2/15 Decembrie 1965
Sfinția Voastră,
Noi am moștenit de la Sfinții Părinți predania ca în Biserică să se facă totul canonic, împreună-hotărând, următori făcându-ne tradițiilor străvechi. Dacă oricare dintre episcopii și chiar Întâistătătorii vreuneia din Bisericile Autocefale ar înfăptui ceva ce nu este în concordanță cu ceea ce învăță întreaga Biserică, atunci oricare membru al Bisericii se poate ridica împotriva acelei fapte. Canonul 15 al Sinodului I-II de la Constantinopol din anul 861 socotește că acei Episcopi și clerici care, “îngrădindu-se pe sineși de împărtășirea” chiar și cu patriarhul lor, dacă acela “eresul în public îl propovăduia” și în biserică “cu capul descoperit îl învăța”, să se învrednicească “de cinstea cea cuvenită celor dreptslăvitori”. Prin urmare, suntem toți străjeri ai adevărului Bisericii, care a fost totdeauna apărat prin grija ca nimic de importanță generală pentru Biserică să nu fie făcut fără încuviințarea tuturor.
Așadar, atitudinea noastră față de diferitele schisme din afara limitelor locale ale anumitor Biserici Autocefale nu a fost niciodată determinată altfel decât prin consensul comun al acestor Biserici.
Dacă la început separarea noastră de Roma a fost declarată la Constantinopol, mai târziu a devenit o problemă care a preocupat întreaga lume ortodoxă. Niciuna dintre Bisericile Autocefale și nici chiar mult stimata Biserică a Constantinopolului, de la care Biserica noastră Rusă a primit comoara Ortodoxiei, nu poate schimba nimic în această chestiune fără consimțământul prealabil al tuturor. Mai mult, noi, Episcopii care conducem în prezent [Biserica], nu putem lua decizii ce privesc Apusul care ar fi în dezacord cu învățătura Sfinților Părinți care au trăit înaintea noastră, mai precis a Sfinților Fotie al Constantinopolului și Marcu al Efesului.
În lumina acestor principii, deși sunt cel mai tânăr dintre Întâistătători, în calitate de Prim-ierarh al părții autonome libere a Bisericii Rusiei [ROCOR], considerăm a fi datoria noastră să facem cunoscut protestul nostru categoric împotriva acțiunii Sfinției Voastre, mai exact [împotriva] declarației solemne făcută împreună cu Papa de la Roma cu privire la ridicarea sentinței de excomunicare făcute de Patriarhul Mihail Cerularie în 1054.
Am observat multe reacții de stupefacție atunci când Sfinția Voastră, în fața întregii lumi, a făcut ceva cu totul nou și neobișnuit față de predecesorii Voștri, precum și incompatibil cu Canonul al X-lea al Sfinților Apostoli, la întâlnirea cu Papa Romei, Paul al VI-lea, în Ierusalim. Am auzit că, după aceea, multe mănăstiri de pe Sfântul Munte Athos au refuzat să vă mai pomenească numele la slujbe. Să o spunem deschis, confuzia a fost mare. Iar acum, Sfinția Voastră merge chiar mai departe de atât prin faptul că, doar prin decizia dumneavoastră, împreună cu episcopii din Sinodul dumneavoastră, anulați decizia Patriarhului Mihail Cerularie, acceptată de întregul Răsărit Ortodox. În acest fel, Sfinția Voastră acționează contrar poziției acceptate de întreaga noastră Biserică față de Romano-Catolicism. Nu este vorba de o evaluare în acest sens sau altul asupra comportamentului Cardinalului Humbert. Nu este vorba [nici] de vreo controversă personală între Papă și Patriarh, care ar putea fi ușor de remediat prin iertarea lor creștină reciprocă; nu [!], esența problemei constă în abaterea de la Ortodoxie care a prins rădăcini în Biserica Romei de-a lungul secolelor, începând cu doctrina infailibilității Papei, care a fost definitiv formulată la Conciliul I Vatican. Declarația Sfinției Voastre și a Papei pe bună dreptate recunoaște gestul Vostru de „iertare reciprocă” ca fiind insuficient pentru a pune capăt atât vechilor, cât și celor mai recente diferende. Ba mai mult decât atât, gestul Vostru pune un semn de egalitate între rătăcire și adevăr. Secole întregi, toată Biserica Ortodoxă a crezut pe bună dreptate că nu a încălcat nicio dogmă a Sfintelor Sinoade Ecumenice; în timp ce Biserica Romei a introdus o serie de inovații în învățătura sa dogmatică. Cu cât mai multe astfel de inovații erau introduse, cu atât mai adâncă avea să devină separarea dintre Răsărit și Apus. Abaterile dogmatice ale Romei din secolul al XI-lea nu conțineau încă rătăcirile care au fost adăugate ulterior. Prin urmare, anularea excomunicării reciproce din 1054 ar fi putut avea o semnificație la acea vreme [de atunci]; dar acum [în prezent] ea reprezintă doar o dovadă de nepăsare față de cele mai importante rătăciri, și anume noile doctrine străine Bisericii străvechi, dintre care unele, după ce au fost expuse de Sfântul Marcu al Efesului, au reprezentat motivele pentru care Biserica a respins Uniunea de la Florența.
