Nota editorului: Document în curs de actualizare și completare cu note de referință. Prezenta Cronologie a fost alcătuită de către o comisie pentru studiul mișcării vechi-calendariste române, capitolul Slătioara (BOSVR).
• 1864 – în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza toate încercările de introducere a calendarului gregorian eșuează.
• 9 februarie 1891 – se naște Gheorghe Tănasă (viitorul Glicherie, mitropolit al Bisericii Ortodoxe Române de Stil Vechi), în sat Mihoveni, județ Suceava, fiu de țărani (Nicolae, tatăl și Rahila, mama). Tatăl moare curând (data incertă), fără a fi cunoscut de copilul său. Este crescut de mama sa până la vârsta de 7 ani, când și aceasta moare. (“O Viață pentru Hristos – Viața, nevoințele și minunile Sfântului Ierarh Glicherie Mărtusitorul”)
• 30 august 1883 – se naște Galaction Cordun (primul Întâistătător al vechilor calendariști români), în satul Brehuiești-Hancea (județul Botoșani). Un anumit set de surse de informare afirmă că va absolvi Academia Imperială Teologică din Sankt Petersburg, cu titlul de Magistru in Teologie și va obține și titlul științific de Doctor în Teologie. Se reîntoarce în România înainte de Primul Război Mondial. (“O Viață pentru Hristos – Viața, nevoințele și minunile Sfântului Ierarh Glicherie Mărtusitorul”)
• 1898 – Ilarion Tănasă, unchiul lui Gheorghe Tănasă, îl ia în grijă pe copil după moartea mamei sale și părăsesc Mihoveni, stabilindu-se în satul Miroslava, județul Iași, unde viitorul mitropolit își va trăi copilăria în sărăcie până la vârsta de 18 ani. Gheorghe Tănasă părăsește satul în anul 1909 pentru a lucra ca muncitor la pepiniera C.F.R., Ciurea, iar mai apoi la fabrica de mezeluri Nicolina din suburbiile Iașiului. (“O Viață pentru Hristos – Viața, nevoințele și minunile Sfântului Ierarh Glicherie Mărtusitorul”)
• 1902-1904 – Patriarhia Constantinopolului, sub Ioachim al III-lea și Patriarhia Ierusalimului, sub Damian, împreună cu sfintele Sinoade ale Bisericilor din Rusia, Grecia și România au condamnat oficial noul calendar de la 1582 al Papei Grigorie al XIII-lea (care este denumit calendarul Gregorian). Ei promit solemn să rămână pe calendarul Iulian, denumit astfel după Iulius Cezar, pe care Biserica l-a adoptat încă din vremea lui Hristos. Ei au fost nevoiți să facă aceste declarații oficiale din cauza presiunilor existente pentru modernizarea Bisericii în secolul XX. (https://predaniapatristica.ro/cronologia-adevaratilor-crestini-ortodocsi-din-rusia-si-grecia-si-marea-apostazie-in-secolul-xx-xxi/)
• 1904 – unele surse arată că Galaction Cordun a fost hirotonit ierodiacon de către mitropolitul Primat Iosif Gheorghian, care l-a sprijinit și l-a trimis la studii, ca bursier, la Seminarul din Odesa. După reîntoarcerea de la Odess, a îmbrățișat viața monahală în timpul mitropolitului Pimen al Moldovei și Sucevei, care l-a și hirotesit arhidiacon la Catedrala Mitropolitană din Iași, în anul 1904. (studiu realizat de Gheorghe Vasilescu “Galaction Cordun”, bazat pe documente aflate în Arhiva Administrației Patriarhale; Arhivele Secretariatului de Stat pentru Culte, raportul intitulat “Galaction Cordun”, datat 6. III. 1957; Idem, Raportul Galaction Cordun (16 iunie 1955); Arhivele Administrației Patriarhale, Date biografice asupra fostului arhiereu Galaction Cordun, filele 1-3.)
• 1905 – după alte surse, se arată că Galaction Cordun a fost călugărit la Căldărușani și că, în aceeași mănăstire, a fost hirotonit diacon. La 1 martie 1905, a plecat la Catedrala Mitropolitană din Iași. În cartea canonică ce i s-a întocmit la ieșirea din eparhie (nr. 620/11 februarie 1905), se nota că “Galaction Cordun s-a arătat nesupus și în cele din urmă s-a răsculat contra starețului, aducându-i felurite calomnii”. ( Radu Petre Mureșan – “Stilismul în România (1924-2011)” , ISBN 978-973-1801-88-9, Editura Agnos)
• 1908-1911 – Cordun s-a aflat în Rusia, apoi a revenit în țară și a slujit ca diacon la Mănăstirea Neamț (iul. – aug. 1911), la Mănăstirea Agapia (sept. 1911 – febr. 1913) și Agafton (febr. – aug. 1913). Din 1913 până în 1915, a funcționat la Episcopia Romanului. (Radu Petre Mureșan – “Stilismul în România (1924-2011)”, ISBN 978-973-1801-88-9, Editura Agnos)
• 1914 – în 1914 Galaction Cordun a fost hirotonit preot ieromonah de către mitropolitul Conon, iar în 1915 a fost hirotesit protosinghel. (Radu Petre Mureșan – “Stilismul în România (1924-2011)” , ISBN 978-973-1801-88-9, Editura Agnos)
• 1915 – la 1 septembrie 1915, a fost numit provizoriu preot al Catedralei Mitropolitane din București, sub rezerva echivalării studiilor, iar în anul 1916 a devenit arhimandrit. Aceeași confuzie există și în ceea ce privește studiile sale în Rusia. S-a înscris la Facultatea de Teologie din Cernăuți, unde a urmat 6 semestre, după care s-a transferat la Academia Teologică din Petrograd, obținând, într-un singur an, diploma de licență. Aceasta i-a fost echivalată apoi de Facultatea de Teologie din București, la 28 octombrie 1915. Sursele pe baza cărora am alcătuit această biografie arată că nu există nicio copie de pe vreun certificat sau diplomă care să facă dovada studiilor și a titlurilor sale. (Radu Petre Mureșan – “Stilismul în România (1924-2011)” , ISBN 978-973-1801-88-9, Editura Agnos)
• 1916 – în timpul Primului Război Mondial, pe când Bucureștiul se afla sub ocupație germană, s-a opus introducerii calendarului gregorian în practica liturgică a Bisericii Ortodoxe Române, eveniment care a fost și continuă să fie invocat de vechi-calendariști pentru a arăta convingerile lui Cordun legate de calendar. De fapt, protestul lui, precum și al alor preoți sau ierarhi din acea vreme, se făcea în contextul delicat al regimului de ocupație german și nu avea nicio legătură cu calendarul îndreptat, adoptat la 1924, față de care Galaction Cordun nu a avut nicio obiecție. Măsura preconizată de forțele de ocupație a fost criticată în egală măsură și de arhimandritul Iuliu Scriban, care a fost unul din susținătorii îndreptării calendarului în 1924. (pag. 80, Radu Petre Mureșan – “Stilismul în România (1924-2011)”, ISBN 978-973-1801-88-9, Editura Agnos)
• 1916 – chiar și în cazul concret al protestului său, Cordun nu considera că introducerea calendarului gregorian ar constitui o abatere dogmatică, ci argumenta că respingerea lui se poate face doar din considerente care țin de tradiție și de resentimentele anti-catolice:
“Am spus că introducerea calendarului Gregorian și în uzul Bisericii noastre nu ar constitui o abatere dogmatică, întrucât știut lucru este tututor, că până la despărțirea bisericilor creștine se țineau de mai multe ere, aveau numărătoare diferite și începeau Anul Nou unii de la întâi ianuarie, cum e la noi, alții de la întâi septembrie al nostru bisericesc, mulți la întâi martie și așa mai încolo. Noul calendar ar putea fi respins numai din două considerațiuni capitale: întâi aceea a tradiției Bisericilor Ortodoxe, alături de care a avut cinstea de a sta și Biserica noastră națională, chiar de la începutul creștinării românilor, și apoi, în al doilea rând, pentru că el a fost opera Bisericii Catolice, prin papa Grigorie al XIII-lea.” (Galaction Cordun – “În Cuvinte de viață pentru cei trudiți”, București, 1922, p.314-319 așa cum este citat de către Radu Petre Mureșan – “Stilismul în România (1924-2011)” , ISBN 978-973-1801-88-9, Editura Agnos)
• Decembrie 1916 – o altă versiune asupra opoziției lui Galaction Cordun este prezentată în “O Viață pentru Hristos – Viața, nevoințele și minunile Sfântului Ierarh Glicherie Mărtusitorul”: arhimandritul Galaction Cordun adresează o scrisoare către ÎPS Conon Arămescu-Donici, mitropolitul primat al Bisericii Ortodoxe Române din acea vreme, în care își exprima protestul față de ordonanța germană de a sărbători Nașterea Domnului și Anul Nou (1917) odată cu Biserica Catolică, luând astfel poziție împotriva intervenției forțelor de ocupație germane in chestiunile bisericești. În conținutul acestei scrisori, arhimandritul Galaction Cordun preciza:
“Chestiunea ce preocupă astăzi toate straturile societății românești din teritoriile ocupate de străini, este fără îndoială aceea a introducerii calendarului gregorian ce ni s-a impus de către guvernul și comandamentul german și a-l pune și în uzul Bisericii noastre. – Din punctul de vedere al dreptului tradițional și al practicii observate în Biserica noastră de Răsărit încă din cele mai vechi timpuri, această inovație care nu reprezintă în sine o dogma nealterabilă, ci numai un calcul de 11 sau 13 zile diferență între unul și celălalt, ar constitui totuși o mare lovitură morală pentru poporul nostru ortodox și în același timp ar fi un succes enorm pentru Biserica papală, a cărei mână se poate întrevedea și aici” (“O Viață pentru Hristos – Viața, nevoințele și minunile Sfântului Ierarh Glicherie Mărtusitorul”)
• Decembrie 1916 – Gheorghe Tănasă, la vârsta de 25 ani, după ce fusese primit, în primăvara anului 1916, ca novice în obștea Mănăstirii Cetățuia, este tuns în monahism cu numele de Glicherie. (“O Viață pentru Hristos – Viața, nevoințele și minunile Sfântului Ierarh Glicherie Mărtusitorul”)
• 31 ianuarie 1917 – arhimandritul Galaction Cordun este reținut de poliția centrală germană și internat ca ostatic sub pază la Mănăstirea Săveni (județul Ialomița). Motivul arestării a fost comunicat abia în luna iulie – când, conform adresei poliției germane nr. 10591 din 27 iulie 1917, se preciza că arestarea sa a fost în baza motivului: „activitate păgubitoare intereselor germane, în contrazicere violentă cu misiunea sa apostolică, ceea ce face imposibilă reintegrarea sa în demnitatea ce o ocupa până acum”. Pentru o perioadă de timp, a fost deportat în Bulgaria, în condiții de exilare. După perioada de exil, a fost repus în drepturile bisericești de altădată. (“O Viață pentru Hristos – Viața, nevoințele și minunile Sfântului Ierarh Glicherie Mărtusitorul”)
• 11 ianuarie 1918 – monahul Glicherie este hirotonit ierodiacon (“O Viață pentru Hristos – Viața, nevoințele și minunile Sfântului Ierarh Glicherie Mărtusitorul”)
• 18/31 decembrie 1919 – Miron Cristea (mason notoriu) este ales mitropolit primat al României. (https://ro.wikipedia.org/wiki/Miron_Cristea)
• 29 iunie 1920 – ierodiaconul Glicherie este hirotonit întru preoție la 29 iunie 1920, devenind astfel ieromonah. În toamna anului 1920 se stabilește la Mănăstirea Neamț. (“O Viață pentru Hristos – Viața, nevoințele și minunile Sfântului Ierarh Glicherie Mărtusitorul”)
• 1921 – ieromonahul Glicherie slujește la Mitropolia din Iași (“O Viață pentru Hristos – Viața, nevoințele și minunile Sfântului Ierarh Glicherie Mărtusitorul”)
• 29 decembrie 1921 – Meletie al IV-lea al Constantinopolului este caterisit pentru comportament necanonic și amestec cu eterodocșii (în bisericile acestora). (https://predaniapatristica.ro/cronologia-adevaratilor-crestini-ortodocsi-din-rusia-si-grecia-si-marea-apostazie-in-secolul-xx-xxi/)
• 24 ianuarie 1922 – Meletie al IV-lea este întronat necanonic ca patriarh al Constantinopolului. Caterisirea sa din poziția de arhiepiscop al Atenei este “ridicată” pe 24 septembrie, datorită presiunilor venite din partea guvernului grec. (https://predaniapatristica.ro/cronologia-adevaratilor-crestini-ortodocsi-din-rusia-si-grecia-si-marea-apostazie-in-secolul-xx-xxi/)
• 1922 – ieromonahul Glicherie se întoarce ca viețuitor la Mănăstirea Neamț. (“O Viață pentru Hristos – Viața, nevoințele și minunile Sfântului Ierarh Glicherie Mărtusitorul”)
• 1922 – după război, Galaction Cordun a condus “Serviciul religios și de propagandă culturală” de pe lângă Direcția Generală a Căilor Ferate Române, înființat în 1922, în această calitate publică mai multe cărți, broșuri, articole cu caracter misionar (A se vedea Arhiereu Galaction Cordun, Misionarismul la Căile Ferate, în Biserica Ortodoxă Română, an. LVIII, nr. 5-6, mai-iunie 1940, p. 357-360. La Biblioteca Academiei Române, se pot găsi următoarele cărți și borșuri misionare semnate de fostul arhiereu Galaction Cordun: Ce este adventismul, București, 1919; Poate știința să înlocuiască creștinismul?, București, 1919; Cine grăiește adevărul?, București, 1922; Cuvinte de viață pentru cei trudiți, București, 1922; Ce cred oamenii învățați și de stat ai lumii despre religiune și existența lui Dumnezeu?, București, 1923; Problema muncitorească privită din punct de vedere religios-creștin, București, 1923; Învățământul religios înnăscut în firea omului, București, 1923; Așezământul Sfintei Biserici Ortodoxe Universale pentru venerarea și invocarea sfinților, București, 1924; Beția, București, 1924; Etica creștină și socialismul, București, 1924; Este vătămător fumatul?, București, 1925; Vizita IPS Domnului Dr. Miron Cristea, Mitropolit al României, în Basarabia la 12-18 mai 1921, București, 1926; Catehismul necredinciosului, București, 1926; Cererile dizolvante sociale și religioase în timpul de față și combaterea lor, Râmnicu-Vâlcea, 1935; Cărticică de rugăciuni pentru tot creștinul și ostașul, f. l, 1941 (Radu Petre Mureșan – “Stilismul în România (1924-2011)” , ISBN 978-973-1801-88-9, Editura Agnos)
• 1923 – întors la Neamț, ieromonahul Glicherie intră în posesia unei traduceri a ukazului (circularei) nr. 362/1920, împreună cu răspunsul negativ al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anul 1903, cu privire la înnoirile și modernizările rânduielilor bisericești propuse pe atunci de către Patriarhia Constantinopulului și un document redactat și semnat de preasfințitul episcop Gherasim Saffirin, ce trata situația creată de “Legea Consistoriului Bisericesc Superior din 1909”. Tot în 1923 ieromonahul Glicherie este numit stareț la schitul Procov, aparținând de Mănăstirea Neamțului. Aici îl cunoaște pe ierodiaconul David Bidașcu. (“O Viață pentru Hristos – Viața, nevoințele și minunile Sfântului Ierarh Glicherie Mărtusitorul”)
• iunie 1923 – Meletie al IV-lea convoacă “congresul pan-ortodox” pentru a trece ortodoxia la noul calendar! Majoritatea îl resping. Meletie al IV-lea trece totuși Constantinopolul la noul calendar, cu asigurarea prealabilă din partea lui Hrisostom (Papadopoulos) arhiepiscopul Atenei, că este de acord cu această schimbare. (https://predaniapatristica.ro/cronologia-adevaratilor-crestini-ortodocsi-din-rusia-si-grecia-si-marea-apostazie-in-secolul-xx-xxi/)
• 1923 – nemulțumit de hotărârile “congresului pan-ortodox”, starețul ieromonah Glicherie scria: „În toată istoria Bisericii, au existat vrăjmași care au luptat împotriva ei, spunând că aceasta nu reflectă adevărul sau este învechită. Lupta lor a constat în încercarea de a fura adevărul pogorât de sus și a pune în locul lui propriile lor dogme, învățături și filosofii deșarte, rod al unor minți căzute. Veniți ca niște lupi în piei de oaie, acești eretici și păgâni răpitori au văzut că staulul, adică Biserica, era îngrădit cu bârne groase, adică avea drept străjeri pe ierarhii și preoții săi, înarmați cu armele neruginite ale sfintelor canoane. Ei nu puteau câștiga această luptă în mod cinstit, așa că au folosit înșelătoria, cea mai veche metodă de a câștiga o bătălie. Ei au creat fisuri în zidul de apărare al Bisericii, iar pe acolo au introdus învățături străine și oameni străini de Ortodoxie, adică păstori năimiți, pe care i-au proptit în cele mai înalte scaune ale ierarhiei” (“O Viață pentru Hristos – Viața, nevoințele și minunile Sfântului Ierarh Glicherie Mărtusitorul”)
• martie 1924 – arhiepiscopul Hrisostom (Papadopoulos) instituie noul calendar (cel papal) pentru utilizare în Biserica Greciei. O parte din creștinii ortodocși ai Greciei, aleg să urmeze calendarul tradițional, refuzând inovația, și sunt persecutați. (https://predaniapatristica.ro/cronologia-adevaratilor-crestini-ortodocsi-din-rusia-si-grecia-si-marea-apostazie-in-secolul-xx-xxi/)
• 10 martie 1924 – mitropolitul Miron Cristea (francmason, fost ierarh uniat), conducător al Bisericii Române, primește reforma noului calendar a lui Papadopoulos din martie 1924. (https://predaniapatristica.ro/cronologia-adevaratilor-crestini-ortodocsi-din-rusia-si-grecia-si-marea-apostazie-in-secolul-xx-xxi/)
• Aprilie 1924 – Meletie al IV-lea al Constantinopolului primește mustrări scrise pentru schimbarea calendarului de la: patriarhul Damian al Ierusalimului, patriarhul Grigorie al Antiohiei, patriarhul Dimitrie al Serbiei și patriarhul Fotie al Alexandriei. Patriarhul Tihon al Rusiei nu scrie o mustrare pentru că activitățile îi sunt restricționate de către GPU (redenumită ulterior KGB), ateiști comuniști evrei. (https://predaniapatristica.ro/cronologia-adevaratilor-crestini-ortodocsi-din-rusia-si-grecia-si-marea-apostazie-in-secolul-xx-xxi)
• Septembrie 1924 – în prezența Episcopului de Neamț Nicodim Munteanu, clericii laici și egumenii schiturilor din jurisdicția Neamțului resping hotărârea de introducere a noului calendar gregorian. Printre acești 32 de clerici se numărau părintele Glicherie (starețul schitului Pocrov), arhimandritul Mina Prodan (duhovnicul Mănăstirii Neamț) și alți stareți ai marilor mănăstiri moldovenești. Ca urmare, episcopul Neamțului îi amenință că le vor fi confiscate averile, dacă nu se vor conforma directivei mitropolitului primat Miron Cristea. (“O Viață pentru Hristos – Viața, nevoințele și minunile Sfântului Ierarh Glicherie Mărtusitorul”)
• 1924 – intelectualitatea românească a vremii se opune și ea schimbării calendarului. Dintre personalitățile marcante ale vremii, exponenții cei mai vocali sunt: Nae Ionescu (filosof, profesor universitar, journalist și politician), Mircea Vulcănescu (filolog, filosof, publicist, sociolog și politician) și Ernest Bernea (sociolog, etnograf și filozof). (Ziarul “Cuvântul”, 1929, diverse articolele semnate Nae Ionescu, Mircea Vulcănescu)
• 1924-1926 – deși rămâne stareț la Schitul Pocrov, ieromonahul Glicherie încetează a-l mai pomeni pe Miron Cristea. (“O Viață pentru Hristos – Viața, nevoințele și minunile Sfântului Ierarh Glicherie Mărtusitorul”)
• 14 septembrie 1925 (stil vechi) – minunata apariție a Sfintei Cruci pe cerul din afara Atenei, deasupra Bisericii Sfântului Ioan Teologul pe Muntele Hymettos, vreme de o oră, acolo unde creștinii ortodocși vechi calendariști, adunați în secret fiind, săvârșeau privegherea de toată noaptea cu ocazia Înălțării Sfintei Cruci, după calendarul bisericesc. Mii de credincioși nu au fost deloc tulburați de poliția adunată pentru a-i dispersa. Această minune i-a întărit pe vechii calendariști din toată Grecia, ca un semn adevărat de la Dumnezeu care sprijinea strădania lor sfântă. (https://predaniapatristica.ro/cronologia-adevaratilor-crestini-ortodocsi-din-rusia-si-grecia-si-marea-apostazie-in-secolul-xx-xxi/)
• 1925 – părintele Arsenie Cotea (de la Schitul Athonit Sfântul Ierarh Vasile) va face o călătorie în România, prilej cu care va vizita și schitul Pocrov, înfiripîndu-se o relație de prietenie între acesta și Glicherie Tănăse. Scrieriele părintelui Arsenie Cotea (“Boldurile”) legate de schimbarea calendarului vor fi răspândite ulterior de către ieromonahul Glicherie. (“O Viață pentru Hristos – Viața, nevoințele și minunile Sfântului Ierarh Glicherie Mărtusitorul”)
• 1926 – Patriarhia Română, prin Miron Cristea, decide prăznuirea Paștilor la aceeași dată cu catolicii 22 Martie (stil vechi) – 4 Aprilie (stil nou), dată care a picat înaintea Paștelui evreiesc. Prin această decizie, Miron Cristea a reușit să plaseze Biserica Ortodoxă Română într-o situație fără precedent în toată istoria ei și complet izolată de celelate Biserici Ortodoxe.
