Îndoielnica ortodoxie a grupului mitropolitului Ciprian
(tradus din ziarul Viața Bisericii, din limba rusă, nr. 5, septembrie-octombrie 1994, p. 2-4)
Ziarul ”Pravoslavnaya Rusi” în numărul 17 al anului curent, a publicat Decizia Sinodală a Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Rusiei (ROCOR) cu privire la stabilirea comuniunii Euharistice și de rugăciune cu grupul vechilor-calendariști condus de mitropolitul Ciprian de Oropos și Fili.
În secțiunea finală, Decizia elucidează cauzele care au determinat ca Sinodul să facă acest pas. Cu toate acestea, nici unul din cele șase puncte nu menționează că Sinodul din 1975 a hotărât să nu aibă comuniune cu grupurile grecești până când ele între ele nu se vor uni, iar Sinodul – deja prezidat de mitropolitul Vitalie, a reafirmat această decizie înțeleaptă în primăvara anului 1993, adică cu un an și jumătate în urmă. Toată lumea este cunoaște faptul că grupurile grecești nu se pot lăuda în niciun caz că au realizat deja unitatea, iar prezenta Decizie Sinodală nu oferă nicio explicație privitor la această abrogare a deciziei Sinodului din rezoluțiile anterioare.
Astfel, în Decizie se afirmă: „După discutarea și analiza tuturor aspectelor acestor întrebări (referitoare la istoria și ideologia acestui grup – nota E.G.), Sinodul Arhieresc susține că în prezent, când se răspândește apostazia și așa-numiții reprezentanți oficiali ai Ortodoxiei – cum ar fi patriarhia Constantinopolului și alte patriarhii – când se cedează și se îmbrățișează poziția moderniștilor, este foarte important ca adevărații ortodocși să se unească, să se ridice împreună și să se opună trădătorilor Ortodoxiei Sfinților Părinți. În această privință, Sinodul Arhieresc a decis:
- să stabilească comuniunea de rugăciune și de Euharistie cu Sinodul Grec Vechi-Calendarist al mitropolitului Ciprian, precum și cu presfinția sa, episcopul Fotie a Triadiței, care conduce eparhia vechi-calendaristă bulgară.”
Episcopul Fotie a fost hirotonit pentru bulgari de același mitropolit Ciprian și astfel legitimitatea lui depinde de legitimitatea mitropolitului Ciprian.
Este interesant faptul că Sinodul nostru, căutând unirea cu grupurile grecești cu „adevărat ortodoxe”, nu a făcut nici un efort în favoarea unității cu grupul mai numeros și mai decent al arhiepiscopului Hrisostom (Kiousis) al Atenei, care are un sinod format din 19 episcopi.
Al 2-lea punct [al deciziei] se referă la informarea credincioșilor de peste hotare cu privire la acest eveniment.
La punctul trei se afirmă: „În timpul deliberărilor s-au luat în considerare și declarațiile celor care s-au opus unirii, în care s-a ridicat întrebarea referitoare la canonicitatea grupului mitropolitului Ciprian și cu privire la presupusa lor învățătură neortodoxă despre Har.”
În afară de propria învățătură despre Har (mai mult despre aceasta mai jos), mitropolitul Ciprian a fost, de asemenea, acuzat de propăvăduirea ereziei hiliasmului.
În ceea ce privește „canonicitatea” acestui grup, a fost deja spus și scris. Dar care este atunci „presupusa lor învățătură lor neortodoxă despre Har”?
Pregătind din timp terenul pentru o eventuală unire cu Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Rusiei cu mult înainte, mitropolitul Ciprian a emis o broșură intitulată „Teză Ecleziologică sau Expunere a doctrinei Bisericii pentru ortodocșii ce se opun ereziei ecumenismului”. S-ar părea că, judecând după titlul broșurii, nu se poate spune nimic împotriva unui astfel de program. Broșura este tipărită destul de frumos, chiar până la punctul de a se folosi ortografia veche [adică pre-revoluționară]. A fost distribuită pe scară largă și fiecare membru al Sinodului Episcopilor a primit, fără îndoială, o copie.
Totuși, cu mare consternare și mâhnire, este nevoie de a sublinia că se pare că înșiși membrii Comisiei Arhierești care investighează problema greacă și toți membrii Sinodului Episcopilor nu au reușit să urmărească în mod suficient ceea ce se numește „citirea printre linii” ale acestei broșuri, care abundă în textele antice și sunt puse împreună, dar care nu are legătură cu situația ecleziastică contemporană.
Mai mult decât atât, este evident că ei nu au luat cunoștință de canonicitatea (foarte îndoielnică) a grupului mitropolitului Ciprian, căci subiectul nu este deloc reflectat în textul deciziei Sinodului. De asemenea, este evident faptul că Comisia nu a ținut cont nici de motivele care stau la baza rezoluțiilor noastre anterioare.
Să încercăm să determinăm ce fel de ortodoxie propovăduiește mitropolitul Ciprian și să vedem dacă se poate cu o conștiință limpede să spunem că atât el, cît și sinodul său, „țin în totalitate la aceleași principii eclesiologice și dogmatice ca și Biserica noastră Rusă din Afara Rusiei?” (punctul 5 din Decizia Sinodului).
