel dar al Harului pe care Dumnezeu le-a dat prin punerea mâinilor. Inimile noastre tresar în fața responsabilității care a fost pusă în mâinile noastre, iar probabil că într-o zi, Dumnezeu de asemenea ne va cere să transmitem mai departe ceea ce am primit. Când vom face totul ce ni s-a poruncit să facem, Domnul nostru ne învață să gândim smerit despre înșine, să considerăm că noi am făcut doar ceea ce era datoria noastră să facem. Cu toate acestea, noi nu putem să nu aducem mulțumiri profunde arhiepiscopului Grigorie și arhiepiscopului Ambrozie pentru că au săvârșit lucrurile care la care au fost chemați.
Viața mea ca și monah a început cu cincisprezece ani în urmă în această zi, așa cum toți știți, aici la schitul Adormirea Maicii Domnului. Nu socotesc timpul ce a trecut ca unul ce trebuie luat în considerare, căci singura viață ce se merită de trăit este viața în pocăință. L-am cunoscut pe părintele meu duhovnicesc de la frageda vârstă de șaptesprezece ani, și i-am observat modul său de viață de zi cu zi așa cum puțini oameni au oportunitatea să o facă. Dintre toate lecțiile pe care Dumnezeu mi le-a arătat prin viața arhiepiscopului Grigorie, cred că cea mai importantă în acest moment este lecția dragostei de sine jerfitoare. Domnul nostru Iisus Hristos nu a venit să fie slujit, ci să slujească, să-și dea viața Sa pentru răscumpărarea multora. El ne-a spus că cel care vrea să fie primul între noi, trebuie să fie slujitorul tuturor. Prin urmare, mă bucur că Dumnezeu m-a rânduit să fiu slujitorul vostru. Mă bucur că Mântuitorul nostru m-a găsit vrednic să fiu robul turmei Sale alese. Mă bucur că Dumnezeu m-a chemat să urmez calea ierarhilor noștri, calea dragostei de sine jertfitoare.
În timpul ultimelor zile am gustat una din cele mai fericite momente din viața mea, căci am văzut bucuria atâtor de mulți credincioși slujitori și slujitoare a lui Hristos la aflarea veștii hirotonirii mele. Această bucurie va rămâne cu mine pentru tot restul vieții mele; ea va fi un lucru care mă va întări, însoțindu-mă dincolo de viața aceasta datorită celor care mi-au arătat această dragoste.
Au fost câteva momente în viața mea în care am înțeles foarte clar voia lui Dumnezeu. Cu toate acestea, modul în care voia lui Dumnezeu s-a împlinit în aceste timpuri a fost rareori prin mijloacele așteptate. La nouăsprezece ani mi-am lăsat familia și biserica de parohie a Sfinților Nou Martiri din Colorado Springs pentru a merge la studiile de seminar la mânăstirea Sfânta Treime, din Jordanville, New York, cu intenția de a mă întoarce să slujesc familiei mele în acea parohie. Șaptesprezece ani au trecut de la acea decizie; acea dorință acum s-a împlinit, nu așa cum am plănuit, dar într-o manieră în care nicicum nu m-aș fi așteptat, într-un mod în care Dumnezeu a vrut, căci turma s-a extins mult mai mult decât familia pe care am lăsato cândva în calea mea de călugărie.
Dumnezeu păstorește oile Sale prin episcopie. Dumnezeu poruncește presbiterilor Săi să pască micii săi miei. Dumnezeu a numit pe episcopii Săi să hrănească turma Sa pe pășunile verzi ale dogmelor Ortodoxiei. Un episcop nu este o persoană privată, să aibă dreptul la o opinie sau o interpretare personală. Cugetul său trebuie să fie cugetul Bisericii, viața sa trebuie să fie viața Bisericii. Așa cum luna reflectă lumina soarelui, luminând în întunericul nopții, așa și Hristos poruncește ierarhilor Săi să fie oglinzi pure ale lui Însuși, o reflectare clară a razelor dumezeiești ce izvorăsc din Însuși Mântuitorul.
Un înger este o lumină pentru monah; un monah este o lumină pentru cei ce trăiesc în lume. Dar pentru cei din afara sfintei Biserici, credincioșii sunt ca niște lumini, iar episcopul este în mijlocul lor. Unde este episcopul, acolo este Biserica, spune sfântul Ignatie al Antiohiei; unde sânt credincioși, acolo trebuie să fie și episcop.
Doresc să menționez și să dau mulțumire pentru grija și munca câtorva persoane, în afară de părintele meu duhovnicesc, celor care s-au făcut lucruri ale lui Dumnezeu prin care m-a scos din mrejele acestei lumi căzute. În primul rând, trebuie să menționez pe tatăl meu și pe mama mea, prin ajutorul cărora familia mea a intrat în Biserică, și care cu bunăvoință m-au adus la schitul Adormirii Maicii Domnului. Trebuie de asemenea să aduc mulțumire bunicului meu, James Patrick Egan și bunicii mele, Maria Egan, pentru fundamentul moral pe care l-au pus în sufletul meu, și pentru dragostea și grija pe care ei au continuat să mi le arate până în ziua de azi. Următoarelor două persoane care probabil nu și-au dat seama de impactul pozitiv ce l-au avut în viața mea, și pe care aș dori să-i menționez, una care este cu noi în Duh, iar cealaltă care este prezentă astăzi: răposatului d. Gheorghe Lizardos și lui Richard George. În sfârșit, aduc sincere mulțumiri stareței Mariam, care a devenit a doua mamă pentru mine, după Născătoarea de Dumnezeu.
Mulțumesc tututor celora care au făcut această mare jertfă ca să călătorească până aici pentru această hirotonire, și cu dragoste amintesc pe scumpele suflete care nu au putut să vină, dar care într-adevăr sunt cu noi în Duhul Sfânt.
Cu mulți ani în urmă, Dumezeu a sădit un copac în mijlocul unui pământ pietros, pe partea unui munte, unde cei ce obosesc să le fie ca un refugiu unde să-și găsească odihna. El a trimis slujitorul Său să cultive acel pământ cu grijă, să adape acel pământ cu lacrimile sale, că hrănească acel copac cu propriul său sânge. În trecerea timpului, conform voii lui Dumezeu, copacul a prins rădăcini și a crescut. Și după aceea fiarele pustiei sălbatice au venit și s-au odihnit sub acel copac, iar păsările cerului au venit și și-au făcut cuiburi în crengile sale, iar de aici, un râu frumos a revărsat și a dat viață multor popoare și oameni. Fraților, astăzi acea fântână a Harului și-a deschis cascadele sale, și deja forța apelor ei a fost auzită în depărtate locuri. Această mănăstire este acel copac ce a fost sădit de Dumnezeu, iar acel râu este Harul episcopiei.
Fie ca Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți și să vă țină mereu în Harul Său. Amin.
Slujitorul vostru întru Hristos,
+ Episcopul Ioan de Colorado Springs
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.