• Joia Mare 1926 – 450 de călugări atoniți conduși de către părintele Arsenie Cotea iscălesc “Sfânta alianță a călugărilor zeloți” (sau “Liga Ziloților”) pentru apărarea ortodoxiei împotriva inovației noului calendar. (https://predaniapatristica.ro/cronologia-adevaratilor-crestini-ortodocsi-din-rusia-si-grecia-si-marea-apostazie-in-secolul-xx-xxi/)
• 1926 – Ca urmare a evenimentelor legate de sărbătorirea Sfintelor Paști, ieromonahul Glicherie consideră schismatică ierarhia Bisericii Ortodoxe Române. Este urmat, dintre ucenici, doar de ierodiaconul David Bidașcu. Din Mănăstirea Neamț, aleg separarea și alți monahi. La apelul ierarhilor nou-calendariști, jandarmeria arestează o parte din călugării fugari. Unii au fost prinși și readuși în mănăstirile de unde au fugit, alții au fost uciși și abandonați în pădure. Alții au reușit să scape ascunși prin gospodăriile creștinilor ce țineau vechiul calendar. Părintele Glicherie și părintele David s-au stabilit într-o pustie denumită Râpa lui Coroi, aproape de schitul Sihla, unde au săpat un bordei în pământ, întocmind un paraclis pentru rugăciune și o altă încăpere pentru locuit. Alți călugări și clerici, precum ieroschimonahii Varuh și Zosima au ales fuga către Sfântul Munte. Aceștia doi vor reprezenta puntea de legătură cu monahii din Sfântul Munte, ce constituiau pe atunci Liga Ziloților. (“O Viață pentru Hristos – Viața, nevoințele și minunile Sfântului Ierarh Glicherie Mărtusitorul”)
• 1927 – părintele ieroschimonah Glicherie are o ”vedenie de la Dumnezeu”. Prima minune…
„… de la Apus s-a ridicat un nor foarte întunecat, ce căuta să acopere lumea întreagă și venea cu furie spre răsărit, clocotind ca un balaur. În fața acestui nor se iscase o năprasnică furtună, ce purta un lanț negru ca păcura, pe care se arătau cruci negre; lumea toată era înfricoșată. Dar privind spre Răsărit, se vedea venind dintr-acolo un alt nor alb ca zăpada, strălucind ca aurul și înaintea lui era un lanț, însă unul de aur, pe care erau agățate multe cruci aurite. Privind spre norul de la Răsărit, s-a arătat acolo un sobor de arhierei, pornind deasupra acelui nor și îmbrăcămintea lor strălucea ca aurul. Într-un loc anume, norul de la Răsărit s-a ciocnit cu cel de la Apus. Norul de la Apus s-a prăbușit, iar în locul lui s-a întins o mare de apă ce a cuprins tot pământul. Peste valurile acestei mări plutea singur părintele Glicherie, înotând și luptându-se din greu cu valurile năprasnice. Cuprins de deznădejde, cuviosul a început să plângă cu amar, dar în față i-a apărut un chip de călugăr, ce călca peste apele acelei mări, având înfățișarea Domnului nostru lisus Hristos, iar fața Lui strălucea ca soarele. Când s-a apropiat Mântuitorul de părintele Glicherie, care se simțea cufundat până la piept, părintele I-a sărutat picioarele. Atunci Mântuitorul, în chip de călugăr, S-a aplecat și apucându-l de mână, i-a zis: „Dacă ai văzut acestea toate, mergi de spune în lume că aproape este sfârșitul!” și îndată S-a făcut nevăzut. În clipa aceea s-a stins și imaginea cu apa mării, iar părintele deschizând ochii încerca să înțeleagă ce ar vrea să însemneze visul acela. Era și acesta un alt semn prin care Dumnezeu îl încredințase despre adevărul de credință, ce avea să-l mărturisească de-a lungul vieții. O vreme, părintele Glicherie nu a putut vorbi despre această vedenie, însă mai târziu, a mărturisit-o cu lacrimi în ochi către părintele David Bidașcu”. (“O Viață pentru Hristos – Viața, nevoințele și minunile Sfântului Ierarh Glicherie Mărtusitorul”)
• 1927 – toamna, părintele Glicherie împreună cu părintele David Bidașcu ajung la Athos, unde se reîntâlnesc cu Arsenie Cotea și cu ieroschimonahii Varuh și Zosima, la mănăstirea Prodromu. La recomandarea făcută de Arsenie Cotea, părintele Glicherie este primit să slujească Sfânta Liturghie, de către arhimandritul Ioasaf, starețul Prodromu. Acesta din urmă îl sfătuiește pe părintele Glicherie “să rămână la ei, spunând că darul preoției i-a fost dat pentru slujba Domnului și mai puțin pentru alte îndeletniciri omenești.” (“O Viață pentru Hristos – Viața, nevoințele și minunile Sfântului Ierarh Glicherie Mărtusitorul”)
• 1928 – prima încercare de înființare a unei ierarhii pentru credincioșii de stil vechi din România. Părintele Glicherie, împreună cu părintele David fac apel către Chinotită, să li se aprobe hirotonia întru episcop a unui preot din Sfântul Munte, care să accepte să meargă în România. Decizia Chinotitei Sfântului Munte din anul 1928 a fost fără echivoc: hirotonia vreunui episcop pentru România nu era cu putință, întrucât Canoanele Bisericii Ortodoxe nu permit intervenția unei episcopii străine pe teritoriul canonic și administrativ al altei jurisdicții.” (“O Viață pentru Hristos – Viața, nevoințele și minunile Sfântului Ierarh Glicherie Mărtusitorul”)
• 1928 – părinții Glicherie și David primesc schima mare, iar spre sfârșitul anului se întorc în România, stabilindu-se din nou în bordeiul de la Râpa lui Coroi. Li se alătură ieroschimonahul Pamvu și monahii Veniamin și Galaction, trei frați după trup și ieroschimonahii Varuh și Zosima, întorși și aceștia de la Athos”. (“O Viață pentru Hristos – Viața, nevoințele și minunile Sfântului Ierarh Glicherie Mărtusitorul”)
• 9 ianuarie 1929 – ziarul Cuvântul arăta că, în Basarabia, circulau manifeste cu următorul conținut: “cel care se va alipi de Paschalia gregoriană și calendarul papistășesc, fie el preot sau mirean, să fie depărtat de la Dumnezeu și după moarte să nu putrezească, ci să rămână în vecinicile munci”. Este semnificativ faptul că preoții din Soroca, fiind convocați la Prefectura Județului și înștiințați că sunt rugați să oficieze serviciul religios după calendarul îndreptat, s-au opus in corpore, declarând că ei nu oficiază Paștile decât la data de 5 mai, semnând și o declarație în acest sens (28 martie 1929). Inspectoratul General al Siguranței raporta că, în orașele importante din Basarabia (Chișinău, Orhei, Tighina, Cahul), Paștile după calendarul îndreptat s-a oficiat numai în bisericile militare, de către preoți militari. (Arhivele Naționale, fond Direcția Generală a Poliției, Dosar 43/1929, f. 12, 13, 18, 20.)
• 1929 – data sărbătoririi Paștelui în Biserica Ortodoxă Română este stabilită pentru data de 31 martie, înaintea paștelui evreiesc. Biserica Basarabeană (Basarabia, zonă de teritoriu românesc, făcea la acea dată parte din România Mare, în urma Marii Uniri din 1918, urmând a fi pierdută definitiv după cel de-al doilea război mondial, ocupată de Stalin, iar după căderea U.R.S.S., devenind Republica Moldova) care deși se afla sub autoritatea Sinodului Bisericii Ortodoxe Române, obține din partea Sinodului acceptul de a sărbători Paștele pe data de 5 mai, data canonică.
• 1928-1930 – părintele Glicherie sfințește un paraclis în casa lui Ioan Urzică, din comuna Vânători-Neamț, unde slujeau noaptea Liturghia, împărtășindu-i pe credincioși cu Sfintele Taine și săvârșind toate slujbele necesare. După anul 1930, sub îndrumarea ieroschimonahilor Glicherie și Pamvu, creștinii au dărâmat zidurile șubrezite de vreme ale acestui paraclis și au ridicat, pe noi temelii, zidurile celei dintâi biserici. (“O Viață pentru Hristos – Viața, nevoințele și minunile Sfântului Ierarh Glicherie Mărtusitorul”)
• 1929-1930 – o altă perioadă de prigoană. Creștinilor ortodocși care s-au opus schimbării calendarului le sunt vandalizate casele de către jandarmi, aceștia fiind însoțiți în razii de către preoți nou-calendariști ce își însușesc icoane, cărți și alte obiecte de cult , unii creștini sunt amendați, iar alții arestați și bătuți cu cruzime. Au fost creștini care au povestit că la unele razii a participat chiar și episcopul locului. Părintele Glicherie este arestat și încarcerat, deschizându-i-se dosar penal pe numele “Tănasă Gheorghe, alias Glicherie”. Este ținut într-o cameră de beci din subsolul judecătoriei timp de trei luni, fără pat, în lanțuri, prin încăpere trecând o scurgere ce făcea ca nivelul apei să fie constant deasupra gleznelor. Era batjocorit cu apelativul “călugărul stilist”. După procesul de la Tribunalul Piatra-Neamț, i se interzice accesul la sălașul de la Râpa lui Coroi, stabilindu-i-se domiciliu forțat în casa brigadierului silvic Vasile Gârleanu. (“O Viață pentru Hristos – Viața, nevoințele și minunile Sfântului Ierarh Glicherie Mărtusitorul”)
• 1930 toamna – a doua încercare de înființare a unei ierarhii pentru credincioșii de stil vechi din România. Ieroschimonahul Glicherie călătorește la Ierusalim, în speranța obținerii unei audiențe la Patriarhul Damian. Rămas în Ierusalim, obține audiența. În urma solicitării hirotonirii unui episcop pentru credincioșii de stil vechi din România, primește același răspuns pe care l-a primit și de la Athos. (“O Viață pentru Hristos – Viața, nevoințele și minunile Sfântului Ierarh Glicherie Mărtusitorul”)
• 1931 – mai stă circa șase luni într-o chilie din incinta Patriarhiei Ierusalimului și slujește alături de Damian la sfințirea apei Iordanului. Imediat după aceea, părintele Glicherie părăsește Ierusalimul, spre România. În cartea “O viață pentru Hristos. Viața, nevoințele și minunile Sfântului Ierarh Glicherie Mărturisitorul” se afirmă că acesta primește la plecare, din partea Patriarhului Damian, Sfinte Antimise și Sfântul și Marele Mir. Această informație nu a putut fi niciodată probată și pe parcursul anilor a fost cauză a mai multor controverse. (“O Viață pentru Hristos – Viața, nevoințele și minunile Sfântului Ierarh Glicherie Mărtusitorul”)
1931 Aprilie – La pag. 122-123, din revista Mitropolia Moldovei, se consemnează decizia Sinodului Mitropolitan nr. 5754/22.09.1930 de caterisire și excludere din tagma monahală a 11 foști călugări-preoți pentru rele purtări și agitațiuni pe chestiunea calendarului. Printre aceștia, se aflau David Bidașcu, Gamaliil Papil și Glicherie Tănase de la Cetățuia. În comunicatul Mitropoliei Moldovei, se specifica faptul că toți aceștia sunt și rămân lipsiți de darul preoției rămânând caterisiți. Deci nu mai au dreptul de a purta haină călugărească, nici de a mai săvârși slujbe religioase, nici în biserici, nici în casele creştinilor sau în orice alt loc. (Revista Mitropolia Moldovei, aprilie 1931, p. 122-123; Arhivele Naţionale, fond Ministerul Instrucțiunii, al Cultelor și Artelor, Dosar 125/1935, f. 77.; Radu Petre Mureșan – “Stilismul în România 1924-2011” , ISBN 978-973-1801-88-9, Editura Agnos; “O Viață pentru Hristos – Viața, nevoințele și minunile Sfântului Ierarh Glicherie Mărtusitorul”)
• 1932 – se sfințesc în județul Suceava așezăminte bisericești la Rădășeni, Râșca, Bogdănești, Drăgușeni, iar în județul Neamț, la Brusturi, Urecheni și în județul Iași, la Balș. Sporadic se mai fac razii și arestări la diferitele așezăminte de stil vechi. (“O Viață pentru Hristos – Viața, nevoințele și minunile Sfântului Ierarh Glicherie Mărtusitorul”)
• 1932 – anul în care, arhimandritul Galaction Cordun a fost numit în funcția de mare eclesiarh la catedrala patriarhală din București. Acesta publică un studiu referitor la sectele religioase care își au originea în Cabala, intitulat: “Cum s-a manifestat iudaismul în propaganda adventistă”. (“O Viață pentru Hristos – Viața, nevoințele și minunile Sfântului Ierarh Glicherie Mărtusitorul”)
• 1933 – numărul așezămintelor de stil vechi ajunge la 40, întinse pe toată zona Moldovei, urmată de migrarea unei părți considerabile a credincioșilor de stil nou către parohiile vechi-calendariste. În istoria oficială se afirmă că persecuțiile se vor înteți, culminând cu crime și cu atacuri armate direcționate împotriva credincioșilor de stil vechi. Se pare că atacurile sîngeroase au culminat în zona Brusturi-Neamț cu o intervenție a unui detașament de 60 de jandarmi ai jandarmeriei Fălticeni, însoțit de tancuri(!). (“O Viață pentru Hristos – Viața, nevoințele și minunile Sfântului Ierarh Glicherie Mărtusitorul”)
• octombrie 1934 – George Paraschos și Basil Stamatoulis, președintele și secretarul general al comunității adevăraților creștini ortodocși (vechii calendariști greci), apelează la prim-ierarhul Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Rusiei, mitropolitul Antonie (Hrapovițki) de a hirotoni episcopi vechilor calendariști și să îi ia sub omoforul său. Mitropolitul Antonie și ROCOR și-au exprimat opinia public că inovația noului Minei (calendarul sărbătorilor cu data fixă) a fost o eroare gravă și o încălcare a sfintelor Canoane, dar nu de o asemenea amploare ca să provoace încă o schismă reală, iar ROCOR încă recunoștea și avea comuniune cu noii calendariști ca făcând parte din aceeași Biserică Ortodoxă ca și ROCOR. (https://predaniapatristica.ro/cronologia-adevaratilor-crestini-ortodocsi-din-rusia-si-grecia-si-marea-apostazie-in-secolul-xx-xxi/)
• 31 martie 1935 – din anul 1924 datează prima încercare a lui Galaction Cordun de a ocupa un post de episcop-vicar la Episcopia Constanței (Biserica Ortodoxă Română, martie 1924, p. 167). Ca urmare a alegerii preasfințitului Nifon Criveanu ca episcop al Hușilor (1933), preasfințitul episcop Vartolomeu Stănescu al Râmnicului a fost lipsit de episcopul său vicar (Nifon). În anul 1935 arhimandritul Galaction Cordun (B.O.R.) este hirotonit episcop-vicar, cu titlul “Craioveanu” al episcopiei Râmnicului. (Desbaterile Sfântului Sinod, în Biserica Ortodoxă Română, anul LIII, 1935, Partea Oficială, p. 191; “O Viață pentru Hristos – Viața, nevoințele și minunile Sfântului Ierarh Glicherie Mărtusitorul”)
• 13/26 mai 1935 – văzând că arhiepiscopul Hrisostom (Papadopoulos) nu va respinge inovația noului calendar, trei mitropoliți părăsesc Biserica de Stat a Greciei. Sinodul „Adevărata Biserică Ortodoxă” (G.O.C.) format din următorii trei episcopi greci în prezența a 25.000 de credincioși părăsesc Biserica de Stat: (Președinte) mitropolitul Gherman de Demetrias, mitropolitul Hrisostom de Florina și mitropolitul Hrisostom de Zakintos. Peste 800 de parohii sunt înființate în toată Grecia. (https://predaniapatristica.ro/cronologia-adevaratilor-crestini-ortodocsi-din-rusia-si-grecia-si-marea-apostazie-in-secolul-xx-xxi/)
• Mai 1935 – vechii calendariști români primesc din Grecia, printr-o scrisoare, vestea legată de formarea sinodului vechi calendarist (viitorii Floriniți) alcătuit din P.S. Hrisostomos de Zakhynthos, P.S. Ghermanos de Demetria și P.S. Hrisostomos de Florina. În cartea citată mai sus apare următorul pasaj:
“răspunsul părintelui Glicherie ar fi fost unul favorabil, însă condițiile dictaturii comuniste nu a permis acest lucru. Se dorea o unire duhovnicească, însă atât condițiile social-politice din România, cât și cele din Grecia, nu au permis atunci începerea acestor tratative bisericești, ele fiind reluate mult mai târziu. Începutul acestei comuniuni liturgice atrăgea după sine o serie de cercetări asupra eclesiologiei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din Grecia, iar acestea nu au putut fi aprofundate decât în preajma anului 1979, când regimul comunist din România slăbise controlul asupra intrărilor și ieșirilor peste graniță.” (!). (“O Viață pentru Hristos – Viața, nevoințele și minunile Sfântului Ierarh Glicherie Mărtusitorul”)
În anul 1935 nu era încă instaurat comunismul în România. Aceasta se va realiza mult mai târziu, în anul 1947, după cel de al doilea razboi mondial și după abdicarea regelui Mihai (Hohenzollern-Sigmaringen) de România. De ce anume părintele Glicherie nu a intrat sub omoforul vechilor-calendariști greci Floriniți, episcopii cărora ar fi putut reprezenta o ierarhie legitimă, cu Succesiune Apostolică, pentru românii vechi calendariști?! Referința ambiguă la anul 1979 din pasajul de mai sus (anul în care se va realiza comuniunea cu Sinodul Kalistit <vezi mai jos evenimentele februarie-octombrie 1979>, format din “episcopi” caterisiți, urmată de unirea cu rămășița acelui sinod – Sinodul [ilicit] Kiprianit) pare a fi nelalocul ei. În ciuda confuziei, intenționate sau nu, pe care o crează pasajul respectiv, cele două grupări sunt de fapt total distincte. Sinodul Vechi-Calendarist Florinit nu este unul și același sinod cu Sinodul Kiprianit, și ambele sunt aparte față de Sinodul Mateit, acestea 3 suprapunându-se cronologic ca existență și având până în prezent diverse grupări urmașe. Rămâne uimitor faptul că, în istoria recentă, vechii calendariști români mențin în cotinuare o ambiguitate ciudată în exprimare, referindu-se la diversele grupări vechi-calendariste din Grecia, drept „Biserica Ortodoxă de Stil Vechi a Greciei”, fără a face nicio diferență între respectivele grupări ce își dispută această titulatură.