În capitolul [din broșură] intitulat „Biserica și Erezia” (pagina 2) se scrie: „Persoanele care greșesc în înțelegerea corectă a Credinței precum și cei ce păcătuiesc, dar care nu au fost condamnați prin acțiuni bisericești, sunt pur și simplu considerați membre bolnave ale Bisericii. Tainele săvârșite de acești membri ne-condamnați, conform celui de-al Șaptelea Sinod Ecumenic, sunt valabile, așa cum, de exemplu, președintele Sinodului, Sfântul Tarasie, remarcă: ”hirotoniile lor sunt de la Dumnezeu.””
Mai jos, în capitolul al 3-lea, autorul se îndreaptă spre întrebarea cum dânsul o numește – „Diviziunea în Biserică cauzată de Ecumenism”.
Pare ciudat să auzi de la un episcop care susține că proclamă Ortodoxia ideea că Biserica poate fi „divizată”. Sfinții Părinți au învățat că Ea a fost întotdeauna, este, și va fi Mireasa indivizibilă a lui Hristos. De la Ea se poate doar cădea sau se poate reuni cu Biserica prin pocăință. Mitropolitul Antonie [Hrapovițki] a subliniat în mod deosebit preoților săi necesitatea, după mărturisire, de a se citi vechea rugăciune a iertării, în care sunt și aceste cuvinte: „împacă-l și unește-l cu Sfânta Ta Biserică”, indicând astfel că cel ce păcătuiește se desprinde de Biserică. Deși spovedania privată poate vindeca căderile morale personale, ea în niciun caz nu vindecă înclinația îndărătnică spre erezie.
Mitropolitul Ciprian arată în mod corect că începutul maladiei a fost introducerea calendarului occidental în viața Bisericii în 1924. Însă mai departe el avansează o opinie care nu corespunde nicidecum situației ecleziastice actuale. „Adepții inovației calendarului”, spune el, „nu au fost încă judecați în mod specific într-o manieră panortodoxă, așa cum se prevede în Ortodoxie. După cum scrie sfântul Nicodim Aghioritul, cei ce încalcă prezentele Canoane sunt considerați condamnați doar atunci când aceștia sunt judecați de „o a doua entitate, adică de Sinod”. Nou-calendariștii sunt condamnabili începând cu anul 1924, și trebuie să fie judecați pe baza sfintelor Sinoade, atât Local, cât și Ecumenic, și, cu siguranță, pe baza declarațiilor ecleziastice ale secolului al 16-lea împotriva propunerilor de atunci cu privire la reforma calendarului festiv. De aceea, cei care s-au separat de nou-calendariști, au rupt de fapt comuniunea bisericească „înainte de verdictul sinodal”, după cum este scris în Canonul al 15-lea al Sinodului I-II. Astfel, nou-calendariștii sunt încă ne-condamnați. Prin urmare, [conform învățăturii mitropolitului Ciprian], tainele lor sunt valide. [subliniat de mine, episcopul Grigorie Grabbe]
Mitropolitul Ciprian alege un citat convenabil pentru sine din acest canon, dar în mod intenționat nu citează textul ulterior al Canonului referitor la cei care se separă de ierarhii lor înainte de o judecată sinodală în cazurile predicării deschise a ereziei: „Unii ca aceștia nu numai canoniceștii certări nu sunt supuși, îngrădindu-se pe sine-și de împărtășirea numitului episcop, mai înainte de sinodiceasca cercetare, ci de cinstea cea cuvenită celor dreptslăvitori se vor învrednici. Că nu au osândit episcopi, ci minciuno-episcopi și minciuno-învățători. Și nu cu schismă au rupt unirea bisericii, ci s-au silit a izbăvi Biserica de schisme și împărțiri. (Canonul 15 al Sinodului I-II)”
Adepții romano-catolicismului din Rusia de la bun început făceau trimitere la faptul că niciun Sinod Ecumenic nu a condamnat romano-catolicismul și, prin urmare – zic ei, nu este o erezie. Această opinie a fost destul de larg răspândită în rândul intelighenței noastre, și mai ales în cercurile militare.
Capitolul 4 este intitulat „Pocăința și Întoarcerea”. Ceea ce este explicat aici, referitor la principiul pocăinței – este în întregime corect și în concordanță cu Canoanele. Oferindu-ne numeroase exemple de pocăință care au avut loc la un alt Sinod Ecumenic, mitropolitul Ciprian nici măcar nu menționează faptul că nou-calendariștii/ecumeniști nu numai că nu au nici o intenție de a se pocăi, ci, dimpotrivă – ei persecută adevărații ortodocși într-o manieră foarte crudă. Avem în fața ochilor exemplul recent când au „strangulat”, cum se poate spune, pe patriarhul Diodor de la Ierusalim, care încerca să apere Ortodoxia Sfinților Părinți. Doar câteva luni au trecut de când, prin amenințările de expulzare din mănăstirile lor și prin sancțiuni canonice să aducă „pocăință” înaintea lor – ultimul bastion al Ortodoxiei – Sfântul Munte, care apăra Biserica de incursiunile ereziei ecumenismului.