Declarăm ferm și categoric:
Nici o unire a Bisericii Romei cu noi nu este posibilă până când aceasta nu renunță la noile sale doctrine, și nici o comuniune în rugăciune nu poate fi restabilită cu aceasta fără o decizie a tuturor Bisericilor, fapt greu de îndeplinit înainte de eliberarea Bisericii Rusiei, care în prezent trebuie să trăiască în Catacombe. Ierarhia care se află acum sub conducerea patriarhului Alexei nu poate exprima adevărata voce a Bisericii Ruse, deoarece se află sub controlul deplin al guvernului ateu. Nici Întâi-stătătorii altor Biserici din țările conduse de comuniști nu sunt libere.
Întrucât Vaticanul nu este doar un centru religios, ci și un stat, și întrucât relațiile cu acesta au și un caracter politic, așa cum reiese din vizita Papei la Națiunile Unite, trebuie să luăm în considerare posibilitatea unei influențe într-un anumit sens a autorităților fără de Dumnezeu în ceea ce privește biserica Romei.
Istoria ne arată că negocierile cu heterodocșii sub presiunea factorilor politici nu au adus niciodată Bisericii decât confuzie și schisme. De aceea, considerăm necesar să facem o declarație că Biserica noastră Ortodoxă Rusă din Afara Rusiei, precum și, cu siguranță, Biserica Rusă care se află în prezent în Catacombe, nu va consimți la niciun „dialog” cu alte confesiuni și respinge dinainte orice compromis cu acestea, găsind posibilă unirea cu ele numai dacă acceptă Credința Ortodoxă așa cum este ea menținută până acum în Sfânta, Sobornicească și Apostolică Biserică. Întrucât acest lucru nu s-a întâmplat, excomunicarea proclamată de Patriarhul Mihail Cerularie este încă valabilă, iar anularea ei de către Sfinția Voastră este un act deopotrivă nelegiut și nul.
Desigur, nu ne opunem unor relații binevoitoare cu reprezentanții altor confesiuni, atâta timp cât Adevărul Ortodoxiei nu este trădat. De aceea, Biserica noastră a acceptat în timp util invitația de a-și trimite observatorii la Conciliul Vatican II, la fel cum obișnuia să trimită observatori la Adunările Consiliului Mondial al Bisericilor, pentru a avea informații de primă mână în ceea ce privește activitatea acestor adunări, fără a participa la deliberările lor.
Apreciem primirea amabilă a observatorilor noștri și studiem cu interes rapoartele lor care arată că multe schimbări sunt introduse în Biserica Romei. Îi vom mulțumi lui Dumnezeu dacă aceste schimbări vor servi cauzei apropierii acesteia de Ortodoxie. Cu toate acestea, dacă Roma are multe de schimbat pentru a se întoarce la „exprimarea Credinței Apostolilor”, Biserica Ortodoxă, care a păstrat acea Credință neștirbită până astăzi, nu are nimic de schimbat.
Tradiția Bisericii și exemplul Sfinților Părinți ne învață că Biserica nu dialoghează cu cei care s-au despărțit de Ortodoxie. Dimpotrivă, Biserica le adresează un monolog prin care îi invită să se întoarcă în turma Sa prin respingerea tuturor doctrinelor potrivnice.
Un adevărat dialog ar presupune un schimb de opinii cu posibilitatea de a convinge participanții să ajungă la un acord. [În schimb], după cum se poate observa din Enciclica „Ecclesiam Suam”, Papa Paul al VI-lea înțelege dialogul ca pe un plan de unire a noastră cu Roma prin intermediul unei formule ce ar lăsa însă nealterate doctrinele acesteia, mai ales cea referitoare la poziția Papei în Biserică. Cu toate acestea, orice compromis cu rătăcirea este străin de istoria Bisericii Ortodoxe și de însăși ființa Ei. Acesta nu ar putea aduce o armonie între mărturisirile de credință, ci doar o unitate exterioară aparentă, asemănătoare cu reconcilierea dintre comunitățile protestante dizidente aflate în cadrul Mișcării Ecumeniste.
Fie ca o astfel de trădare împotriva Ortodoxiei să nu pătrundă între noi.
Cu toată sinceritatea, cerem Sfinției Voastre să pună capăt acestei confuzii, deoarece calea pe care ați ales să pășiți, chiar dacă v-ar duce la o unire cu romano-catolicii, ar provoca o schismă în lumea ortodoxă, căci cu siguranță chiar și mulți dintre fiii Voștri duhovnicești vor prefera mai degrabă să rămână credincioși Ortodoxiei în locul ideii unei uniuni compromițătoare cu heterodocșii, fără o deplină armonie a lor cu noi în adevăr.
Cerându-vă rugăciunile, al Sfinției Voastre smerit slujitor,
+ Mitropolitul Filaret,
Președinte al Sinodului Episcopilor Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Granițelor
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.