• 2 octombrie 1935 – proaspătul arhiereu Galaction Craioveanul a fost numit membru al “Comisiunii pentru doctrină și viață religioasă”, care fusese însărcinată de Sfântul Sinod “a studia chestiunea combaterii stilismului în complexul ei și a prezenta măsurile necesare pentru liniștirea spiritelor și stânjenirea propagandei subversive”. (“Desbaterile Sfântului Sinod”, în revista “Biserica Ortodoxă Română”, An III, 1935, Partea Oficială, p. 194-195, p. 197. Așa cum este citată la pg. 81-82, de Radu Petre Mureșan – “Stilismul în România 1924-2011” , ISBN 978-973-1801-88-9, Editura Agnos)
• 13 octombrie 1935 – în calitate de Raportor al Comisiei speciale instituite de Sfântul Sinod în urma evenimentelor de la Albineț, Galaction Craioveanul făcea următoarea propunere: “Sfântul Sinod este rugat să binevoiască a hotărî reînvierea stăruințelor către înaltul guvern, spre a lua cuvenitele măsuri, ca toate autoritățile de stat să dea concursul pentru aplicarea deplină a calendarului îndreptat. În același timp, PS Chiriarh respectiv (de Bălți) să ia împreună cu clerul local, din nou, toate măsurile de lămurire a poporului și de înduplecare, spre a nu se mai da loc la cazuri ca cel întâmplat la Albineț”. (Radu Petre Mureșan – “Stilismul în România 1924-2011” , ISBN 978-973-1801-88-9, Editura Agnos)
• 1935 toamna – din lipsă acută de cărți de cult, părintele Glicherie reușește să tipărească, la o tipografie clandestină, Psaltirea, Ceaslovul și calendarul bisericesc pentru anul 1936. Este acuzat că tipărește cărți potrivnice stăpânirii și este amendat cu de două ori valoarea carților tipărite. (!). (“O Viață pentru Hristos – Viața, nevoințele și minunile Sfântului Ierarh Glicherie Mărtusitorul”)
• 21 Martie, 1936 – la scurt timp după instalarea sa ca episcop vicar a lui G. Cordun, documentele Sfântului Sinod semnalează situația conflictuală din Episcopia Râmnicului Noului Severin, Episcopul Vartolomeu Stănescu acuzându-l pe vicarul său de defăimare și neascultare. (“Desbaterile Sfântului Sinod”, în revista “Biserica Ortodoxă Română”, Şedința din 21 martie 1936, p. 33)
• 1 Septembrie 1936 – părintele Glicherie a plecat cu 500 căruțe, în total cca 4000 de săteni, pentru sfințirea bisericii din Buhalnița (jud. Neamț). Au fost înregistrate iar violențe ale jandarmeriei, o persoană rănită cu pistolul, s-au folosit gaze lacrimogene, iar pompierii i-au împrăștiat pe participanți cu jeturi de apă, Părintele Glicherie fiind iarăși bătut și arestat. (“O Viață pentru Hristos – Viața, nevoințele și minunile Sfântului Ierarh Glicherie Mărtusitorul”)
• 1936 – o nouă minune! Părintele Glicherie trece prin foc!
“…părintele Glicherie a fost scos în curtea penitenciarului. S-a dat poruncă să se facă un foc mare. S-a adus aproximativ 3-4 metri cubi de lemne. Jandarmii adunați împrejurul lemnelor au hotărât să-l arunce în foc numai atunci când se vor aprinde toate lemnele, ca nu cumva să scape nevătămat de vâlvătaie. Când jandarmii erau gata să-l arunce peste focul aprins, părintele Glicherie l-a însemnat cu semnul sfintei cruci. În sunetul unei pocnituri, flăcările s-au mistuit pentru o clipă, de parcă ar fi fost acoperite de un potop de apă. Jarul nu mai avea fierbințeala lui firească. Focul ardea, însă avea o paloare nefirească, fiind fără de putere. Cei doi jandarmi, care îl cuprinseseră pe părintele Glicherie pentru a-l arunca în foc, s-au înfricoșat și și-au desprins mâinile din umerii lui. Plin de credință, părintele Glicherie a rostit printre buze rugăciunea „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi!” și a trecut prin flăcările aprinse, care se ridicau până peste umerii lui. Călcând peste jarul încins, a ieșit nevătămat și neatins de focul ce-l împresura din toate părțile. Îndreptându-se către șeful jandarmilor, părintele Glicherie a zis: ‘Mulțumesc lui Dumnezeu, că m-am încălzit puțin, fiindcă mult frig am îndurat în pivniță în noaptea aceasta!’ De aici, a fost transportat la sediul Ministerului de Interne din București. O zi mai târziu, ziarul „Universul” din 16 septembrie 1936, anunța: ‘Episcopul stilist Glicherie, supranumit ‚Faima Moldovei’ a fost adus în capitală. A fost arestat cu ocazia tulburărilor de acum două zile de la Piatra-Neamț. Șeful stiliștilor a fost adus în capitală sub o puternică escortă de jandarmi. El va fi ținut la dispoziția autorităților până la terminarea anchetei de la Piatra-Neamț.’” (“O Viață pentru Hristos – Viața, nevoințele și minunile Sfântului Ierarh Glicherie Mărtusitorul”)
• 17 decembrie, 1937 – din documentele depuse de episcopul Râmnicului și Noului Severin la Comisiunea Canonico-juridică și pentru Disciplină, reiese că arhiereul Cordun a avut un comportament nedemn de slujirea care i-a fost încredințată, fiind acuzat de abuzuri, sustrageri de obiecte bisericești și viață imorală. Printre abaterile săvârșite se numără și faptul că a jefuit mai multe mănăstiri de odoare de preț (icoane, odăjdii arhierești, mobilă, bani) (Temei 2349, 2350, 2452, 2496/1936, respectiv 349, 502, 680, 759, 1003, 1020, 3977/1937. Arhivele Administrației Patriarhale, Date biografice asupra fostului arhiereu Galaction Cordun , f. 3; Obiectele sustrase de fostul Arhiereu Galaction Cordun sunt enumerate în Adresa Sf. Episcopii a Râmnicului Noul Severin, Direcția Economică și Financiară, nr. 11539/17 dec. 1937 (2 file)
• Oct. 25, 1938 – în urma discuțiilor, Sfântul Sinod a hotărât detașarea arhiereului Galaction Cordun ca vicar al Episcopiei Constanței, purtând pe mai departe titulatura Craioveanul. Peste puțin timp, întrucât PS Episcop Vartolomeu ceruse un concediu mai îndelungat, de doi ani, după care urma ieșirea sa la pensie, arhiereul Galaction Craioveanul cerea să se anuleze detașarea sa la Episcopia Constanței și revenirea în eparhia Râmnicului Noului Severin. Cu toate acestea, în ședința din 25 octombrie 1938, Sfântul Sinod a hotărât înființarea postului de arhiereu vicar la Episcopia Constanței și a acceptat să-l transfere definitiv pe arhiereul Galaction Cordun în postul nou creat, cu ti-tulatura Silistreanul.( Desbaterile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Ședința Sfântului Sinod din 25 iunie 1938, în Biserica Ortodoxă Română, anul LVI, 1938, Partea oficială, p. 54.) Menționăm, de asemenea, că arhiereul Galaction Cordun, cu titulatura Craioveanul și, apoi, Silistreanul, a deținut funcția de secretar al Sfântului Sinod din 1935 până în 1948, cu o mică întrerupere între anii 1941-1942. În anii 1944-1945, apare ca stareț al Mănăstiri-lor Neamț și Secu, fără să cunoaștem împrejurările care au dus la această numire. Așa cum știm, în 1940, România va pierde teritoriul Cadrilaterului, care cuprindea județele Durostorum și Silistra, astfel încât titulatura de Silistreanul va deveni una pur onorifică.
• 1937-1940 – prigoana contra vechilor-calendariști români continuă, înregistrându-se situații în care celor morți nu li se permitea îngroparea în cimitirurile nou-calendariste, care erau de altfel singurele cimitire existente la acea dată, sub condiția acceptării slujbei de înmormântare cu preot nou-calendarist. Majoritatea lăcașurilor vechi-calendariste vor fi dărâmate sau avariate grav în această perioadă. (“O Viață pentru Hristos – Viața, nevoințele și minunile Sfântului Ierarh Glicherie Mărtusitorul”)
• Septembrie 1940 – după ce, anterior, Galaction Cordun fusese o periodă în funcția de secretar al Sinodului Bisericii Ortodoxe Române, este numit și duhovnic al familiei regale. (“O Viață pentru Hristos – Viața, nevoințele și minunile Sfântului Ierarh Glicherie Mărtusitorul”)
• 1940 – același Galaction Cordun a fost protagonistul unui scandal iscat de aventura cu Lucia Călin, o actriță de la Teatrul Național din Iași, cu care a avut un copil. În anul 1941, prin sentința 558/1941 a Curții de Apel București, Secția II, acesta recunoaște paternitatea copilului d-nei Lucia Călin, născută Bălășescu și este obligat la plata întreținerii copilului. (Dudu Velicu, “Însemnări zilnice 1945-1947” – Biserica Ortodoxă Română în perioada sovietizării României, Arhivele Naționale, Ediție îngrijită de Alina Tudor-Pavelescu, București, 2004, p. 44)
• 1940 – sfântul Înger apare “în chip de lumină” părintelui Glicherie!!!
„Părintele Glicherie este eliberat, la fel și Părintele David. Părintele Glicherie este condus de un “bărbat îmbrăcat în alb, încins la mijloc și desculț până la locuința unui pădurar.” Bărbatului apărut „în chip de lumină”, după ce este adus la destinație, Părintele Glicherie îi rostește, de față cu un soldat, care îi împrumutase vestonul părintelui pentru ca acesta să nu fie recunoscut: “Îți mulțumesc ție, Sfinte Îngere! Slavă lui Dumnezeu și Preacuratei Maicii Sale” (mărturie înregistrată în cartea “O Viață pentru Hristos – Viața, nevoințele și minunile Sfântului Ierarh Glicherie Mărtusitorul”)
• 1941 – părintele Glicherie este arestat și întemnițat din nou în temnița de la Văcărești pentru că “instigă împotriva ordinii publice și a noii religii de stat” ( “O Viață pentru Hristos – Viața, nevoințele și minunile Sfântului Ierarh Glicherie Mărtusitorul”).
• 20 iulie 1941 (stil vechi) – părintele Glicherie este “vizitat” și de sfântul prooroc Ilie împreună cu sfântul Toma din Maleo!
“Cu trupul însângerat de grozăvia loviturilor de bice, cu mâinile strânse în cătușele de fier, doar mintea și inima îi mai rămăseseră slobode să privească spre cele de sus. Din multa lui durere sufletească, nopți la rând striga către Împărăteasa Cerurilor, să-i trimită spre ajutor pe Sfântul Ilie, cel care altădată înjunghiase mulțimea de popi idolești. În taina sufletului, el cerea ajutor de la Sfântul Ilie, rugându-se așa: „Sfinte Ilie proorocule, tu, cel care ai omorât pe popii idolești care se rugau lui Baal să le mistuiască jertfa…, iar cu puterea Domnului Dumnezeului nostru ai coborât foc din cer și ai dat ploaie poporului ca mai mult să creadă în adevăratul Dumnezeu. Vino, Sfinte Ilie, și la mine și îmi dezleagă lanțurile acestea, că sunt foarte grele și nu le mai pot purta. Dezleagă-mi mâinile din aceste cătușe de fier, ca să pot face o Sfântă Cruce!” În clipa aceea, în întunericul nopții se auzi un zgomot precum cel din revărsatul zorilor, când călăul deschidea ușa și începeau chinurile. De data aceasta, era abia puțin trecut de miezul nopții. Cei întemnițați se îndulceau de puținul somn ce cuprinse firea lor trupească amorțită de loviturile de bice. La ușa de la intrare se zărea o lumină deloc obișnuită. Cu ochii obosiți de atâtea nopți de priveghere, părintele Glicherie nu zărea decât o umbră de om, apropiindu-se de el. Cu cât se apropia mai mult, umbra devenea parcă realitate. Sub puterea privirilor lui vedea un chip de om, luminos la față, cu ochii pătrunzători spre adâncul sufleteștilor puteri și graiul blând. Era Sfântul Cuvios Toma din Maleo, prăznuit la 7 iulie după sinaxarul Bisericii Ortodoxe. Acesta, apropiindu-se de părintele Glicherie, l-a întrebat compătimitor: „Pentru ce plângi, părinte? Căci a auzit Domnul Dumnezeu glasul rugăciunii tale și, iată, mi-a dat poruncă spre a te cerceta. Astăzi numele meu și pomenirea pătimirii mele din lume este prăznuită în ceruri. Pentru aceasta Dumnezeu m-a trimis, ca să te slobozesc din durerile lanțurilor, precum ai cerut”. Și, atingându-se Sfântul Toma de lanțurile ce răneau picioarele părintelui, acestea s-au desfăcut prin minune. Asemenea și legăturile de fier de la mâini. Năduful greu și întunericul din beci a fost înlocuit de un miros de bună mireasmă, ca și cum ar fi fost într-o biserică, în vremea tămâierii. În următoarele clipe, închisoarea s-a luminat și mai mult. Alături de Sfântul Toma apăruse acum și Sfântul Prooroc Ilie, pe care părintele deseori îl chema în ajutor. Liniștea temniței se despică la graiul Sfântului Ilie, care grăi către Sfântul Toma: „Ce dar ți-a poruncit, Stăpânul nostru să aduci pătimitorului acestuia?”. Atunci Sfântul Toma a pus în brațele părintelui Glicherie două pâini albe și calde, iar Sfântul Ilie i-a zis astfel: „Din aceste două pâini veți mânca toți cei de aici și veți fi sătui două săptămâni, până la ziua mea. Atunci voi veni și-ți voi mai aduce alte două pâini cu care veți mai trăi încă trei săptămâni și apoi vă voi scoate de aici. Dar, după ce te voi scoate de aici, să scrii cuvintele acatistului meu, în cinstea pătimirii mele pentru numele adevăratului Dumnezeu, pe care eu ți le voi spune la vremea cuvenită”. După această minune, lumina strălucitoare a sfinților se stinse odată cu ple carea lor din temniță. Deodată, cei doi sfinți dispărură în întunericul nopții, iar părintele Glicherie, slobozit de legăturile de fier, rămase cu cele două pâini în brațe. […] după două săptămâni, în aceleași împrejurări minunate, părintele Glicherie a primit alte două pâini de la Sfântul Ilie, încredințat fiind că după trei săptămâni, întunericul temniței va lua sfârșit”. (“O Viață pentru Hristos – Viața, nevoințele și minunile Sfântului Ierarh Glicherie Mărtusitorul”).
• 1941 – România, ca aliat de război al Germaniei suferă o destabilizare politică, anumite legi în baza cărora se făcuse arestarea părintelui Glicherie sunt anulate, acesta este eliberat și trimis cu domiciliul forțat la moșia Boierului Arsântescu, zona Neamț. (“O Viață pentru Hristos – Viața, nevoințele și minunile Sfântului Ierarh Glicherie Mărtusitorul”)
• 1941 – Îngerul(?!) îi poruncește părintelui Glicherie:
“Într-una din zile, părintelui Glicherie i s-a arătat un înger, care i-a poruncit să ia condei și hârtie și să scrie ceea ce el îi va grăi. Erau stihurile acatistului Sfântului Prooroc Ilie, condacele și icoasele, urmate de alte trei rugăciuni de umilință. Pe cheltuiala și prin mijlocirea boierului, au fost tipărite mai multe exemplare ale acestui acatist și răspândite printre creștinii de atunci. Mai târziu, boierul Arsântescu a fost unul dintre cei care au inițiat, în 1954, procedura de recunoaștere și funcționare a „Cultului Creștin Tradiționalist din România”, adică viitoarea Biserică Ortodoxă de Stil Vechi. În 1947, după ce boierul Arsântescu a vândut mai multe moșii din stăpânirile sale, o parte din banii obținuți i-a donat părintelui Glicherie pentru întemeierea sfântului locaș monahal de pe meleagurile împădurite ale ținutului Slătioara”. (“O Viață pentru Hristos – Viața, nevoințele și minunile Sfântului Ierarh Glicherie Mărtusitorul”).
• Iarna dintre 1941-1942 – părintele Glicherie are două însemnate “descoperiri” de la Dumnezeu!
Vedenia întâi: “Cea dintâi avea să aibă urmări favorabile asupra viitorului Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi. Se făcea că era în fața unei biserici mari și frumoase și acolo a apărut un ierarh, ce avea în mâini câteva iconițe și o cruce. Ierarhulîmpărțea iconițele creștinilor din biserică, iar când a ajuns la părintele Glicherie, i-a dăruit Sfânta Cruce pe care o ținea în mâna cea dreaptă și binecuvântându-l, s-a făcut nevăzut. Chipul ierarhului din vedenie nu i se părea cunoscut, însă lumina duhovnicească din ochii săi, căldura sufletească și bunătatea inimii, toate acestea făceau ca părintele Glicherie să-l simtă deseori aievea. Mult mai târziu, după prima întâlnire cu episcopul Galaction Cordun, părintele Glicherie a retrăit aceleași simțăminte, aceeași bucurie și împlinire duhovnicească pe care o încercase altădată în vedenia aceasta.” (“O Viață pentru Hristos – Viața, nevoințele și minunile Sfântului Ierarh Glicherie Mărtusitorul”)
Vedenia a doua: “Cea de-a doua vedenie era de fapt o proorocie pentru vremurile care aveau să vină. Se făcea că era într-o Biserică foarte mare și privind spre înălțimea turlei, pe bolta ei vedea însemnat cu slove uriașe anul 1982. Neînțelegând tâlcul anului și frământându-și mintea să înțeleagă ce ar fi cu acea însemnare, un glas de dincolo de catapeteasma Bisericii i-a șoptit astfel: ‘Glicherie, mergi și spune tuturor că acesta este anul în care Antihrist va intra în lume!’ (acesta ar fi anul în care s-ar fi născut omul fărădelegii, n.ed).” (“O Viață pentru Hristos – Viața, nevoințele și minunile Sfântului Ierarh Glicherie Mărtusitorul”)
• Ianuarie-Noiembrie 1942 – Galaction Cordun îndeplinește funcția de locțiitor de episcop al eparhiei Tomisului. După această perioadă va fi numit stareț al Mănăstirii Neamț.
• 1943-1945 – “După anul 1943, părintele Glicherie se afla în închisoarea de la Miercurea-Ciuc[…] În primăvara anului 1944 a fost mutat la schitul Iezeru-Vâlcea[…]a mers câteva zile de la Miercurea-Ciuc până la Râmnicu-Vâlcea, de unde a fost transportat într-o dubă specială până la schit. Aici, a fost supus unui regim aspru de viață.[…] S-a folosit împotriva sa violența fizică, teroarea psihică, înfometarea, lipsirea de somn.[…] În anul 1945, părintele Glicherie a fost din nou adus în penitenciarul din Miercurea-Ciuc, iar după trei zile a fost repus în stare de libertate.” (“O Viață pentru Hristos – Viața, nevoințele și minunile Sfântului Ierarh Glicherie Mărtusitorul”)
• 3 august 1945 – prin Actul 38955, emis de Ministerul Cultelor, recunoștea funcționarea și organizarea Cultului Creștin Tradiționalist din România. (“O Viață pentru Hristos – Viața, nevoințele și minunile Sfântului Ierarh Glicherie Mărtusitorul”)
• 1945 – sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului – Maica Domnului îi apare în vedenie lui Glicherie!
După vecernia din ajunul marii sărbători, “odihnindu-se puțin după obicei spre răsăritul soarelui, el a avut o minunată vedenie, în care a văzut-o pe Maica Domnului înconjurată de mulțime de îngeri. Din ceata cerească ce înălța tămâieri împrejurul Maicii Domnului, s-a auzit un glas către el, astfel: „Părinte, nu vezi că ceata aleșilor mei a rămas fără biserică? Să faci biserică aparte pentru cei care vor veni la mine. Tu să faci staulul (mănăstirea), că eu voi aduna turma.” Sfârșindu-se vedenia, părintele Glicherie s-a deșteptat ca dintr-un vis, însă mirosul frumos de tămâie se simțea în toată încăperea aceea. S-a plecat în genunchi către icoana Maicii Domnului și a zis:„De va fi voia ta, Stăpână, voi face mănăstire și pentru călugări, voi face și pentru maici, că toți suntem ai tăi”. Din clipa aceasta, părintele Glicherie a luat hotărârea ca mănăstirea călugărilor să fie cinstită cu hramul „Schimbarea la față a Domnului”, ca să cunoască vrăjmașii dreptei credinței că Hristos, Fiul lui Dumnezeu, este cu noi în veac.” (“O Viață pentru Hristos – Viața, nevoințele și minunile Sfântului Ierarh Glicherie Mărtusitorul”)
• 11 Septembrie, 1945 – “Arhiereul Galaction Gordun, fost vicar al Episcopiei Tomis, Constanța, iar până acum, în ultimele zile, stareț al Mănăstirii Neamț, este cunoscut în cercurile clericale (și laice) ca un al doilea Rasputin. El are chiar un fiu: este călugărul Ieronim, tânăr, frumos și elegant îmbrăcat. Nu are cunoștință multă de carte, ci numai patru clase primare. La Mănăstirea Neamț, unde se află, călugărul Ieronim îndeplinește funcțiunea de farmacist.”( Dudu Velicu, “Însemnări zilnice 1945-1947” – Biserica Ortodoxă Română în perioada sovietizării României –, Arhivele Naționale, Ediție îngrijită de Alina Tudor-Pavelescu, București, 2004, p. 44, Însemnarea de Vineri, 11 septembrie 1945)
• 6 ianuarie 1946 – în calitate de stareț al Mănăstirii Neamț, Galaction Cordun a făcut afaceri cu marele industriaș Max Ausschnitt, închiriindu-i acestuia fabrica de cherestea a Mănăstirii. Acest lucru ajuns la urechile patriarhului Nicodim, care a dispus înlocuirea lui, după ce în înțelegere cu pr. C. Burducea, ministrul Cultelor, a încercat fără succes să provoace arestarea arhiereului Galaction Gordun Silistreanul și a lui Max Ausschnitt: ”Patriarhul Nicodim va numi, în locul arhiereului Galaction Cordun, stareț al Mănăstirii Neamț (care nu mai este apreciat din cauza prostiilor pe care le-a făcut acolo, ca în toată viața lui, de altfel), probabil pe actualul stareț al Mănăstirii Cernica, Partenie Bușcu… În urma demiterii din postul de stareț al Mănăstirii Neamț a arhiereului Galaction Cordun Silistreanul, acesta s-a declarat dușman al patriarhului Nicodim, autorul actului de mai sus. Cunoscută fiind lașitatea arhiereului Galaction, faptul acesta nu poate avea nicio însemnătate în cazul în care Patriarhul va hotărî să îl facă inofensiv, oferindu-i „un ciolan de ros”, dacă va fi nevoie” (Dudu Velicu, “Însemnări zilnice 1945-1947” – Biserica Ortodoxă Română în perioada sovietizării Românie –, Arhivele Naționale, Ediție îngrijită de Alina Tudor-Pavelescu, București, 2004, p. 95, 96, 98, (însemnările din 6, 16 și 24 ianuarie 1946), p. 104 (însemnare din 6 februarie 1946). Dudu Velicu a fost secretar al Patriarhului Miron Cristea, secretar al lui Eugen Cristescu, directorul Serviciului Special de Informații în perioada 1941-1944, apoi funcționar la Ministerul Cultelor.)