Mitropolitul Ciprian nu vede vreun motiv pentru întreruperea comuniunii cu noii-calendariști/ecumeniști până când nu va fi posibil ca un viitor Sinod Ecumenic care să îi judece. Dar cine nu cunoaște faptul (inclusiv însuși mitropolitul Ciprian) că de aproape douăzeci de ani ecumeniștii pregătesc programul pentru viitorul – și cu totul ne-ortodoxului – „al optulea Sinod Ecumenic”? Comitetul presinodal a nou-calendariștilor/ecumeniștilor a publicat deja de mai multe ori proiectele sale pentru rapoartele care urmează să fie prezentate la acest viitor „Sinod”. Problemele care vor fi discutate la aceasta includ unificarea tuturor creștinilor, abolirea totală a posturilor, episcopii căsătoriți și căsătoriile a doua pentru cler.
Cine, atunci, va fi Președintele acestei adunări necinstite, care, conform viziunilor mitropolitului Ciprian, ar trebui să condamne ecumenismul / noul-calendarismul?
Evident, acel cripto-romano-catolic – patriarhul Ecumenic Bartolomeu. Și aceia ca el, se vor dovedi membrii săi: patriarhul Alexandriei Parfenie (care a declarat oficial că Mohamed este un mare profet și îl consideră personal un apostol!); patriarhul Antiohiei (care a emis deja o directivă pentru clericii săi, acordându-le permisiunea de a coliturghisi cu monofiziții eretici); patriarhul Moscovei (care a semnat atât acordul de la Balamad, cât și acordul privind monofiziții și care a inițiat un dialog cu evreii „la cel mai înalt nivel posibil”).
Am avut ocazia să mă familiarizez cu mai multe scrisori scrise de unul dintre episcopii grupului mitropolitului Ciprian. Din acestea este evident că el și colegii săi mărturisesc o doctrină personală și fără de înțelepciune ortodoxă cu privire la posibilitatea activității pline de Har al Sfântului Duh în cadrul bisericilor care au devenit evident eretice. Toți noii-calendariști – fără nici o excepție – sunt, de asemenea, ecumeniști foarte activi. Bisericile vechi-calendariste (rusă și sârbă) mărturisesc de foarte mult timp această erezie.
Dar iată că acest ierarh al grupului mitropolitului Ciprian insistă asupra părerii că, așa spune el: „noii-calendariști, asediați de erezia ecumenismului și inovaționismului, nu au fost lipsiți de Har, sau, în orice caz, nu este în competența noastră de a face o astfel de declarație… noi nu vorbim despre unirea cu Veliar, ci (numai) despre cei care suferă de credință, mulți dintre ei au nevoie de tratament duhovnicesc … având în vedere acest lucru, noi nu întrerupem în totalitate comuniunea cu ei.” Într-o altă scrisoare același ierarh exprimă gândul – total inacceptabil și absurd din punct de vedere dogmatic și din cel al Sfinților Părinți – că acest grup, recunoscând în același timp că ecumeniștii au Har, „se îngrădesc de greșelile lor.”
În pronunțarea deciziei privind comuniunea cu grupul mitropolitului Ciprian, Sinodul nostru, din nefericire, nu a mai amintit nici textul Deciziei luate anterior, sub președinția mitropolitului Filaret, ce a anatemizat erezia ecumenismului. Printre altele, ea conține cuvinte precum acestea: „prin urmare, celor ce cu bună-știință sunt în comuniune cu acești eretici mai-nainte-pomeniți sau celor ce susțin, răspândesc sau păzesc erezia lor ecumenistă sub pretextul dragostei frățești sau al presupusei uniri a creștinilor despărțiți: Anatema.”
Într-adevăr, prin neinvestigarea acestui lucru în mod serios și uitând de această anatematizare a nou-calendariștilor/ecumeniștilor (sau prin neabrogarea acestei rezoluții), Sinodul nostru, așa îngrozitor cum pare – a căzut sub propria sa Anatemă. Dacă s-ar fi cercetat mai adânc, nu s-ar fi luat nicidecum o astfel de decizie contradictorie. Soboarele anterioare ale episcopilor noștri nu au ridicat niciodată întrebarea specială cu privire la faptul dacă nou-calendariștii au sau nu Har, dar faptul că liturghisiri cu ei nu au fost niciodată permise [începând cu anul 1965 ROCOR a interzis comuniunea cu nou-calendariștii din moment ce aceștia au devenit și eretici n. trad.] deja mărturisesc cu suficientă claritate că Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Rusiei i-a considerat a fi fără Har.
Putem oare considera că Sinodul nostru Arhieresc a intrat pe calea trădării tradițiilor Sfinților Părinți sau a comis doar o eroare din cauza unei judecăți proaste pe care încă nu este prea târziu să o corectăm la următoarea sesiune a Sinodului care va avea loc în noiembrie în Franța?
+ Episcopul GRIGORIE
Anexe din arhiva vremii:
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.