Atunci când grecii au refuzat să recunoască scrisoarea mitropolitului Valentin, exasperat, mitropolitul Valentin l-a acceptat pe arhimandritul Grigorie, realizând că el, mitropolitul Valentin, a împlinit toate cerințele stabilite de către greci în scrisoare lor sinodală. Pentru a finaliza primirea, însuși mitropolitul Valentin a zburat în Denver pentru a-l primi în mod oficial pe părintele Grigorie și pe cei dimpreună cu el înapoi în Biserica Rusă.
Nu a fost miruns, nici nu s-a citit vreo rugăciune de iertare asupra lui, deoarece în realitate el nu și-a schimbat niciodată credința, nici nu a părăsit Biserica. În timpul când a fost mitropolitul în vizită la mănăstire, a efectuat două hirotoniri, făcându-l pe părintele Gheorghe ieromonah și pe monahul Petru ierodiacon. Atunci l-a întrebat pe părintele Grigorie dacă ar vrea să devină episcop. Părintele Grigorie a răspuns că ar fi mai bine ca altcineva care vorbește limba rusă să fie hirotonit, pentru a putea comunica cu Sinodul. Mitropolitul a răspuns că are încă alți doi candidați care sunt ruși, dar ar vrea oare părintele Grigorie să fie el al treilea candidat? Părintele Grigorie a răspuns: “Dacă credeți că va fi în folosul Bisericii, o voi lua în considerare”. Mitropolitul s-a întors în Rusia și în câteva luni părintele Grigorie a fost anunțat că s-au făcut alegeri pentru episcopie și el a fost ales în unanimitate pentru a fi episcop al Denver-ului și vicarul Soborului Arhieresc. A cerut ca părintele Grigorie să vină la Suzdal în noiembrie pentru hirotonire. Părintele Grigorie a trebuit să cumpere de îndată veșminte arhierești, o mitră și o cârjă, o mantie și să le primească astfel încât să fie pregătite pentru a-l însoți în Rusia. Toate au sosit înainte de plecarea sa cu excepția veșmintelor care au sosit chiar în ziua în care alesul-episcop urma să plece spre Rusia. Nici măcar nu a avut timp să probeze veșmintele pentru a ști dacă au fost cusute cum trebuie. Părintele Grigorie a sosit pentru prima dată în Rusia, fiind însoțit de ieromonahul Gheorghe și novicele Ioan. Mitropolitul a hotărât ca hirotonia să aibă loc pe data de 19 noiembrie/2 decembrie, sărbătoarea Sfinților Varlaam și Ioasaf, cu două zile înainte de Intrarea Maicii Domnului în Biserică. În timpul acelei Liturghii, mitropolitul a coliturghisit cu alți doi ierarhi, arhiepiscopul Teodor de Borisovsk și episcopul Antonie de Iaransk, un episcop de Catacombă care, ca și preot de Catacombă, l-a pomenit pe Sfântul mitropolit Filaret și pe episcopii Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Granițelor.
Liturghia care a avut loc în acea Duminică a fost deosebită, nu doar pentru faptul că a avut parte de hirotonirea unui episcop, ci și pentru că a avut parte de hirotonirea sau ridicarea altor patru persoane la fiecare treaptă pe care o poate permite Biserica în timpul unei Liturghii. Asta este ceva cu care o persoană s-ar putea să nu se mai întâlnească în toată viața sa. Un episcop, un preot, un diacon, un ipodiacon, și câțiva citeți au fost cu toții rânduiți în timpul acestei Liturghii.
După hirotonire, mitropolitul Valentin a discutat cu noul ales episcop despre toate câte s-au întâmplat înainte de ridicarea sa în treapta de episcop. A menționat că niciodată nu a văzut atât de multă opoziție la nici o hirotonire. Atunci când s-a dus vestea, anume că va avea loc hirotonirea, mitropolitul a spus că primea e-mailuri și scrisori din toate locurile posibile, “chiar și de la cei care nu sunt în comuniune cu noi”. Cu toții obiectau, atenționau și sfătuiau împotriva hirotonirii, dar motivele lor au fost destul de neconvingătoare. Din acestea a înțeles, a spus el, că dacă dușmanii Bisericii nu doresc ca episcopul Grigorie să fie hirotonit, aceasta trebuie să fie alegerea corectă.
Atunci când episcopul Grigorie a ajuns acasă, a venit vestea din Grecia, că instigatorul din Sinodul Grecesc împotriva episcopului Grigorie, faimosul mitropolit Nifon, a suferit un accident de mașină în Atena. Autovehiculul a fost distrus, dar șoferul său nu a suferit nici o leziune. Mitropolitul Nifon a fost singurul rănit în accident. Mai apoi s-a aflat că a fost spitalizat timp de multe luni. Ceea ce a fost remarcabil pentru toți, atât pentru cei din Grecia cât și pentru noi cei din America, a fost că accidentul s-a produs exact în ziua hirotonirii Episcopului Grigorie, și de fapt, în exact aceeași dimineață. Care a fost rezultatul final finalul a acestui mitropolit grec? După ce Episcopul Grigorie a plecat din Sinodul Grecesc, s-au ținut niște alegeri cu privire la cine să fie următorul arhiepiscop. Nifon a vrut această onoare cu o dorință vehementă, dar când a văzut că a primit doar votul său și votul ucenicului său, episcopul Arethas, și a pierdut alegerile în fața noului arhiepiscop Macarie, a refuzat să mai participe la întâlniri sinodale. În cele din urmă s-a separat și a provocat o schismă în Biserica Grecească, și în final a fost arestat și închis, sub acuzația că a abuzat sexual pe mulți dintre călugării săi și băieți tineri în mănăstirea Acoperământului Maicii Domnului. Când s-au aflat veștile despre detenția sa și câți martori au venit împotriva lui, s-a înțeles de ce l-a vrut pe episcopul Grigorie afară din Biserică, din moment ce știa că episcopul Grigorie fusese destăinuitorul aceluiași tip de abuz sexual care s-a întâmplat la mănăstirea din Boston, cunoscută ca și Mănăstirea Schimbării la Față.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.