• 1946 – tot din însemnările lui Dudu Velicu, aflăm că arhiereul Galaction Cordun întreținea relații amiabile deosebit de bune cu Emil Bodnăraș, secretarul General al Consiliului de Miniștri și cu Radu Roșculeț, Ministrul Cultelor. “Radu Roșculeț, ministrul Cultelor, l-a sfătuit pe arhiereul Galaction Cordun să candideze la scaunul de Mitropolit al Olteniei, făgăduindu-i tot sprijinul Ministrului Afacerilor Străine, Gheorghe Tătărescu. Galaction a răspuns că nu poate candida, atâta vreme cât are contracandidați ca arhiereii: Atanasie Dincă, “omul” Patriarhului și Justinian Marina Vasluianul(viitorul Patriarh), “omul” Guvernului. În fond, numai el cunoaște motivul real pentru care refuză un post atât de râvnit: se teme, oarecum, de reacțiunea opiniei publice, precum și a celor chemați să-i confirme alegerea, până la Guvern și Rege. (motivele ar fi: 1) față de un trecut care îmbracă cea mai reprezentativă haină a imoralității, 2. oltenii îi cunosc foarte bine acest trecut.) Oricum, trecând peste considerentele și rezervele opiniei publice […], ministrul Cultelor, cel indicat să le respecte, își “servește” prietenul, pe Gordun, căci sunt buni prieteni și sudura a făcut-o femeia. Deci, Radu nu poate avea pretenția că nu-i cunoaște “calitățile” lui Cordun…” (Dudu Velicu, “Însemnări zilnice 1945-1947” – Biserica Ortodoxă Română în perioada sovietizării Românie –, Arhivele Naționale, Ediție îngrijită de Alina Tudor-Pavelescu, București, 2004, pg. 154, însemnările din 1 iunie 1946; vol.II, p. 205, însemnările din 16 ianuarie 1947)
• 1947 – părintele Glicherie întemeiază Mănăstirea Schimbarea la Față în satul Slătioara. Urmează un an plin de “minuni” descris în amănunțime în “O Viață pentru Hristos – Viața, nevoințele și minunile Sfântului Ierarh Glicherie Mărtusitorul”.
• 1947-1948 – se instalează regimul comunist în România (de data aceasta cu adevărat!). La 4 august 1948, Legea Cultelor era completată prin decretul nr. 178, ce proclama Ministerul Cultelor drept „serviciu public prin care statul își exercită dreptul de supraveghere și control pentru a garanta folosința și exercițiul libertății conștiinței și libertății religioase”. (O Viață pentru Hristos – Viața, nevoințele și minunile Sfântului Ierarh Glicherie Mărtusitorul”.)
• 18 ianuarie 1947 – Radu Roșculeț i-a cerut patriarhului să-l numească pe arhiereul Galaction Gordun ca vicar patriarhal, funcțiune pe care de altfel a mai ocupat-o înainte de a fi fost trimis ca vicar al Episcopiei Tomisului. Patriarhul Nicodim a refuzat această cerere a ministrului, pentru că … “cunoaște prea bine neseriozitatea și lipsa de moralitate a lui Cordun” (Dudu Velicu, “Însemnări zilnice 1945-1947” – Biserica Ortodoxă Română în perioada sovietizării României, Arhivele Naționale, Ediție îngrijită de Alina Tudor-Pavelescu, București, 2004, pg. 206 , însemnările din 18 ianuarie 1947)
• 30 mai 1947 – a fost adoptată “Legea nr. 121 – pentru pensionarea episcopilor vicari”, care prevedea că: “Arhiereii vicari, episcopii, arhiepiscopii și mitropoliții deveniți improprii funcțiunii lor din cauza unor invalidități fizice sau de altă natură vor putea fi puși în retragere la cererea Ministerului Culturii, în urma avizului conform al unei Comisii speciale…”. Galaction Cordun, care păstra doar titulatura de Silistreanul, fără să se mai afle în funcția de episcop vicar la Episcopia Constanței, a intrat sub incidența acestei legi, stabilinduise domiciliul la Mănăstirea Căldărușani. Legea referitoare la pensionarea arhiereilor vicari a fost publicată în Monitorul Oficial anul CXV, nr. 121 din 30 mai 1947 (Nicoleta Ionescu-Gură, Stalinizarea României. Republica Populară Română 1948-1950: transformări instituționale, Editura Bic All, 2005, p. 359)
• 24 august 1947 – arhiereul Galaction Gordun cere neîncetat sprijinul prietenului său, Radu Roșculeț, ministrul Cultelor, pentru a putea ocupa Scaunul de episcop de la Galați. (Dudu Velicu, “Însemnări zilnice 1945-1947” – Biserica Ortodoxă Română în perioada sovietizării Românie –, Arhivele Naționale, Ediție îngrijită de Alina Tudor-Pavelescu, București, 2004, pg. 265; însemnările din 24 august 1947)
• 1948 – în istoria oficială a vechilor-calendariști (O Viață pentru Hristos – Viața, nevoințele și minunile Sfântului Ierarh Glicherie Mărtusitorul”) se afirmă că “Deși recunoscut juridic în baza deciziei nr. 38955 din 3 august 1945, emisă de Ministerul Cultelor, autorizat în privința exercitării oricărui serviciu religios prin autorizația cu nr. 52975 din 24 oct. 1946, recunoscut civil prin sentința civilă nr. 202 din 10 iunie 1947 a tribunalului județean Neamț, cu toate acestea în Legea Cultelor din anul 1948, Cultul Creștin Tradiționalist (Biserica Ortodoxă Română de Stil Vechi) nu mai exista printre cultele legal recunoscute din România.” În schimb, în Arhivele Naționale, fond Departamentul Cultelor. Direcția Studii. Dosar 1/1948, f. 20 (Memoriu. Istoricul pe scurt al Organizației Cultului Creștin Tradiționalist din R. P. Română), îi regăsim pe vechi-calendariști, prin vocea lui Ion Movileanu, declarându-și mulțumirea față de situația religioasă din Republica Populară Română, “când s-a prăbușit dictatura și s-a restaurat democrația, cu libertățile de tot felul, noi ne-am putut manifesta liber credința. Astfel, există biserici, preoți, cimitire în toate locurile unde sunt credincioși stiliști, într-un cuvânt suntem mulțumiți de libertate.” (pag. 110, Radu Petre Mureșan – “Stilismul în România 1924-2011” , ISBN 978-973-1801-88-9, Editura Agnos)
• 12 februarie 1948 – în urma unei vizite efectuate de doi reprezentanți ai Patriarhiei acasă la Galaction Cordun (în curtea Bisericii Sf. Spiridon) se consemnează următoarele:
“… ne-a izbit un miros de parfum din camerele lui. Cum a deschis ușa, ne-a izbit un val puternic de parfumuri orientale și pariziene, amețitoare, îmbătătoare. Mărturisesc că o astfel de atmosferă se putea găsi numai într-un alcov. Cum ne vede, se scuză imediat, ca o domnișoară, că este bolnav, invitându-ne totuși, în același timp, să intrăm. … Conversația începe. Vorbește numai el, provocat de Tuță, care-i spune că datorează mult Bisericii. Cordun îi ripostează: “Ba, din contră, Biserica îmi datorează mie.” Expune apoi: …modul cum a obținut banii, de la diferite autorități sau persoane bogate, în baza legăturilor lor de prietenie, pentru pictarea Catedralei patriarhale; greutățile pe care le-a întâmpinat în viață, încă din timpul studiilor sale în Rusia; lipsa unei înțelegeri, pentru toată strădania lui, din partea celor chemați, pentru a-i încredința conducerea unei episcopii; … în prezent, are legături cu unii din deputați. Chiar cu o zi înainte, i-a făcut o vizită unuia dintr-aceștia, care l-a întrebat ce așteaptă, la care el a răspuns că el nu poate [aștepta] episcopie (în fond, el tânjește, ca o floare în timpul secetei, după episcopie); … referindu-se la pretendenții de azi pentru scaune episcopale, a afirmat că ei nu corespund unor astfel de chemări, ci numai unii ca el, de exemplu, care este călugăr din pruncie și a trecut prin toate treptele bisericești, căpătând astfel experiența necesară;… nu este în bune raporturi cu Patriarhul Nicodim, care-i reproșează că i-ar fi risipit averea Mănăstirii Neamț, pe când a fost stareț acolo (1946), “eu, care am introdus ordinea acolo și-am muncit din zori și până-n noapte”; …a vorbit cu groază despre problema homosexualității din Mănăstirea Neamț, “acest focar nemaipomenit de imoralitate”, unde, după miezul nopții, se fac orgii neroniene; el… care a întocmit o nouă Lege de organizare a Bisericii Ortodoxe Române, pe care profesorul Constantinescu-Iași, ca deputat, i-a cerut-o, voind să și-o însușească. El însă a refuzat să i-o dea, deoarece era opera lui, de care se poate folosi vreodată. Profesorul Constantinescu-Iași s-a supărat; … din gura lui Cordun a ieșit o viperă mai veninoasă, când a repetat o înjurătură a Patriarhului Miron: ‘Da’ dă-l în p… mumă-sii!’ În cele din urmă, am plecat. El ne-a rugat să mai poftim, împreună.“ (Dudu Velicu, “Însemnări zilnice 1948-1959” – vol. II – Biserica Ortodoxă în Anii Regimului Comunist, Arhivele Naționale, Ediție îngrijită de Alina Tudor-Pavelescu, București, 2005, pag 14-15, însemnare din 12 februarie 1948)
• 2 martie 1948 – arhiereul Galaction Cordun, egumenul Bisericii Sfântul Spiridon, a vociferat în Catedrala patriarhală și apoi a propus mitropolitului Justinian Marina, locțiitor de Patriarh, să se deschidă sicriul patriarhului Miron Cristea și să-i fie înlocuite cu altele mai puțin scumpe: cârja, engolpionul, mitra etc., ca fiind de mare preț. Mitropolitul Marina și-a declinat competența, spunând că în această privință poate hotărî numai Sinodul. (Dudu Velicu, “Însemnări zilnice 1948-1959” – vol. II – Biserica Ortodoxă în Anii Regimului Comunist, Arhivele Naționale, Ediție îngrijită de Alina Tudor-Pavelescu, București, 2005, pag 26, însemnare din 2 martie 1948)
• 2 martie 1948 – preotul C. Burducea îi mărturisește lui Dudu Velicu că, “episcopul Cordun, ca și Petru Groza, primul ministru, Mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului, preoții Liviu Stan și Spiridon Cândea, profesori [la] Sibiu și consilieri ministeriali ai lui Groza sunt Francmasoni și activează după instrucțiunile unei loji din Londra, unde Mitropolitul Bălan este [Maestru] în gradul 33”. (Dudu Velicu, “Însemnări zilnice 1948-1959” – vol. II – Biserica Ortodoxă în Anii Regimului Comunist, Arhivele Naționale, Ediție îngrijită de Alina Tudor-Pavelescu, București, 2005, pag 26, 2 martie 1948)
• 26 august 1948 – episcopul Matei (Karpathakis) de Brestena este „autorizat” (similitudine surprinzătoare cu viitoarele evenimente din 1955-1956 ai căror actori pricipali vor fi Galaction Cordun și Glicherie Tănasă) de Adunarea sa bisericească, condusă de stareța Mariam și protosinghelul Evgenios Tombros, de a alege și hirotoni episcopi de unul singur, un act necanonic, interzis de Canoanele Apostolice și de întreaga lege canonică a Bisericii, declarând că „cel mai venerabil, Episcopul nostru Matei de Bresthena ar trebui să procedeze la hirotonirea noilor episcopi, în măsura în care ceilalți pseudo-episcopi ai adevăraților creștini ortodocși nu înțeleg nici nu mărturisesc Ortodoxia, nici nu se unesc cu noi și nici nu sunt de acord să facă hirotoniri. Îi acordăm autoritatea de a proceda atât la alegerea oamenilor, cât și la hirotonirea lor imediată, în conformitate cu Canoanele divine și sfinte și cu opiniile experților noștri în drept canonic și în conformitate cu practica întregii Biserici a lui Hristos, care a acceptat, în caz de necesitate (așa cum se întâmplă astăzi), o astfel de dispensă [oikonomia], după cum am auzit de la protosinghelul nostru Evgenios Tombros, care a explicat valabilitatea hirotonirii unui episcop de către un episcop în conformitate cu legea Bisericii Ortodoxe!” Ei s-au înșelat să creadă că Matei era singurul episcop Ortodox ce a rămas în lume. În plus, ideea că laicii și clerul inferior pot da o autoritate unui episcop (horepiscop), respinsă fiind de către sfinții Apostoli și sfintele Sinoade, se numește protestantism. (https://predaniapatristica.ro/polemici/mateiti/cronologia-mateitilor/ )
• septembrie 1948 – episcopul-vicar Matei (Karpatakis) de Brestena îl hirotonește de unul singur (similitudine surprinzătoare cu viitoarele evenimente din 1955-1956 ai căror actori pricipali vor fi Galaction Cordun și Glicherie Tănasă) pe episcopul Spiridon de Trimiton (Cipru). Episcopul Matei era paralizat, astfel încât mâna dreaptă paralizată a trebuit să fie coborâtă și ținută pe capul hirotonitului în altar de stareța Mariam! Această hirotonire a fost necanonică, nu numai pentru că a fost făcută doar de un singur episcop (Canonul Apostolic 1), ci și pentru că Matei însuși era un vicar-episcop și vicar-episcopii nu pot hirotoni pe nimeni mai mult decât un subdiacon cu permisiunea mitropoliților lor (Canonul 10 din Antiohia). Această acțiune scandalizează mulți din clericii lui Matei care au asistat la acest act și îl părăsesc. (https://predaniapatristica.ro/polemici/mateiti/cronologia-mateitilor/ )
• 29 octombrie 1948 – într-o scrisoare pastorală, cei trei episcopi floriniți mitropolitul Hrisostom de Florina și episcopii Hristofor de Megara și Policarp de Diaulia denunță „hirotonirile” [de unul singur] ale lui Matei ca „o imprudență de nedescris care îl face vinovat pe episcopul Matei înaintea lui Dumnezeu.” Matei este etichetat ca un „învățător fals”, care a hirotonit noii episcopi „numai pentru a-și îndeplini propriile interese personale”. (vezi viitoarele evenimente din 1955-1956 ai căror actori pricipali vor fi Galaction Cordun și Glicherie Tănasă) (https://predaniapatristica.ro/polemici/mateiti/cronologia-mateitilor/ )
• 1 ianuarie 1949 – patriarhul Justinian Marina îl pensionează pentru limită de vârstă pe Galaction Cordun, din funcția de secretar al Sfântului Sinod. “Din 1949, episcopul Galaction Cordun întrerupe împreună-slujirea cu cei din Biserica de stil nou. Slujea numai la Mănăstirea Râmeț, unde starețul Evloghie menținea rânduiala bisericească după vechiul calendar iulian și tipicul din Sfântul Munte Atos. Din anul 1949 și până în 1955, episcopul Galaction a slujit numai în biserica Mănăstirii Râmeț, în jurul său grupându-se creștini și clerici din cadrul a șapte protoierii din județul Alba și împrejurimi.” (“O Viață pentru Hristos – Viața, nevoințele și minunile Sfântului Ierarh Glicherie Mărtusitorul”)
• 15 August 1949 – alte surse, la mijlocul anului 1949, ni-l arată pe Cordun locuind în București. „În seara zilei de 15 august a. c., Adormirea Maicii Domnului, o umbră s-a furișat în curtea grădinii Bisericii Sf. Spiridon Nou din Capitală. Era o divă, pe care-o aștepta un arhiereu; da, arhiereul Galaction Cordun, pe o bancă. Ajunsă la locul întâlnirii, “îndrăgostiții” s-au strâns, sărutat, mângăiat, au oftat așa de mult, puternic, adânc și greu, încât Venera i-ar fi invidiat dacă ar fi coborât din Olimp … Şi, pe lângă alte considerente … când ne gândim că libidinosul, rasputinul [sic!] popă Cordun a fost lăsat în Capitală (și nu a fost trimis la Neamț, lângă ceilalți frați), pe motive de sănătate. Da! Sănătatea îi era în pericol, bietul, fiindcă acolo nu ar fi avut femei!” (Dudu Velicu, “Însemnări zilnice 1948-1959” – vol. II – Biserica Ortodoxă în Anii Regimului Comunist, Arhivele Naționale, Ediție îngrijită de Alina Tudor-Pavelescu, București, 2005, pag 174, însemnarea din 18 August 1949)
• 1949 – printr-o declarație oficială înaintată Ministerului Cultelor din România, părintele Glicherie se dezice de orice legătură cu orice confesiune religioasă care întreține relații cu Consiliul Mondial al Bisericilor. (O Viață pentru Hristos – Viața, nevoințele și minunile Sfântului Ierarh Glicherie Mărtusitorul”.)
• 1954 – “Reîntors acasă din surghiunul pătimirilor trăite în penitenciarul de la Văcărești și canalul Dunăre-Marea Neagră, părintele Glicherie era cinstit de credincioși ca o icoană vie ce întruchipa în sine desăvârșirea de slujitor și următor lui Hristos. Ceea ce se vedea de la sine pe chipul acestui trăitor în sfințenia Duhului, cinstit ca un sfânt de către poporul dreptslăvitor, era tăria de caracter, cuvântul propovăduit împlinit prin faptă, dragostea față de cei săraci, dezinteresul în orice împrejurare, înțelegerea, înțelepciunea evanghelică și jertfa de sine.” (“O Viață pentru Hristos – Viața, nevoințele și minunile Sfântului Ierarh Glicherie Mărtusitorul”)
• 05 Aprilie 1955 – este alcătuită de către “Consiliu Central al Bisericii Drept Slăvitoare de Stil Vechi din R.P.R.” o “Notificare” către Patriarhia Bisericii Ortodoxe din Republica Populară Română, ce conținea următoarele:
“Noi, Consiliul Central al Bisericii Drept Slăvitoare de Stil Vechi din R.P.R., întrunindu-ne azi 5 aprilie 1955, în ședință extraordinară și luînd la cunoștință dorința unanimă a tuturor Comitetelor Parohiale din întreaga republică, aparținătoare cultului nostru, de a avea conducător sufletesc pe P.S. Sa Episcopul Galaction Cordun, declarăm că, în unanimitate, noi Consiliul Central am consimțit din tot sufletul, de a avea în fruntea noastră pe P.S. Sa Episcopul Galaction care este un vechi și demn luptător pentru cauza calendarului vechi.
P.S. Sa Episcopul Galaction, a consimțit și a primit de a ne fi conducătorul nostru spiritual spre adînca noastră satisfacție sufletească.
Noi Consiliul Central avînd în vedere hotărîrea fermă a P.S. Sale Episcopul Galaction și avînd în vedere articol[indescifrabil…] din Constituția R.P.R., precum și de toate legile în vigoare, declarăm și aducem la cunoștință tuturor forurilor în drept din R.P.R. și întreaga creștinătate că, începînd cu data de azi 5 aprilie 1955, P.S. Sa Episcopul Galaction ne este nu numai conducător, dar îl proclamăm în unanimitate Arhiepiscop și Mitropolit al Bisericii Drept Slăvitoare de Stil Vechi al R.P.R.
Dată azi 5 aprilie 1955 în București
PREȘEDINTE MEMBRII
Galaction Protos. Evloghie Oța, Preot A. Vasilescu, [… Indescifrabil…]”
Transcris din “Arhivele Secretariatului de Stat pentru Culte, Consiliul Central al Bisericii Dreptslăvitoare București, către Ministerul Culturii și Cultelor (adresa nr. 2171/13 aprilie 1955)” (așa cum citează la pag. 90, Radu Petre Mureșan – “Stilismul în România (1924-2011)” , ISBN 978-973-1801-88-9, Editura Agnos)
Surprinzătoare asemănare între deciziile “Consiliu Central al Bisericii Drept Slăvitoare de Stil Vechi” din România și Adunarea bisericească din Grecia a mateiților, condusă de stareța Mariam și protosinghelul Evgenios Tombros.
Document în original (click pentru a mări):
• 05 aprilie 1955 – la 6 ani după pensionare din funcțiile deținute în B.O.R., Galaction Cordun adresează următoarea scrisoare, trimisă atât Patriarhiei Române, cât și foștilor colegi (sic!) de la Academia Teologică, patriarhii Alexei al Moscovei și Kiril al Bulgariei prin care făcea cunoscut tuturor că, la cererea credincioșilor din Biserica Ortodoxă de Stil Vechi, era proclamat întâistătător al acesteia, înființând astfel mitropolia Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România, cu sediul la Mănăstirea Slătioara:
“DECLARAȚIE
Subsemnatul arhiereu Galaction Cordun, cu domiciliul în București, raionul Nicolae Bălcescu, str. Cuza Vodă nr. 2, Șeful Spiritual al Bisericii Pravoslavnice Tradiționale de Răsărit (Biserica Creștină de Stil Vechi),
Declar prin prezenta, în fața clerului și poporului din toate parohiile și mănăstirile de pe teritoriul Republicii Populare Române că:
EU, Arhiereul Galaction Cordun, de bunăvoia mea și nesilit de nimeni, am acceptat propunerea și alegerea pe care poporul a făcut-o în persoana mea, de a fi Șeful Spiritual al acestei Biserici, arhiereul ei, așa cum am declarat Sfântului Sinod în scrisoarea pe care am trimis-o prin tribunalul capitalei R.P.R. la 05 aprilie 1955, scrisoare menționată în revista Bisericii Ortodoxe Române, Buletinul Oficial al Sf. Sinod, nr. 3-4/1956.
Asupra acestei declarații publice n-am renunțat niciodată.
Declar în fața poporului drept credincios că sunt și rămân Arhiereul și Șeful Spiritual ales al Bisericii Pravoslavnice Tradiționale de Răsărit, mărturisire pe care o fac odată pentru totdeauna.
ARHIEREU ȘI MITROPOLIT,
Semnătura”
Document în original (click pentru a mări):
Transcris din “Arhivele Naționale, fond Departamentul Cultelor, Direcția Studii, Dosar nr. 1/1956, f. 397.” (așa cum este citat la pag. 94 de Radu Petre Mureșan – “Stilismul în România (1924-2011)” , ISBN 978-973-1801-88-9, Editura Agnos)
• 13 aprilie 1955 – Patriarhia Română primește “Notificarea” de mai sus din partea Consiliului Central al Organizației de Stil Vechi, înregistrată la Tribunalul Capitalei sub numărul 2169/13 aprilie 1955, împreună cu “Declarația” Lui Cordun. După primirea Notificării, patriarhul Justinian Marina întrunește de urgență, în ședință extraordinară, în ziua de 14 aprilie 1955 (Joia Mare), pe membrii Sfântului Sinod, aflați în București pentru Sfințirea Sfântului și Marelui Mir, spre a lua în discuție cazul arhiereului Galaction Cordun, care s-a făcut vinovat de schismă. Constatând că arhiereul pensionar Galaction Cordun a încălcat Canoanele 45 Apostolic, 15 Sinodul I-II Constantinopol și Sinodul III Ecumenic și ținându-se cont că numitul arhiereu nu este la prima abatere disciplinară, fiind deci vorba de recidivă, Sfântul Sinod a hotărât să i se aplice pedeapsa caterisirii, fără drept de recurs. Totodată a fost informat și Ministerul Cultelor, pentru a dispune sistarea pensiei fostului arhiereu, care, pierzând treapta arhieriei, nu mai putea beneficia de prevederile privitoare la pensionarea arhiereilor. (Arhivele Administrației Patriarhale, dosar 34/1955, p. 24-26; textul publicat în “Biserica Ortodoxă Română” nr. 3-4, an 1955, așa cum este citat la paginile 89-90 în Radu Petre Mureșan – “Stilismul în România (1924-2011)” , ISBN 978-973-1801-88-9, Editura Agnos). După caterisire, își stabilește domiciliul la Mănăstirea Cernica (Stil Nou).
• 14 aprilie 1955 – caterisirea lui Galaction Cordun este întâmpinată de un protest al părintelui Glicherie. (“O Viață pentru Hristos – Viața, nevoințele și minunile Sfântului Ierarh Glicherie Mărtusitorul”)
• 19 Aprilie 1955 – Galaction Cordun trimite o scrisoare patriarhului Alexei al Moscovei.
“Sanctității Sale
Patriarhului ALEXEI
MOSCOVA
Rugăm respectuos interveniți urgent la forurile înalte, contra Patriarhului Justinian, care a pornit prigoană de distrugere a creștinilor adevărați din R.P.R. ca și acei pe care Sanctitatea Voastră îi conduceți începând cu mine, spiritualul lor părinte și Arhiereu, fiindcă ținem tare și neclintit ca și Voi, fără de nici o abatere, la păstrarea eternă și permanentă, a doctrinelor și așezămintelor Sf. Părinți și Soboare, lăsate nouă de ei spre moștenire și veșnică păstrare.
Ne prosternăm cu toții și toată suflarea vechiului stil românesc în fața Sanctității Voastre, așteptând cât mai curând cuvântul de intervenire ca cel dintâi Ierarh al creștinătății adevărate, și de mângâiere părintească și de încurajare, pentru noi cei oropsiți și prigoniți.
Arhiepiscop și Mitropolit,
ss. Galaction”
(Transcris de la pag. 176-178, din “Teza de Doctorat” susținută în 2012 la Universitatea “Ovidius” Constanța, de către istoricul și jurnalistul Florian Bichir, Doctor în Științe Politice și Doctor în Teologie. Pe baza acestei teze de doctorat vor fi publicate ulterior două cărți – „Ortodocșii de lângă noi. Studiu istoric și canonic al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România. Documente inedite din Arhiva Securității”, apărută în 2011, la editura Mirton, și “Dosarul Mitropolitul Galaction Cordun. Aventurier în reverendă, agent secret sau victimă a comunismului?”, apărută în 2012, la editura Agnos – cărți la care accesul ne-a fost limitat)
• 21 aprilie 1955 – Galaction Cordun a fost primit în mod oficial drept Mitropolit al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România. Hirotonit inițial de B.O.R. la 11 ani după schimbarea calendarului (ierarhia B.O.R. fiind considerată pe acest motiv schismatică de către părintele Glicherie, deci fără “Har” și fără “Taine” – vezi mai sus declarațiile acestuia din 1926), Galaction este „primit” în aceeași treaptă ierarhică (?!) prin “pocăință”, justificarea acestei acțiuni fiind o trimitere la Canonul I al Sfântului Vasile cel Mare. De cine era reprezentată autoritatea bisericească (“propunerea și alegerea pe care poporul a făcut-o în persoana mea”) care făcea această “primire”?! Glicherie, Galaction Cordun, împreună cu cei apropiați lor, s-au înșelat în a crede că mirenii și/sau clerul inferior se pot constitui drept autoritate bisericească care să “primească” “pocăința” unui episcop (în fapt, episcop-vicar) sau să îi “confere” o eventuală autoritate (vezi notificarea reprodusă mai sus). Această idee, respinsă, de altfel, de către Sfinții Apostoli și Sfintele Sinoade, este una din ideile ce stau la bazele protestantismului. (“O Viață pentru Hristos – Viața, nevoințele și minunile Sfântului Ierarh Glicherie Mărtusitorul”)
Legat de ritualul de „primire” există mărturii că ieroschimonahul Glicherie, l-ar fi “primit” pe Galaction Cordun în Biserică prin mirungere!
• 7 Mai 1955 – Galaction Cordun trimite o delegație formată din doi călugări la un preot de pe stilul nou a cărui soție era proaspăt decedată, promițându-i acestuia hirotonia ca episcop, dacă va trece la stilul vechi. Acestuia i se promite că hirotonia va fi făcută de doi episcopi (de către el, Galaction și un episcop al stilului nou – Laiu sau Atanasie Dincă). Nu este recunoscută caterisirea care i-a fost făcută de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române pentru că, afirmă acesta (Galaction), el a fost dezlegat prin citirea unei rugăciuni de dezlegare făcute de un episcop valid(?!); și îi promite acestuia că aceeași rugăciune de dezlegare va fi rostită asupra lui, înainte ca acesta să își anunțe trecerea la stilul vechi, astfel încât orice caterisire ulterioară să nu aibă valoare [canonică]. De asemenea, îi transmite acestuia că stilul vechi este susținut de 200.000 de familii, se bazează pe canoane și pe pidalion; iar dacă va vrea va putea fi pus în legătură directă la Slătioara chiar cu Glicherie. Dacă Moscova le va fi favorabilă nu au de ce se teme – atunci vor putea porni propaganda și vor face hirotonii fără grijă. În aceeași întâlnire i se comunică acestuia că disensiunea din sânul organizației lor, lupta dintre Ion Movileanu și Glicherie pentru conducerea organizației va înceta și până la urmă vor fi recunoscuți de Ministerul Cultelor, promisiune făcută chiar de Președintele Consiliului de Miniștri (Secretarul General al Consiliului de Miniștri, Emil Bodnăraș era prienten foarte bun al lui Galaction). Tot cu această ocazie, preotul în cauză, află că ar fi în Ardeal și un anume călugăr, Evloghie [Oța], fost călugăr și pe la Muntele Athos, care a reușit să treacă toată mănăstirea pe care o conducea la stilul vechi, iar Cordun l-a răsplătit pe acesta oficiind acolo liturghii și hirotonind diaconi și preoți. (așa cum este citat la pag. 190-191 în “Teza de Doctorat” susținută în 2012 la Universitatea “Ovidius” Constanța, de către istoricul și jurnalistul Florian Bichir, Doctor în Științe Politice și Doctor în Teologie. Pe baza acestei teze de doctorat vor fi publicate ulterior două cărți – „Ortodocșii de lângă noi. Studiu istoric și canonic al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România. Documente inedite din Arhiva Securității”, apărută în 2011, la editura Mirton, și “Dosarul Mitropolitul Galaction Cordun. Aventurier in reverenda, agent secret sau victima a comunismului?”, apărută în 2012, la editura Agnos – cărți la care accesul ne-a fost limitat)
• 19 mai 1955 – Galaction Cordun scrie o scrisoare adresată Ministrului Afacerilor Interne, în care afirma că:
“[…] o parte din ierarhii bisericii din țara noastră, […] fără să țină seama de consecințele ce atrage nerespectarea hotarelor ortodoxiei, au introdus în uz[…] calendarul apusean al papei Grigore al XIII-lea și astfel au adus dezbinare în sânul bisericii, care după cum spune Sf. Ioan Gură de Aur, nu se spală nici cu sângele muceniciei. […] În momentul de față fiind singura țară ortodoxă din lagărul socialist care a adoptat și menține în uzul bisericii calendarul apusean.
O mare parte din creștini drept slăvitori din țara noastră au refuzat să se supună hotărârilor luate de ierarhii ce au apostaziat de la ortodoxie și […] au înțeles […] a păstra sfânta credință fără adăugiri, fără scăderi și fără inovațiuni, pentru a nu cădea sub blestemele Sfinților Părinți prin nerespectarea așezămintelor bisericești drept slăvitoare.
Timp de 30 de ani, Biserica Ortodoxă Stil Vechi, rămasă în această țară întocmai ca o corabie fără cârmaci, […] Mântuitorul Hristos, care este cap al Bisericii, ne-a ocrotit și cu toate că am trecut prin grele încercări nu am renunțat și nu vom renunța la Sfânta noastră credință.
[…]au fost greu de suportat condițiile ce s-au creat Bisericii noastre drept slăvitoare din 1924 […] că nu a avut măcar un singur arhiereu care să păstorească, să conducă, să învețe, să poarte grijă de mântuirea sufletelor fiilor săi duhovnicești, […] fiind solicitat de credincioșii acestei biserici de a le fi conducători spirituali și eu, ca unul ce am suferit pentru aceiași cauză încă înainte de 1924 sub ocupația germană, fiind convins că acesta este unicul adevăr, am acceptat cu entuziasm să iau conducerea acestei biserici […]cultul nostru drept slăvitor nu are decât 10 preoți pentru zecile de mii de credincioși ce ne aparțin și cum zilnic sunt solicitat de acești credincioși, să le hirotenesc preoți și să le sfințesc bisericile, vă rugăm faceți nimic altceva în plus, decât să procedați exact așa cum ați procedat cu toate celelalte culte din R.P.R., dându-se conform tuturor legilor în vigoare, cuvenita recunoaștere, cu atât mai mult, că cei care cer această autoritate de a funcționa legal sunt aceiași creștini care în 1936-37, au fost împușcați în masă cu mitraliere, li s-au dărâmat toate bisericile și li s-au arestat toți clericii, dintre care majoritatea s-au stins în închisori.
[…]indiferent care ar fi dorința Bisericii oficiale despre care suntem siguri că nu privește cu ochi buni întoarcerea la Ortodoxie, ținem și subliniem că n-am făcut prin această întoarcere la stilul adevărat, decât să mă încadrez în sânul tuturor Bisericilor ortodoxe care au rămas în cadrul hotărârilor Sfintelor Soboare, Biserici printre care cea mai mare este însăși Biserica Uniunii Sovietice, care ține neschimbat același stil.
Tot cu acest prilej, ținem iarăși să accentuăm că în 1936 pe vremea când tov. actual ministru al Cultelor, suferea prin închisori, pentru faptul că era bolșevic, tot în aceiași vreme, preoții și creștinii „stiliști” cum li se spunea, erau schingiuiți și aruncați în temnițe pentru aceleași cauze, iar astăzi după zece ani de la eliberare, când în fruntea departamentului Cultelor se găsește însăși Tov. Constantinescu-Iași, am vrea să știm? Dacă atunci pactizam cu Moscova, pentru asemănarea calendarului bisericesc, astăzi pentru aceiași asemănare, cu cine pactizăm?
[…] astăzi sunt preoți arestați și urmăriți pentru […] că țin pe vechi. Ex. Monahul Ghenadie Marciu de la schitul Tețu reg. Hunedoara și arhimandritul Evloghie Oța din regiunea Cluj, precum și ieromonahul Martiniam Comăniei de la schitul Copăceni regiunea București, care au fost arestați în repetate rânduri la intervale foarte scurte. […] Personalul monahal […] [este] teroriza[t] de împuterniciții Ministerului și cultelor, care cer autorizația de funcționare, iar în unele cazuri chiar preoții bisericii oficiale fac pe polițiștii, confiscând actele de identitate ale clericilor noștri. […] vă rugăm insistent a da dispozițiunile cuvenite pentru a fi lăsați în pace să ne ducem viața în desăvârșită liniște ca și ceilalți cetățeni ai Republicii Populare Române, cărora li se asigură dreptul de a crede sau a nu crede conform Constituției Democratice.
Într-un regim de democrație populară, unde discriminările religioase se pedepsesc conform Codului Penal și în care cetățenii se bucură de depline libertăți, fiind îndrumați astfel spre binele și fericirea lor, nu putem vedea altă soluție spre satisfacerea noastră a tuturor decât recunoașterea.
[…]ss
Galaction,
P.S.
Vă mai adaug tot aicea, că cele de mai sus, le-am comunicat și Patriarhului Alexei și Niculae Krutițchi ai Moscovei cu care am fost coleg de Teologie la Facultatea din Petersburg, lui Chiril al Bulgariei, cu care iarăși am tovărășit la universitatea din Cernăuți, și Patriarhilor Ierusalimului, Antiochiei și Alexandriei, care slăvesc drept și adevărat ca și noi pe același Hristos și Mântuitor al nostru și al tuturor creștinilor adevărați.”
(Transcris de la pag. 195-196, din “Teza de Doctorat” susținută în 2012 la Universitatea “Ovidius” Constanța, de către istoricul și jurnalistul Florian Bichir, Doctor în Științe Politice și Doctor în Teologie. Pe baza acestei teze de doctorat vor fi publicate ulterior două cărți – „Ortodocșii de lângă noi. Studiu istoric și canonic al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România. Documente inedite din Arhiva Securității”, apărută în 2011, la editura Mirton, și “Dosarul Mitropolitul Galaction Cordun. Aventurier în reverendă, agent secret sau victimă a comunismului?”, apărută în 2012, la editura Agnos – cărți la care accesul ne-a fost limitat)
• 23 Mai 1955 – într-o scrisoare referitoare la Galaction Cordun, adresată patriarhului Justinian Marina, arhiereul vicar Emilian Antal îi face acestuia o biografie completă. Ca inspector la Ministerul Cultelor, Emilian Antal fusese cel care se ocupase de dosarul lui Cordun, depus la candidatura acestuia ca arhiereu-vicar. În timpul strângerii materialelor necesare, fusese informat de către preotul Negulescu, de la Biserica Batiștei, despre faptul că „actele de studii pe care le are sunt false sau primite de complezență, ca spion al regimului țarist din Rusia”. Emilian Antal, la rândul lui, studiază toate actele candidatului la treapta arhieriei descoperind mai multe aspecte neclare. Astfel, se poate dovedi doar faptul că Galaction Cordun făcuse două clase gimnaziale, după care se pare că a intrat în monahism. Cu toate acestea, el deține o diplomă de absolvire a opt clase, obținută la Odessa în numai doi ani(!), precum și o licență la Petrograd, Sank Petersburg, pe care o primește numai într-un an. Nu există însă niciun act care să dovedească absolvirea vreunui seminar teologic, deși tocmai în virtutea acestei pregătiri ceruse, prin cererile 2949 și 2986 / 1911, să fie numit în postul de diacon, mai întâi la Mănăstirea Neamț, apoi la Agapia. (un studiu, parte a unei serii “Personalități militare și ecleziastice – Viața neromanțată a primului mitropolit stilist, Galaction Cordun” – Lector Universitar Dr. Florian Bichir, la momentul realizării studiului, membru al Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS))
“ÎNALT PREA SFINȚITE,
În legătură cu fapte nesăbuite de cădere în erezie a fostului Arhiereu Galaction Gordun, […], în preajma alegerii lui ca arhiereu-vicar la Sfânta Episcopie a Râmnicului, după ce fostul preot Negulescu de la Biserica Batiște, îmi spusese că actele de studii pe care le are sunt false, sau primite de complezență, ca spion al regimului țarist din Rusia. Am comunicat acest lucru fostului ministru de atunci al Cultelor, Al. Lapedatu, însă n-a voit să oprească confirmarea alegerii, până se vor face cercetări. Se vede că Influențele politice erau prea mari, ca să le poată înfrunta. Eu totuși am căutat să mă documentez, adunând o parte din informații, care și dacă nu confirmă întru totul cele comunicate de Pr. Negulescu, felul cum și-a câștigat diploma de Şantier de opt clase, cum era cel din Odessa, numai în doi ani, iar licența în teologie la Petrograd într-un an, întăresc bănuiala că au fost primite de complezență. Absolvența de seminar, de altfel, nu se află la nici un dosar, nici originalul, nici copia n-a fost anexată la cererile Mitropoliei din Iași, nr.2940 și 2986-1911, prin care solicită numirea lui în postul de diacon la Sf. Mănăstirea Neamțu, respectiv Agapia.
Acest Galaction D. Gordun, după neam presupus rutean, absolvent a două clase gimnaziale – nu se știe unde (anexa 6), – și-a făcut ucenicia și a fost călugărit, ba chiar hirotonit întru ierodiacon, la Mănăstirea Căldărușani, de unde în februarie 7905, după cum îl arată cartea canonică nr.620/1905, s-a „arătat nesupus și cele din urmă s-a răsculat contra starețului, aducându-i felurile calomnii „ (anexa 1), a trecut în Mitropolia Moldovei. Aceiași carte canonică, îl mai prezintă ca „un element turbulent și recalcitrant”.
Cu data de 1 martie 1905 este numai canonarh la Catedrala Mitropolitană din Iași (anexa 3), unde stă până în luna septembrie 1908, când își cere concediu de o lună (anexa7) și apoi fuge în Rusia (anexa5)
După trei ani, în 1911, se reîntoarce și de așează în Mănăstirea Neamțu (anexa7) și e cerut de Mitropolia din Iași, să fie recunoscut în state ca ierodiacon cu 1 iulie 1911, iar la două zile, la Mănăstirea Agapia, cu adresele nr.1940 și 2986 din 9 și 11 august 1911. În ultima adresa (anexa8) se afirmă că este absolvent al Seminarului clerical din Odesa, fără să se dovedească cu vreun act.
În vara anului următor, 1912, decanul Facultății de Teologie din Cernăuți, prof. V. Gheorghiu, cere Mitropolitului Moldovei să-i trimită cât mai mulți absolvenți de seminar și preoți, ca să fie înscriși la facultatea de Teologie, pentru a se putea menține prin majoritatea studenților români, numai limba românească la facultate. Între aceștia s-a vârât și Galaction Gordun. Pentru a-și da examenele cere și obține un concediu de trei luni, începând cu 15 ianuarie 1913 (anexa9).
De plecat nu pleacă, căci la 23 februarie 1913 „în interes de serviciu și pentru motive duhovnicești „este transferat la Mănăstirea Agafron, unde se pare după cum era în concediu, nici n-a funcționat, încadrându-și salariul direct la Ministerul Cultelor (anexa12). Pe data de 1 august 1913, demisionează și chiar iese din Eparhia Iașilor, stabilindu-se provizoriu în Eparhia Românului (anexa14).
Nu pot preciza dacă în primăvara sau în toamna anului 1913, când el se afla la Cernăuți, autoritățile polițienești din Cernăuți au arestat pe frații Gherovschi, care ca agenți ai Rusiei țariste, agitau pe rutenii uniți să treacă la ortodocși. Între cei ce i-au vizitat în închisoare pe acești frați a fost și Galaction Gordun. La Cernăuți locuia împreună cu preotul st. Popescu, fost protopop la Călărași, care mi-a povestit acest lucru.
Într-o zi arestații au evadat și au trecut în Rusia. În ziua aceea Pr. Popescu i-a spus lui Galaction, că ar fi bine să treacă și el în Moldova, căci poliția are să aresteze pe toți care au avut legături cu evadații. Intimidându-se încă în seara aceea Galaction Gordun a plecat la Burdujeni, unde avea o soră. A doua zi poliția l-a și căutat ca să-l aresteze, că nu s-a mai putut întoarce la Cernăuți.
Nu după mult vreme a fugit și el din nou în Rusia, poate chemat de cei doi agenți țariști, căci numai cu ajutorul lor putea să ajungă la Petrograd. Acolo s-a înscris la „Facultatea de teologie și după un an a ieșit licențiat și acum ca ieromonah ori poate chiar protosinghel, îmbrăcat în mantie și cu mitră arhierească, să intre în fruntea trupelor rusești în Cernăuți. Au spus-o preoții cernăuțeni care l-au văzut și au avut să pătimească de pe urma lui.
Prea mult se vede că n-a putut sta în Bucovina, căci la 1 septembrie 1915 îl aflăm numit preot la Catedrala Mitropoliei din București, ca licențiat în teologie de la Petrograd (anexa15).
Fără să-l întrebe nimeni cum a putut lua licența la Petrograd într-un an, diploma de licență i-a fost echivalată la Facultatea de Teologie din București sub nr.936 din 28 octombrie 1915.
În statul lui de serviciu de la Ministerul Cultelor scris în anul 1930, timpul cât a stat a doua oară în Rusia, e pus ca aflător la Mitropolia Ungrovlahiei. Notarea nu este făcută de el, dar după datele pe care le-a dat marelui ecleziarh cu un an înainte în 1929. O copie poate că se află la Arhiepiscopie.
Ce a mai făcut ca inspector cultural la C.F.R., apoi ca arhiereu-vicar la Episcopia Râmnicului, le știu alții care au lucrat cu el, sau au fost în prejma lui, ca de pildă preotul Barbu din Craiova, care a fost silit de furnizori să achite din banii lui mobila comandată pentru apartamentul vicarului, pentru care din imprudență de el, a semnat de primirea lui când a adus-o furnizorii, iar la plată să-i trimită la cel ce a semnat că a primit-o.
Pentru isprăvile ca vicar mi se pare că există un dosar destul de voluminos la Sf. Sinod, pe baza căruia a fost scos și trimis la Constanța, cu domiciliul în București, căci fostul Episcop Gherontie numai cu condițiunea acesta l-a acceptat ca vicar.
O mai puțină cunoscută ispravă este cea cuprinsă în anexata sentință a Tribunalului din Capitală, din 21 iulie 1941, dată în urma recunoașterii paternității fiului doamnei Lucia Călin născută Bălășescu din Iași, pe baza „încredințării” semnată de Galaction Gordun la 16 februarie 1924 în București
Primiți, vă rugăm, Înalt Prea Sfințite, ale noastre întru Hristos frățești salutări”
(Transcris de la pag. 176-178, din “Teza de Doctorat” susținută în 2012 la Universitatea “Ovidius” Constanța, de către istoricul și jurnalistul Florian Bichir, Doctor în Științe Politice și Doctor în Teologie. Pe baza acestei teze de doctorat vor fi publicate ulterior două cărți – „Ortodocșii de lângă noi. Studiu istoric și canonic al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România. Documente inedite din Arhiva Securității”, apărută în 2011, la editura Mirton, și “Dosarul Mitropolitul Galaction Cordun. Aventurier in reverenda, agent secret sau victima a comunismului?”, apărută în 2012, la editura Agnos – cărți la care accesul ne-a fost limitat)
• 03 Iunie 1955 – șef al Direcției III, „Securitate”, Lt. Col. Araniei P. întocmește un referat în care face:
“propuneri în legătură cu instigatorii dușmǎnoși stiliști D.H., M.I., E.O. Din ultimele materiale informative obținute, rezultǎ cǎ cei trei conducători stiliști continuǎ și mai activ instigǎrile dușmǎnoase împotriva ordinii de stat sub masca cultului stilist. Astfel, cǎ deși prin factorii de rǎspundere în stat, ca Ministerul Cultelor, s-au fǎcut presiuni pentru ca episcopul G.G. [n.n. Galaction Gordun] sǎ renunțe la aderarea sa la gruparea dușmǎnoasǎ stilistǎ, totuși sus-numiții, prin presiunile și influența dușmǎnoasǎ ce o are (sic!) asupra sus-numitului, au reușit sǎ-l menținǎ în gruparea lor pânǎ în ultimul timp, fapt ce a provocat agitație în rândul credincioșilor. Acest lucru se datoreazǎ faptului cǎ sus-numiții D.H., I.M. și E.O. sunt elemente dușmǎnoase regimului. Astfel, D.H., fost plutonier, în prezent deblocat, I.M. este chiabur, iar pentru a fi pe placul autoritǎ ț ilor și-a creat, în mod diversionist, comitete de luptǎ pentru pace numai din stiliști, iar E.O. [n.n. Evloghie Oța] este cel mai mistic și mai periculos agitator din conducerea stilistǎ, acesta fiind mult timp plecat în Grecia la Muntele Athos.
Fațǎ de cele de mai sus, propunem: “Sǎ li se fixeze domiciliu obligatoriu pe timp de 5 ani în comunele cele mai îndepǎrtate din Bǎrǎgan. Totodatǎ, propunem sǎ fie dezbracați de rase, tunși și rași, întrucât susnumiții poartǎ ilegal uniformele. Alǎturat, anexǎm și fișele personale ale sus-numiților.”
(Șef Dir.III, Lt.col.Aranici P., Arhiva C.N.S.A.S., Fond Documentar, dosar nr.63, f. 171-172, așa cum este citat la pag. 140-141, de către Carmen Chivu Duță, în “Cultele din România – Între prigonire și colaborare”, Editura Polirom, 2007, ISBN 978-973-46-0837-9)
• Iulie, 16 1955 – într-un interogatoriu luat in București, de catre Lt. Cosma Emil, Galaction Cordun a declarat că pe 19 sau 20 iunie 1955, cât timp se afla la Slătioara, a fost vizitat de membrii Comitetului de Conducere al stilului vechi – Dionisie Vasilescu – protopop de la biserica Podul Înalt București, Evloghie Oța – stareț de la Mănăstirea Rîmeți, Nafcrate Macarie, stareț la Mănăstirea Copăceni – regiunea București, Glicherie – starețul mănăstirii Slătioara și mi-au comunicat că ei au hotărât că în timpul cel mai apropiat, să mergem să sfințim biserica Bogdănița – Reg. Suceava, pentru că ei au luat toate măsurile necesare ca această solemnitate să se petreacă într-un cadru de mare amploare ca să forțeze autoritățile de stat recunoașterea stilului vechi, ca cult în R.P.R. Prin diverse metode intenționau să adune din toate satele din nordul Moldovei, țărani, indiferent de credință să participe la sfințirea bisericii din Bogdănești. Prin adunarea de la Bogdănești, se urmărea ca stiliștii folosindu-se de mulțimea de țărani, să propage ideile lor, influențându-i pe ceilalți să devină adepți ai stilului vechi; puteau să vină chiar și oameni care nu sunt credincioși, aceștia din urmă urmând să fie botezați și să facă astfel și ei parte din rândul stiliștilor. la toate întâlnirile pe care le-am avut cu copiii stiliștilor am constatat că sunt stăpâniți de o idee pe care nimeni nu le-o poate schimba, anume aceea ca pe orice cale posibilă indiferent de mijloace să atragă de partea stilului vechi un număr cât mai mare de adepți. Acesta mai declara și că, în planurile de viitor ale cultului stilist, trebuia ca după reușita acțiunii de la Bogdănești, la alte 20 de biserici din țară ce urmau să fie sfințite, să se inițieze adunări de masă ale țăranilor, cu același scop ”ca aceștia să fie convertiți la stilul vechi”. (așa cum este citat la pag. 194, în “Teza de Doctorat” susținută în 2012 la Universitatea “Ovidius” Constanța, de către istoricul și jurnalistul Florian Bichir, Doctor în Științe Politice și Doctor în Teologie. Pe baza acestei teze de doctorat vor fi publicate ulterior două cărți – „Ortodocșii de lângă noi. Studiu istoric și canonic al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România. Documente inedite din Arhiva Securității”, apărută în 2011, la editura Mirton, și “Dosarul Mitropolitul Galaction Cordun. Aventurier in reverenda, agent secret sau victima a comunismului?”, apărută în 2012, la editura Agnos – cărți la care accesul ne-a fost limitat)
• 8 septembrie 1955 – la mai puțin de cinci luni de la instaurarea lui Galaction Cordun, drept “Șef Spiritual” al “Bisericii Pravoslavnice Tradiționale de Răsărit (Biserica Creștină de Stil Vechi)”, urmată de imediată caterisire a acestuia din Sinodul B.O.R., Galaction Cordun, aflat la Mănăstirea Cernica, trimite o scrisoare Patriarhului Justinian, prin care recunoștea abaterile săvârșite și cerea iertare Sfântului Sinod, făgăduind că va păstra disciplina Bisericii, rupând orice legături cu “stiliștii”. El nu uită să solicite pensia pe care o “pierduse”, împreună cu bagajul de chilie:
“Sanctitatea Voastră,
Subsemnatul Galaction, smerit monah aflător în momentul de fată în Sf. Mre. Cernica, bătrân și bolnav, mustrat fără încetare zi și noapte de greșala ce am facut-o atît împotriva Sf. Sinod cît și a arhieriei mele, văzând pe deoparte că multe zile nu mai am de trăit, așa suferind cum mă găsesc, iar pe de alta, spre a nu fi sarcină Sf. Mri. și Prea Cuv. Stareț, care acum se găsesc în mare strâmtorare și ținuți să mă întrețină și pe mine și să mă adăpostească.
Caut cu smerenie adîncă în fața Sanctității Voastre, și Vă implor cu mare tânguire și din tot sufletul și inima să Vă milostiviți pentru jalea și lacrimile mele, să bine voiți a interveni în calitate de Preșidinte către Sf. Sinod, să mi se erte greșala ce am făcut, făgăduind Înalt Prea Fericirei Voastre și Sf. Sinod, că de aici înainte voi păstra cu toată sfințenia și stricteța disciplina dată de Sf. Sinod, rupînd or ce legătură cu ticăloșii ce m-au dus în eroare așa de grav.
În acelaș timp, Vă mai rog până la pământ să aveți toată îndurarea și să dispuneți cît mai curînd redarea pensiei care îmi este atît de indispensabilă pentru îngrijirea sănătății cum și eliberarea bagajului pentru chilia de la Mănăstire.
Smerit întru Domnul, creștin și monah Galaction,
Sf. Mre. Cernica în 8 Sept. 955”
Textul scrisorii a fost aici transcris fără corectură, identic cu originalul, aflat în Arhivele Administrației Patriarhale, dosar 34/1955, f. 28. Copia scrisorii se află și în Anexa 13, pag. 211, Radu Petre Mureșan – “Stilismul în România (1924-2011)” , ISBN 978-973-1801-88-9, Editura Agnos)
Document în original (click pentru a mări):
• 1955-1956 – sfârșitul anului 1955 și începutul anului 1956 par a fi controversate dacă studiem toate sursele aflate la dispoziție. În istoria oficială (“O Viață pentru Hristos – Viața, nevoințele și minunile Sfântului Ierarh Glicherie Mărtusitorul”.), apare înregistrat că au existat persecuții violente, cauzate pe de o parte de Biserca Ortodoxă Română (Stil Nou) și pe de altă parte cauzate de principiile anti-religioase ale comuniștilor. Apare, deasemenea, că mitropolitul Galaction este arestat de “Securitate” și închis cu domiciliu obligatoriu la Mănăstirea Căldărușani, și ulterior la Cernica. În schimb, dacă studiem Arhivele C.N.S.A.S., secțiunea de pe site numită “Fișe Domiciliu Obligatoriu” (la adresa http://www.cnsas.ro/fise_cartoteca.html), observăm că afirmația nu poate fi susținută de vreo dovadă de acest fel. Libertatea de care s-a bucurat în timpul așa-zisului “domiciliu forțat” i-a permis să țină legătura cu vechi-calendariștii și să săvârșească hirotonii sau ridicări la rangul de protoiereu, conform actelor rămase în arhivă (Anexa 14, pag. 213, Radu Petre Mureșan – “Stilismul în România (1924-2011)” , ISBN 978-973-1801-88-9, Editura Agnos). În “Arhivele Naționale, fond Departamentul Cultelor, Direcția Studii, Dosar nr. 1/1956 (ianuarie-decembrie 1956), f. 563 (Referat din 24. XII. 1956)”, împuternicitul regional pentru culte atrăgea atenția asupra faptului că, ca viețuitor al mănăstirii, Galaction Cordun pleca după bunul său plac, de fiecare dată când poftea – “Cu toate acestea – nota împuternicitul – starețul nu a luat măsuri pentru readucerea lui la mănăstire, ci tolerează și pe mai departe ca acesta să rămână în afara mănăstirii, ceea ce contravine rânduielilor călugărești și nu i s-ar îngădui altui viețuitor în subordinea sa. Cordun, cu scopul ca să scape de sub supraveghere, simulează că este suferind și că are nevoie de tratament medical și, astfel, a reușit să aibă învoiri peste învoiri din partea starețului și a Patriarhiei, și aceasta numai pentru a putea continua nestingherit agitații în rândul stiliștilor”.
• 1956 – mitropolitul Galaction Cordun nu primește niciun răspuns la scrisoarea din 8 septembrie 1955 și “ia decizia de a hirotoni[!], de unul singur, întru episcop pe arhimandritul Evloghie Oța” (“O Viață pentru Hristos – Viața, nevoințele și minunile Sfântului Ierarh Glicherie Mărtusitorul”.), deși din textul scrisorii către Patriarh, părea a se considera a fi un simplu monah (și acceptând astfel decizia de caterisire a Sinodului B.O.R.). Își încalcă promisiunea făcută în scris, “de aici înainte voi păstra cu toată sfințenia și stricteța disciplina dată de Sf. Sinod, rupînd or ce legătură cu ticăloșii ce m-au dus în eroare așa de grav”. “Hirotonia întru episcop săvârșită de unul singur, adică de mitropolitul Galaction Cordun, era justificată prin temeiul canonic al Sfinților Apostoli, care în tâlcuirea celui dintâi canon, hotărăsc ca în caz de persecuție religioasă, un singur episcop să aibă putere de a hirotoni pe un alt episcop, precum a fost cazul lui Sidirie episcopul Palebiskei, care, după cum mărturisește Sinesie, a fost hirotonit numai de un episcop de Filon, fiindcă nu puteau a se aduna mai mulți episcopi din pricina persecuțiilor religioase.” (“O Viață pentru Hristos – Viața, nevoințele și minunile Sfântului Ierarh Glicherie Mărtusitorul”)
Paradoxal, această acțiune, care nu a scandalizat la acel moment pe niciunul din cei aflați în anturajul părintelui Glicherie, încalcă, de fapt și de drept, prevederile mai multor canoane. Hirotonia de unul singur poate fi realizată, dar cu acordul (fie el și scris) a cel puțin încă un episcop, altfel fiind nulă. (Can. Ap. 1, 34, 35; Sin. I Ec. Can. 4; Sin. 7 Ec. Can. 3; Antiohia Can. 19, Cart. 130).
Nu poate fi trecut cu vederea nici faptul că, în timp ce făcea parte din Sinodul B.O.R, înainte de caterisire, Galaction Cordun a fost un simplu episcop-vicar, iar episcopii vicari nu primesc la momentul hirotonirii autoritatea de a hirotoni pe nimeni mai mult decât în treapta de subdiacon, iar preoți doar cu acordul prealabil al mitropoliților lor (Canonul 10 din Antiohia). (“Pidalion – Neofit, Patriarhul Constantinopolului, 1802”, Editura “Adormirea Maicii Domnului”, București, 2015)
• 1956 – ieroschimonahul Glicherie, în vârstă de 65 ani, vede împlinit, în fața propriilor ochi, visul vechi de 20 de ani – este “hirotonit”, în sfârșit, episcop! La Mănăstirea Copăceni, mitropolitul Galaction Cordun hirotonește episcop, împreună cu proaspătul hirotonit Evloghie Oța, pe arhimandritul Meftodie Marinache. Ultima hirotonie săvârșită de mitropolitul Galaction Cordun împreună cu cei doi episcopi nou-hirotoniți, a fost cea a ieroschimonahului Glicherie (cu domiciliul forțat [?!!] la acea dată în Bărăgan, Răchitoasa). (“O Viață pentru Hristos – Viața, nevoințele și minunile Sfântului Ierarh Glicherie Mărtusitorul”.) Știa oare, la acel moment, sărmanul părinte Glicherie de scrisoarea de căință a lui Cordun?!
• 1956 – unul din domiciliile pe care Galaction Cordun le-a avut în București a fost la o nepoată de a sa, căsătorită Georgescu, ce locuia într-un imobil din strada Marcovici (Arhivele Naționale, fond Departamentul Cultelor, Direcția Studii, Dosar nr. 2/1957 (aprilie-decembrie 1957), f. 640.). Din cercetări[…], reieșea că Georgescu, proprietarul imobilului în care locuia Cordun, fusese un important activist de partid la Comitetul Central al PRM, în funcțiile lui având legături cu MAI și Miliția. În această locuință, Cordun a primit vizitele mai multor conducători stiliști. Aici sau în altă locație (poate în imobilul din strada Cuza Vodă), s-a aflat, de altfel, sediul central al BOR pe stil vechi din România, așa cum se arată în unele documente semnate de Cordun în această perioadă (pag. 96, Radu Petre Mureșan – “Stilismul în România 1924-2011” , ISBN 978-973-1801-88-9, Editura Agnos)
• 12 decembrie 1956 – problema uniaților și problema stiliștilor constituie două obstacole în mersul normal al vieții Bisericii Ortodoxe Române. Nu s-a rezolvat problema unită în Ardeal. Opoziția e în floare. Mitropolitul Justin Moisescu al Ardealului luptă din greu. Şi – a spus el – pentru ca și patriarhul Iustinian să vadă problema real, s-a hotărât în Sinod, sub influența mitropolitului Iustin, trimiterea în afara Ardealului a unui însemnat număr de preoți – foștii uniți. Sinodul crede că în modul acesta rezolvă problema. Clericii spun că uniții în Biserica Ortodoxă sunt calul troian din antichitate. Stiliștii se agită și activează intens. După depunerea din treaptă a arhiereului Galaction Cordun și trimiterea lui la Mănăstirea Cernica, după ce a stat scurt timp acolo, a început să colinde țara. Acum se află în Moldova, ca mitropolit al stiliștilor, unde a hirotonit unul sau doi arhierei dintre călugări. În baza Constituției, care garantează libertatea religioasă, el cu “biserica” lui, nerecunoscută deocamdată oficial, ca atare, poate produce mari spărturi în zidul Bisericii Ortodoxe Române, care, se pare – cum spun mulți clerici – se mulțumește cu rezoluții. Galaction Cordun lucrează însă! (Dudu Velicu, “Însemnări zilnice 1948-1959” – vol. II – Biserica Ortodoxă în Anii Regimului Comunist, Arhivele Naționale, Ediție îngrijită de Alina Tudor-Pavelescu, București, 2005, pag 215, Însemnarea din 12 Decembrie 1956)
• 26 Decembrie 1956 – ”cazul arhiereul Galaction Cordun: Irimia a tratat cu el, ca reprezentant al Ministerului Cultelor, iar al patriarhului Justinian era episcopul Valerian Zaharia –, să nu producă tulburare în Biserică. Aproape că s-a ajuns la conciliere, care nu s-a putut realiza, fiindcă Ppatriarhul Justinian [Marina] n-a voit să-i dea lui Galaction 2000 lei, pretențiile lui. A înscris noua lui grupare religioasă la tribunal, care-a făcut-o cunoscut Patriarhiei; și ea l-a depus din treaptă. Galaction s-a plâns patriarhului Alexei al Moscovei, că Justinian “fiara îl mănâncă de viu” și i-a cerut protecția în 1954. A trimis scrisori irenice altor biserici ortodoxe din străinătate, intitulându-se mitropolit al Bisericii Ortodoxe Române de rit vechi. Galaction e sfătuit de doi buni avocați, dintre care unul este evreu.” (Dudu Velicu, “Însemnări zilnice 1948-1959” – vol. II – Biserica Ortodoxă în Anii Regimului Comunist, Arhivele Naționale, Ediție îngrijită de Alina Tudor-Pavelescu, București, 2005, pag 217, Însemnarea din 26 Decembrie 1956)
• 9 mai 1957 – într-o scrisoare olografă a lui Evloghie Oța, în care acesta își arăta disponibilitatea de a sfinți preoți pentru satele de țărani, cu condiția ca țăranii candidați să aibă șapte clase primare sau să știe carte, el scria: “Credința este liberă într-adevăr din partea conducerii partidului nostru, pe care să ni-l țină Dumnezeu mulți ani, căci libertatea noastră, a stilului vechi, se datorește absolut numai conducerii comuniste” (Arhivele Naționale, fond Departamentul Cultelor. Direcția Studii. Dosar nr. 2 bis 2 (decembrie 1957), f. 39-40, așa cum le citează la pag. 110, Radu Petre Mureșan – “Stilismul în România 1924-2011” , ISBN 978-973-1801-88-9, Editura Agnos)
Document în original (click pentru a mări):
• 24 mai 1957 – Galaction Cordun, fost arhiereu, acum mitropolit al vechi-calendariștilor, este bolnav și internat în Spitalul Colțea din Capitală. Cordun, ca mitropolit, conducea centrele stiliste – schituri de la: comuna Ileana, raion Lehliu (Ialomița) și Copăceni, raion Vidra (Vlașca), înființată de ieromonahul Macarie Neacșu. Acesta este depus, ca eretic. Mai apoi, se căiește, revine la ortodoxie, este rehirotonit și acum, ca arhimandrit, conduce schitul de la Ileana. Cel de la Copăceni este desființat, iar biserica rămâne închisă. (Dudu Velicu, “Însemnări zilnice 1948-1959” – vol. II – Biserica Ortodoxă în Anii Regimului Comunist, Arhivele Naționale, Ediție îngrijită de Alina Tudor-Pavelescu, București, 2005 pag 225, Însemnarea din 24 Mai 1957)
• 16 Septembrie 1957 – în acțiunile legate de organizarea și funcționarea cultului, Galaction Cordun a avut alături un personaj misterios, Mircea Ispir, călugărit și hirotonit cu numele de Ilarion, despre care împuterniciții regionali arătau că obișnuia să apară în ținută civilă. În 1957, Galaction Cordun, împreună cu Mircea Ispir și alți lideri stiliști, a făcut parte dintr-un lot de 26 de persoane judecate la Tribunalul Militar Regional nr. 2 București, în așa-numitul proces PSDI, care îi viza pe simpatizanții Partidului Social Democrat Independent al lui Titel Petrescu. Foarte curios este faptul că liderii vechilor-calendariști se regăseau în mijlocul acestui proces care era, de fapt, o răfuială “legală” între o facțiune a comuniștilor care lupta pentru obtinerea puterii politice cu o altă facțiune comunistă. (pg. 96 în Radu Petre Mureșan – “Stilismul în România (1924-2011)” , ISBN 978-973-1801-88-9, Editura Agnos)
• 1958 februarie – într-o “Adresǎ” a Dir. III “Securitate” cǎtre DR MAI Autonomǎ Maghiarǎ, datată 19.02.1958, apar următoarele:
“Vǎ facem cunoscut cǎ elemente din conducerea stilistǎ continuǎ sǎ-și intensifice activitatea, în scopul mistificǎrii maselor de credincioși și sustragerea lor de la muncile constructive. Unul din instigatorii principali este și numitul R.R. [n.n. Evloghie Oța] fost staret la manastirea R. [n.n. Râmeț], din raza regiunii Cluj.
[…] acesta , fǎrǎ sǎ posede vreo calitate arhiereasca in mod legal, umblă îmbracat in uniforma de episcop prin diferite localități din țară, pe unde desfasoara o intensa activitate de mistificare a maselor, sub masca stilismului, sfințind o serie de biserici sau hirotonisind preoți din rândul credincioșilor, fǎrǎ nici un fel de pregatire preoțeascǎ, și poartǎ corespondențǎ cu aceștia instigandu-i la actiuni turburente.
Întrucât ne este semnalat cǎ o asemenea activitate o desfașoarǎ și în raza reg. dvs., și în special în Covasna și alte comune din apropierea acestei localitǎți, veți lua urmatoarele mǎsuri:
− […] în mod foarte discret, veți identifica toți preoții sau cǎlugǎrii stiliști care au fost sfințiți ca preoți în mod ilegal de catre R.R. [Evloghie Oța], M.M.[Meftodie Marinache], G.G.[Galaction Gordun], G.T.[Glicherie Tănase] sau alți așa-ziși arhierei stiliști, stabilind data hirotonirii, de cǎtre cine a fost hirotonit, unde, în a cǎrui prezențǎ și pe ce bazǎ s-au fǎcut aceste hirotoniri;
− veti stabili, de asemenea, ce biserici a sfințit G.O. și ce alte mǎsuri a mai luat pentru reorganizarea stiliștilor.
Întrucât este vorba de luarea unor mǎsuri în vederea anihilarii activitǎții dușmǎnoase a conducătorilor stiliști, veți strânge și alte probe din care sǎ rezulte activitatea dușmǎnoasǎ a acestora, sub masca stilismului, ca: instigǎri asupra regimului și a organelor puterii locale de stat, nesupunerea fațǎ de hotǎrârile și legile RPR, sabotarea colectivizǎrii agriculturii, sustragerea cetǎțenilor de la muncile constructive sub masca ținerii unor sǎrbǎtori pe stil vechi etc.
ss. Șef Directie, Lt.Col. Budișteanu N; Şef Serviciu, Lt.col. D.C. Sican”
(Arhiva C.N.S.A.S., Fond Documentar, dosar nr.63, f. 2-3., așa cum este citat la pag. 134-35, de către Carmen Chivu Duță, în “Cultele din România – Între prigonire și colaborare”, Editura Polirom, 2007, ISBN 978-973-46-0837-9)
• iunie 1958 – scrisoare de căință din partea lui Galaction Cordun către Sinodul B.O.R și către patriarhul Justinian Marina:
“[Indescifrabil…] Prea Sfințit Sinod și Prea Fericite Patriarh,
Cel ce Vă scrie aceste rînduri, este același Galaction care a îndurat toate ticăloșiile vieții sfîrșite cu închisori și dețineri pînă a ajuns la Căldărușani, istovit prăpădit și bolnav în ultimul grad, petru un ticălos și escroc ca Ispir, care a fost în stare să înșele și să deruteze de la drum pe un asemenea om ca mine, distrugîndu-mi viața întreagă și sănătatea complectamente în neputință de-a mai fi bun la ceva.
Da cînd mă gîndesc și la planurile lui de viitor dacă ar fi fost liber mă cutremur și mă bucur în acelaș timp cînd mă recunosc ca autor al nimicirii lor… Fiindcă numai datorită mie n-a făcut rău ce mai era să facă neasociindu-mă la planurile lui diabolice și acționînd fără se sîmtă el tocmai înpotrivă. Bestia de Ispir, era gata să provoace o răscoală populară în ajunul arestării dacă nu-l închideau în urma denunțului nostru și al meu personal.
Că am suferit și eu multe e drept, dar justiția m-a găsit nevinovat și atunci, eu cer, întrucît am și pot să dovedesc, că m-am lepădat pentru totdeauna de stilul vechi și chiar, că n-am fost decît înșelat și așa, pînă m-am lămurit de ticăloșiea stiliștilor, cer încă o dată, repet cu toată smereniea dar cu toată tăria, dreptul la ridicarea caterisirii.
Atîta Vă rog, ca să pot și eu la urmă să slujesc o Sf. Liturghie și să mă împărtășesc ca un creștin adevărat
Vă mulțămesc cu metanie până la pămînt și Vă sînt recunoscător pînă la ultima suflare
Semnătura
P.S. Prea Fericite Stăpîne,
Dați-mi voe să mai adaug încă cîte-va cuvinte și anume
Am trecut cu vederea faptul sărbătoririi de 10 ani ai păstoririi Sanctității Voastre. Și acum cînd a venit ziua mi-a sosit și memoria că că eu am fost atunci singurul și cel mai vîrstnic arhiereu al Țării care am participat la acest Mare act și slujit, ca după 10 ani unde să mă găsesc??? Și totuș adevărul este, că m-am cugetat și la o clemență cu acest prilej, din care să fac și eu parte, mai ales și pentru motivul că am luat parte la act ca slujitor efectiv, singur pe acea vreme, cu situațiune deosebit de bună petru acel timp și pentru viitor care în momentul de față este prezent, ca să mă cuget serios că pentru motivile arătate urmează să fiu și eu din dragoste către sf. Biserică cât de cât socotit ce am fost ca astăzi milostivindu-Vă să-mi ridicați caterisirea și să mă treceți în rîndul celor buni ca înainte. Eu asta aștept și cred că voi căpăta de la clemența bunătății și a celor 10 ani pe care îi sărbătorim cu toții. Voi aștepta și eu smeritul aștept cu cea mai mare încre[…indescifrabil…]
(Scrisoarea se află în Arhivele Administrației Patriarhale, Dosar Galaction Cordun, f. 74.)
Document în original (click pentru a mări):
• septembrie 1958 – scrisoare de căință din partea lui Galaction Cordun către Sinodul B.O.R și către patriarhul Justinian Marina:
Sanctității Sale
Prea Fericitului Patriarh Justinian,
În vederea evenimentului adunării Sfîntului Sinod la București, deși eu v-am adresat și alte rugăminți cu smerită metanie Vă rog pentru ultima oară să bine voiți să propuneți și se-mi ridicați caterisirea după făgăduință, care mi-ați făcut-o cînd m-ați primit și m-ați ertat.
Aștept cu îndoită nerăbdare momentul învrednicirei unei slujbe la care să mă pot învrednici de Sf. Împărtășanie și să Vă mulțumesc iarăș cu închinăciune și metanie până la pămînt.
Semnătura
22 Septembrie 1958
Sf. Monastire Căldărușani”
(Scrisoarea se află în Arhivele Administrației Patriarhale, Dosar Galaction Cordun, f. 74.)
Document în original (click pentru a mări):
• 12 Decembrie 1958 – în ședința din 12 decembrie 1958, întemeiat pe concluziile raportului comisiei desemnate, Sfântul Sinod a respins definitiv cererea fostului arhiereu Galaction Cordun de iertare de pedeapsa caterisirii și a menținut sentința caterisirii aplicată în ședința din 14 aprilie 1955. Hotărârea a fost adusă la cunoștință atât celui în cauză, cât și starețului Mănăstirii Căldărușani, unde se afla în acel moment Galaction Cordun. La câteva luni, acesta va părăsi mănăstirea. (Arhivele Naționale, fond Departamentul Cultelor. Direcția de Studii, Dosar nr. 4/1959. Ultimele aspecte ale mișcării stiliste pe baza informațiilor luate personal la Conferințele protopopești de orientare de la Târgu Neamț și Fălticeni, f. 63)
• 2 mai 1959 – Galaction Cordun pleacă din Mănăstirea Cădărușani și se duce la Slătioara, însoțit de un avocat. Prezența lui Cordun la Slătioara a dus la o înviorare a mișcării stiliste. Împuternicitul regional Suceava arăta că, în Duminica Tomii a anului 1959 (10 mai 1959), s-au aflat la Slătioara peste 3000 de oameni veniți să-l vadă pe Cordun, mulți dintre aceștia fiind creștini ortodocși. (Arhivele Naționale, fond Departamentul Cultelor. Direcția de Studii, Dosar nr. 4/1959. Ultimele aspecte ale mișcării stiliste pe baza informațiilor luate personal la Conferințele protopopești de orientare de la Târgu Neamț și Fălticeni, f. 147 – Notă informativă cu privire la moartea fostului mitropolit al stiliștilor, Galaction Cordun).
• 8/21 iulie 1959 – mitropolitul Galaction Cordun moare. Mormântul acestuia se află în partea de nord-vest a bisericii Mănăstirii Slătioara.
• 1960 – Glicherie Tănasă devine întâi-stătător al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România. Vechii calendariștii români aveau o ierarhie formată din trei episcopi: Glicherie Tănasă, Meftodie Marinache și Evloghie Oța (arestat în 1958). Prin intermediul scrisorilor aceștia decid ca Glicherie Tănasă să devină întâi-stătător al BOSVR. Evloghie Oța revine din închisoare în 1964, iar decizia ca Glicherie Tănase să fie întâi-stătător al BOSVR se menține.
• 1964 – Evloghie Oța se stabilește la București, cu acordul Sinodului, cumpărându-și o casă pe str. Televiziunii, nr. 13, Sector 6. În apropiere se va construi Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului”. În istoria oficială a vechilor-calendariști români se afirmă că această mănăstire este distrusă în anul 1968 de autoritățile comuniste. Conform Arhivelor Secretariatului de Stat pentru Culte (Cerere de reînființare din 14. 04. 1993) și a Acordului de principiu al Secretariatului de Stat pentru Culte nr. 2682/13.05.1993, se poate concluzia că, de fapt, mănăstirea a fost desființată în 1983 și reînființată în 1993.
• 1965 – Evloghie Oța este arestat din nou pe motivul “portului ilegal de veșminte bisericești și slujire în interesul unui cult interzis de către stat.”
• 1968 – arhimandritul Silvestru Onofrei este hirotonit arhiereu de către IPS Glicherie și PS Evloghie Oța, cu titlul de Botoșanul.
• 1968 – Sinodul Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi, reunit la Slătioara în anul 1968, decide alegerea și numirea preasfințitului Glicherie ca Arhiepiscop și Mitropolit al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România.
• 1977 – Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România intră în contact cu Biserica Adevăraților Ortodocși din Grecia, al cărei Sinod era condus de arhiepiscopul Auxentie. Astfel, preotul român Vasile Pătrăcescu a vizitat Mănăstirea Sf. Ciprian și Justina, care se afla sub omoforul respectivului Sinod. În același an, starețul mănăstirii sus-menționate, arhimandritul Kiprian [Koutsumbas] (viitorul ereziarh de două ori caterisit!), a efectuat o vizită la Biserica Ortodoxă de stil vechi din România.
• februarie 1979 – arhiepiscopul Auxențiu (GOC Grecia) ia în considerare mai mulți candidați la episcopie și îi respinge pe cei propuși de mitropolitul Gherontie al Salamisului. Când află Kiprian (Koutsumbas) că nu este luat în considerare nici de Auxențiu nici de Gherontie, el îi ațâță pe mitropolitul Kalist al Corintului cât și pe mitropolitul Antonie al Megarei să hirotonească episcopi doar pe propria autoritate și să formeze un Sinod separat.
• februarie 1979 – Kallist al Corintului și Antonie al Megarei, fără înștiințarea prealabilă a arhiepiscopului lor Auxențiu, hirotonesc pe următorii opt arhimandriți: Kiprian de Fili, Calinic de Ahaia, Matei, Gherman, Kalliopios, Mercurie și un alt Calinic al celor douăsprezece insule. Aceste hirotoniri s-au făcut fără înștiințare prealabilă a arhiepiscopului. Cel puțin la doi dintre arhimandriți, lui Maxim și Calinic al celor douăsprezece insule li s-a spus că hirotonirile fuseseră aprobate în mod corespunzător de către arhiepiscopul Auxențiu. După săvârșirea hirotonirilor, episcopul Ciprian de Fili a anunțat presupusul motiv pentru formarea noului sinod. Era vorba despre curățarea Bisericii de influența arhiepiscopului Auxențiu. Acum, cu ivirea sinodului necanonic kalistit, existau două sinoade în Grecia având aceeași ecleziologie (și cu pretenția la aceeași titulatură de “adevărați creștini ortodocși) . Mai târziu, în 1983, Kallistos se va simți trădat atunci când Kiprian va predica noua sa învățătură cu privire la existența harului la nou calendariști și ecumeniști, și din cauza obișnuinței acestuia de a le acorda acestora împărtășanie la mănăstirea lui. Sinodul kalistit se va prăbuși în cele din urmă.
• 9 martie 1979 – Orthodoxos Typos – ziarul bisericesc grecesc semnalează caterisirea celor zece episcopi kalistiți de către arhiepiscopul Auxențiu pentru dizidență și hirotoniri necanonice. Majoritatea episcopilor se vor întoarce în cele din urmă la arhiepiscopul Auxențiu, vor fi reprimiți cu tot cu hirotonia lor, și se vor număra printre membrii sinodului G.O.C al lui Auxențiu. Kallistos se va retrage în pocăință (1983) la mănăstirea sa din Corint pentru totdeauna. Mitropolitul Kiprian va fi singurul episcop care nu se va întoarce.
• 31 Octombrie 1979 – se realizează “comuniunea euharistică” dintre Sinodul Kalistit și Sinodul Vechilor Calendariști Români, la Mănăstirea Sfinților Martiri Kiprian și Justina, din Fili, Attica, prin coliturghisire și semnarea unui document de comuniune. Pe lista semnăturilor apar Kalist de Corint – Președinte, Antonie de Megara, Kiprian de Oropos, Maxim de Magnesia, Calinic de Achaia, Mathaios de Onnoe, Gherman de Aeolia, Mercurie de Knossos, Calinic de Dodecanese, Caliopie de Pentapolis iar din partea românilor Silvestru Botoșanul. De remarcat faptul că actul de unire subliniază că hirotoniile din B.O.S.V.R. au fost făcute „nu în acord cu sfintele canoane” (textul în limba greacă fiind și mai dur, hirotoniile respective apărând numite drept „anticanonice”), în situația în care, Sinodul Kalistit era compus din 10 episcopi caterisiți la acel moment, iar în afară de Kalist și Antonie de Megara, ceilalți 8 fuseseră hirotoniți fără știrea arhiepiscopului lor Auxentie, deci în toate sensurile posibile – „anticanonici”. Astfel, două grupări ilicite, Sinodul necanonic al lui Glicherie și Sinodul schismatic și caterisit al lui Kalist se unesc.
Document în original (click pentru a mări):
• 1980 – o delegație condusă de mitropolitul Kiprian de Oropos și Fili și Mitropolitul Caliopie al Pentapolisului a efectuat o vizită de răspuns în România. Există surse ce afirmă că, ulterior s-au efectuat și hirotesii, fapt nerecunoscut, de altfel, de români – considerăm această direcție polemică fără importanță, deoarece, la acel moment, niciuna din cele două grupări nu erau nici canonice și nici nu puteau avea pretenția asupra succesiunii apostolice.
• 1983 – mitropolitul Glicherie a devenit grav bolnav. Nu a fost numit nici un locum tenens, dar episcopul Silvestru a preluat conducerea sinodului BOSVR, în calitate de cel mai vechi episcop.
• 1983-1985 – sfârșitul “Sinodului Kalistit”: treptat Antonie de Megara, Maxim, Gherman, Calinic, Matei, Kalliopios și celălalt Calinic sunt primiți înapoi în sinodul arhiepiscopului Auxențiu (florinit). Kalist se pensionează la mănăstirea lui de metanie și acolo trece la cele veșnice. Astfel, toți cei ce făceau parte din sinodul care s-a format în 1979 s-au reunit cu Sinodul arhiepiscopului Auxențiu, cu o singură excepție: Kiprian, a cărui ambiție va provoca în continuare multă vătămare Bisericii.
• 20 ianuarie 1984 – mitropolitul Kiprian de Fili este acuzat în mod public de către ziarul Orthodoxos Typos (cel mai important ziar religios din Grecia) de primirea a sute de nou-calendariști la mănăstirea sa, de rugăciuni în comun cu ei și de acordare a împărtășaniei, o practică interzisă vechi-calendariștilor.
• 1984 – mitropolitul Kiprian de Fili produce tulburare printre episcopii vechi-calendariști rămași în Sinodul său, pentru că el crede acum că nou-calendariștii au har (câțiva ani mai înainte, el mărturisise invers). Astfel, după dizolvarea sinodului Kallistit, au mai rămas doar doi: Evloghie de Milano (a.k.a. Giovanni de Sardinia), care nu avea nicio afinitate față de floriniți, și Kiprian de Fili, care se înstrăinează el însuși de sinodul său și de toți ceilalți episcopi vechi-calendariști din Grecia din pricina noii sale învățături despre “sfinții eretici” – ereticii ecumeniști, care pot invoca harul Duhului Sfânt asupra altarelor lor pentru sfințirea tainelor lor.
• 1984 – datorită relațiilor personale ale mitropolitului Kiprian, cultivate de-a lungul anilor cu românii, Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România intră în comuniune cu nou formatul sinod kiprianit – Sinodul Rezistenților.
• Martie 1984 – are loc un puternic incendiu la Mănăstirea Slătioara. Focul a mistuit câteva clădiri de bunuri materiale și alimente.
• 15/28 iunie 1985 – mitropolitul Glicherie moare, lăsând în urma sa un Sinod de episcopi necanonici.
• 1985 – Silvestru Onofrei (Botoșanul) este ales Mitropolit al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România.
• 25 decembrie 1989 (stil nou) – se încheie perioada comunistă din România, printr-o lovitură de stat pusă la cale de servicii secrete de informații externe, împreună cu o parte a clicii nomenclaturiste interne.
• 1990-1992 – după căderea comunismului, mitropolitul Silvestru Onofrei (Botoșanul) obține aprobarea statutului de organizare și funcționare ca persoană juridică a BOSVR.
• 5/18 martie 1992 – mitropolitul Silvestru Onofrei (Botoșanul) moare în urma unei boli de inimă și este înmormîntat în curtea Mănăstirii Slătioara pe 9/22 martie.
• 1992 – episcopul Vlasie Mogârzan este ales noul Arhiepiscop și Mitropolit al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România, instalarea sa, având loc în următoarea duminică de după Paște (Duminica Tomei) din anul 1992. Născut la 18 octombrie 1941, comuna Slatina, județul Baia (în prezent județul Suceava), este botezat cu numele de Vasile. Face parte dintr-o familie mare, din care 7 frați devin monahi. În anul 1957, fiind în vârstă de numai 16 ani, a intrat ca frate la Mănăstirea Slătioara, în vremea stăreției ieroschimonahului David Bidașcu. Pe 18 noiembrie 1968, de ziua Cuviosului Alipie Stâlpnicul, a fost tuns în monahism cu numele de Vlasie (nume luat în onoarea Sf. Sfințit Mucenic Vlasie, Episcopul Sevastiei) de către IPS Mitropolit Glicherie Tănase al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România. O săptămână mai târziu, de ziua Sf. Prooroc Avacum (26 noiembrie 1968), este hirotonit ierodiacon de către PS Episcop Silvestru Onofrei. La 31 iulie 1981, de ziua Sfântului Evdochim, chiar în ziua lăsatului de sec pentru postul Nașterii Maicii Domnului, este hirotonit ieromonah de către P.S. Silvestru Onofrei. A urmat la data de 25 aprilie 1984 alegerea sa ca stareț al Mănăstirii Slătioara, fiind ridicat la rangul de arhimandrit. La data de 29 iulie/11 august 1985, arhimandritul Vlasie Mogârzan este hirotonit episcop-vicar al Bisericii Ortodoxe de Stil vechi din România, de către Î.P.S. mitropolit Silvestru Onofrei și P.S. Episcop Demosten Nemțeanul. După căderea comunismului (decembrie 1989), ÎPS Vlasie este admis la cursurile Centrului de Studii Ortodoxe Tradiționaliste din Etna (California). La data de 1 ianuarie 1995, Î.P.S. Arhiepiscop și Mitropolit Vlasie a obținut licența în studii teologice ortodoxe din partea „The Center for Traditionalist Orthodox Studies”, seminar teologic al Sinodului din Rezistență care funcționează în cadrul St. Gregory Palamas Monastery din orașul Etna (California). De menționat că acel Centru de Studii Ortodoxe se afla sub omoforul Sinodului in Rezistență al lui Kiprian de Fili.
• 22 Sept /5 Oct 1992 – a avut loc o întrunire de episcopi ai ROCOR-ului, în Cleveland, U.S.A., unde s-a prezentat cererea scrisă a BOSVR (trimisă pe 16/29 iunie, 1992) de a intra în comuniune euharistică cu sinodul ROCOR. La aceeași întrunire a fost primită și scrisoarea de recomandare a arhiepiscopului Mark al Berlinului unde acesta îi caracteriza pe români ca “fiind creștini foarte credincioși … gata să sufere pentru credința lor”. Trebuie menționat și faptul că pe 6 August (stil vechi), același an, în urmă cu două luni mai înainte de întrunirea din Cleveland, arhiepiscopul Mark al Berlinului a fost prezent la Mănăstirea Slătioara, România, în ziua Schimbării la Față, unde a participat la liturghie(!) împreună cu mitropolitul Kiprian (Koutsumbas) de Oropos și Fili, și cu Mitropolitul Vlasie și Episcopul Demosten din partea românilor vechi-calendariști. (extras din articolul “Din viața Bisericii” – Der Bote/Mesagerul, an 1993, nr. 1, pg. 13). În 1987, arhiepiscopul Mark, fără permisiunea mitropolitului Vitalie, începe să viziteze anual Grecia pentru a sluji împreună cu caterisitul mitropolit Kiprian de Fili. El nu este mustrat pentru aceasta.
• 25 noiembrie/8 decembrie 1992 – Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România a fost primită în comuniune euharistică de către sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Granițelor (ROCOR). La acel moment, Sinodul Vechi-Calendarist Român era în comuniune cu mitropolitul Kiprian. Ce s-ar fi realizat prin această uniune era nesigur la vremea aceea. Ar fi condus la ruperea comuniunii românilor cu Kiprian de Fili, sau ar fi dus la unirea ROCOR-ului cu Kiprian?
• 1993 – Der Bote/Mesagerul (publicație ortodoxă germană) în nr. 1, la articolul “Din viața Bisericii”, titra: „În luna decembrie [1992], o delegație a Bisericii românești vechi calendariste a vizitat sinodul nostru din New York și câteva parohii din SUA, unde au concelebrat cu episcopii ROCOR. […] Ca urmare a discuțiilor avute, Sinodul Episcopilor ROCOR decreta, printre altele, că “Ierarhii Bisericii Vechi Calendariste din România sunt frații noștri în Hristos, în comuniune de rugăciune și slujire… Dumnezeu să binecuvânteze întreaga preoțime și pe toți credincioșii Bisericii Ortodoxe Române de Stil Vechi. Această decizie va fi comunicată Mitropolitului Vlasie, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române de Stil Vechi, în scris, și, deasemenea, tuturor credincioșilor Bisericii noastre.”(ibid.) Au semnat – Mitropolitul Vitalie, Președintele Sinodului Episcopilor, urmat de Membrii Sinodului – Arhiepiscopul Antonie de Los Angeles, Episcopul Veniamin, Episcopul Daniil, Episcopul Grigorie, Arhiepiscopul Antonie al Americii de Vest, Episcopul Valentin, Episcopul Ilarion, Episcopul Mitrofan, Secretar al Sinodului Episcopilor, Arhiepiscopul Lavru.
• 19 iunie 1994 – mitropolitul Vlasie participă la canonizarea Sfântului Ioan Maximovici de către ROCOR. Din înregistrările video ce s-au păstrat de la acel eveniment, se observă că acesta este însoțit de Kiprian Koutsumbas și Fotie de Triadița (episcop hirotonit de Kiprian). Deși Kiprian dorea comuniunea, primește un răspuns concis din partea Mitropolitului Vitalie: „Dacă te-aș accepta pe tine în comuniune ar însemna că îi judec pe ceilalți greci drept ilegitimi. Iar eu nu vreau să fiu judecătorul nimănui.” Kiprian părăsește Catedrala.
• Iulie 1994 – Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Rusiei se unește cu caterisitul ecumenist, mitropolitul Kiprian de Fili, și al lui “Sinod de Rezistență”, împotriva protestelor manifestate de către mitropolitul Vitalie, care acceptă totuși consensul episcopilor săi. El făgăduiește însă să nu slujească împreună cu Kiprian. În justificarea acestei uniuni, Biserica Rusă din Afara Granițelor afirmă acum că teologia lui Kiprian este identică cu propria sa teologie, afirmând prin aceasta că ecumeniștii fac parte din Biserică și că au Taine valide!
• 1999 – mitropolitul Glicherie Tănase este canonizat (!) de Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România sub numele de Sfântul Ierarh Glicherie Mărturisitorul.
• 21 februarie 2006 – comuniunea Vechilor-Calendariști Români cu ROCOR încetează, după ce “Sinodul în Rezistență” condus de mitropolitul Kiprian de Oropos și Fili a declarat că și-a suspendat comuniunea cu ROCOR și că a „șters din pomelnic” numele mitropolitului Lavru al ROCOR, ca urmare a negocierilor purtate de ROCOR cu Patriarhia Moscovei pentru realizarea unificării dintre cele două biserici.(!)
• 2007 – mitropolitul eretic Kiprian Koutsumbas cade în comă. Aceasta va ține până în mai 2013.
• 2009 – Duminica Ortodoxiei – Sinodul episcopilor Adevăratei Biserici Ortodoxe din America (GOCA) sub păstorirea arhiepiscopului Grigorie de Denver a emis următoarele: ”Caterisitului mitropolit Kiprian Kutsumbas, Exorcistul”, propovăduitorul învățăturilor demonice, și tuturor celor care îl urmează, care învață că cei care cad în erezie fac încă parte din Biserica lui Hristos și că tainele lor au Har, și care învață că Biserica lui Hristos este împărțită în două părți – una bolnavă de erezie și una sănătoasă fără erezie – și prin urmare susținând faptul că Sfântul Trup al lui Hristos nu doar că poate fi împărțit, dar de asemena și că poate fi infectat cu boala neadevărului, celor care se opun sfântului Apostol Pavel care zice că Sfânta Biserică este ”Biserică slăvită, neavând pată sau zbârcitură, ori altceva de acest fel (Ef. 5:27)”, celor care împărtășesc ereticii și prin urmare căzând în erezia Ecumenismului, ANATEMA.”
• Iunie 2010 – În urma mai multor acuzații publice făcute într-o scrisoare deschisă către Sinodul BOSVR de un mirean BOSVR (Aurelian Botezatu), mitropolitul Vlasie îi răspunde lui Botezatu, prin intermediul publicației “Tradiția Ortodoxă”(Nr. 28/Iunie 2010) următoarele:
“… La o analiză obiectică a eclesiologiei Sinodului în Rezistență, apărute sub semnătura sinodului IPS Kiprian, denumită <<Teze Kiprianite>>, nu poate fi vorba de nici un fel de învățătură “anticreștină, eretica, blasfemiatoare, total opusă învățăturii Bisericii noastre” după cum se precizează de către autorul în cauză.
….Noi, Sinodul BOSVR, în urma cercetărilor amănunțite din punct de vedere canonic și dogmatic, nu le putem condamna și nici nu le putem numi eretice.”
• 7/30 mai 2013 – ereticul mitropolit Kiprian Koustumbas moare după ce s-a aflat în comă timp de 6 ani. Trupul său s-a făcut imediat tare ca piatra, rămânând cu gura căscată, șocând astfel pe ucenicii săi devotați. În unele poze realizate în timpul slujbei de înmormântare, se observă la capul ereticului chiar și un ventilator!
• Martie 2014 – moartea teribilă a ereticului Kiprian „împinge” Sinodul eretic al ciprianiților (Sinodul de Rezistență) în uniune cu sinodul schismatic a GOC a Greciei sub arhiepiscopul Kalinikos și intră în comuniune unii cu alții. Aceasta se înfăptuiește fără nicio pocăință din partea niciuneia din părți. Astfel, două grupuri ilegitime și schismatice se unesc ca să formeze un sinod condus de Kalinikos, compus din douăzeci și doi de episcopi.
• 2014 – Sinodul BOSVR semnează împreună cu noua grupare vechi-calendaristică rezultată din unirea GOC-Kalinikos și SIR, documentul “Adevărata Biserică Ortodoxă și erezia Ecumenismului – Teme dogmatice și canonice / The True Orthodox Church in Opposition to the Heresy of Ecumenism – Dogmatic and Canonical Issues”. Prin semnarea acestui document, BOSVR își asigură, în continuare, locul alături de cripto-ecumeniștii kiprianiți (erezie de care niciuna din grupări nu s-a dezis).
• 1/14 iulie 2017 – Înalt Preasfinția Sa, Grigorie, Arhiepiscop de Denver și America de Nord, Întâistătătorului Sinodului Adevăratei Biserici Ortodoxe din America, adevărata rămășiță a Bisericii Ruse din Afara Granițelor, printr-o scrisoare adresată Întâistătătorului Sinodului Bisericii Vechi-Calendariste din România (BOSVR), Mitropolitul Vlasie și întregului Sinod, îi încurajează pe aceștia să corecteze toate greșelile din trecut, astfel încât, „atunci când vom sta în fața lui Hristos, să nu fim judecați pentru că am fost în comuniune cu ierarhi schismatici și eretici… [ci] … în comuniune doar cu ierarhi Ortodocși care sunt adevărați mărturisitori în aceste vremuri rele”. Până în prezent, această scrisoare a rămas fără răspuns.
• 2020-2022 – perioada „pandemiei de coronavirus” este marcată de tulburări în interiorul Sinodului BOSVR.
• 13/26 mai 2022 – mitropolitul Vlasie Mogărzan este „caterisit, fără drept de recurs” de Sinodul BOSVR mai ales pentru “pentru încălcarea Canonului 3 Sinod I care oprește cu desăvârșire locuirea clericului împreună cu femeie.” Totodată a fost învinuit și găsit vinovat de încălcarea Canonului 5 Sinod VI, Canoanelor 22 Sinod VII, 19 Ancira, 45 Cartagina, 88 Sf. Vasile. Printre altele, decizia de caterisire îl declară pe Vlasie Mogârzan “suspect” de erezia ecumenistă și cea serghianistă, pentru colaborarea cu unii clerici din alte “biserici ecumeniste” și pentru afirmațiile că “membrii Sf. Sinod fac parte din organizații oculte, străine de biserică” sau că “a apelat la judecata civilă, pentru a-și redobândi funcția pierdută”. Din relatările credincioșilor ortodocși de stil vechi din zonă s-ar părea că această decizie este o decizie plină de ipocrizie, deoarece unele situații prezentate în actul de caterisire durau de aproximativ 15 ani, sub aceiași ochi atenți ai „Sinodului”. Din relatările celor care dețin informații din interior, s-ar părea că aceasta a fost doar o răfuială pentru putere și avere.
• 25.01/07.02.2022 – PS Demosten Ioniță devine Mitropolit al BOSVR.
• August 2022 – a avut loc Ședința Sinodului BOSVR și a „Comisiei Dogmatice” pe latura “Tezelor Ecleziologice”.
• Octombrie 2022 – pe site-ul Mănăstirii Slatioara apare o știre unde sunt informați credincioșii BOSVR că a fost alcătuit un text pentru mărturisirea de credință. Același articol arată că la ședință extraordinară din 06/19.09.2022 a fost discutată și erezia kiprianită. Editorii site-ului fac referire la erezia kiprianită, numind-o „Teze Kiprianite”. La momentul editării aceste cronologii, acest articol a fost deja șters de pe site-ul Mănăstirii Slătioara.
• 2022 – De-a lungul anului au apărut diverse declarații publice din partea unor clerici cu diferite ranguri care anunțau ba “ruperea comuniunii” cu “Biserica din Grecia” ba “păstrarea” acestei comuniuni. Lăsînd la o parte stilul ambiguu și echivoc de exprimare a acestora atât în scris, prin intermediul site-urilor web, cât și verbal prin predici sau diferite intervenții video pe mediile de socializare, suntem siguri că viitorul ne va arăta prin fapte dacă această grupare 1 – se va despărți de erezie și 2 – va căuta calea pocăinței față de Biserică prin ierarhii săi care nu au căzut din Ea.
- “O Viață pentru Hristos – Viața, nevoințele și minunile Sfântului Ierarh Glicherie Mărtusitorul”, Editura „Schimbarea la Față”, ISBN 973-98656-1-5
- “The life of the Holy Hierarch and Confessor Glicherie of Romania”, Center for Traditionalist Orthodox Studies, Etna, California 96027, 1999, ISBN 0-911165-38-x, Library of Congress catalog card number 99—61475
- Ziarul “Cuvântul”, 1929, diverse articolele semnate Nae Ionescu: “Dificultăți bisericești; Agitații pe tema calendarului; Pentru liniștirea creștinilor; Un sighilion patriarhal; Prin mărăcini; După hotărârea Sinodului; Cine e vinovatul de la 24 ianuarie; Cele două Paști; În legea strămoșilor și a lui Dumnezeu; Pentru reintrarea în Ortodoxie; Spre pacea religioasă; Nu guvernul, ci patriarhul!; Răspuns Prea Sfințitului Vartolomeu I-II-III-IV; Paștele cel adevărat; Restabilirea ecumenicității; etc
- Ziarul “Cuvântul”, 1929, diverse articolele semnate Mircea Vulcănescu: “Infailibilitatea Bisericii și failibilitatea sinodală”; “Între catolicism și erezie sau urmările dogmatice ale rătăcirii Sinodale”; “Netemeinicia scrisorii sinodale”; “Pascalia și nedumerirea ortodocșilor”; “Pastorala de la 7 februarie a Sfântului Sinod”
- “Pidalion – Neofit, Patriarhul Constantinopolului, 1802”, Editura “Adormirea Maicii Domnului”, București, 2015
- Revista “Orthodox Word”, nr. 102 din anul 1982, Editura Sfântului Gherman, Platina, Califonia, SUA, pag. 7, Articolul: „The True Orthodox Christians of Romania”
- Constantin Bujor, 65 de ani de persecuție a Bisericii Ortodoxe Române de Stil Vechi octombrie 1924-decembrie 1989, Editura Schimbarea la Față, 1999
- Radu Petre Mureșan – “Stilismul în România (1924-2011)” , ISBN 978-973-1801-88-9, Editura Agnos
- https://evz.ro/a-fost-mitropolitul-galaction-cordun-agentul-moscovei-938212.html
- Act unire Sinodul kalistit – 31.12.1979 – limba română
- Act unire Sinodul kalistit – 31.12.1979 – limba greacă
- Notificare a “Consiliului Central al Bisericii Drept Slăvitoare de Stil Vechi din R.P.R către Patriarhia Bisericii Ortodoxe din Republica Populară Română” – 05.04.1955
- Declarație Galaction Cordun – 05.04.1955
- https://www.trueorthodoxy.org/teachings/hist_text_timeline.shtml
- https://predaniapatristica.ro/cronologia-adevaratilor-crestini-ortodocsi-din-rusia-si-grecia-si-marea-apostazie-in-secolul-xx-xxi/
- https://www.trueorthodoxy.org/polemics/schismatic_matthewites_timeline_history.shtml
- https://predaniapatristica.ro/polemici/mateiti/cronologia-mateitilor/
- Personalități militare și ecleziastice – “Viața neromanțată a primului mitropolit stilist, Galaction Cordun” – Lector Universitar Dr. Florian Bichir, Membru al Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS)
- Revista Ortodoxă Der Bote/Mesagerul, an 1992, nr. 5, pg. 18
- Revista Ortodoxă Der Bote/Mesagerul, an 1993, nr. 1, pg. 13
- Canonizarea Sf. Ioan Maximovici (The Glorification of St.John Maximovitch (1994) – YouTube www.youtube.com/watch?v=kjW52yefm8s)
- Revista de cultură teologică ortodoxă “Tradiția Ortodoxă”, nr. 28, Iunie 2010, pg. 4-8 – https://drive.google.com/file/d/1niVOK3IdHsLrjwKcWhG-MOmURhsHI-aG/view
- Slujbă înmormântare a ereziarhului Kiprian – https://www.youtube.com/watch?v=vxJdyEW_yWY
- Corpul neînsuflețit al ereziarhului Kiprian – https://archive.org/details/cyprians-body-at-his-funeral
- O istorie a mitropolitului Kiprian de Fili – https://www.youtube.com/watch?v=zQnJOb6WQZs
- https://predaniapatristica.ro/episcopul-grigorie-grabbe-rocor-indoielnica-ortodoxie-a-mitropolitului-ciprian/
- https://predaniapatristica.ro/anatema-ereziei-ciprianite/
- 2014 – Document “Adevărata Biserică Ortodoxă și erezia Ecumenismului – Teme dogmatice și canonice” / “The True Orthodox Church in Opposition to the Heresy of Ecumenism – Dogmatic and Canonical Issues”
- https://predaniapatristica.ro/scrisoarea-arh-grigorie-catre-slatioara-comuniunea-cu-ereticii-ciprianii/
- HOTĂRÂRE SINODALĂ – Nr. 58 din 13/26.05.2022 – Caterisirea, fără drept de recurs, a Episcopului Vlasie Mogârzan – https://stilvechi.ro/sites/default/files/hot%20sinodal%C4%83%20caterisire%20PS%20Vlasie.pdf
- https://www.manastireaslatioara.ro/stiri/despre-comuniunea-cu-bisericile-surori
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.